Pensie întreţinere. Decizia nr. 17/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 17/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 2990/332/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 17//R/MF
Ședința publică de la 19 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. N.
Judecător A. B.
Judecător M. P.
Grefier D. A. D.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul pârât M. M. împotriva sentinței civile nr.1817/21.09.2011 pronunțată de Judecătoria Vînju M., în contradictoriu cu intimata reclamantă U. M., având ca obiect pensie de întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință învederează că prin încheierea de ședință din data de 24.01.2012 judecarea cauzei a fost suspendată potrivit art. 242 alin.2 C pr. civ, și că, din oficiu s-a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de recurs și rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vînju M. sub nr._, reclamantă U. M. a chemat în judecată pe pârâtul M. M. solicitând instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispun ă obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea minorei M. I. G.,născută la data de 16.03.2000.
Prin sentința civilă nr.1817/21.09.2011, a fost admisă acțiunea, a fost obligat pârâtul la polata unei pensii lunare de întreținere, în sumă de 150 lei, pentru minora M. G. I.,născută la data de 16.03.2000 începând cu data de 23.08.2011 și până la majoratul minorei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul M. M. .
La termenul de judecată din 24 ianuarie 2012, s-a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părților.
Potrivit art. 248 din Codul de procedura civila, orice cerere de chemare in judecata, contestație, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept chiar împotriva incapabililor, daca a rămas in nelucrare din vina parții timp de un an.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată recursul perimat formulat de recurentul pârât M. M. împotriva sentinței civile nr.1817/21.09.2011 pronunțată de Judecătoria Vînju M., în contradictoriu cu intimata reclamantă U. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Februarie 2013.
Președinte, V. N. | Judecător, A. B. | Judecător, M. P. |
Grefier, D. A. D. |
PM/LI/2 ex./2 pag.-2626
Jud.fond,.D. P.
Confidențial cod.op.2626
← Curatelă. Decizia nr. 51/2013. Tribunalul MEHEDINŢI | Ordin de protecţie. Sentința nr. 511/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
---|