Pretenţii. Sentința nr. 771/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 771/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 13862/225/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 495/R
Ședința publică de la 25 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. R.
Judecător C. P.
Judecător S. C.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta-pârâtă C. M. împotriva sentinței civile nr.771/14.02.2013 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. S. M. - prin reprezentant legal M. Ica, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă și reprezentanta intimatului-reclamant, lipsă fiind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar prin serviciul registratură, din partea intimatului-reclamant, întâmpinare cu duplicat pentru comunicare.
Se identifică părțile prezente în baza actelor de identitate.
Se detașează de la dosar filele 11,12,13 reprezentând copia întâmpinării și se comunică recurentei-pârâte.
Recurenta-pârâtă depune la dosar chitanța de plată a taxei de timbru în sumă de 56 lei, 3 lei timbru judiciar mobil și concluzii scrise. Solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Față de faptul că întâmpinarea a fost depusă la dosar la data de 08.04.2013 conform dispozițiilor art.308 alin.2 cod procedură civilă, instanța respinge cererea de amânare a cauzei, însă pentru a da posibilitate recurentei să ia cunoștință de conținutul întâmpinării, potrivit dispozițiilor art.104 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești, dispune reapelarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.
La al doilea apel nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă și reprezentanta intimatului-reclamant, lipsă fiind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului conform concluziilor scrise, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului-reclamant solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. S. sub nr._, astfel cum a fost precizată, reclamantul M. S. M. - prin reprezentant legal M. Ica a chemat în judecată pe pârâta C. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată la despăgubiri morale și materiale în sumă de 1200 lei respectiv 700 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în fapt, la data de 31.07.2012, câinele pârâtei s-a năpustit asupra lui, provocându-i leziuni și aruncându-l în șanț. La strigătele lui, pârâta împreună cu alți membrii ai familiei sale au ieșit din curte să vadă ce s-a întâmplat, au băgat câinele în curte însă nu au stat de vorbă cu reclamantul și mama lui, neinteresându-i ceea ce i s-a întâmplat. Mama reclamantului s-a prezentat cu el la dispensarul din Gura Văii, a apelat la organele de poliție și la serviciul de ambulanță, la îndemnul medicilor din cadrul acestui serviciu, s-au deplasat la spital la spital, unde a primit îngrijiri medicale și tratament antirabic, fiindu-i eliberat certificatul medico legal.
Acțiunea nu a fost motivată în drept.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că la data respectivă, l-a surprins pe fiul reclamant în curtea sa, în timp ce culegea prune la indicația mamei lui, care îl aștepta în stradă.
Pârâta susține că a ieșit în stradă pentru a-i ruga politicos pe cei doi să plece, moment în care câinele său a ieșit pe poară pe lângă ea și s-a îndreptat lătrând spre pom, dar nu a ajuns la copil, întrucât l-a strigat și a reintrat în curte. Reclamantul, încercând să fugă, a sărit șanțul și a alunecat julindu-se la spate, astfel că nu a fost mușcat de câine.
A plecat de la fața locului împreună cu mama sa, după circa 4 ore au venit la poarta sa și i-a cerut bani pentru a duce copilul la spital să îi facă antitetanos și să îi cumpere un tratament, amenințând-o că va chema poliția dacă refuză să îi dea bani.
Când a venit poliția, mama reclamantului nu a mai susținut că fiul ei a fost mușcat de câine, ci s-a legat de faptul că un câine atât de periculos este lăsat liber, lucru care a fost confirmat și de martorii prezenți la fața locului.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a pronunțat s.c.nr.771/14.02.2013 prin care a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 1239 lei din care 39 lei reprezentând despăgubiri civile și suma de 1200 lei reprezentând daune morale precum și 133 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
În data de 31.07.2012, minorul M. S. M., în timp ce se afla în fața proprietății pârâtei și culegea prune din pomii aflați pe marginea drumului, a fost mușcat de câinele pârâtei care fiind nesupravegheat a ieșit din curtea casei acesteia, relevante în acest sens fiind declarațiile martorilor F. I. C., C. G. M. și S. D. coroborate cu certificatul medico legal nr.523/03.08.2012 emis de SML M. din care rezultă că minorul a suferit leziuni traumatice prin lovire cu sau de corp dur sau mușcare, leziuni care pot data din 31 iulie 2012 și necesită pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale din momentul producerii dacă nu survin complicații.
Un alt aspect ce confirmă starea de fapt expusă de reclamant în acțiune este acela că pârâta a fost sancționată contravențional conform procesului verbal ., nr._/ 31.07.2012 cu avertisment pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct 17 din Legea 61/991, proces verbal pentru care pârâta nu a făcut dovada contestării în instanță.
Conform art. 3 pct. 17 din Legea nr. 61/991 constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri.
Potrivit art. 1001 Cod civil, proprietarul unui animal, sau acela care se servește cu dânsul, în cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se află sub paza sa, sau că a scăpat.
În acest text de lege sunt consacrate condițiile răspunderii: existenta prejudiciului, prejudiciul respectiv să fi fost cauzat de către animale, existența pazei juridice a celui chemat în judecată pentru despăgubiri.
Instanța a considerat că răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale se face pe ideea de garanței pe care persoana care are paza juridică a animalului trebuie să o asigure terților pentru eventualele prejudicii cauzate acestora de către animalul de care se servește, concepție dominantă în doctrină și jurisprudență, iar prin întâmpinare pârâta a recunoscut că paza juridică a câinelui îi aparținea,aspect ce se coroborează și cu celelalte probe administrate.
Din probele administrate în cauză, instanța a reținut existența prejudiciului cauzat minorului, atât material cât și moral cauzat de animalul aflat în paza juridică a pârâtei prin mușcătura aplicată, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Ca element esențial al răspunderii civile delictuale, prejudiciul constă în rezultatul negativ suferit de o anumita persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o alta persoană, iar pentru a fi susceptibil de reparare acesta trebuie sa aibă un caracter cert atât în privința existenței, cât și a posibilităților de evaluare.
În cauză, prejudiciul suferit de reclamant constă în contravaloarea cheltuielilor materiale cu consultațiile medicale, constând în examen medical pentru emiterea certificatului medico legal (f.3) – în sumă totală de 39 lei, precum și în contravaloarea daunelor morale, rezultate din atingerea adusă valorilor sociale care ocrotesc dreptul la sănătate și integritate corporală.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, instanța a reținut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare, iar jurisprudența (precedentul judiciar), în sistemul nostru juridic, nu este izvor de drept, cu excepția deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție și a hotărârilor CEDO. Mai mult, jurisprudența în materie este absolut neunitară, astfel că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite de instanța de judecată în raport cu consecințele negative suferite de victima faptei ilicite, importanța valorilor lezate acesteia, în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, în ce măsură i-a fost afectată situația familială, socială și profesională.
Despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de judecător prin evaluare, însă pentru ca evaluarea sa nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul faptelor ce aduc atingere integrității fizice a persoanei, este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta ilicită, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.
Întinderea răspunderii civile delictuale nu este limitată de posibilitățile de plată ale autorului faptei ilicite, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită.
De asemenea, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.
Reținând că atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, instanța a reținu că prejudiciul moral suferit de reclamant,având în vedere suferința fizică și psihică suferită în urma incidentului în raport și de vârsta minorului, se circumscrie sumei de 1200 lei.
Față de cele expuse, instanța a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1239 lei din care suma de 39 lei reprezentând despăgubiri civile și suma de 1200 lei reprezentând daune morale.
În temeiul art.274 C. pr. civ., pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 133 lei reprezentând contravaloare taxa timbru.
Împotriva s.c.nr.771/14.02.2013, în termen legal a declarat recurs pârâta C. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:
Instanța de fond a reținut greșit starea de fapt, pe baza unor probe care nu au fost corect interpretate.
Astfel, deși martorul F. I. C. nu a fost prezent la fața locului în momentul incidentului, instanța a ținut seama de depoziția acestuia.
Din certificatul medico legal depus la dosar, rezultă că vătămarea reclamant ului este produsă prin lovire cu sau de corp dur, ceea ce confirmă apărările sale în sensul că reclamantul nu a fost mușcat de câine, ci a căzut și s-a zgâriat de marginea șanțului. Reclamantul nu a prezentat o fotografie din care să se observe rănile produse prin mușcătura câinelui.
Niciunul din martorii audiați în cauză nu confirmă faptul că reclamantul a fost mușcat de câine ci doar că animalul a lătrat, s-a apropiat de el și din sperietura produsă, reclamantul a căzut.
Faptul că nu a contestat procesul verbal de contravenție prin care a fost sancționată pentru că a lăsat câinele în afara curții, nu dovedește că reclamantul a și fost mușcat de câine.
Față de toate aceste aspecte, susține recurenta că nu există legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu pentru că, reclamantul s-a lovit din căzătura în șanț ci nu a fost mușcat de câine.
Sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond, susține recurenta că, în condițiile în care reclamantul nu a fost mușcat de câine ci doar s-a speriat de lătratul acestuia, nu se justifică astfel de daune.
De asemenea, nu s-a dovedit nici suferința fizică, îngrijirile medicale, iar în cazul în care câinele l-ar fi mușcat, tratamentul antirabic nu era necesar pentru că animalul avea toate vaccinurile administrate, fapt pe care reclamantul l-ar fi aflat dacă s-ar fi interesat la medicul veterinar din localitate.
Ultima critică adusă de recurentă vizează faptul că, deși a fost prezentă la toate termenele de judecată, cu excepția celui din urmă, instanța nici un moment nu a ascultat-o, purtând discuții doar cu reprezentanta reclamantului, fapt ce consideră recurenta că reprezintă o încălcare a principiului contradictorialității și egalității în procesul civil, iar neprecizarea în hotărâre a căii de atac la care este supusă hotărârea încalcă prevederile art.261 al.1 pct.7 c.pr.civ. și îi produce un grav prejudiciu în sensul art.105 al.2 c.pr.civ.
Prin întâmpinare, intimatul prin reprezentantul său legal a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Examinând sentința recurată în raport de motivele invocate cât și din oficiu conform art.304 ind.1 c.pr.civ., tribunalul constată că recursul este întemeiat din următoarele considerente.
Sub aspectul stării de fapt reținută de instanța de fond, instanța de control judiciar constată că aceasta a fost corect stabilită prin interpretarea coroborată a probelor.
Din certificatul medico-legal depus la fila 2 rezultă cu certitudine că, la momentul prezentării reclamantului la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean M., acesta prezenta plagă încolțită (câine) lomba dreaptă și contuzie minoră toracică anterioară prin cădere accidentală.
Martora C. G. M. care s-a aflat la fața locului pentru că însoțea pe mama reclamantului și pe acesta din urmă, a relatat că, în momentul în care reclamantul a oprit să culeagă prune de pe crengile aplecate, câinele pârâtei a ieșit pe poarta care nu era asigurată și s-a repezit asupra reclamantului, mușcându-l de piciorul drept; împreună cu mama reclamantului l-au dus la dispensar, după care martora a plecat și nu mai știe ce s-a întâmplat, dar știe că minorul a ajuns la spital și a fost supus unui tratament în urma mușcăturii de câine.
Martorul S. D. care se afla în curtea pârâtei, l-a observat pe reclamant prezentând urme de sânge în zona lombară în momentul în care a ieșit din curte pentru a vedea ce se întâmplase.
Astfel, sub aspectul existenței faptei, nu există nici un dubiu, toate probele fiind în sensul că reclamantul a fost mușcat de câinele pârâtei.
Însă, sub aspectul despăgubirilor morale, dat fiind faptul că și reclamantul a contribuit la producerea evenimentului întrucât s-a abătut din drum pentru a culege prune de la pârâtă, tribunalul apreciază ca exagerat cuantumul acestora, suma de 600 lei fiind echitabilă pentru acoperirea prejudiciului moral real.
Sub aspectul încălcării principiilor contradictorialității și egalității, tribunalul constată că acest motiv este neîntemeiat întrucât pârâta și-a formulat apărările prin întâmpinarea depusă la dosar, iar în susținerea acestora, instanța în egală măsură ca și pentru reclamant, a încuviințat probele solicitate.
În condițiile în care pârâta a atacat în termen legal sentința dată de judecătorie, nu poate susține că i s-a cauzat o vătămare în sensul art.105 al.2 care să atragă nulitatea hotărârii prin faptul că în dispozitivul sentinței lipsesc mențiunile privitoare la calea de atac ce se poate exercita.
În considerarea celor mai sus expuse, în temeiul art.312 c.pr.civ., tribunalul va pronunța o decizie prin care va admite recursul, va modifica parțial sentința în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantului daune morale în sumă de 600 lei în loc de 1200 lei.
Vor fi menținute restul dispozițiile sentinței.
Se vor respinge cheltuielile de judecată solicitate în recurs, ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă C. M. împotriva sentinței civile nr.771/14.02.2013 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. S. M. - prin reprezentant legal M. Ica, având ca obiect pretenții.
Modifică parțial sentința în sensul că: Obligă pârâta să plătească reclamantului daune morale în sumă de 600 lei în loc de 1200 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Aprilie 2013.
Președinte, V. R. | Judecător, C. P. | Judecător, S. C. |
Grefier, M. B. |
Red. CVP
Dact. CNB
Ex.2/24.05.2013
Cod operator 2626
| ← Pretenţii. Sentința nr. 138/2013. Tribunalul MEHEDINŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6140/2013. Tribunalul... → |
|---|
