Contestaţie la executare. Decizia nr. 741/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 741/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 741/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 741/A

Ședința publică de la 19 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M.

Judecător M. C. O.

Grefier D. D.

Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul-contestator P. I. C., împotriva încheierii din data de 17.06.2015 pronunțată de Judecătoria Orșova, în contradictoriu cu intimații R. B. S.A și B. Ș. S., având ca obiect contestație la executare

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns; avocat Gogăltan R.-substituie avocat D. D. pentru apelantul-contestator P. I. C. și consilier juridic V. C. pentru intimata R. B. S.A, lipsă celelalte părți

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru.

Reprezentanții părților depun la dosar delegațiile.

Instanța din oficiu a invocat excepția anulării apelului ca netimbrat.

Avocat Gogăltan R. pentru apelantul-contestator solicită a se lăsa cauza la ordine pentru a avea posibilitatea să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru.

Reprezentantul intimatei nu se opune.

Având în vedere cererea formulată de apărătorul apelantului-contestator și dispozițiile art.104 alin.12 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești, instanța a dispus reapelarea cauzei la ordine.

La al doilea apel nominal făcut în ședința publică, a răspuns; consilier juridic V. C. pentru intimata R. B. S.A, lipsă celelalte părți

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru, după care:

Instanța din oficiu a invocat excepția anulării apelului ca netimbrat.

Consilier juridic V. C. pentru intimată, solicită admiterea excepției, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

La data de 16.02.2015, pe rolul Judecătoriei Dr.Tr.S. a fost înregistrată sub nr._, acțiunea având ca obiect contestație la executare formulată de contestatarul P. I. C. în contradictoriu cu R. B. SA, cu sediul in București, Calea Floreasca, nr. 246C, . 1 si B. Ș. S., cu sediul in Tg. J., .. 16, jud. Gorj, prin care solicită:

- anularea documentelor întocmite cu ocazia licitației din data de 05.02.2015 si a formelor ulterioare de executare din dosarul nr. 608/E/2014 al Executorului judecătoresc S. S., inclusiv publicația de vânzare din data de 05.03.2015;

- să se constate ca în urma licitației din 05.02.2015 bunul a fost adjudecat la prețul de 30.000 lei de contestatorul P. llie C., urmând ca acesta sa fie obligat la depunerea prețului la dispoziția executorului judecătoresc, tinandu-se seama de garanția depusa in contul prețului;

- să se emită procesul verbal de adjudecare a bunului care sa cuprindă toate elementele prevăzute la art. 852 C.;

- suspendarea actelor de executare pana la soluționarea definitiva a contestației.

În motivarea cererii a arătat că, în data de 05.02.2015 a avut loc la sediul B. S. S. vânzarea la licitație publică a imobilului situat în Orșova, ., nr. 33, .. C, ., imobil înscris în CF nr._ - C1 - U7, nr. cadastral 2077/3/0/2, compus din: apartament cu 2 camere si dependințe cu suprafața utila de 50mp, cu cota indiviza de teren aferenta in suprafața de 16 mp.

Imobilul a fost evaluat la valoarea de 69.900 lei, acesta fiind prețul inițial de pornire a licitației.

Pentru data de 05.02.2015 prin publicația de vânzare nr. 6 prețul de pornire al licitației a fost de 52.425 lei, reprezentând 75% din prețul de pornire al primei licitații.

Cu aceasta ocazie, în vederea adjudecării bunului, s-a prezentat contestatorul și o altă persoană, contestatorul oferind cea mai mare valoare, respectiv 30.000 lei, însa executorul judecătoresc, după ce a purtat o convorbire telefonică, le-a cerut celor 2 ofertanți să părăsească sediul biroului sau, neîntocmind niciun act.

În atare situație, consideră ca au fost încălcate dispozițiile art. 845 alin.(8) C. potrivit cărora a doua licitație va începe de la prețul de 75% din prețul de pornire al primei licitații, însă "dacă nu se obține prețul de începere al licitației și există cel puțin 2 licitatori, la același termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preț oferit, dar nu mai puțin de 30% din prețul de pornire al primei licitații".

Or, în speța de față, se aflau la a doua licitație unde existau 2 licitatori, contestatorul oferind cel mai mare preț, respectiv 30.000 lei, preț care depășește 30% din prețul de pornire al primei licitații.

Prin urmare, amânarea licitației pentru o data ulterioară de către executorul judecătoresc nu este justificată, atâta timp cât erau întrunite condițiile legale pentru adjudecarea bunului.

Consideră ca, fiind îndeplinite cerințele pentru ca bunul sa fie adjudecat, executorul judecătoresc trebuia să: întocmească procesul verbal de licitație care sa cuprindă printre celelalte elemente prevăzute de art. 846 C. și numele și prenumele adjudecatarului P. I. C..

Lipsind în mod nejustificat procesul verbal de licitație, deși contestatorul are consemnată garanția în contul intimatei, acesta nu deținea nici un document justificativ care să-i permită depunerea diferenței de preț la dispoziția executorului judecătoresc așa cum reiese din prevederile art. 848CPC.

Consideră că, dacă executorul ar fi întocmit la timp și în mod corect toate documentele necesare adjudecării bunului, acesta, pe baza procesului verbal de licitație și după plata integrală a prețului, urma să întocmească actul de adjudecare a bunului care trebuia să cuprindă toate elementele prevăzute la art. 852 C..

În ceea ce privește suspendarea actelor de executare până la soluționarea definitivă a contestației, consideră că aceasta este imperios necesară având în vedere că, deși contestatorul a îndeplinit toate cerințele prevăzute de lege pentru adjudecarea bunului în data de 05.02.2015, executorul judecătoresc, în mod nelegal, nu a întocmit documentele necesare pentru ca contestatorul să fie declarat adjudecatar al bunului, amânând nemotivat licitația pentru o dată ulterioară pentru când exista posibilitatea vânzării bunului către o altă persoană.

Având în vedere că nu contestă sume de bani, ci documente întocmite de executor cu ocazia licitației, apreciază că în cauză se impune aplicarea dispozițiilor art. 718 alin.(3) C. conform cărora "dacă obiectul contestației nu este evaluabil in bani, cauțiunea va fi de 1.000 lei".

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiilor art. 711 si urm. NCPC, art. 845 și urm. NCPP.

Intimata, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a contestației la executare.

A arătat că, la cererea de chemare în judecată formulată de P. I. C., pe cale de excepție, invocă: excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Drobeta Tumu S., raportat la prevederile art.713 din Noul Cod de Procedura Civila.

A solicitat respingerea contestației la executare ca fiind lipsită de interes; respingerea contestației la executare ca fiind lipsită de obiect; iar pe fondul cauzei: respingerea contestației la executare ca fiind neîntemeiată.

A arătat că, la data de 13.10.2006 a fost încheiat Contractul de Credit nr.RM_ între R. B. SA prin Agenția M., și Borontis M. în calitate de împrumutat, și Borontis M. I. în calitate de codebitor obligat în solidar și indivizibil cu împrumutatul, contract ce a avut ca obiect acordarea unui credit în favoarea împrumutatului în suma de_,00 EURO pe o perioada de 300 de luni (25 de ani) .

Ca urmare a neîndeplinirii de către împrumutat și codebitor a obligațiilor pe care și le-au asumat prin contractul de credit, privind rambursarea la scadenta a ratelor de credit precum și a dobânzilor aferente, creditul a fost declarat scadent anticipat, și, pe cale de consecință, s-a formulat cererea de executare silita Nr.DC5768/29.05.2014, în toate formele de executare, împotriva împrumutatului / codebitorului - debitori ipotecari, pentru recuperarea creanței calculată la data de 29.05.2014, în sumă totală de_,57 Ron - reprezentând credit nerambursat și dobânzile aferente acestuia, la care se vor adaugă dobânzile calculate în continuare până la achitarea integrală a debitului și cheltuielile de executare.

A considerat ca actele de executare silita sunt legale, fiind nefondate susținerile contestatorului cuprinse în cererea cu care a fost investita instanța, pentru argumentele expuse în continuare.

Pe cale de excepție: în ceea ce privește excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Drobeta T. S., raportat la prevederile art.713 din Noul Cod de Procedura Civila, a solicitat admiterea aceasta excepție, și pe cale de consecința să se decline competenta în favoarea instanței de executare - Judecătoria Orșova.

Potrivit art.713, alin.(l) din Noul Cod de Procedura Civila: „Contestația se introduce la instanța de executare”.

În atare situație, având în vedere faptul ca instanța de executare este Judecătoria Orșova, întrucât prin încheierea de ședința pronunțată la data de 16.06.2014 în dosarul nr._, Judecătoria Orșova în temeiul art.819, raportat la art.665 din Noul Cod de procedura civila, a admis cererea de încuviințare a executării silite formulate de B. Ș. S. și a încuviințat, în forma urmăririi silite imobiliare asupra imobilului situat în municipiul Orșova, ., nr.33, . C, apartament 2, județul M., compus din apartament cu 2 camere și dependințe, a titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr.RM_ din data de 13.10.2006 și contractul de ipoteca autentificat la BNP V. O. sub nr.21 32/13.10.2006, solicită admiterea excepției necompetentei teritoriale a Judecătoriei Drobeta T. S..

F. de cele prezentate a solicitat admiterea excepției de necompetenta teritoriala a Judecătoriei Drobeta T. S., si pe cale de consecința declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Orșova.

A invocat de asemenea, excepția lipsei de interes a contestatorului P. I. C. în promovarea acestei contestații la executarea silita.

Astfel, pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, contestatorul trebuie sa facă dovada interesului care trebuie sa îndeplinească următoarele condiții: sa fie legitim ; sa fie personal si direct; 3 sa fie născut si actual .

Apreciază că în cauza de față nu este îndeplinita nici o condiție pentru a se justifica de către contestator interesul său în formularea contestației, anume acela de a fi legitim, născut și actual.

În acest sens, atât doctrina, cat si practica, au îmbrățișat un punct de vedere comun, în sensul că contestatorul trebuie să justifice un interes care să existe în momentul promovării unei acțiuni "pentru ca rolul judecătorului este acela de a soluționa litigii deja născute".

În speța, nu exista un interes legitim, contestatorul nefăcând dovada existentei unui drept al sau ce a fost prejudiciat.

Cât privește interesul actual, menționează că prin acesta se înțelege ca cel interesat ar suferi prejudicii daca nu ar recurge la acțiune . si nu in altul, neputându-se lua in considerare de instanța un interes eventual sau deja depășit.

Codul de procedura civilă conține prevederi exhaustive referitoare la situațiile în care o persoana poate avea interes în a introduce o cerere de chemare în judecată fără a justifica un drept actual, referindu-ne aici cu precădere la acțiunile preventive întemeiate pe prevederile articolelor 33 si 359 ale acestuia.

Din aceasta perspectivă, având în vedere și aspectele doctrinare arătate, apreciază că acțiunii promovată de către contestatorul P. I. C. îi lipsește condiția interesului legitim, născut și actual, contestatorul neputând de asemenea justifică, cel puțin în opinia noastră, scopul pentru care înțelege să pună în mișcare o întreagă acțiune judiciară, astfel că solicită respingerea contestației la executarea silită ca fiind formulată de către o persoana lipsita de interes.

Invocă excepția lipsei de obiect a contestației, învederând instanței, ca după încetarea cauzei de suspendare a executării silite, executorul judecătoresc la solicitarea creditorului a dispus reluarea executării silite, sens în care a procedat la fixarea unor noi termene de licitație, conform documentelor anexate, termene la care contestatorul avea posibilitatea de a participa la licitație.

În acest context contestația formulată este rămasă fără obiect, motiv pentru care a solicitat respingerea pe cale de excepție ca lipsită de obiect.

Pe fond a solicitat respingerea contestației la executare formulată de contestatorul P. I. C. ca fiind nefondată pe următoarele considerente:

Potrivit art.700, din Noul Cod de Procedura Civila: „(2) Executarea se suspenda si fa cererea creditorului urmăritor de către executorul judecătoresc".

În atare situație în data de 05.02.2015, anterior orelor 11:00, data și ora la care era stabilită vânzarea la licitație publică a imobilului situat în municipiul Orșova, ., nr.33, . C, apartament 2, județul M., compus din apartament cu 2 camere si dependințe, creditorul R. B. SA.

Prin adresa nr. l_ din 05.02.2015 a solicitat executorului judecătoresc S. S., în temeiul art. alin.(2) din Noul Cod de Procedura Civila să dispună suspendarea executării silite imobiliare în dosarul de executare nr.6098/2014.

Iar, prin încheierea din data de 05.02.2015 emisă în dosarul de executare nr.608/E/2014 de B. S. S., executorul judecătoresc în temeiul art.700, alin.(2) din Codul de procedura civila a dispus admiterea cererii formulate de creditoarea R. B. SA și a suspendat executarea silită imobiliară pornită împotriva debitorului / codebitorului ipotecar Borontis M. respectiv Borontis M. I..

Susținerea reclamantului - contestator precum că: „ar fi fost încălcate dispozițiile art. 845, alin.(8) NCPC", este total netemeinica, deoarece executorul judecătoresc acționează în numele și interesul creditorului.

În condițiile în care practic, creditorul a solicitat suspendarea executării silite, executorul judecătoresc care acționează, în baza mandatului acordat de creditor, în interesul acestuia din urmă, a dat eficiență principiului disponibilității titularului cererii de executare silita.

Principiul disponibilității, care guvernează și faza de executare silita, impune obligația executorului judecătoresc, investit prin cererea creditorului, de a opri executarea când constata din poziția creditorului faptul ca acesta nu dorește continuarea executării silite.

Ca atare, executorul judecătoresc, nu poate depăși limitele mandatului sau, nu poate trece peste voința părții, în interesul căreia acționează.

De asemenea, precizează că poziția creditorului a fost justificată, neputând fi considerată abuzivă, în condițiile în care evaluarea inițiala stabilește valoarea bunului imobil supus executării silite la suma de 69.900,00 lei, iar oferta se ridica la circa 42% din valoarea de circulație, or interesul urmărit era satisfacerea creanței băncii, situație în care, executorul judecătoresc trebuie să acționeze tocmai în interesul creditorului, în vederea realizării creanței sale.

Este adevărat că prevederile art. 509 Cod procedura civila, dau posibilitatea vânzării unui bun la cel mai mare preț, oferit la licitație, că nu exclude însă respectarea art. 1660 alin.(2) din Noul cod civil care prevede ca prețul trebuie să fie serios și determinat, având în vedere ca actele efectuate în cadrul executării silite, reprezintă acte juridice, care pentru a fi valabile trebuie să îndeplinească condițiile de valabilitate a oricăror acte juridice, inclusiv cauza.

De asemenea, nu se poate contesta faptul că vânzarea la licitație este o sancțiune împotriva debitorului, dor prin aceasta este inadmisibil sa se creeze un prejudiciu mai mare, decât cel suferit prin vânzarea silita a unui bun, adică prin lipsirea de proprietatea asupra unui bun, in condițiile in care, scopul executării silite este obținerea unui preț real, in vederea acoperirii pe cat posibil a întregii creanțe a creditorului, cu liberarea debitorului de întreaga creanța fata de creditor, evitându-se astfel, imposibilitatea recuperării creanței sau executarea suplimentara a debitorului prin alte forme de executare.

Astfel, daca executorul judecătoresc ar fi continuat procedura de executare silita, atât creditorul cat debitorul ar fi fost prejudiciați, in condițiile opoziției exprese de continuare manifestate de creditor.

Ca atare, a apreciat ca executorul a procedat în conformitate cu dispozițiile legale, și nu a ținut executarea imobiliara prin licitație, respectându-se astfel principiul disponibilității părții care declanșează executarea silita.

Pentru toate considerentele anterior dezvoltate, a considerat că nu poate fi reținută culpa băncii privind aspectele expuse mai sus, întrucât banca a uzat de un drept legal prin solicitarea de suspendare a executării găsindu-și aplicare astfel principiul disponibilității creditorului, sens în care a solicitat respingerea oricărei cererii de obligare a subscrisei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 din Noul cod de procedura civila, art. 1660 si art.1665 din noul codul civil.

A anexat: Cererea de executare silita nr.DC5768/29.05.2014; Contractul de Credit nr.RM_ / 13.10.2006; Contractul de ipoteca autentificat de BNP V. Oprisor sub nr.2132 din 13.10.2006; încheierea pronunțata de Judecătoria Orșova in camera de consiliu din data de 16.06.2014 in dosarul nr._ ; Publicații de vânzare; Cererea creditorului de reluare a procedurii de executare silita; C. după întreg dosarul de executare: Somații, încheieri, R. de evaluare imobile, publicații de vânzare, etc;

Contestatorul, a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate, iar, pe fond, admiterea contestației așa cum a fost formulata.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, a solicitat respingerea acesteia.

Astfel, pentru a formula o cerere de chemare în judecată reclamantul trebuie să aibă un interes personal, născut și actual, material, determinat și legitim, conform art. 33 NCPC.

Or, în îndeplinirea acestor condiții este necesar ca acela care pornește o acțiune în justiție să obțină un folos practic concret, iar cel care promovează acțiunea sa aibă un interes propriu. Ca și principiu se consideră ca interesul exista și a devenit actual din momentul încălcării sau al nerecunoașterii unui anumit drept subiectiv.

Prin urmare, contrar susținerilor din întâmpinare, reclamantul are un interes personal, actual și legitim în a solicita anularea documentelor întocmite cu ocazia licitației din data de 05.02.2015 și a formelor ulterioare de executare din dosarul nr. 608/E/2014 al Executorului judecătoresc S. S., inclusiv publicația de vânzare din data de 05.03.2015, a constata că în urma licitației din 05.02.2015 bunul a fost adjudecat la prețul de 30.000 lei de contestatorul P. I. C., urmând ca acesta să fie obligat la depunerea prețului la dispoziția executorului judecătoresc, ținându-se seama de garanția depusă în contul prețului, la a se emite procesul verbal de adjudecare a bunului care sa cuprindă toate elementele prevăzute la art. 852 C..

Așa cum a arătat, contestatorul a achitat taxa de participare la licitația organizata de B., prezentându-se la data stabilită și întrunind condițiile pentru a adjudeca bunul, astfel încât este evident că are interes în promovarea contestației și, implicit, acesta a suferit un prejudiciu prin nerespectarea dispozițiilor legale pentru vânzarea la licitație a unui bun imobil, atât timp cât nu a fost recunoscut adjudecatar al bunului, deși nu exista nici un impediment legal.

Referitor la excepția lipsei de obiect, a solicitat respingerea acesteia, având în vedere ca obiectul cererii a fost determinat în mod concret prin acțiunea introductiva, apărările intimatului în susținerea acestei excepții neputând fi reținute, atât timp cât contestatorul a întrunit toate condițiile pentru a fi declarat adjudecatar al bunului la data desfășurării licitației, fiind excesiv și de rea - credința să i se impună participarea la o altă licitație, a cărei finalitate este incerta, după bunul plac al intimatului.

Pe fond, a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată.

A precizat că, din lecturarea întâmpinării, reiese în mod clar că nu au fost respectate dispozițiile legale privind vânzarea bunului la licitație publică, creditoarea, cu concursul executorului, prejudiciind drepturile participanților la executarea silita.

Creditoarea susține că, în baza principiului disponibilității, avea dreptul de a solicita suspendarea procedurii de executare, dar omite să arate ca cererea de suspendare a fost, dacă a fost, solicitată în timpul vânzării bunului la licitație publică, când, după deschiderea ofertelor, petentul întrunise toate condițiile pentru a fi declarat adjudecatar.

A precizat că se depune o cerere care se pare ca a fost transmisă prin fax, dar care nu poartă nici dată și nici ora transmiterii, deși astfel de detalii fac diferența între legalitatea sau nelegalitatea cererii de suspendare și sunt cuprinse întotdeauna în momentul comunicării unui înscris prin fax.

Reaua - credința a creditoarei reiese și din faptul că la o zi diferența aceasta solicita executorului continuarea/reluarea procedurilor de executare silita imobiliara, solicitare realizata, de asemenea, printr-o cerere comunicata pe fax, care poartă și data și ora transmiterii.

A considerat că legiuitorul nu a instituit dispozițiile legale privind executarea silita, inclusiv principiul disponibilității, pentru a crea posibilitatea unor creditori de rea - credința ca, la adăpostul acestor prevederi, sa încalce drepturile celorlalți participanți la desfășurarea acestei proceduri.

Prin sentința civilă nr. 1694/30.04.2015 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosar nr._ a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței și declinată competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Orșova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova la 26.05.2015 sub nr._ .

Cererea a fost legal timbrată cu 50 lei pentru cererea de suspendare a executării silite și cu 1.000 lei taxă timbru aferentă contestației la executare.

Judecătoria Orșova prin încheierea supusă apelului a respinsă ca lipsită de obiect cererea contestatorului P. I. C., de suspendare a executării silite până la soluționarea pe fond a contestației la executare; a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul P. I. C.,, în contradictoriu cu intimata Raiffeisein B. SA

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanța a reținut următoarele:

În fapt, intimata Raiffeisein B. SA în calitate de creditor, a promovat un dosar de executare silită cu nr.608/E/2014 pe rolul B. Ș. S. cu sediul în Târgu J., împotriva debitorilor Borontiș M. și Borontiș M. I.(f.32).

Prin Publicația de vânzare nr.6/15.01.2015, executorul a stabilit pentru data de 05.02.2015 o licitație publică pentru vânzarea imobilului apartament două camere și dependințe, proprietatea debitorilor, situat în Orșova, ., nr.33, ..C, ., înscris în CF nr._- C1-U7, prețul de pornire a licitației fiind de 52.425 lei, adică 75% din valoarea evaluată, 69.900 lei.(f.4)

Contestatorul s-a înscris la licitație în data de 03.02.2015, împreună cu o altă persoană, respectiv Zăvălași I. C. (f.7).

În ziua licitație, înainte de inițierea proceduri, executorul a primit o cerere a creditoarei intimate R. B. SA, prin care aceasta solicita în temeiul art.700 alin.(2) Cod procedură civilă, suspendarea executării silite (f.75 ).

În aceste condiții, executorul, a emis încheierea din 05/02.2015 prin care a suspendat executarea silită, comunicându-le persoanelor înscrise la licitație, între care și contestatorul, că aceasta nu va mai avea loc (f.76).

Contestatorul susține că a participat la această licitație, în care a depus o ofertă de plată în cuantum de 30.000 lei, reprezentând suma impusă de art.845 alin.(8) Cod procedură civilă, adică nu mai puțin de 30% din prețul de pornire al primei licitații, și că executorul trebuia să declare adjudecat bunul imobil în favoarea sa întocmind procesul verbal de licitație.

Stabilită starea de fapt, instanța va soluționa în primul rând cererea contestatorului de suspendare a executării silite până la soluționarea pe fond a contestației la executare.

Potrivit art.719 alin.(1) Cod procedură civilă, până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea.

Având în vedere că instanța a judecat fondul contestație la executare la acest termen, a respinge ca lipsită de obiect cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Instanța a apreciat că susținerile intimatei privind lipsa obiectului contestației și a interesului contestatorului în promovarea contestației nu sunt excepții veritabile, ci sunt apărări care țin de fondul contestației, urmând să le analizeze ca atare.

Astfel, analizând contestația la executare pe fond, prin raportare la probele cu înscrisuri administrate, depuse de părți și B. Ș. S., instanța a respins-o ca neîntemeiată pentru motivele ce succed:

Conform art.712 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație la executare de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii. Dispozițiile se coroborează cu art.650 Cod procedură civilă, potrivit căruia orice terță persoană vătămată printr-un act de executare poate solicita desființarea lui pe calea contestației la executare.

În speța pendinte, instanța a reținut că persoana interesată, contestatorul P. I. C. înțelege să se plângă împotriva publicație de vânzare din 05.03.2015 și a încheierii din 05.02.2015, emise de executorul judecătoresc Ș. S. în dosarul nr.608/E/2014, prin care acesta a admis cererea creditoarei intimate R. B. SA, și a dispus suspendarea executării silite imobiliare împotriva debitorilor Borontiș M. și Borontiș M. I., iar ulterior a continuat executarea, acte pe care le consideră nelegale și abuzive.

Instanța a considerat neîntemeiată critica contestatorului, și a apreciat ca legală și întemeiată atât încheierea din 05.02.2015, cât și publicația de vânzare din 05.03._, emise de executorul judecătoresc Ș. S. în dosarul nr.608/E/2014, prin care acesta a admis cererea creditoarei intimate R. B. SA, a dispus suspendarea executării silite imobiliare împotriva debitorilor Borontiș M. și Borontiș M. I., iar ulterior a emis o altă publicație de vânzare, întrucât aceste acte procedurale au fost efectuate potrivit legii procesuale civile care reglementează executarea silită.

Coform art.701 alin.(2) Cod procedură civilă, executarea se suspendă și la cererea creditorului urmăritor de către executorul judecătoresc.

Observând cererea de suspendare depusă de creditorul intimat ., coroborată cu afirmația contestatorului din instanță, potrivit căreia nu s-a mai ținut licitația, executorul comunicându-le participanților că nu se va mai desfășura licitația deoarece a fost sunat de bancă înainte de a deschide licitația, instanța consideră temeinică și legală încheierea executorului din 05.02.2015, de suspendare a executării silite (f.75).

Și publicația de vânzare nr.7/06.02.2015 este legal încheiată de executor, aceasta având la bază cererea intimatei nr._/ 06.02.2015 prin care a solicitat în temeiul art.701 alin.(5) - fost 700 Cod procedură civilă - continuarea executării.

Chiar și în condițiile în care licitația din 05.02.2015 ar fi avut loc, prin admiterea cererii creditorului urmăritor, de suspendare a executării, de către executor, potrivit art.701 alin.(4) Cod proc. civilă, actele de executare desfășurate erau desființate de drept.

Pe de altă parte, executarea silită, parte finală a procesului civil, este supusă ca întregul proces principiului disponibilității creditorului, în acest proces el având calitate de parte alături de debitor, având dreptul de a-și recupera creanța de la debitor cel puțin la valoarea estimată, dar și obligația de a nu-l îndatora și mai mult pe debitor.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel contestatorul P. I. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A motivat că instanța de fond a respins contestația la executare interpretând în mod greșit dispozițiile legale privind desfășurarea procedurii de vânzare la licitație a bunului și limitele până la care poate opera principiul disponibilității.

A susținut că în vederea adjudecării bunului scos la licitație publica de către B. S. S. pentru data de 05.02.2015 prin publicația de vânzare nr. 6 prețul de pornire al licitației a fost de 52.425 lei, reprezentând 75% din prețul de pornire al primei licitații, data la care contestatorul împreuna cu o alta persoana s-au prezentat, contestatorul oferind cea mai mare valoare, respectiv 30.000 lei.

Cu toate acestea, executorul judecătoresc, după ce a purtat o convorbire telefonica, le-a cerut celor 2 ofertanți sa părăsească sediul biroului sau, neîntocmind nici un act.

A arătat că din înscrisurile depuse la dosar de către creditoare se poate observa că aceasta a depus o cerere care se pare ca a fost transmisa prin fax, dar care nu poarta nici data și nici ora transmiterii, aceste detalii făcând diferența intre legalitatea sau nelegalitatea cererii de suspendare și fiind cuprinse întotdeauna în momentul comunicării unui înscris prin fax.

Ori, lipsa unei informații certe privind data și ora transmiterii cererii de suspendare, raportat la ora desfășurării licitației, face imposibila verificarea de către instanța a legalității transmiterii acestei cereri, ceea ce impune neluarea in considerare a acestei cereri de suspendare.

Însa, instanța de fond a trecut cu ușurința peste aceste aspecte, reținând, În lipsa unei dovezi temeinice Și concrete, ca cererea de suspendare a fost transmisa înainte de inițierea procedurii de licitație publica. În atare situație este evident că nu au fost respectate dispozițiile legale privind vânzarea bunului la licitație publică, creditoarea ,cu concursul executorului prejudiciind drepturile participanților la executarea silită.

A solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii, iar pe fond admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată.

În procedura prealabilă intimata R. B. S.A a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca netemeinic și nelegal și menținerea încheierii pronunțată de Judecătoria Orșova..

Examinând cu prioritate excepția anulării apelului ca netimbrat, tribunalul constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 197 C.pr.civ., legiuitorul a stabilit că în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrăgând anularea cererii ,această mențiune regăsindu-se și în situația declarării apelului, în acest sens fiind dispozițiile prevăzute de art.470 alin.2 și 3 c.pr.civ.

De asemenea potrivit art.33 alin.1 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, alin.2 din același act normativ stabilind că dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Față de acestea cum apelantului i-a fost comunicată la data de 02 .09.2015 obligația de a achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii de apel în cuantum de 525 lei, iar acesta, nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru nici până la primul termen stabilit pentru judecată, în temeiul art. 248, art. 470 alin. 2 și 3 C.pr.civ, tribunalul va admite excepția, cu consecința anulării căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE;

Anulează ca netimbrat apelul formulat de apelantul-contestator P. I. C., domiciliat în Orșova, ., nr.33, ., jud. M., împotriva încheierii din data de 17.06.2015 pronunțată de Judecătoria Orșova, în contradictoriu cu intimații R. B. S.A cu sediul în București, ..246 C, . 1 și B. Ș. S., cu sediul în Tg. J., ..16, județul M., având ca obiect contestație la executare

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Octombrie 2015

Președinte,

A. M.

Judecător,

M. C. O.

Grefier,

D. D.

:

Redactat. O.M.C. / 2015

Tehnoredactat D.D. /5 ex.

Jud. fond U. C.

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 741/2015. Tribunalul MEHEDINŢI