Pretenţii. Sentința nr. 2339/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2339/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 768/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 768/A
Ședința publică de la 22 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. M.
Judecător V. R.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență Drobeta T. S. împotriva sentinței civile nr.2339/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în contradictoriu cu intimatul-pârât H. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin încheierea de ședință din data de 06.04.2015 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 07.10.2015 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru ca în conformitate cu dispozițiile art.416 și 420 cod procedură civilă să se constate intervenită perimarea.
Constatând că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la data suspendării, instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de apel și rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Vânju M. la data de 29.09.2014, reclamantul S. Județean De Urgență Dr.Tr.S. a chemat în judecată pe pârâtul H. I. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 784 lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare și a serviciilor medicale, plus dobânzi și penalități până la data plății efective a debitului.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut faptul că la data de 03.06.2011 pârâtul a fost internat în secția Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Dr.Tr.S. pe perioada 03.06._11, în urma unui accident rutier. Contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 784 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent motiv pentru care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata acestei sume, plus dobânzi și penalități până la data plății efective a debitului.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și art.19 din C.proc.pen
A precizat că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, conform art. 17 din Legea nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare.
Reclamantul a depus la dosar adresele nr.1377/23.01.2013, nr._/11.11.2013, nr.6097/12.03.2014, angajament de plată, foaie de observație clinică generală, fișă externare, precizare de acțiune, decont cheltuieli nr._/19.09.2014, delegație, dispoziție nr.99 din 07.05.2014.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, deși avea această obligație.
Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, instanța, apreciind ca fiind legală, verosimilă, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri.
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.2339/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria Vânju M., a respins acțiunea, pentru următoarele considerente:
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut faptul că pârâtul H. I. a primit îngrijiri medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta T. S. – Secția Chirurgie generală, fiind internat în perioada 03.06._11.
Reclamantul nu a specificat exact cauza vătămărilor suferite de pârât, afirmând că este vorba de un accident rutier.
Reclamantul a invocat în susținerea cererii atât dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, cât și dispozițiile art. 19 Cod procedură penală.
În ceea ce privește referirile făcute la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a constatat că textul de lege invocat de reclamant este inoperant împotriva pârâtului, deoarece pârâtul nu este o persoană care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Prin cererea formulată de reclamantă, s-a solicitat obligarea pârâtului B. I. la plata sumei de 784 lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de serviciile medicale acordate acestuia, plus dobânzi și penalități până la data plății efective a debitului.
Potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății ,,Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora”.
Prin urmare, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 nu se poate solicita tragerea la răspundere civilă pentru cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală a victimei agresiunii sau accidentului decât a unei terțe persoanei (alta decât victima) care să fie răspunzătoare de daunele aduse sănătății persoanei spitalizate. În cauza dedusă judecății, prejudiciului încercat de reclamant (cheltuielile de spitalizare) sunt consecința directă a raportului de drept născut în temeiul legii între unitatea spitalicească reclamantă și pârâtă, raport în baza căruia reclamantul a acordat îngrijiri medicale pacientului.
Ținând cont de aceste dispoziții legale pe care se întemeiază acțiunea reclamantului, instanța a constatat că în cazul cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată victimelor, legiuitorul a înțeles să sancționeze pe autorii faptelor care au adus daune sănătății altei persoane.
În acest sens, prin disp. art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată și completată s-a prevăzut că, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
În niciun caz aceste dispoziții nu ar putea fi interpretate în sensul că victimele unor astfel de fapte ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de spital în vederea recuperării lor, atât timp cât aceste fapte sunt imputabile unor terțe persoane.
Dimpotrivă, prevederile art.313 din Legea nr.95/2006 sunt clare și neechivoce în sensul că legiuitorul a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă au adus atingere integrității corporale și sănătății altor persoane, stabilind în sarcina acestora obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situații și de a repara în felul acesta prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Acest raport de drept are la bază dispozițiile normative prevăzute chiar de legea invocată de reclamantă, respectiv Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății.
Conform art.92 din Legea nr.95/2006 – (1) Acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului. Aceasta va include și misiunile de salvare aeriană și navală. (2) Acordarea asistenței medicale publice de urgență nu poate avea un scop comercial.
Potrivit art. 91 din Legea nr. 95/2006 – (7) Asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale, iar conform art. 93 din Legea nr. 95/2006 – (1)Finanțarea acordării asistenței medicale publice de urgență se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, bugetul Ministerului Administrației și Internelor, precum și prin bugetele altor ministere și instituții cu rețea sanitară proprie, din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul autorităților publice locale, precum și din alte surse prevăzute prin lege, inclusiv donații și sponsorizări.
Având în vedere că legea nu face nici un fel de distincție între cazurile în care persoanele victime ale accidentelor sau agresiunilor necesită intervenții medicale de urgență (după cum acestea sunt sau nu asigurate), obligația unității spitalicești de a acorda asistență medicală are la bază un temei legal, atât în situația în care persoana spitalizată este asigurată, cât și în situația în care aceasta nu este spitalizată (urmând ca prejudiciul să fie recuperat de la terțul vinovat de producerea agresiunii sau accidentului, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006).
S-a reținut că la data de la data de 03.06.2011 pârâtul a fost internat în secția Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Dr.Tr.S. pe perioada 03.06._11, în urma unui accident rutier. Contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 784 lei.
Cum însă reclamanta, nu a făcut dovada dreptului pretins, potrivit disp.art.998 și 999 C.civ. respectiv că între fapta pârâtului și prejudiciu cauzat furnizorului de servicii medicale, există un raport de cauzalitate, instanța a apreciat acțiunea formulată de reclamantă ca fiind nefondată și în consecință a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține că, a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii cheltuielilor de spitalizare suportate de către instituția reclamantă cu acordarea serviciilor medicale în perioada 03.06._11, când pârâtul a fost internat la S. Clinic Județean de Urgență Drobeta T. S., ca urmare a unui accident rutier.
Având în vedere dispozițiile art. 313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, dau posibilitatea furnizorului de servicii medicale de a se îndrepta împotriva autorului faptei ilicite, care a provocat daune sănătății altei persoane, însă numai atunci când s-a stabilit o formă de vinovăție în sarcina acestui autor.
Interpretarea acestui text de lege nu poate avea ca finalitate obligare furnizorului de servicii medicale să dovedească pe calea unei acțiuni civile vinovăția unui făptuitor, vinovăție ce trebuie stabilită în prealabil de organele și instituțiile abilitate, în condițiile legii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.313 din Lg. nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Intimatul - pârât nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din06.04.2015, având în vedere că niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 411 pct. 2 c.pr.civ.
Potrivit art. 416 alin. 1 din Codul de procedura civila raportat la art. 420 alin. 1 c.pr.civ. orice cerere de chemare în judecata, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, daca a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni, perimarea putând fi constatată din oficiu sau la cererea părții interesate.
Cum de la data pronunțării încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 416 din codul de procedură civilă raportat la art. 420 c.pr.civ, urmează a constata perimat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat apelul civil declarat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență Drobeta T. S. cu sediul în Dr.Tr.S., ..4, județul M. împotriva sentinței civile nr.2339/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în contradictoriu cu intimatul-pârât H. I. domiciliat în ., județul M., având ca obiect pretenții.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2015.
Președinte, F. M. | Judecător, V. R. | |
Grefier, M. B. |
Redactat F.M28.10.2015
tehnoredactat M.B., Ex.4/4 pag.
jud.fond Z. D.
Cod operator 2626
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 56/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1675/2015. Tribunalul... → |
|---|
