Contestaţie la executare. Decizia nr. 509/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 509/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 2459/313/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 509/A
Ședința publică de la 30 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. N.
Judecător C. E. C.
Grefier Lucreția I.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de cauzei apelanta intimată U. A. TERITORIALĂ ORAȘ STREHAIA - SERVICIUL IMPOZITE ȘI TAXE
împotriva sentinței civile nr. 279/17.03.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia,intimat fiind M. I., având ca obiect,contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care cauza fiind în stare de judecată s-a trecut la soluționarea apelului de față;
INSTANȚA,
Asupra apelului de față ;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia la data de 11.11.2014, contestatorul M. I. a formulat contestație împotriva executării silite a titlului executoriu nr.T nr.5045/24.10.2014 emis de Serviciul Impozite si Taxe Strehaia, solicitând anularea titlului executoriu și a somației emise în baza acestuia.
În motivare, a arătat că prin titlul executoriu nr.T nr 5045/24.10.2014 s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 1.533,12 lei, reprezentând amenzi circulatie. Sumele înscrise în acest titlu nu reprezintă realitatea. O parte din aceste amenzi au fost achitate.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar, în copie: somația nr. T 5046/24._, titlul executoriu nr T 5045/24._, chitanta nr_/25.01.2013, chitanta nr_/01.09.2008, chitanta nr_/26.05.2008, p.v.c . nr_/21.05.2008, p.v.c. . nr_/21.02.2007, proces verbal . nr_/14.12.2013
Contestația a fost legal timbrată.
În termen legal a formulat întâmpinare intimata U.A.T.O. Strehaia prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestatiei. S-a arătat că în titlul executoriu nr 5045/24.10.2014 domnul M. figura înregistrat cu un debit de 1533,12 reprezentând taxe mijloace de transport si amenzi circulație. În data de 04.12.2014 d.nul M. a achitat suma de 160,16 lei reprezentând taxa mijloace de transport, iar cu chitanta nr_/30.12.2013 a făcut dovada achitării la sector 2 Bucuresti a amenzii aplicate prin p.v.c. nr_/14.12.2013, astfel că rămas în evidențe cu un debit de 1218 lei. S-a atasat somația nr 5046/24.10.2014, titlu executoriu nr 5045/24.10.2014, chitanta nr_/30.12.2013.
La data de 29.12.2014 contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat să se constate, în ce priveste amenzile de circulatie, prescriptia acestora în parte. De asemenea, a arătat că o parte din aceste amenzi au fost achitate, însă pe chitante nu s-a mentionat p.v.c. În titlul executoriu nu se menționează p.v.c.
La termenul din 20.01.2015, instanța a dispus adresă către U.A.T.O.- Serviciul Impozite si Taxe Strehaia, pentru a comunica debitul actualizat cu care figurează contestatorul M. I. (CNP_), în funcție de ultimele plăți efectuate de acesta, precum și documentele doveditoare pe baza cărora s-au reținut sumele de bani care se impută contestatorului.
Cu adresa nr. 1732/16.02.2015 U.A.T.O- Serviciul Impozite si Taxe Strehaia a comunicat că debitul actualizat cu care contestatorul figurează în evidente este în cuantum de 1274 lei, acesta fiind constituit din 56 lei- taxă mijloace de transport si 1218 lei amenzi circulatie. Sumele au fost debitate pe baza proceselor verbale de contraventie. S-a înaintat matricola individuală amenzi si fisa rol fiscal.
Judecătoria Strehaia prin sentința supusă apelului a admis contestația la executare formulată de către contestatorul M. I., a fost anulat titlul executoriu nr T5045 din 24.10.2014 si somația nr T5046/24.10.2014.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că la data de 24.10.2014 U.A.T.O.- Serviciul Impozite si Taxe Strehaia a emis titlul executoriu nr. T 5045 împotriva debitorului M. I. pentru suma de 1.504 lei compusă din 126 lei taxe mijloace de transport aferente perioadei 2012-2014, 1378 lei reprezentând amenzi circulație.
Titlul executoriu nr. T 5045 împreună cu somația nr T 5046/24.10.2014 au fost comunicate debitorului M. I. cu scrisoare recomandată la data de 28.10.2014.
În termenul legal de 15 zile de la comunicare, prev. de art. 173 al. 1 din OG 92/2003, debitorul a formulat contestația la executare.
În drept, conform art. 141 alin. 11 teza finală din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, “Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii”.
Din adresa nr. 1732/16.02.2015 a Serviciului Impozite si Taxe Strehaia, fișa contribuabilului M. I. și matricolă individuală amenzi, rezultă că titlurile de creanță sunt procese verbale de contravenție.
Astfel, prin pvc . nr._/12.11.2006 contestatorul a fost obligat la 60 lei amendă. Conform art. 131 din OG 92/2003, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. În speță, dreptul de a cere executarea silită a creanței de 60 lei a început să curgă la data de 01.01.2007 și s-a împlinit la 01.01.2012.
Prin pvc . nr._/20.03.2007 contestatorul a fost obligat la 78 lei amendă. Dreptul de a cere executarea silită a creanței a început să curgă la data de 01.01.2008 și s-a împlinit la 01.01.2013.
Prin pvc . nr._/14.04.2007 contestatorul a fost obligat la 156 lei amendă. Dreptul de a cere executarea silită a creanței a început să curgă la data de 01.01.2008 și s-a împlinit la 01.01.2013.
Prin pvc . nr._/29.01.2007 contestatorul a fost obligat la 234 lei amendă. Dreptul de a cere executarea silită a creanței a început să curgă la data de 01.01.2008 și s-a împlinit la 01.01.2013.
Toate aceste debite nu se evidențiază în titlul executoriu.
În schimb în titlul executoriu s-a înscris o amendă de 228 lei aplicată în 04.05.2007, pentru care nu s-a depus titlul de creanță în care se evidențiază. Dacă această sumă ar reprezenta majorări la debitele descrise anterior, ar fi de asemenea prescrisă, întrucât prescripția dreptului privind creanța principală atrage și prescripția dreptului de a cere executarea creanței accesorii.
În titlul executoriu contestat s-a înscris o amendă de 150 lei aplicată în 24.05.2008. Este vorba probabil de amenda aplicată prin pvc . nr._/24.05.2008, pentru care contestatorul a făcut dovada achitării cu chitanța . nr._/26.05.2008.
Corect au fost înscrise amenzile de 180 lei aplicată prin pvc . nr._/12.02.2009, de 240 lei aplicată prin pvc . nr._/07.03.2010 și de 420 lei aplicată prin pvc . nr._/19.07.2012.
În titlul executoriu contestat s-a înscris o amendă de 160 lei aplicată în 14.12.2013. Este vorba probabil de amenda aplicată prin pvc . nr._/14.12.2013, achitată la data de 20.11.2014, conform fișei fiscale.
Concluzionând, se constată că în titlul executoriu nr. T 5045/24.10.2014 s-au înscris nelegal suma de 228 lei pentru care nu există titlu de creanță, sumele de 150 lei și 160 lei amenzi, achitate de contestator.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimată U. A. TERITORIALĂ ORAȘ STREHAIA - SERVICIUL IMPOZITE ȘI TAXE criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivele de apel intimata a solicitat admiterea apelului să se anuleze sentința susmenționata si să se respingă acțiunea formulata.
Prin sentința susmenționata a fost admisa contestația la executare formulata de către reclamant M. I. si s-a dispus anularea Titlului executoriu nr.T.5045/24.10.2014 si a somației nr. T.5046/24.10.2014 emisa de către Primăria Strehaia.
In motivare instanța a susținut ca dreptul de a cere executarea silita a creanțelor fiscale s-a prescris in cazul p.v.c: . nr._/12.1 1.2006; p.v.c. ..C.A. nr._/20.03.2007;p.v.c.. nr._/14.04.2007 si p.v.c. .._/29.01.2007. Deasemenea, pentru amenda de 228 Iei aplicata in data de 04.05.2007 nu s-a depus titlu de creanța in care se evidențiază aceasta si sumele de 150 lei si 160 lei amenzi sunt achitate de către contestator.
Sentința susmenționata o considera netemeinica si nelegala deoarece art. 133 din O.G.92/2003 prevede ca, „ termenul de prescripție prevăzut la art. 131 se întrerupe:
b)pe data îndepliniri de către debitor, înainte de începerea executării silite sau in cursul
acesteia, a unui act voluntar de plata a obligației prevăzute in titlu executoriu ori a recunoașterii în orice alt mod a datoriei;
c)pe data îndeplinirii, in cursul executării silite, a unui act de executare silita.
In cazul de fata, d-nul. M. a întrerupt cursul prescripției extinctive prin efectuarea de acte voluntare de plata respectiv achitarea de către acesta a sumei de 50 de lei in data de 01.09.2008 si a sumei de 100 lei in data de 25.01.2013 .
Mai mult împotriva acestuia s-a început executarea silita in condițiile art. 145 din O.G.nr.92/2003 emitanțu-se Somația nr.T. 1259/11.03.2009 si Titlu executoriu nr. 1258/11.03.2009 iar in anul 2014 s-a emis Somația T .5046/24.10.2014 si Titlu executoriu nr.T.5045/24.10.2014. In ceea ce privește suma de 228 lei aceasta reprezintă diferența de plata rămasa din sentința civila nr. 3053/04.05.2007 pronunțata de către Judecătoria București așa cum rezulta si din matricola individuala iar suma de 150 de lei reprezintă amenda aplicata in baza p.v.c. ..C. nr._/24.05.2008 si achitata de către debitor cu chitanța nr._/26.05.2008 dar datorita programul informatizat al serviciului stingerea creanțelor s-a făcut in ordinea vechimi.
In procedura prealabilă intimat M. I. nu a formulat întâmpinare la motivele de apel.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele;
În conformitate cu disp. art. 650 al. (2) din Codul de procedură civilă, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe. Alineatul (3) al aceluiași articol prevede că hotărârile pronunțate de instanța de executare sunt executorii și pot fi atacate numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Observând dovada de comunicare a sentinței ce face obiectul apelului de față, se constată că aceasta a fost comunicată apelantului la data de 01.04.2015(f.51 dosar fond) iar apelul a fost declarat la data de 20.04.2015, peste termenul prevăzut de art.650 alin.3 c.pr.civ. situație în care, în temeiul art.480 c.pr.civ., tribunalul va pronunța o decizie prin care va respinge apelul ca tardiv formulat.
Față de această soluție, nu se vor mai examina motivele de apel invocate de apelant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de cauzei apelanta intimată U. A. TERITORIALĂ ORAȘ STREHAIA - SERVICIUL IMPOZITE ȘI TAXE, cu sediul în Strehaia, ., județul M. împotriva sentinței civile nr. 279/17.03.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia,intimat fiind M. I., CNP_, domiciliat în Strehaia, ., jud. M., ca tardiv.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Iunie 2015.
Președinte, V. N. | Judecător, C. E. C. | |
Grefier, Lucreția I. |
CC/LI/4 ex.
Data 31.07.2015
Jud.fond.F. A.
Confidențial cod.op.2626
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 37/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Pretenţii. Sentința nr. 924/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








