Pretenţii. Sentința nr. 924/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 924/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 16967/225/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 449/2015
Ședința publică de la 16 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător M. C. O.
Grefier N. C. B.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul reclamant S. C. Județean de Urgență C. împotriva sentinței civile nr.924/02.03.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosar nr._, intimat pârât fiind Cerebeneș G., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa părților, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care, s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. sub nr._, reclamantul S. Județean de Urgență C. în contradictoriu cu pârâtul G. G., a solicitat ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 1254,85 lei plus dobânzi și penalități până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în fapt, la data de 13.09.2011, urmare unei agresiuni, pârâtul a fost internat în cadrul unității spitalicești, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 13.09.-15.09.2011, pentru care figurează în evidențele contabile ca debitor cu suma de 1254,85 lei.
Potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.”
Deși pârâtul a fost înștiințat de plata spitalizării, nu a depus la secretariatul unității nici o dovadă din care să reiese numele făptuitorului, alte date referitoare la stadiul dosarului, dacă a depus plângere penală sau dacă se afla vreun dosar pe rol in acest sens și ținând seama că termenul de prescripție este de 5 ani, fiind vorba de creanțe - bugetare, completând cu refuzul părții vătămate de a transmite date referitoare la numele persoanei vinovate, a formulat prezenta cerere de chemare în judecată pentru recuperarea sumei datorate.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și art.19 din C.proc. pen.
Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Judecătoria Drobeta T. S. a pronunțat s.c.nr.824/02.03.2015 prin care a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă faptul că pârâtul Gerebenș G. a primit îngrijiri medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență C.–fiind internat în perioada 13.09-15.09.2011.
Reclamantul nu a specificat exact cauza vătămărilor suferite de pârât, afirmând că este vorba despre o agresiune iar în susținerea cererii a invocat atât dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, cât și dispozițiile art. 19 Cod procedură penală.
În ceea ce privește referirile făcute la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a constatat că textul de lege invocat de reclamant este inoperant împotriva pârâtului, deoarece pârâtul nu este o persoana care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Conform 313 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății – persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii se servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora.
Prin urmare, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 nu se poate solicita tragerea la răspundere civilă pentru cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală a victimei agresiunii sau accidentului decât a unei terțe persoanei (alta decât victima) care să fie răspunzătoare de daunele aduse sănătății persoanei spitalizate. În cauza dedusă judecății, prejudiciul încercat de reclamant (cheltuielile de spitalizare) sunt consecința directă a raportului de drept născut în temeiul legii între unitatea spitalicească reclamantă și pârât, raport în baza căruia reclamantul a acordat îngrijiri medicale pacientului.
Acest raport de drept are la bază dispozițiile normative prevăzute chiar de legea invocată de reclamantă, respectiv Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății.
Conform art. 92 din Legea nr. 95/2006 – (1) Acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului. Aceasta va include și misiunile de salvare aeriană și navală. (2) Acordarea asistenței medicale publice de urgență nu poate avea un scop comercial.
Potrivit art. 91 din Legea nr. 95/2006 – (7) Asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale, iar conform art. 93 din Legea nr. 95/2006 – (1) Finanțarea acordării asistenței medicale publice de urgență se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, bugetul Ministerului Administrației și Internelor, precum și prin bugetele altor ministere și instituții cu rețea sanitară proprie, din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul autorităților publice locale, precum și din alte surse prevăzute prin lege, inclusiv donații și sponsorizări
Având în vedere că legea nu face nici un fel de distincție între cazurile în care persoanele victime ale accidentelor sau agresiunilor necesită intervenții medicale de urgență (după cum acestea sunt sau nu asigurate), obligația unității spitalicești de a acorda asistență medicală are la bază un temei legal, atât în situația în care persoana spitalizată este asigurată, cât și în situația în care aceasta nu este spitalizată (urmând ca prejudiciul să fie recuperat de la terțul vinovat de producerea agresiunii sau accidentului, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006).
Instanța a apreciat ca nefiind întemeiate susținerile reclamantei in sensul ca paratul, in calitate de persoana vătămata, trebuie sa suporte aceste cheltuieli întrucât nu a depus la unitatea medicala dovezi privind numele făptuitorului sau daca a formulat plângere penala împotriva persoanei vinovate. Sub acest aspect instanța reține ca nu exista nici o dispoziție legala care sa oblige persoana vătămata, in speța paratul G. G., sa formuleze plângere penala împotriva făptuitorului. De asemenea, nu se poate retine nici faptul ca persoana vătămata, prin omisiune nu si-a îndeplinit o obligație prevăzuta de lege, astfel încât omisiunea să-i fie imputabila si sa constituie temei al răspunderii civile.
Pentru aceste considerente, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantul S. Județean de Urgență C. în contradictoriu cu pârâtul pârâtul G. G..
În baza art. 453 C.proc.civ., instanța a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva s.c.nr.924/02.03.2015, în termen legal a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac exercitată, apelanta reclamantă a susținut că în cadrul cercetării penale, victima pacient trebuie să ia cunoștință despre cine l-a vătămat și trebuie să comunice în timp util date despre acesta, lipsa de diligență a pârâtului determinând apelanta să formuleze acțiunea de chemare în judecată.
Cheltuielile de spitalizare ce fac obiectul cauzei de față, nu intră sub incidența art.91-92 din Legea 95/2006 care privesc gratuitatea serviciilor medicale, calitatea de victimă a unui accident rutier/agresiune rezultă din conținutul foii de observație cât și din decontul de cheltuieli.
În cazul accidentului rutier/agresiunii, calitatea de asigurat sau neasigurat nu are relevanță, cum de altfel nici calitatea de minor/major a pârâtului, întrucât serviciile medicale de acest gen nu sunt decontate de CJAS.
Examinând sentința apelată în limitele criticilor aduse conform art.479 c.pr.civ., tribunalul constată că apelul este neîntemeiat din considerentele ce urmează:
Potrivit dispozițiilor art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, modificată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 72/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Dispozițiile art. 998 - 999 din Codul civil prevăd că orice faptă a omului, săvârșită cu intenție, praeterintenție sau din culpă, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara însă acest temei trebuie avut în vedere la aprecierea răspunderii autorului vătămării și nu al persoanei vătămate.
Nu poate fi primită susținerea apelantei în sensul că, din interpretarea acestui text, pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția agresorului chiar și numai în scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, întrucât atunci când legiuitorul stabilește pe cel responsabil de suportarea cheltuielilor rezultate din acordarea serviciilor medicale precizează expres că acesta este persoana care prin fapta ei aduce daune sănătății altei persoane, adică făptuitorul. Interpretarea dată de recurentă nu rezultă din nici un text legal, iar unde legea nu distinge, nici instanța nu o poate face.
Așadar, față de dispozițiile legale menționate, făptuitorul este obligat să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, iar nu persoana vătămată, indiferent dacă aceasta din urmă a fost sau nu culpabilă în producerea accidentului, acest din urmă aspect putând fi analizat în alt cadru procesual.
În consecință, față de cele expuse anterior, în temeiul art.480.c.pr.civ., tribunalul va pronunța o decizie prin care va respinge apelul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil declarat de apelanta reclamantă S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., județul D., având Cod fiscal_, împotriva sentinței civile nr.924/02.03.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosar nr._, intimat pârât fiind Cerebeneș G., domiciliat în Drobeta T. S., .. 1-3, .. 1, ., CNP_, având ca obiect pretenții.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2015.
Președinte, C. P. | Judecător, M. C. O. | |
Grefier, N. C. B. |
Red. CVP
Dact. CNB
Exd.4/ 19 Iunie 2015
Cod operator_
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 509/2015. Tribunalul... | Legea 10/2001. Sentința nr. 34/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








