Contestaţie la executare. Sentința nr. 490/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 490/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 465/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 465/A
Ședința publică de la 22 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. C. O.
Grefier D. D.
Pe rol pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelantul-contestatorul Ț. C.M., împotriva sentinței civile nr. 490 din 05.03.2015 pronunțată de Judecătoria Vânju M., intimați fiind B. M. I., Ț. G. și T. E., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că dezbaterile asupra apelului au fost consemnate în încheierea din data de 15 iunie 2015, ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care, s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea adresată Judecătoriei Vânju-M., înregistrată la data de 10.07.2013 sub nr._, contestatorul Ț. C. M. a formulat contestație la executare împotriva executării silite efectuată în data de 27.06.2013 de B. M. I., întrucât este nelegală și nefinalizată.
În motivarea contestației a susținut că B. M. I. a încălcat dispozițiile încheierii nr.178/02.05.2013 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._, deoarece a efectuat măsurătorile în terenul său din satul Gemeni, . în lipsa sa, fără a fi înștiințat, el fiind procurator al creditorilor.
A mai susținut că executorul judecătoresc M. I. a apelat la creditoarea Bără F., pentru a participa la măsurători, lucru neadevărat, întrucât aceasta nu a fost înștiințată, iar în ziua de 27.06.2013 a fost la spitalul din Calafat cu soția lui T. P. care este bolnavă. Executorul judecătoresc a afirmat că debitorii au demolat și ridicat următoarele construcții de pe terenul creditorilor și anume, gardul, cotețul de porci, wc-ul, partea de bucătărie, gardul de beton de 0,50 m, pătul și șoprul.
La cele șapte construcții de mai sus au rămas nedemolate fundațiile acestora din beton, care au înălțimea de 30,40 cm, 25 stâlpi din beton de 2 m înălțime de 1 m la pătul, gardul de beton de 0,50 m și propteaua.
Astfel, arată că suma totală pe care debitoarele trebuie sa o achite creditorilor este de 7160 lei, dar în mod greșit s-a calculat suma de 208 lei care reprezintă cheltuieli de executare și anume, bilet de tren, a câte 77 lei fiecare, 24 lei taxa judiciară de timbru și 30 lei cheltuieli de executare.
În dovedirea contestației contestatorul a depus la dosar: proces verbal din data de 27.10.2013, încheierea nr.178/02.05.2013 emisă în dosarul nr.1620/ 332/2013, județul M., ordin de transfer nr._/1/17.04. 2013, extras de cont, fotografii și S.C. nr.882/13.05.2008 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Vînju M., județul M., în dosarul nr.1620/332/ 2013.
Din oficiu, instanța a solicitat B.E.J. M. I., atașarea dosarului de executare nr.4/E/2013, astfel că, s-a luat act că a fost atașat dosarul execuțional.
B. M. I. a formulat întâmpinare ( aflată în dosarul de executare atașat în copie la prezentul dosar), solicitând respingerea contestației, arătând că executarea silită în dosarul nr. 5/E/2013 s-a făcut cu respectarea prevederilor titlului executoriu, deși din partea creditorului împuternicit nu a primit sprijin.
Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea întâmpinării formulate de B. M. I. ca fiind neîntemeiata, admiterea contestației la executare, obligarea executorului judecătoresc la continuarea executării silite pana la finalizarea acesteia in mod legal si obligarea la cheltuieli de judecata.
Contestatorul a depus concluzii scrise prin care a arătat că solicită admiterea contestației și obligarea B. M. I. la cheltuieli de judecată.
A arătat că executorul judecătoresc nu a obligat debitoarele să demoleze și să ridice în mod integral toate construcțiile prevăzute în titlul executoriu, astfel că au rămas nedemolate și neridicate, gardul de beton de 0,50 m și propteaua de beton de la casa de 1 m, și fundațiile din beton la toate construcțiile. Totodată executorul judecătoresc nu l-a anunțat să participe la executarea silită, nu l-a pus în posesia suprafeței de 266,33 m.p. ocupată abuziv de debitoare și în prezent.
Prin sentința civilă nr. 616/24.04.2014 Judecătoria Vînju M. a respins contestația la executare civilă formulată de contestatorul Ț. C.M. în contradictoriu cu intimatul B. M. I..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art.711 alin.1 C.pr.civ. ”Impotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea se poate face contestație la executare și în cazul in care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.”
In ceea ce privește contestația la executare, aceasta este o cale specială de atac aplicabilă în faza de executare silită, prin care se poate obține anularea actelor de executare efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.
Contestația la executare este, in principal un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se poate obține, anularea sau îndreptarea unor acte de executare sau uneori chiar si anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.
Titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită îl constituie Sentința civilă nr.882 din 13.05.2008 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 25.04.2012.
Prin încheierea nr. 220/02.05.2013 pronunțată in dosarul nr._ al Judecătoriei Vînju M., jud. M. a fost admisă cererea pentru „încuviințarea executării silite”, formulată de petentul B.E.J M. I. și încuviințată executarea silită împotriva debitoarelor Ț. C.M. G. și T. E., în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.882/13.05.2008 pronunțată de Judecătoria Vînju M., județul M., în dosarul nr._ .
În urma analizării actelor de executare silită efectuate in dosarul de executare nr.5/E/2013 al B. M. I. instanța de fond a reținut că executorul judecătoresc a efectuat executarea silită potrivit titlului executoriu Sentința civilă nr.882 din 13.05.2008 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 25.04.2012, în sensul că a somat debitoarele să lase creditorului în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 266,33 m.p. situată în intravilanul comunei Dîrvari, satul Gemeni, județul M. în T. cv 36, P 20, cu vecinii: N –T. Pan, E – D.S., S – Ț. C., V – Ț. M., de asemenea să demoleze și să ridice grajdul cu o încăpere, șopronul, cotețul de porci, WC – ul, partea de bucătărie cu suprafața de 8,06 m.p. ( L – 6,45 m și L – 1,25 m ) porțiunea din gardul de beton cu L – 0,50 m, propteaua de la casă din beton de 1 m.p., edificate pe terenul de mai sus, precum și să plătească creditorului suma de 3468,99 lei despăgubiri civile reprezentând beneficiul nerealizat și 1599,30 lei cheltuieli de judecată.
Având în vedere actele de executare efectuate in dosarul nr.5/E/2013, instanța a apreciat cererea formulată de creditor ca neîntemeiată și a respins contestația la executare formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul reclamant Ț. M., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
A motivat apelantul că, potrivit art. 22 alin. 6 din C.pr.civ. judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, ori, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere din contestație prin care a solicitat ca executorul judecătoresc să îl anunțe și să facă măsurătorile în prezența sa; de asemenea, instanța nu s-a pronunțat nici asupra capătului 2 din contestație prin care a solicitat obligarea executorului judecătoresc să continue executarea silită până la finalizarea acesteia în mod legal, adică să fie demolate și ridicate toate construcțiile menționate în titlul executoriu, întrucât chiar executorul afirmă că au rămas construcții nedemolate.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței s-a constatat că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin contestația formulată, contestatorul a susținut că executorul judecătoresc nu a efectuat măsurătorile în prezența sa, deși a solicitat aceste lucru, iar executarea nu s-a realizat conform titlului executoriu, întrucât au rămas nedemolate fundațiile din beton ale construcțiilor ridicate, stâlpi de beton, gardul de beton de 0,50 m și propteaua cu privire la care nu s-a făcut nicio înțelegere cu debitorii.
Instanța de fond în motivarea hotărârii a arătat că executorul judecătoresc a efectuat executarea silită potrivit titlului executoriu Sentința civilă nr. 882 din 13.05.2008 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._, in sensul că a somat debitoarele să lase creditorului în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 266,33 m.p. situată în intravilanul comunei Dîrvari, satul Gemeni, județul M. în T. cv 36, P 20, cu vecinii: N –T. Pan, E – D.S., S – Ț. C., V – Ț. M., de asemenea să demoleze și să ridice grajdul cu o încăpere, șopronul, cotețul de porci, WC – ul, partea de bucătărie cu suprafața de 8,06 m.p. ( L – 6,45 m și L – 1,25 m ) porțiunea din gardul de beton cu L – 0,50 m, propteaua de la casă din beton de 1 m.p., edificate pe terenul de mai sus, precum și să plătească creditorului suma de 3468,99 lei despăgubiri civile reprezentând beneficiul nerealizat și 1599,30 lei cheltuieli de judecată.
Având în vedere că, așa cum reiese din procesul verbal din data de 02.07.2013 (fila 4 dosar fond) executorul judecătoresc a considerat încheiată executarea silită, instanța avea obligația să verifice dacă executarea s-a efectuat conform titlului executoriu, nu numai să constate că s-au emis somații debitorilor prin care li s-a pus în vedere să se conformeze titlului executoriu.
Mai mult, având în vedere că obiectul acțiunii este contestație la executare instanța trebuia să pună în discuție introducerea în cauză a debitorilor, aceștia fiind părți în raportul juridic execuțional, neputându-se concepe judecarea unei contestația la executare fără participarea tuturor părților din procedura execuțională.
Astfel fiind, s-a constatat că instanța de fond a soluționat procesul fără a examina fondul cererii deduse judecății iar judecata s-a făcut în lipsa părților, respectiv a debitorilor, care nu au fost legal citați în cauză, motiv pentru care, în temeiul art. 480 alin. C.pr.civ. a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Vînju M., județul M., la data de 28.10.2014, sub nr._ 2014*.
Contestatorul a depus la dosar note scrise prin care a solicitat admiterea contestației la executare, obligarea intimatului B. M. I. să continue executarea silită până la finalizarea acesteia în mod legal și integral, precum și obligarea acestuia să-l anunțe cu privire la participarea la executarea silită, urmând a fi pus în posesie cu suprafața de 266,33 mp conform titlului executoriu și obligarea debitoarelor la plata cheltuielilor de executare în suma de 326 lei, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul B. M. I. a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea contestației, arătând că dosarul de executare a fost finalizat chiar și în lipsa creditorului Ț. C. M., însă cu participarea creditoarei Bara F., care a contactat telefonic pe numitul Ț. C., acesta acceptând ca propteaua de la casa debitorilor să nu fie demolată întrucât pune în pericol construcția.
Acesta a menționat că i-a comunicat creditorului Ț. C. M. ca în cazul în care constată că unele din lucrările de desființare a construcțiilor nu au fost efectuate corespunzător poate solicita instanței de executare să fie el autorizat să execute aceste lucrări pe cheltuiala debitorilor.
Referitor la debitele datorate, intimatul a arătat că acestea au fost calculate cu rata inflației și virate numitului Ț. C. M., iar cheltuielile de executare și onorariile au fost încasate de la debitori.
Prin serviciul registratură, la data de 07.01.2015 contestatorul a depus note scrise la care a atașat copie adeverință nr.4212/21.09.2004 și planșe fotografice.
Judecătoria Vânju M. prin sentința supusă apelului a respins ca nefondată contestației la executare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă aflată pe rolul instanței, contestatorul Ț. C. M. a formulat contestație la executare împotriva executării silite efectuată în data de 27.06.2013 de B. M. I., întrucât este nelegală și nefinalizată, solicitând obligarea intimatului B. M. I. să continue executarea silită până la finalizarea acesteia în mod legal și integral, precum și obligarea acestuia să-l anunțe cu privire la participarea la executarea silită, urmând a fi pus în posesie cu suprafața de 266,33 mp conform titlului executoriu și obligarea debitoarelor la plata cheltuielilor de executare în suma de 326 lei, cu cheltuieli de judecată.
Potrivit disp. art.711 alin.1 C. pr. civ. „împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.”
Conform disp. art.632 alin.1 C. pr. civ. „executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu”, iar potrivit alin.2 „constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.”
S-a reținut că, prin sentința civilă nr.882/13.05.2008 pronunțată de Judecătoria Vînju M., județul M., în dosarul nr._, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții Ț. C. M. și Ț. C. G., B. C. F. și a dispus obligarea pârâților Ț. G. și T. să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică folosință, suprafața de 266,33 m.p. situată în intravilanul comunei Dîrvari, satul Gemeni, județul M. în Tcv 36, P 20 cu vecinii: N – T. Pan, E – D.S., S – Ț. C., V – Ț. M..
De asemenea, a obligat pârâții să demoleze și să ridice grajdul cu o încăpere, șopronul, cotețul de porci, WC – ul, partea de bucătărie cu suprafața de 8,06 m.p. ( L – 6,45 m și L – 1,25 m ) porțiunea din gardul de beton cu L – 0,50 m, propteaua de la casă din beton de 1 m.p., edificate pe terenul de mai sus, pârâții fiind, de asemenea obligați să plătească reclamanților 3468,99 lei despăgubiri civile reprezentând beneficiul nerealizat și 1599,30 lei cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din data de 28.02.2013, instanța a dispus îndreptarea omisiunii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile nr.882/13.05.2008 pronunțată de Judecătoria Vînju M., Județul M., în dosarul nr._ în sensul de, a se trece „obligă pâtâții să demoleze și să ridice partea din pătul cu suprafața de 2,80 m.p. (1,4 m x 2 m ), edificat pe terenul de mai sus”, cum în mod greșit nu a fost trecut.
La data de 24.04.2013, B. M. I. a solicitat încuviințarea executării silite a sentinței civile nr.882/13.05.2008 pronunțată de Judecătoria Vînju M., Județul M., în dosarul nr._, cererea fiind admisă prin încheierea nr.178/02.05.2013 pronunțată în dosarul nbr._ .
Astfel, în baza acestei încheieri, B. M. I. a procedat la emiterea somației nr.5/E/2013 către pârâtele debitoare în vederea conformării dispozitivului sus menționat.
La data de 03.06.2013, pârâtele au fost notificate, având obligația de a demola și să ridica grajdul cu o încăpere, șopronul, cotețul de porci, WC – ul, partea de bucătărie cu suprafața de 8,06 m.p. ( L – 6,45 m și L – 1,25 m ) porțiunea din gardul de beton cu L – 0,50 m, propteaua de la casă din beton de 1 m.p., edificate pe terenul de mai sus.
Din procesul verbal încheiat la data de 29.05.2013 s-a reținut că executorul judecătoresc M. I. s-a prezentat la domiciliul debitoarelor, pârâtele T. E. și Ț. G., acestea arătând ca au demolat o parte din construcții, însă au susținut că doresc să ajungă la o înțelegere cu creditorii.
Referitor la propteaua din beton de la casă s-a reținut că în urma convorbirii telefonice avute de către procuratorul Bară F. cu fratele său Ț. C. M., aceștia au ajuns la concluzia că propteaua nu poate fi demolată întrucât zidul pe care îl susține este pus în pericol să cadă.
S-a reținut că în baza art.903 C. p. civ. B. M. I. le-a explicat creditorilor că dacă debitorul refuză să îndeplinească obligațiile de a face prinse în titlul executoriu în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de executare silită, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare prin încheiere executorie să le îndeplinească el însuși pe cheltuiala debitorilor .
Din cuprinsul procesului verbal întocmit la data de 27.06.2013 de B. M. I. s-a reținut că, nu a fost demolată și ridicată de pe teren propteaua din beton în suprafață de 1 mp. întrucât ar fi afectat parțial gardul ce desparte proprietățile creditorilor de cele ale debitorilor. Astfel, în urma discuțiilor purtate cu Ț. M., împuternicitul creditorilor, acesta a acceptat să nu i se demoleze propteaua din beton până la demolarea casei proprietatea pârâtelor, când acestea se vor angaja să demoleze și să ridice propteaua.
Și în acest caz, executorul M. I. i-a explicat debitoarei T. E. că pentru a demola propteaua de beton, creditorii pot solicita instanței de executare să se dispună autorizarea lor, cheltuielile urmând a fi suportate de pârâte.
Astfel, instanța a reținut că executorul judecătoresc a efectuat executarea silită potrivit titlului executoriu sentința civilă nr. 882 din 13.05.2008 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._, acesta îndeplinindu-și actele de executare conform normelor în vigoare.
Așadar, în cazul în care pârâtele refuză să-și îndeplinească culpabil obligațiile stabilite în baza titlului executoriu, reclamanții au la îndemână posibilitatea de a solicita instanței de executare să pronunțe prin încheiere executorie autorizarea lor în vederea demolării construcțiilor rămase nedemolate, urmând ca respectivele cheltuieli să fie suportate de către pârâte.
Cu privire la debitele datorate de către pârâte, instanța a reținut că acestea au fost calculate cu rata inflației și virate reclamantului Ț. C. M., conform înscrisurilor depuse la dosar, iar cu privire la cheltuielile de executare și onorariile percepute de executor, s-a reținut că acestea au fost încasate de la debitori.
Cu privire la probatoriul administrat în cauză, instanța a respins ca nefondată contestația la executare formulată de către contestatorul Ț. M. în contradictoriu cu intimații Ț. G., T. E. și B. M. I..
Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatorul Ț. C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A motivat că instanța de fond nu și-a îndeplinit rolul în aflarea adevărului și nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere prin care a solicitat ca executorul judecătoresc să-l anunțe și să facă măsurătorile în prezența sa și să-l pună în posesia suprafeței de 266,33 mp.
De asemenea instanța nu s-a pronunțat nici asupra capătului de cerere prin care a solicitat să-l oblige pe B. M. I. să continue executarea silită până la finalizarea acesteia în mod legal, adică să-i fie demolate și ridicate construcțiile prevăzute în titlul executoriu A solicitat admiterea apelului.
În procedura prealabilă intimata T. E. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului. A susținut că a achitat toate sumele restante pe care apelantul le solicită de la ea prin executorul judecătoresc M. I., iar în urma procesului-verbal din 27.06.2013, acesta a fost pus în posesia terenului.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, se constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de apel tribunalul constată că prin sentința civilă nr.882/13.05.2008 pronunțată de Judecătoria Vînju M., județul M., în dosarul nr._, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții Ț. C. M. și Ț. C. G., B. C. F. și a dispus obligarea pârâților Ț. G. și T. să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică folosință, suprafața de 266,33 m.p. situată în intravilanul comunei Dârvari, satul Gemeni, județul M. în Tcv 36, P 20 cu vecinii: N – T. Pan, E – D.S., S – Ț. C., V – Ț. M..
Urmare a punerii în executare a sentinței s-a format dosarul de executare 5/E/2013 al B. M. I. iar în data de 29.05.2013 executorul judecătoresc s-a prezentat la domiciliul debitoarelor, pârâtele T. E. și Ț. G. ,ocazie cu care a fost încheiat procesul verbal de executare, proces verbal din care rezultă pe de o parte că din partea creditorilor a fost prezentă Bară F. iar pe de altă parte că debitorii și-au îndeplinit o parte din obligațiile cuprinse în titlu executoriu respectiv au demolat grajdul cu o încăpere ,șopronul, cotețul de porci .
De asemenea conform mențiunilor din actul de executare creditorii au fost puși în posesie cu ,, suprafața de teren pe care instanța de judecată a obligat pârâții să o lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică folosință ,,. astfel că motivul de apel ce vizează nepunerea în posesie nu poate fi primit.
Un alt motiv de apel vizează nepronunțarea instanței de fond asupra capătului de cerere prin care a solicitat să-l oblige pe B. M. I. să continue executarea silită până la finalizarea acesteia în mod legal, adică să-i fie demolate și ridicate construcțiile prevăzute în titlul executoriu însă nici acest motiv de apel nu poate fi primit .
În mod corect instanța de fond a reținut aplicabilitatea în cauză a disp. art. 903 c.pr.civ care dispune în mod expres ,, dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare, prin încheiere executorie, dată cu citarea părților, să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului,, .
Întrucât ne aflăm în situația executării în natură a unor obligații care nu presupun participarea personală a debitorului –demolarea unor construcții –executarea poate fi realizată de creditor pe cheltuiala debitorului cu respectarea procedurii instituite de art. 903 astfel că nici acest motiv de apel nu poate fi primit .
Pentru aceste considerente cum sentința atacată este temeinică și legală tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-contestatorul Ț. C.M., cu domiciliul în mun. București, ., ..1, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 490 din 05.03.2015 pronunțată de Judecătoria Vânju M., intimați fiind B. M. I., cu sediul în orașul Vînju M., ., județul M. Ț. G. și T. E., ambele cu domiciliul în ., județul M., având ca obiect contestație la executare.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 22 Iunie 2015
Președinte, A. M. | Judecător, M. C. O. | |
Grefier, D. D. |
Redactat. OM.C. / 10.07..2015
Tehnoredactat D.D. / 6 ex.
Jud. fond Z. D.
Cod operator 2626
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3075/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1287/2015. Tribunalul... → |
|---|








