Fond funciar. Sentința nr. 127/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 127/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 781/313/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 440/A

Ședința publică de la 09 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. B.

Judecător C. M.

Grefier M. B.

Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanții petenți B. N. și B. E. împotriva sentinței civile nr. 127/03.02.2015, pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimatele B. E. (Nuța), S. G., C. L. de Fond Funciar Broșteni, C. Județeană de Fond Funciar M., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului cauzei au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării cauzei din data de 26.05.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, după care,

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față:

Prin acțiunea formulata la data de 30.04.2014 si înregistrată sub nr._, la Judecătoria Strehaia, reclamanții B. N., B. E. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea titlului de proprietate al pârâtei B. E., în ceea ce privește suprafețele de 25 ari, situată în T 22, P 15, în pucntul “L. Motrului” comuna Broșteni, .: E-Mormodol V., V-drum exploatare, N-G. E., S-G. C. și 10 ari, situată în punctul “Izlaz”, cu vecinii: E-G. C., V-B. E., N-B. G. și S-drum comunal.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în anul 1992 au încheiat cu numita B. E., autoarea pârâtei B. E., un proces verbal de schimb de terenuri, în prezența membrilor CLFF Broșteni, prin care a fost de acord ca în schimbul unui teren cu viță de vie și pomi, în suprafață de 10 ari ce a apartinut înainte de colectivizare numitei B. E. să-i dea acesteia un teren în suprafață de 25 ari în punctul “L. Motrului”. În punctul “Izlaz”, unde din terenul numitei B. E. a ocupat 10 ari și a plantat vie și pomi pe acesta și a detinut și detine in total o suprafață de 3150 mp., restul terenului fiind ocupat de la alte persoane cu care s-au înțeles în privința acestora.

În cuprinsul procesului verbal din 1992 se menționează înțelegerea celor doi proprietari care au consimțit să lase acest teren cetateanului B. N.N., iar din terenul ce li se va da de 0,50 ha C. Comunală să acorde suprafața ce li se cuvine la fiecare fost proprietar ce este ocupata de B. N., aceasta problema urmând a fi rezolvata în momentul stabilirii suprafetei de teren de către comisie și va putea intra in posesie. Numita B. E. a semnat această înțelegere urmând ca in titlul de proprietate al acesteia să fie trecută suprafata de 25 ari proprietatea lor, iar în titlul lor de proprietate să fie trecuta suprafata ade 10 ari, fost teren al numitei B. E.. După încheierea înțelegerii, numita B. E. a decedat, iar în titlul acesteia de proprietate au fost trecute la insistențele pârâtei atat suprafata de 25 ari, cat si suprafața de 10 ari. În cuprinsul titlului lor de proprietate nu a fost trecută nicio suprafață întrucât a fost trecută în mod gresit in titlul pârâtei.

Pârâta nu a înțeles să respecte înțelegerea încheieată, iar titlul de proprietate emis autoarei B. E. este lovit de nulitate absolută, întrucat aceasta nu era persoana îdreptățită la reconstituire, nefiind proprietara terenului.

Reclamanții au depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: proces verbal încheiat la data de 27.02.1992, copie TP definitiv nr._/02.10.2007, copiile cărților de identitate, împuternicire avocațială.

La data de 22.05.2014 a formulat în cauză întâmpinare pârâta B. E. prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și introducerea în cauză în calitate de pârâta a numitei S. G., sora sa, ambele fiind moștenitoarele numitei B. E..

Susține că numita B. E. nu a fost autoarea sa. Mamei sale- B. E., i s-a eliberat titlul de proprietate titlul de proprietate nr.8079/03.09.1997, pentru suprafața de 1,3634 ha, iar în registrul agricol tatăl său B. G. figura înscris cu suprafața de 2,35 ha. Suprafața din punctul “Izlaz” ce a aparținut autorilor ei înainte de colectivizare, situata in T 2/1, P 24, este deja înscrisă în titlul de proprietate emis reclamantului B. N., deoarece nici B. N. si nici autorii săi nu au deținut teren înainte de colectivizare în acel punct. În t.p.definitiv nr.8079/1997 emis autoarei B. E., nu se află înscrisă suprafața de 1000 mp cu vecinătățile indicate în cererea de chemare în judecată. În procesul verbal încheiat la data de 27.02.1992 de B. E. în pct.”Izlaz” a fost identificata suprafata de 3150 mp ocupată abuziv de B. N., iar în t.p. nr._/2007 a fost înscrisă suprafața de 3720 mp. În ceea ce privește suprafața de 2500 mp în pct.”L. Motrului” aceasta nu a apartin ut înainte de colectivizare lui B. N. sau autorilor săi, fiind înscrisa in RA la rolul autorului ei B. G.. Susține că înțelege să respecte convenția făcută de mama sa B. E. cu B. N., acesta detinand si in prezent suprafata de 1000 mp, cu toate că ea nu a primit in schimb nicio suprafata ce i-ar fi apartinut lui B. N..

A solicitat în apărare încuviințarea probelor cu înscrisuri și martorii V. S., B. M., B. G.. La întâmpinare a anexat împuternicire avocațială, copie TP definitiv nr.8079/03.09.1997, fila RA la rolul autorului B. G..

În drept, întâmpinarea intimatei a fost întemeiată pe disp.art.205 C.p.c.

La data de 26.05.2014, intimata CLFF Broșteni a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. S-a arătat că în registrele agricole ale Primăriei Broșteni, numita B. E. nu figurează cu poziție de rol, iar aceasta a fost membră a CLFF Broșteni, fiind angajată a Primăriei Broșteni până în anul 2006, în funcția de agent agricol și nu este autoarea pârâtei B. E..

În drept, întâmpinarea intimatei a fost întemeiată pe disp.art.205-208 C.p.c.

La data de 04.06.2014 reclamanții au formulat precizări și răspuns la întâmpinările pârâtei B. E. și intimatei CLFF Broșteni. Au arătat că într-adevăr numita B. E. a fost reprezentanta CLFF la încheierea procesului verbal din 27.02.1992, iar autoarea pârâtei se numea B. E. și figureaza in procesul verbal ca fiind persoana care a fost de acord cu schimbul terenului. Schimbul s-a realizat cu B. E., însă a fost perfectat cu acordul și în prezența lui B. E.. Au aratat ca sunt de acord cu introducerea in cauza in calitate de parata a numitei S. G., mostenitoare a numitei B. E., alături de pârâta B. E.. Mai arata că nu este adevarat ca terenurile pentru care s-a efectuat schimbul in anul 1992 să fi fost înscrise corect in titluri.

Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat pentru reclamanți probele cu înscrisuri, martorii B. E. și G. I., interogatoriul pârâților și expertiza tehnică în specialitatea topografie, iar pentru pârâți, probele cu înscrisuri, martorii V. S., B. G. și interogatoriul reclamanților.

Prin încheierea de ședință din data de 24.06.2014 instanța a dispus introducerea și citarea în cauză în calitate de pârâtă a numitei S. G., moștenitoarea numitei B. E..

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către intimata CLFF Broșteni cu mențiunea de a comunica instanței întreaga documentație ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 8079/03.09.1997, precum și dacă suprafața de 2500 mp din punctul L. Motrului a apartinut înainte de colectivizare lui B. N. ori lui B. E., precum și să comunice instanței copia filei registrului agricol.

Intimata CLFF Broșteni a răspuns solicitărilor instanței cu adresa nr.3886/06.10.2014.

De asemenea, la data de 28.10.2014, instanța a dispus emiterea unei adrese către intimata CLFF Broșteni, pentru a comunica comunice instanței întreaga documentație ce a stat la baza eliberării TP nr._/2007 emis lui B. N., să menționeze punctul în care este situat terenul din T 2/1 P 24 din acest titlu și dacă se învecinează cu terenul din T 22, P 15, să precizeze denumirea actuală, punctul în care este situat terenul de 2500 mp înscris în T22, P 15 ( La P. este denumirea veche), conform titlului 8079/1997.

Intimata CLFF Broșteni a răspuns instanței cu adresa nr.4784/26.11.2014.

Expertiza în specialitatea topografie dispusă în cauză a avut ca obiective următoarele: să se identifice suprafața de 2500 mp și resepctiv 1000 mp, indicând dimensiunile, vecinătațile, categoria de folosință tarlaua, . în parte și punctul unse sunt situate, să se menționeze daca terenurile sunt cuprinse în titlul de proprietate nr._/02.10.2007, respectiv 8079/03.09.197, precum și să se menționeze daca terenurile menționate fac obiectul procesului verbal încheiat la data de 27.02.1992.

Raportul de expertiză întocmit de expert tehnic în specialitatea topografie Bitica A. B. a fost depus la dosarul cauzei la data de 14.10.2014.

Cu privire la concluziile din raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert Bitica A. B. au formulat obiecțiuni reclamanții, în sensul că nu s-a răspuns tuturor obiectivelor fixate de instanță, expertul precizand doar că o parte din terenurile identificate sunt inscrise in t.p. nr.8079/1997, dar nu a precizat daca aceste terenuri sunt inscrise sau nu și in t.p.nr._/2007. Nu a răspuns dacă terenurile mentionate fac obiectul procesului verbal incheiat la data de 27.02.1992.

Prin încheierea de ședință din data de 28.10.2014 instanța a dispus revenirea cu adresă către expert cu mențiunea de a menționa dacă terenul de 1360 mp este cuprins și în TP nr._/2007 emis reclamantilor, a se preciza dacă terenurile fac obiectul procesului verbal din 1992.

Completarea la raportul de expertiza a fost inaintata la dosarul cauzie de către expert Bitica A. B. la data de 08.12.2014.

La cererea pârâților B. E. și S. G., instanța a luat interogatoriu reclamanților, iar la cererea reclamantilor s-a luat interogatoriu pârâtei B. E..

Prin sentința civilă nr. 127/03.02.2015, Judecătoria Strehaia a respins acțiunea precizată și a obligat petenții, în mod egal, să plătească pârâtelor suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată reținând următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la termenul din 24.06.2014, petenții au solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 8079/03.09.1997, emis pe numele defunctei B. E. de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor M., în privința suprafețelor de teren de 2500 mp, din T 22 P 15 și 1375 mp din T 4 P 16.

În fapt, așa cum reiese din înscrisul intitulat “proces – verbal” (fila 4 din dosar), la data de 27.02.1992, între petentul B. N. și defuncta B. E., autoarea pârâtelor, a intervenit o înțelegere prin care aceasta din urmă a consimțit să lase petentului un teren situat în “Islaz”, defuncta urmând să primească în schimb o suprafață de 2500 mp în punctul “L. Motrului”.

Pârâtele au susținut prin întâmpinare că, înainte de colectivizare, defuncta a deținut teren în punctul Islaz în T 2/1 P 24 și, urmare a schimbului ce a avut loc, acest teren a fost înscris în titlul de proprietate nr._/02.10.2007 emis petentului. Cu toate acestea, pârâtele au arătat că, deși în titlul emis defunctei B. E. se află înscrisă suprafața de 2500 mp, aceasta, situată în L. Motrului, a figurat în registrul agricol la autorul lor, B. G., nefiind respectată înțelegerea părților schimbului, în sensul că în titlul lor nu se regăsește terenul din L. Motrului ce a aparținut petentului.

În drept, potrivit art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri.

În speță, petenții se contrazic întrucât, deși doresc ca actul de schimb să fie respectat, în același timp vor să fie constatat nul titlul emis pârâtelor în privința ambelor terenuri (deci și a suprafeței care ar fi trebuit, conform înțelegerii, să rămână în proprietatea pârâtelor, respectiv cei 2500 mp).

Instanța este datoare să stabilească pe de o parte dacă petenții sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul din T 4 P 16 iar pe de altă parte dacă terenul din T 22 P 15 a fost înscris fără temei în titlul de proprietate ce a fost emis autoarei pârâtelor.

Cu privire la primul teren menționat, se solicită să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate motivându-se că la baza emiterii sale nu s-a avut în vedere un schimb de terenuri. Întrucât actul de schimb la care se face referire a fost întocmit la 27.02.1992, pentru a aprecia asupra valabilității sale și implicit asupra posibilității de a sta la baza emiterii unui act de proprietate în favoarea petenților, este imperios necesar ca înscrisul exhibat să fie valabil pentru că, altfel, el însuși ar fi nul dacă s-ar fi încheiat cu încălcarea unor norme legale imperative.

În acest sens, incidente sunt prevederile art. 51 din Legea nr. 18/1991 în vigoare la data încheierii actului de schimb potrivit cărora “Schimbul de terenuri între persoane fizice se face prin acordul acestora, prin act autentic.”

În speță însă, actul de schimb îmbracă forma înscrisului sub semnătură privată, fiind deci nul absolut și, cum un act nul nu poate produce efecte, el fiind desființat retroactiv, un asemenea înscris nu poate să constituie temei pentru dobândirea valabilă a dreptului de proprietate.

D. urmare, în favoarea petenților nu s-ar putea emite un titlu de proprietate care să cuprindă suprafața solicitată atâta timp cât ei înșiși nu au, la rândul lor, un drept asupra terenului. Mai mult, dacă se considerau îndreptățiți, petenții ar fi trebuit să formuleze în nume propriu cerere de reconstituire a dreptului de proprietate care să justifice interesul lor legitim în promovarea prezentei acțiuni în desființarea titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991.

Din actele înaintate instanței de Primăria comunei Broșteni cu adresa nr. 3886/06.10.2014, se reține că defuncta B. E. a formulat cerere de reconstituire care a fost validată de comisia județeană de fond funciar.

În privința suprafeței de 2500 mp despre care petenții susțin că ar fi aparținut autorului lor, din depozițiile martorilor se reține că defuncta B. E. a deținut teren în punctul L. Motrului (La A.). În același sens a concluzionat și expertul desemnat, arătând că terenul din T 22 P 15 are o suprafață în fapt de 1387 mp și este în punctul L. Motrului. Depozițiile de martori și lucrarea de expertiză se corelează cu mențiunile din registrul agricol 1959 – 1963, din care reiese că soțul defunctei figura cu teren agricol de 2500 mp în punctul La Pietriși, aceasta fiind denumirea veche a amplasamentului terenului, după cum se arată în adresa nr. 3886/06.10.2014, fiind astfel infirmată susținerea petenților că terenul le-ar aparține. De asemenea, martora V. S. a arătat că punctul La Pietriși, unde dețin pârâtele teren, se mai numește L. Motrului.

Nici în privința acestei suprafețe nu s-a făcut dovada că petenții au formulat cerere de reconstituire.

Nefiind identificate nulități preexistente, în vigoare la momentul întocmirii titlului de proprietate nr. 8079/03.09.1997, emis pe numele defunctei B. E., instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, potrivit prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, aceasta obligație avându-și sorgintea în culpa procesuală, dovedită prin aceea ca ea a pierdut procesul.

De asemenea, potrivit art. 455 Cod procedură civilă, dacă în cauză sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor putea fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu poziția lor în proces ori cu natura raportului juridic existent între ei.

Reținând culpa procesuală a petenților și faptul că pârâtele au efectuat cheltuieli de judecată și au solicitat plata acestora, în baza dispozițiilor legale enunțate, instanța a obligat petenții, în mod egal, să plătească pârâtelor suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (contravaloare onorariu avocațial achitat cu chitanța nr. 6/27.01.2015.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel petenții B. N. și B. E. criticând hotărârea atacată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

În motivarea căi de atac exercitată apelanții au arătat că deși au invocat un motiv de nulitate absolută raportat la incidența disp. art. III alin 1 lit. a din legea 169/2007, respectiv neîndreptățirea intimatelor pârâte la reconstituirea dreptului de proprietate asupra celor două suprafețe de teren de 2500 mp. situată în pct. L. Motrului, Tarlaua 22, . mp. în pct. Izlaz, instanța a calificat eronat cererea de chemare în judecată ca fiind una având ca obiect „anularea titlului de proprietate”.

S-a susținut că deși instanța a reținut că apelanții reclamanți nu justifică un interes legitim în desființarea titlului de proprietate deoarece nu au formulat cereri de reconstituire pentru terenurile în litigiu, nu a avut în vedere că intimatele nu au invocat o astfel de excepție și nici nu a fost pusă în discuția părților.

De asemenea se invocă faptul că procesul verbal încheiat la 27.02.1992 care atestă schimbul putea fi reținut ca un început de dovadă care trebuia coroborat cu declarațiile martorilor.

Criticile vizează și faptul că instanța nu a clarificat dacă terenul de 250 mp dat în schimb de apelanți le-a aparținut, dacă se găsește înscris la rolul autorului lor, dacă au formulat cerere de reconstituire, dacă au fost validați și dacă li s-a eliberat titlu de proprietate, aspecte care puteau fi lămurite prin verificarea actelor care au stat la baza emiterii titlului de proprietate contestat și la baza titlului de proprietate al apelanților.

Intimatele pârâte B. E. și S. G. au formulat întâmpinare arătând în esență că prima instanță a administrat toate probele solicitate de apelanți, a emis adresă la CLFF Broșteni lămurind situația juridică a terenurilor în litigiu înainte de colectivizare și actele care au stat la baza eliberării celor două titluri de proprietate.

În aplicarea disp. art. 201 c.p.civ. apelanții au formulat răspuns la întâmpinare fiind reiterate motivele de apel invocate în cererea cu care a fost investit tribunalul.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în raport de criticile formulate, de probatoriul administrat și actele normative cu incidență în raportul juridic dedus judecății, tribunalul constată apelul nefondat pentru considerentele care vor fi arătate:

Prin acțiunea formulată la data de 30.04.2014 și înregistrată sub nr._, la Judecătoria Strehaia, apelanții reclamanți B. N., B. E. au solicitat anularea titlului de proprietate nr. 8079/03.09.1997 emis în favoarea autoarei intimatelor B. E. pentru suprafețele de 25 ari, situată în T 22, P 15, în pucntul “L. Motrului” comuna Broșteni, .: E-Mormodol V., V-drum exploatare, N-G. E., S-G. C. și 10 ari, situată în punctul “Izlaz”, cu vecinii: E-G. C., V-B. E., N - B. G. și S-drum comunal, cu motivarea că aceste terenuri au constituit obiect al unui schimb pe care autoarea intimatelor B. E. l-a încheiat cu apelanții în anul 1992 conform procesului verbal încheiat la 27.02.1994 (fila 4).

Apelanții pretind că prin acest proces verbal s-ar fi convenit ca ei să primească suprafața de 10 ari pe care au cultivat-o cu viță de vie și să dea în schimb suprafața de 25 ari din pct. L. Motrului care a constituit proprietatea lor.

Apelanți reclamanți în cererea introductivă au arătat că după decesul autoarei intimatelor, acestea nu au mai respectat convenția privind schimbul de trenuri și au introdus în TP nr. 8079 /03.09.1997 ambele suprafețe de teren care au format obiect al schimbului, motiv pentru care au solicitat anularea acestui titlu invocând în drept disp. art. III alin. 1 lit. a din legea nr. 169/1997.

Analizând corpul actului încheiat la 27.02.1992 invocat de apelanții reclamanți ca fiind o convenție de schimb, tribunalul constată că membrii comisiei locale făcând măsurători cu privire la suprafața de 10 ari ce a constituit înainte de cooperativizare proprietatea autoarei pârâtelor intimate B. E., suprafață plantată cu vie și pomi de către apelanți, aceasta a fost de acord să lase apelanților acest teren.

În același proces verbal se consemnează că autoarea intimatelor pârâte va primi o suprafață de teren din terenul ce li se va da apelanților în suprafață de 0,50 ha ce este actualmente ocupată de B. N..

Schimbul este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ și consensual fiind guvernat de regulile prevăzute pentru contractul de vânzare cumpărare(art. 1409 c.civ. vechi aplicabil în speță).

Una din condițiile esențiale pentru validitatea convențiilor conform disp. art. 948 pct. 3 c. civ. vechi este ca acestea să aibă un obiect determinat sau determinabil.

În procesul verbal încheiat la 27.92.1992 suprafața de teren pe care apelanții ar fi promis să o dea în schimb este nedeterminat.

Pe de altă parte o altă condiție esențială în cazul contractului de schimb este aceia ca la data perfectări acestuia, copermutanții să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au constituit obiect al schimbului.

La momentul încheierii procesul verbal din 27.02/1992 niciunul dintre copermutanți nu era proprietar asupra terenurilor pretinse a constitui obiect al schimbului.

În cazul în care am admite că acel proces verbal ar fi constituit o promisiune de schimb pe care apelanții reclamanți au făcut-o cu autoarea intimatelor, pentru a valorifica această convenție copermutanții trebuiau să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor prin eliberarea titlurilor de proprietate în baza legii 18/1991, respectiv apelanții pentru cei_ mp din tarlaua 22 ,, . Motrului, iar autoarea intimatelor pentru suprafața de 1000 mp din pct. Izlaz.

C. L. de Fond Funciar numai prin încălcarea legii 18/1991 ar fi luat act de acordul părților din procesul verbal încheiat la 27.02.1992 și ar fi eliberat titluri de proprietate conform voinței acestora prin introducerea în T.P. al apelanților a suprafeței de 10m ari din pct. Izlaz pentru care era îndreptățită la reconstituire autoarea intimatelor B. E. și prin introducerea în TP al acesteia a suprafeței de 2500 mp din pct. L. Motrului pretins a fi fost îndreptățiți la reconstituire apelanții reclamanți.

Astfel spus, apelanții reclamanți nu au temei legal pentru a cere anularea TP emis în favoarea intimatelor B. E. pentru suprafața de 10 ari din pct. Izlaz, teren ce a constituit înainte de cooperativizare proprietatea acesteia, T.P. fiind emis în aplicarea și cu respectarea legilor fondului funciar.

În ceea ce privește suprafața de 2500 mp situată în pct. L. Motrului pretinsă de apelanții reclamanți ca fiind proprietatea lor înainte de cooperativizare suprafață care ar fi constituit obiect al procesului verbal din anul 1992 și care ar fi fost introdusă în mod nelegal în același titlu al autoarei intimatelor a cărui anulare se solicită se impun a fi făcute următoarele precizări în raport de criticile apelanților:

Instanța a cărei hotărâre a fost atacată a administrat probe cu înscrisuri, adrese făcute la CLFF, expertiză pentru a lămuri dacă terenul de 2500 mp din pct. L. Motruilui, tarlaua 22, . se cere anularea TP nr. 8079/03.09.1997 a constituit înainte de cooperativizare proprietatea apelanților.

Din răspunsul comisiei de fond funciar la adresa făcută de instanță (fila 65) rezultă că autoarea intimatelor B. E. a figurat cu suprafața de 2500 mp în pct. „La P.”, denumire veche a amplasamentului terenului aflat în litigiu și că autoarea apelanților B. E. nu figurează cu teren în acest punct.

Din interogatoriul luat de intimate, apelantei B. E. (fila 71), aceasta la întrebarea nr. 3 răspunde că terenul în suprafață de 2500 mp a fost dat ca lot în folosință autorului soțului său, iar apelantul B. N. a declarat la întrebarea nr. 3 din interogatoriu (fila 72) că același teren de 2500 mp pentru care se cere anularea TP a aparținut înainte de colectivizare numitului B. care a fost frate al tatălui său B. N..

Apelanții nu au făcut dovada că terenul în suprafață de 2500 mp situat în Tarlaua 22, . nr. 8079/03.09.1997 emis în favoarea numitei B. E. ar fi constituit înainte de colectivizare proprietatea autorului lor B. N. căruia i s-a emis TP nr_/02.10.2007 și că autoarea intimatelor B. E. ar fi fost persoană neîndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafață în condițiile art. III alin. 3 lit. a din legea 169/1997.

De altfel, apelanții nici nu au atacat actele premergătoare care au stat la baza emiterii T.P.

În contextul celor arătate, tribunalul apreciază că soluția pronunțată de Judecătorie este în conformitate cu legea, urmând a fi respins apelul ca nefondat.

În aplicarea disp. art. 453 alin. 1 c.p.civ, apelanții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecară în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul civil formulat de apelanții petenți B. N. CNP_, și B. E., CNP_, domiciliați în comuna Broșteni, ., împotriva sentinței civile nr. 127/03.02.2015, pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimatele B. E., domiciliată în comuna Broșteni, ., S. G., domiciliată în mun.Dr Tr S., ., ., ., C. L. de Fond Funciar Broșteni și C. Județeană de Fond Funciar M., având ca obiect fond funciar.

Obligă apelantul la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2015.

Președinte,

L. B.

Judecător,

C. M.

Grefier,

M. B.

Red.MC./ The.BM

8 exemplare/15.06.2015

Jud fond Neați V.ȘT.

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 127/2015. Tribunalul MEHEDINŢI