Obligaţie de a face. Sentința nr. 122/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 122/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 720/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 720/A
Ședința publică de la 13 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. C.
Judecător V. N.
Grefier Lucreția I.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul reclamant D. A. împotriva sentinței civile nr. 122/28.04.2015 pronunțată de Judecătoria Baia de A., intimați fiind C. L. de Fond Funciar Baia de A. reprezentată prin primar D. I. R., C. Județeană De Fond Funciar M., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Măndruțescu M. pentru apelantul reclamant ,lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că, prin serviciul registratură au fost depuse relațiile solicitate de la C. Județeană de Fond Funciar M. și de asemenea a fost depusă adresa nr.9345/09.10.2015 emisă de Instituția Prefectului M..
Nemaifiind alte cereri de formulat și dosarul fiind în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra apelului de față;
Avocat Măndruțescu M. pentru apelantul reclamant a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, desființarea hotărârii instanței de fond ,admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA,
Asupra apelului de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A. la data de 07.01.2014 sub nr._, reclamantul D. A., în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Fond Funciar Baia de A. și C. Județeană de Fond Funciar M. a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor să-i elibereze titlul de proprietate conform titlului provizoriu nr.1023 în baza Legii 18/1991 și să-l pună în posesie conform acestuia.
În motivare a arătat că, în fapt, i-a fost eliberat titlul provizoriu de proprietate pentru suprafața de teren pădure în suprafață de 1 ha, situat în ., având ca vecinii: nord – drum forestier, sud – Lăsăcău M., est - teren agricol ( B. I.), vest – T. N., însă C. L. de Fond Funciar Baia de A. a refuzat în mod sistematic să-i elibereze titlul de proprietate.
În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 1349, 1357, 1359 și art. 1381 Cod civil.
În dovedire a depus la dosar copia actului de identitate, a titlului de proprietate nr. 1023.
Pe procedura prealabilă s-a comunicat pârâtelor un exemplar al cererii de chemare în judecată și un exemplar al înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată, cu mențiunea de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.
Prin încheierea de ședință din data de 03.03.2015, instanța a dispus solicitarea prin adresă către C. L. de fond Funciar Baia de A. și C. Județeană de Fond Funciar M. să, precizeze dacă s-a emis titlul de proprietate pe numele petentului, în cazul în care s-a emis să-l înainteze în copie conformă cu originalul, iar în cazul în care nu s-a emis să precizeze motivul pentru care nu s-a emis, răspunsuri înaintate cu adresele nr. 2270 din 13.03.2015, fila 20 dosar și nr. 6567 din 23.04.2015, fila 24 dosar.
Judecătoria Baia de A. prin sentința supusă apelului a respins acțiunea formulată de reclamantul D. A., , ca nefondată cu motivarea că,reclamantul D. A., prin cererea de chemare în judecată, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele C. L. de Fond Funciar Baia de A. și C. Județeană de Fond Funciar M., să-i elibereze titlul de proprietate conform titlului provizoriu nr. 1023 în baza Legii 18/1991 și să-l pună în posesie conform acestuia.
Acțiunea este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Potrivit art. 72 din Hotărârea nr. 890 din 4 august 2005 „ Punerea în posesie a proprietarilor - persoane fizice și juridice - în cadrul zonelor teritoriale delimitate se va face de comisia locală sau de comisia județeană, după caz, conform planului parcelar elaborat pe baza planurilor amenajistice și a măsurătorilor topografice. C. va comunica reprezentanților deținătorilor actuali ai terenurilor care se restituie data punerii în posesie care nu poate fi mai târziu de 30 de zile de la data validării.”
În speță instanța reține că potrivit răspunsului înaintat sub nr. 6567 din 23.04.2015, fila 24 dosar, C. L. de Fond Funciar urmează să procedeze la punerea efectiv în posesie, acest lucru fiind posibil după încheierea unui contract de prestări servicii cu un specialist în măsurători topografice, cadastru agricol, organizarea teritoriului, îmbunătățiri funciare și cadastru general, care va întocmi planurile parcelare și tabele parcelare.
Instanța reține potrivit art. 11 alin. 1 din legea nr. 165 din data de 16.05.2013, „ Comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, C. de Fond Funciar a Municipiului București au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016.”
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel reclamantul D. A. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel apelantul reclamant a precizat că ,hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală deoarece instanța de fond a reținut eronat că la nivelul orașului, C. L. de Fond Funciar nu poate întocmit și elibera titluri de proprietate pentru pădurea proprietatea apelantului ,întrucât nu există planuri parcelare și tabele parcelare întocmite de specialist topo.
Precizează că nu există teren agricol pentru care să se elibereze titlu de proprietate, ci doar pădure pentru care s-au eliberat titluri definitive de proprietate.
Terenul intravilan menționat în titlul provizoriu a fost înstrăinat de autoarea M. E. prin contractul de vânzare cumpărare nr.685 din 30.04. 1997.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor formulate, cu referire și la disp. art. 479 alin 1 teza a IIa c.pr.civ., instanța constată apelul nefondat.
Astfel, instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legii 165/2013, care prevede procedura specială și obligatorie ce urmează a fi parcursă de comisiile locale în vederea emiterii titlurilor de proprietate.
Potrivit art. 7 din legea 165/2013 „Până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către C. de Fond Funciar a Municipiului București, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar.
(2) Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.”
Totodată, potrivit art. 11 din lege „Comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, C. de Fond Funciar a Municipiului București au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016.
În situația neîndeplinirii obligațiilor în termenul prevăzut la alin. (1), persoana care se consideră îndreptățită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile. Hotărârea pronunțată de instanța judecătorească este supusă numai apelului. Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru.”
Ori, prin prisma dispozițiilor de mai sus urmează a se constata că, în speță CLFF Baia de A. se află în termenul prev. de art. 11 alin . 1 din legea 165/2013 pentru eliberarea titlului definitiv de proprietate, până la 1.01.2016,dată până la care acțiunea în justiție formulată de petent împotriva acesteia este suspendată prin efectul legii.
Față de aceste considerente, sentința instanței de fond este temeinică și legală, apelul urmând a fi respins ca nefondat,făcăndu-se aplicarea disp. art. 480 alin. 1 c.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul reclamant D. A., domiciliat în orașul Baia de A., . împotriva sentinței civile nr. 122/28.04.2015 pronunțată de Judecătoria Baia de A., intimați fiind C. L. de Fond Funciar Baia de A. reprezentată prin primar D. I. R., C. Județeană De Fond Funciar M.,ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2015
Președinte, C. E. C. | Judecător, V. N. | |
Grefier, Lucreția I. |
NV/LI/ 4 ex-
Data 22.10.2015.
Jud.fond.C. Bajmatară
Confidențial cod,op.2626
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3341/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 564/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








