Revendicare imobiliară. Sentința nr. 65/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 65/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 585/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 585/A

Ședința publică de la 15 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. N.

Judecător C. E. C.

Grefier Lucreția I.

Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul reclamant T. I. P. PROCURATOR A.S.C.D.O.A. împotriva sentinței civile nr. 65/03 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Baia de A.,intimați fiind M. E., R. A. F. M., C. NICOLIȚA F. M., având ca obiect,revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns procurator B. P. pentru apelantul reclamant și avocat Crocea E. pentru intimatul pârât M. E.,lipsă ,apelantul reclamant și intimații pârâți R. A. F. M., C. NICOLIȚA F. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că, apărătorul ales al intimatului pârât a depus la dosar împuternicire avocațială, chitanță privind achitarea onorariului de avocat și un bon fiscal.Nu a fost achitată taxa de timbru de către apelantul reclamat.

Avocat Crocea E. pentru intimatul pârât M. E. a invocat excepția netimbrării cererii de apel.

Instanța a pus în discuția părților excepția netimbrării cererii de apel.

Procurator B. P. pentru apelantul reclamant a solicitat respingerea excepției netimbrării cererii de apel și a solicitat acordarea unui termen de judecată pentru a achita taxa de timbru, deoarece nu a avut cunoștință de aceasta.

Instanța respinge cererea de amânare deoarece apelantul reclamant a fost citat atât în procedura regularizării cererii de apel, cât și pentru primul termen de judecată cu mențiunea să achite taxa de timbru în cuantum de 80 lei.

Nemaifiind alte cereri de formulat și dosarul fiind în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra apelului de față;

Avocat Crocea E. pentru intimatul pârât M. E. a solicitat respingerea apelului ca netimbrat, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.

INSTANȚA

Asupra apelului de față ;

P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A. la data de 16.10.2013 sub nr._, reclamantul T. I., în contradictoriu cu pârâții M. E., R. A. și C. Nicolița, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 1600 mp situată în punctul ,, Vîrtitoare”, din vatra satului Stănești - oraș Baia de A., având următoarele vecinătăți ; R- Sampirescu N., A-B. P., M-zi- râul Brebina, M-noapte - pădure, teren în a cărui proprietate a intrat prin actul de schimb cu nr.1830/08.06.1977 întocmit în baza art. 23 din Legea nr.59/1974, încheiat între B. I. St. G. ( decedat) și reclamant, teren înscris în Cartea Funciară sub nr. 590/1977, pe numele reclamantului.

În motivare a arătat că, în fapt, reclamantul a dobândit acest teren în suprafață de 3460 mp de la numita B. I. Șt. G., autorul pârâților.

A menționat reclamantul că, prin acțiunea de partaj succesoral, mama pârâților M. E. ( fostă D. și fiica B. I.St. G.) au inclus în masa succesorală a defunctului D. G..

De asemenea, a menționat reclamantul că, actul de schimb a fost încheiat între B. I. Șt. G. și reclamant la data de 08.06.1977 în baza Legii nr. 59/1974, prin care reclamantul a dat în deplină proprietate și liniștită posesie, supraf. de 5000 mp, în punctul „ Gorganul” și a primit în schimb, suprafața de 3460 mp, în punctul ,, Săliște” zis ,, V.”, actul de schimb fiind vizat de Consiliul Popular al orașului Baia de A., iar prin decizia nr.396/07.10.1977 emisă de Consiliul Popular al județului M. a fost aprobat schimbul de terenuri, dispunându-se înscrierea acestor terenuri în Registrul de cadastru sub nr.590/1977.

A arătat reclamantul că, urmare a efectuării actului de schimb, reclamantul a intrat în posesia supraf. de 3460 mp, comportându-se ca proprietar de drepturi reale asupra terenului, ulterior, obținând autorizația pentru executare de lucrări în vederea construcției unei case compusă din un dormitor, o cameră de zi, bucătărie, cămară, autorizație eliberată sub nr.1432/01.08.1977 de către Consiliul Popular al orașului Baia de A., casa fiind construită pe terenul în suprafață de 3460 mp, obținut prin actul de schimb.

Precizează reclamantul prin cererea de chemare în judecată că, înțelege să facă dovada proprietății sale asupra terenului în supraf. de 3460 mp situat în pct. ,,Vîrtitoare” prin actul de schimb nr. 1830/08.06.1977, teren înscris în C.F. nr.590/1977, iar din acest teren, a fost inclusă supraf. de 1500 mp, în masa succesorală a defunctului D. G., teren proprietatea reclamantului, obținut prin actul de schimb, moștenitoarea M. E. ( fiostă D.) intrând în posesia acestei suprafețe în urma dezbaterii succesiunii după defunctul D. G..

Reclamantul a arătat că, terenul în supraf. de 1500 mp nu trebuia inclus în masa succesorală deoarece a fost înstrăinat de autorul defunct al moștenitoarei M. E., prin actul de schimb nr.1830/08.06.1977.

Totodată, a precizat reclamantul că, terenul în supraf. de 3460 mp, în care este inclusă supraf. de 1500 mp, a fost înscrisă în Cartea Funciară a județului M. în anul 1977 sub nr.590, potrivit deciziei nr. 396/07.10.1977, apreciind că titlul său are preferință celui pe care îl posedă pârâții, deoarece reclamantul a fost primul care a înscris terenul în Cartea Funciară.

A solicitat reclamantul ca instanța de judecată să procedeze la compararea titlurilor de proprietate pentru a stabili care este cel mai bine caracterizat urmând a fii aplicate disp. art. 480 Cod civil.

Concluzionează reclamantul că, de la data întocmirii actului de schimb nr.1830/08.06.1977, a intrat în posesia terenul în supraf. de 3460 mp, solicitând autorizația de construire, totodată, edificând o casă și constituind o gospodărie pe acest teren, exercitându-și astfel drepturile de titular al terenului, dând terenul spre folosință numitului B. V. prin convenție verbală.

A arătat reclamantul că, M. E. și M. N. au intrat cu forța pe acest teren în anul 1991, alungându-l pe B. V. de pe acest teren.

În drept au fost invocate disp. art.82, coroborat cu 112 și urm. Cod Procedură Civilă de la 1864, art. 274 din același cod, art. 480,481,1844,1895 și 1898 Cod Civil.

În dovedire a depus la dosar în copie: schița terenului, act de schimb nr.1830/08.06.1977, decizia nr.396/07.10.1977, autorizație pentru executare de lucrări nr.1432/34/01.08.1977, procură specială autentificată prin încheierea de autentificare nr. 690/25.06.2013, certificat de înscriere nr. 3/01.09.2003, statutul A.S.C.D.O.A., procura specială judiciară nr.54/15.01.2008, adresele nr._/22.06.2006, nr. 15 B/381/13.06.2006, răspuns la întâmpinare, certificat de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial nr. 3 din 1.09.2003, în copie sentința civilă nr. 17 din 29.07.2003, capitolul II obiectiv de activitate, procura specială judiciară conformă cu originalul și două acte sub nr. 15 B/381 din 13.06.2006 și nr._ din 22.06.2006.

Pârâtul M. E. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția autorității lucrului judecat, excepția puterii lucrului judecat, iar dacă se va trece peste excepții, să se admită prescripția achizitivă și să se constate că pârâtul este proprietarul terenului și să fie respinsă cererea formulată de reclamant ca fiind netemeinică și nelegală și a depus la dosar copie după sentința civilă nr.315/03.07.2012 pronunțată de Judecătoria Baia de A. în dosar nr._, certificat de moștenitor nr.5/27.01.2014 și act de partaj voluntar autentificat sub nr. 293/31.01.2014.

Au fost ascultați martorii B. P., Bucianu A., S. M. T., S. P., declarațiile fiind consemnate și atașate la dosar.

LA termenul de judecată dina data de 29.04.2014, instanța a desemnat expert în cauză pe Bițica A. B., urmând ca acesta să precizeze dacă pârâtul M. E. ocupă vreo suprafață din totalul suprafeței de 3460 mp ce a făcut obiectul actului de schimb nr. 1830/1977 și să indice vecinii acestei suprafețe ; să identifice terenul în suprafață de 3460 mp situat în punctul numit „Săliște”, urmând să menționeze dacă terenul a făcut obiectul actului de schimb nr. 1830/08 iunie 1977 și să indice vecinii acestei suprafețe; să verifice și să indice dacă schimbul de teren în suprafață de 3460 mp a avut avizul Oficiului de Cadastru și Organizare Teritorială M. și eventual să indice inclusiv numărul de înregistrare la O.C.P.I. M.; să stabilească dacă terenul în litigiu a făcut obiectul sentinței civile nr. 315 pronunțată de Judecătoria Baia de A. la data de 03.07.2012 în d._, sentință rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1377/R din data de 26.11.2012 pronunțată de Tribunalul M. în același dosar; să identifice prin punct, suprafață și vecinătăți terenul din cererea de chemare în judecată revendicat de către reclamant și să precizeze dacă terenul identificat și revendicat de reclamant se regăsește în vreun act invocat de acesta și aflat la dosarul cauzei, dacă da, în ce act și ce suprafață se regăsește; să precizeze dacă terenul identificat și revendicat de reclamant se regăsește în vreun act invocat de pârâți, dacă da, în ce act și ce suprafață se regăsește; să precizeze cine stăpânește suprafața de teren revendicată de reclamant; să precizeze dacă pârâții ocupă vreo suprafață din terenul revendicat de reclamant și dacă da, ce suprafață; să precizeze dacă pe terenul identificat există vreo construcție și dacă da, să precizeze ce fel de construcție și dacă terenul este împrejmuit și pe ce latură; să identifice pe schiță toate aspectele; să anexeze la dosar dovezile de înștiințare ale părților și să estimeze durata și costul expertizei, raportul de expertiză fiind depus la dosar la data de 11.12.2014.

Judecătoria Drobeta T. S. prin sentința supusă apelului a admis excepția autorității lucrului judecat.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul T. I., domiciliat în oraș Baia de A., ., cu domiciliul ales în oraș Motru, ., ., . Gorj, în contradictoriu cu pârâții M. E., R. A. și C. Nicolița ( fostă M.), domiciliați în oraș Baia de A., ..

A fost respinsă cererea de cheltuieli de judecată formulată de reclamant.

A fost admisă în parte cererea de cheltuieli de judecată formulată de pârâtul M. E. și obligă reclamantul să plătească pârâtului M. E. suma de 1443 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul T. I., prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A. la data de 16.10.2014 sub nr._, reclamantul T. I., în contradictoriu cu pârâții M. E., R. A. și C. Nicolița, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 1600 mp situată în punctul ,, Vîrtitoare”, din vatra satului Stănești - oraș Baia de A., având următoarele vecinătăți ; R- S. N., A-B. P., M-zi- râul Brebina, M-noapte – pădure.

Pârâtul M. E. prin întâmpinarea formulată a invocat excepția autorității lucrului judecat.

Potrivit disp. art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă ,, Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”

Cu privire la excepția autorității lucrului judecat, invocată de pârâtul M. E., instanța reține că, prin sentința civilă nr. 315/03.07.2012, pronunțată de Judecătoria Baia de A. în dosarul nr._, instanța a admis excepția prescripției achizitive, a admis în parte și în fond acțiunea civilă formulată de reclamantul S. T., în contradictoriu cu pârâții T. I., T. I., C. M. și T. S. și C. Nicolița,R. A., M. E., M. N., în calitate de moștenitori ai lui M. E..

P. aceiași sentință s-a luat act de renunțarea la judecarea cererii privind constatarea nulității absolute a testamentului, a fost respinsă cererea reconvențională formulată de T. I., a fost respinsă cererea reconvențională formulată de M. E. privind constatarea nulității absolute a actului de schimb, a deciziei, a actelor subsecvente și a avizului.

Totodată, instanța a admis cererea reconvențională, având ca obiect constatarea unui drept de proprietate și a constatat că M. E. a dobândit dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 de ani pentru suprafața de teren de 1500, situată în punctul „Vârtitoare”, cu vecinii: la N – DN 67 D, la S – Pârâul Brebina, la E – S. N. și la V- B. P..

Instanța reține că reclamantul T. I., prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A. la data de 16.10.2014 sub nr._, reclamantul T. I., în contradictoriu cu pârâții M. E., R. A. și C. Nicolița, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 1600 mp situată în punctul ,, Vîrtitoare”, din vatra satului Stănești - oraș Baia de A., având următoarele vecinătăți ; R- S. N., A-B. P., M-zi- râul Brebina, M-noapte – pădure, teren care este același cu terenul ce a făcut obiectul cererii reconvenționale formulată de M. E. privind dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 de ani precum și cererii reconvenționale formulată de T. I. în dosarul nr._, prin care T. I. solicita să fie obligată pârâta M. E. să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul.

Potrivit dip. art.431 alin. 1 Cod procedură civilă,, Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.”

De asemenea, disp. art.432 C. statuează că ,, Excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs. Ca efect al admiterii excepției, părții i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată.”

Autoritatea de lucru judecat exprimă efectul negativ în virtutea căruia o nouă judecată asupra aceluiași pricini este împiedicată.

Pentru a verifica dacă există sau nu puterea lucrului judecat trebuie observată dacă, între hotărârea pronunțată anterior și cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, există o triplă identitate de părți, obiect și cauză. Practica judiciară a stabilit în mod constant că există identitate de părți chiar dacă într-un proces o parte a figurat ca reclamant și cealaltă ca pârât iar în cel de-al doilea proces aceste calități sunt inversate.

În ceea ce privește părțile instanța reține că prin păți se are în vedere nu prezenta lor fizică ci prezența lor juridică, noțiunea de parte în proces trebuie interpretată în sens larg, prin extindere și cu privire la alte persoane care nu au luat parte la judecată, cu este cazul succesorilor universali și cu titlu universal, dar care în calitate de continuatori ai personalității autorului preiau toate drepturile și obligațiile existente la data decesului.

În ceea ce privesc obiectul și cauza, pentru a constata incidența puterii lucrului judecat, urmează să se aibă în vedere pretenția concretă revendicată respectiv temeiul juridic al dreptului valorificat prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, având în vedere că, potrivit sentinței civile nr. 315/03.07.2012, pronunțată de Judecătoria Baia de A., în dosar nr._, a fost respinsă cererea reconvențională formulată de T. I., prin care T. I. solicita să fie obligată pârâta M. E. să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul, care face obiectul și prezentei cauze, M. E. fiind autoarea pârâților din prezenta acuză, hotărâre care potrivit disp. art. 435 C. ,,este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acesteia”, instanța constată că este vorba despre aceiași cauză, aceleași părți și același obiect, motiv pentru care va admite excepția autorității lucrului judecat și va respinge acțiunea formulată de reclamantul T. I., în contradictoriu cu pârâții M. E., R. A. și C. Nicolița.

Potrivit disp. art. 453 Cod procedură civilă ,, (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.”

Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel reclamant T. I. P. PROCURATOR A.S.C.D.O.A. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivele de apel apelantul reclamant a precizat că instanța, de fond a încălcat dispozițiile art. 41 si art. 42 din N. ( Pr. Civilă cu privire la cererea de recuzare a judecătorului C. I. B..

Instanța de fond nu a judecat cauza pe fond, în sensul că obiectul cererii reclamantului T. S. IL1E a fost acela de "COMPARARE A TITLURILOR" părților din dosarul nr_, iar judecătorul (incompatibil în drept - art. 41 N. C Pr. Civilă) nu a procedai, la compararea TITLURILOR prezentate de părți.

Instanța nu a motivai hotărârea raportat la obiectul cererii.

Solicită admiterea apelului anularea încheierii 14.01.2014 - dosar_, a încheierii nr. 9/04.03.2014 dosar_, anularea S.C. nr. 65/03 martie 2015 din dosar_, iar pe fond admiterea cererii reclamantului T. I. așa cum a fost formulată și procedând la compararea titlurilor opuse de părți, sa dați preferință celui al reclamantului T. S ÎLIE, reținând că dreptul său de proprietate este cert, mai bine caracterizat si anterior celui de care înțeles să se folosească pârâții.

Solicită să se dispună anularea mențiunilor din Cartea Funciară cu privire la dreptul de proprietate al iui M. EMILI AN rezultat din titlul său invocat asupra terenului de 1600 mp și anularea tuturor actelor ce au stat la baza acestui titlu al său și anularea tu actelor subsecvente titlului său invocat.

Solicită să se dispună modificările in Cartea Funciară ( M M. conform sentinței ce urmează a pronunța.

Solicită să fie obligat pârâtul M. EMIL1AN să lase liniștită și deplină posesie reclamantului T. S. I. suprafața de 1600 mp ce îi aparține din întregul teren de 3460 mp conform ACTULUI DE SCHIMB (care este TITLUL reclamantului T., I. încă din 1977) și conform căruia acesta se învecinează la sud cu râul Brebina.

Cu cheltuieli de judecată, constituite din taxa judiciară de timbru, taxă onorariu expert, cheltuieli transport.

Judecătorul desemnat cu soluționarea cauzei, s-a abținut prin încheierea din 14.01.2014, declarând că s-a mai pronunțat cu privire la aceeași suprafață de teren exprimându-și anterior părerea,precizând că pentru aceste motive în temeiul disp. Art. 41 alin. (1)punctul 1 din N. C. Pr. Civilă, se abține de la soluționarea cauzei,fiind în situație de incompatibilitate.

In mod netemeinic și nelegal cererea de abținere a domnului judecător C. I. B. a fost respinsă de Judecătoria Baia de A..

Reclamantul T. S. I., a formulat Cerere de Recuzare care de asemenea, i-a fost respinsă în mod netemeinic și nelegal, cu toate evidența situației certe de incompatibilitate a judecătorului desemnat să soluționeze cauza și recunoscută de însuși domnul judecător C. I. B..

Apelantul reclamant a arătat că, potrivit investirii Instanței de judecată de către reclamant, respectiv acela de a proceda la verificarea TITLURILOR prezentate de părțile în litigiu, să efectueze COMPARAREA ACESTOR. TITLURI, iar în funcție de titlul mai bine caracterizat să

dea preferință celui care este mai bine poziționat în conformitate cu dispozițiile legii.

Cu ocazia judecării la Instanța de Fond, am arătat și am dovedit că TITLUL reclamantului este mai bine caracterizat, este cert, vals și anterior celui de care înțeleg să se folosească pârâții.

Instanța de fond, însă, nu a procedat la o cercetare a cauzei limitată de investirea dată de reclamant, respectiv aceea de "comparare a titlurilor părților".

Sub acest aspect, instanța de fond nu a cercetat cauza pe fond, neintrând în fapt și în drept pe fondul cauzei dat de investire asupra comparării titlurilor.

Instanța de fond a abordat cauza prin prisma strict a unei revendicări imobiliare, fără a purcede în fapt la obiectul cauzei sub aspectul cercetării titlurilor prezentate de părți și compararea acestor titluri în vederea constatării care este mai bine caracterizat.

De aceea, toată motivarea Instanței de Fond este străină de natura cauzei cu care a fost investită, respectiv de comparare a titlurilor.

Tot pe fondul acestui aspect, instanța de fond motivează pe an. 431 alin. (1) C. Pr. Civilă că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Nerespectând limitele investirii cu privire la "COMPARARE, TITLURILOR" conform cererii de chemare în judecată, Instanța a deturnat natura cauzei, schimbând o cerere de comparare a titlurilor, într-o cerere de strictă revendicare imobiliară pentru a crea în mod artificial condițiile unei triple identități.

Această atribuire nelegală a suprafeței de 1600 mp iui IGHIR E., autoarea iui M. E. s-a efectuat rară . cauzei, deci asupra acestui teren nu s-a purtat o judecată pe fond, ci a fost atribuit pe baza unei excepții pe uzucapiune.

Instanța de fond a expus motive i de natura cauzei, neexplicând printr-o rațiune logico - juridică dispozitivul hotărârii.

De altfel, orice explicații și orice considerente ar fi acestea nu puteau confirma situația în fapt și dezlegarea în drei statuat prin sentința apelată., câtă vreme Instanța s-a abătut de h limitele investirii. De aceea, hotărârea apelată cuprinde motive contradictorii cu investirea dată, precum și motive străine de natura cauzei.

Instanța de fond, prin depășirea limitelor investirii de reclamant, a efectuat o abatere de la normele legale ce caracter obiectul cauzei.

Apreciind cauza ca și o simplă revendicare imobiliară. Instanța de fond a creat condițiile unei triple identități de natură să poate îi invocată excepția autorității de lucru judecat conform an. 43! alin. (I) Pr. Civilă, ceea ce constituie o abatere de la limitele investirii, încălcând disp. art. 22 alin (6) C. Pr. Civilă.

A precizat că cererea de chemare în judecată este conform si titlului cererii, "COMPARAREA TITLURILOR" părților asupra dreptului de proprietate al suprafeței de 1600 mp, Instanța urmând să efectueze verificările și să dea preferință titlului mai bine caracterizat și care în * cert este TITLUL reclamantului.

In procedura prealabilă nu a fost formulată întâmpinare.

Analizând cu prioritate excepția de netimbrare a apelului, Tribunalul constată că prin rezoluția judecătorului din data de 08.05.2015 s-a stabilit în sarcina apelantului obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 80 de lei, fiindu-i comunicată înștiințarea de a achita această taxă în termen de 10 zile ( f. 68 ). Cum apelantul nu a făcut dovada achitării taxei de timbru în termenul de 10 zile de la comunicare, prin rezoluția pentru fixarea primului termen de judecată din data de 18.06.2015 s-a dispus citarea părților, apelantul cu mențiunea de a achita taxa de timbru, fiind citat în acest sens conform procesului verbal de înmânare, f. 99.

Deși apelantul- reclamant a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru sub sancțiunea anulării apelului acesta nu și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță pentru termenul din 15.05.2014.

P. art. 197 C.pr.civ., legiuitorul a stabilit că în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrăgând anularea cererii, această mențiune regăsindu-se și în situația declarării apelului în art.470 alin.2.

De asemenea potrivit art.33 alin.1 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, alin.2 din același act normativ stabilind că dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Față de cele reținute, cum apelantul nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina sa, în temeiul art. 248, art. 470 alin. 2 și 3 C.pr.civ, tribunalul va anula apelul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării apelului.

Anulează apelul formulat de apelantul reclamant T. I. P. PROCURATOR A.S.C.D.O.A. domiciliat în oraș Baia de A., ., cu domiciliul ales în oraș Motru, ., ., . Gorj, împotriva sentinței civile nr. 65/03martie 2015 pronunțată de Judecătoria Baia de A.,intimați fiind M. E., R. A. F. M., C. NICOLIȚA F. M., domiciliați în oraș Baia de A., .,ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Septembrie 2015

Președinte,

V. N.

Judecător,

C. E. C.

Grefier,

Lucreția I.

CC/LI/ 4 ex.

Data 15.10.2015

Jud.fond.C. I. Bajmatară

Confidențial cod.op.2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 65/2015. Tribunalul MEHEDINŢI