Pretenţii. Decizia nr. 236/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 236/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 2000/332/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 236/A
Ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător V. R.
Grefier M. B.
Pe rol, judecarea apelurilor civile declarate de apelanta-reclamantă T. M. și apelantul-pârât E. M. împotriva s.c.nr.2161/02.12.2014 pronunțată de Judecătoria Vânju M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat I. C., pentru apelantul-pârât, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar prin serviciul registratură de către avocat I. C., pentru apelantul-pârât, cerere de strigare a cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, ori excepții invocate de soluționat, instanța constatând deschise dezbaterile, conform disp. art. 392 c.p.civ., acordă cuvântul asupra apelurilor:
Avocat I. C., pentru apelantul-pârât solicită admiterea apelului formulat de pârât și obligarea apelantei reclamantă la plata în întregime a onorariului de avocat și respingerea apelului declarat de reclamantă, cu cheltuieli de judecată în apel, depunând în acest sens dovada achitării onorariului de avocat.
În baza art. 394 Cod procedură civilă închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Vânju M. la data de 04.08.2014, sub nr._, reclamanta T. M. a solicitat instanței ca prin sentința civilă ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului E. M. la plata sumei de 3000 lei reprezentând daune morale.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în fapt, la data de 19.07.2014, în timp ce se afla la barul din .-se în stare de ebrietate și pentru faptul că nu a fost lăsat să intre în bar, i-a adresat injurii și amenințări cu moartea.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 57, art. 70 alin.1, art. 1357, 1358 C. Civ.
În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și cu martorii Hîrcea A. G. și O. D..
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă arătând, în apărare, că susținerile reclamantei sunt nereale, conflictul la care face referire aceasta neexistând la data de 19.07.2014 și nici cu alte ocazii.
În apărare, a solicitat încuviințarea probei cu martorii B. C. I. și N. I..
Prin încheierea din data de 4.11.2014, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu câte un martor, depozițiile acestora aflându-se la filele 28-29 din dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 2161/02.12.2014 Judecătoria Vânju M. a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, a redus onorariul avocatului pârâtului de la 700 de lei la 200 de lei și a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat redus.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Pretențiile bănești ale reclamantei se întemeiază pe conduita pârâtului de la data de 19.07.2014, când reclamanta a învederat instanței că pârâtul, în stare de ebrietate fiind, i-ar fi adresat injurii și amenințări.
În drept, instanța a constatat că, potrivit art. 1357 din Codul Civil cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă.
Din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ, următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Nu poate exista răspundere civilă delictuală, dacă nu s-a produs un prejudiciu (pagubă, daună).
Ca element esențial al răspunderii delictuale, prejudiciul constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană.
Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.
Pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu.
Codul civil impune această cerință prin art. 1357. Astfel, potrivit art. 1357, răspunderea este angajată pentru fapta omului "care cauzează altuia un prejudiciu".
Vinovăția reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvârșirii faptei ilicite sau, mai exact, la momentul imediat anterior săvârșirii acesteia față de faptă și urmările acesteia.
Vinovăția exprimă atitudinea subiectivă a celui ce a săvârșit fapta ilicită, față de această faptă; exprimă, cu alte cuvinte, imputabilitatea acelei fapte.
În cauza de față, pentru dovedirea temeiniciei sau netemeiniciei acțiunii, s-a administrat proba testimonială cu martorii O. M. D. propus de reclamantă și N. I. propus de pârât.
Prin raportare la depozițiile martorilor audiați, instanța a reținut că, în data de 19.07.2014, reclamanta s-a aflat în incinta unui bar din . angajată fiica sa, pentru a o ajuta pe aceasta din urmă să servească, întrucât era aglomerație.
Acest aspect rezultă din declarația ambilor martori care au învederat că reclamanta lucrează la magazinul alimentar, iar fiica acesteia la bar, și la acea dată a servit la bar pentru a o ajuta pe fiica sa.
Tot din declarațiile martorilor instanța a reținut că la acea dată, în fața barului a avut loc un incident, în care mai multe persoane, printre acestea fiind și pârâtul, nemulțumite că nu li s-a permis accesul în bar, s-au revoltat.
Astfel, pornind de la aceste aspecte stabilite, a analizat incidența condițiilor răspunderii civile delictuale în speța dedusă judecății, respectiv: existenta unui prejudiciu în dauna reclamantei, existenta unei fapte ilicite săvârșite de pârât, existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu si existenta vinovăției pârâtului.
Cu privire la condiția existenței unei fapte ilicite și a condiției existenței vinovăției pârâtului cu privire la săvârșirea acesteia, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite, întrucât există o neconcordanță între depozițiile martorilor, în sensul că martorul O. M. D. a declarat că aflându-se la locuința sa, situată vis a vis de bar, a auzit cum pârâtul i-a adresat injurii reclamantei, a început să sară pe ușile barului și i-a spus reclamantei că o împachetează.
Cu toate acestea, martorul N. I. a relatat că fiind împreună cu pârâtul și cu alte persoane, au avut un conflict cu patronul barului și nu cu reclamanta, fiind nemulțumiți de faptul că alte persoane erau servite și lor nu li s-a permis accesul în bar.
Coroborând aceste depoziții, instanța a constatat că declarația martorului N. I. rezumă mai fidel situația de fapt, întrucât acesta s-a aflat la fața locului, neexistând o distanță, chiar și de aproximativ 50-80 de metri față de locul săvârșirii incidentului, cum s-a întâmplat în cazul martorului O. M. D..
Tot în susținerea acestui fapt, vine și faptul că incidentul s-a produs noaptea, iar la fața locului se aflau mai multe persoane, astfel cum declară ambii martori, motiv pentru care instanța a apreciat că există mai multe dificultăți, cel puțin teoretic, ca martorul N. I. să identifice pârâtul ca fiind cel care a adresat cuvinte injurioase reclamantei, spre deosebire de martorul N. I. care a fost prezent exact la fața locului.
De asemenea, tot în ceea ce privește declarația martorului O. M. D. instanța apreciază că aceasta nu poate fi avută în vedere în integralitatea sa deoarece martorul a învederat că el însuși se află într-o relație conflictuală cu fratele pârâtului, ceea ce poate conduce la concluzia că declarația sa este influențată de o percepție subiectivă asupra evenimentelor supuse analizei sau că martorul poate prezenta evenimentele cu o oarecare doză de exagerare, pe care instanța trebuie să o aibă în vedere.
În consecință, instanța a apreciat că pârâtul nu a săvârșit fapta de a îi aduce injurii reclamantei, lipsind totodată și vinovăția.
În ceea ce privește prejudiciul și raportul de cauzalitate între acesta și fapta ilicită, nefiind săvârșită fapta ilicită de către pârât, instanța a constatat că nu poate exista un prejudiciu și pe cale de consecință nici un raport de cauzalitate.
Având în vedere aceste argumente, instanța a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Făcând aplicarea dispozițiilor art.451 alin.2 c.pr.civ., instanța, cu ocazia soluționării cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, a redus onorariul avocatului pârâtului de la 700 lei la 200 lei reținând că onorariul perceput este disproporționat de mare față de complexitatea redusă a cauzei, de faptul că avocatul s-a prezentat la un singur termen de judecată la care s-au audiat doi martori, nefiind vorba despre administrarea unui probatoriu complex.
Împotriva s.c. nr. 2161/02.12.2014, în termen legal au declarat apel atât reclamanta cât și pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:
Apelanta reclamantă susține că instanța nu a recurs la o cercetare corectă a cauzei și nemotivat a cenzurat probatoriul pe care la propus în dovedirea acțiunii, dispunând audierea doar a unui singur martor.
De asemenea, instanța nu a luat în considerare declarația martorului O. M. D. pentru motivul că acesta ar fi asistat la discuțiile dintre părți de la o distanță de 50-80 m și că ar fi în ceartă cu fratele pârâtului, aspecte care nu sunt adevărate întrucât terasa de la blocul unde locuiește martorul are vedere către bar, este în imediata apropriere și din declarațiile martorilor reiese că este puternic luminată, martorul având posibilitatea de a vedea ce s-a întâmplat.
Considerând apelanta că instanța a dat o interpretare eronată declarațiilor, pentru lămurirea neclarităților, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea prelungirii probatoriului.
Apelantul pârât critică sentința doar sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată în întregime ,susținând că prin reducerea onorariului de avocat i s-a luat posibilitatea de a-și recupera în totalitate cheltuielile făcute cu acest proces în care a fost chemat în judecată pe nedrept.
La apelul declarat de reclamantă, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului întrucât instanța, în mod corect și echidistant, raportându-se și la natura și complexitatea cauzei a încuviințat audierea câte unui martur pentru fiecare parte deși s-au solicitat a fi audiați câta doi martori.
Mai arată apelantul pârât că instanța a dat o interpretare corectă probei testimoniale și urmare acesteia, a dispus respingerea acțiunii.
Examinând sentința apelată în limitele criticilor aduse conform art. 479 c.pr.civ., tribunalul va admite ambele apeluri din următoarele considerente:
Atât reclamanta, în dovedirea susținerilor din acțiune, cât și pârâtul, în apărare, au solicitat încuviințarea probei testimoniale cu câte doi martori fiecare.
În ședința publică din 04.11.2014, instanța a încuviințat audierea doar a câte unui martor pentru fiecare parte, fără însă a motiva din ce considerente a luat această măsură a cenzurării probatoriului.
Mai mult, după audierea celor doi martori, în condițiile în care depozițiile acestora sunt contradictorii, în respectarea principiului de drept procesual reglementat de disp. art. 22 alin.2 c.pr.civ., respectiv, rolul judecătorului în aflarea adevărului, instanța avea îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale în stabilirea unei stări de fapt convingătoare, în acest scop, de a dispune suplimentarea probatoriului pe care îl considera necesar în raport și de cel administrat, acest drept fiindu-i conferit de disp. art.254 alin. 5 c.pr.civ.
Cum instanța nu a procedat astfel, iar din interpretarea celor două declarații de martor nu se poate stabili o starea de fapt în raport de care să se aplice normele de drept, hotărârea pronunțată a fost dată fără cercetarea în fond a cauzei, motiv pentru care, în temeiul art. 480 alin. 3 c.pr.civ., tribunalul va pronunța o decizie prin care va admite apelul declarat de reclamantă, va anula sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond
Pentru o judecată unitară a cauzei, va fi admis și apelul pârâtului, cu ocazia rejudecării urmând a se ține seama și de critica adusă de acesta pentru a se evita pronunțarea unei hotărâri netemeinice și nelegale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile civile declarat de apelanta-reclamantă T. M., C.N.P._, cu domiciliul în . și apelantul-pârât E. M., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr.2161/02.12.2014 pronunțată de Judecătoria Vânju M., având ca obiect pretenții.
Anulează sentința.
Trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Președinte, C. P. | Judecător, V. R. | |
Grefier, M. B. |
Red CVP/M.B.
EX.4/ 23Aprilie 2015
Jud fond M. R.
Cod operator 2626
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 73/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Pretenţii. Sentința nr. 3957/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
