Pretenţii. Decizia nr. 977/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 977/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 977/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 977/A

Ședința publică de la 08 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P.

Judecător C. Z.

Grefier A. M. M.

Pe rol, judecarea apelurilor civile declarate de apelanta-reclamantă Asociația de P. nr. 3 N. T. și apelanții-pârâți D. S. L. și D. M., împotriva sentinței civile nr. 3210/28.10.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosar nr._/225/2013, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin Serviciul registratură a fost depus raportul de expertiză și note de ședință din partea apelantului-pârât prin care înțelege să renunțe la precizările solicitate expertului.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, și, apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 alin. (1) C.proc.civ, declară închise dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 27.03.2013, sub nr._, reclamanta Asociația de P. nr.3 N. T. a chemat în judecată pe pârâții D. S. S. și D. M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 24.551,71 lei, reprezentând restanțe la plata cotelor de contribuție datorate de aceștia către asociație, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că fapt, din anul 2010 până în prezent pârâții datorează suma de 24.551,71 lei astfel:

- aprilie-decembrie 2010 – 1435,38 lei debit curent, 3477,62 lei penalități furnizori;

- ianuarie-decembrie 2011 – 3.826,01 lei debit curent, 3526,10 lei penalități furnizori;

- ianuarie - decembrie 2012 – 7.620,97 lei debit curent, 4665,63 lei penalități furnizori.

A arătat că asociația nu percepe penalități proprii.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp.art. 46, art. 50 alin.1 din Legea nr. 230/2007 și a solicitat judecata în lipsă.

În dovedirea celor arătate a solicitat administrarea probei cu înscrisuri,în acest sens, depunând la dosar, în copie: chitanța nr. 37/27.03.2013 în cuantum de 200 lei onorariu avocat, împuternicire avocațială, extras cont privind debitele datorate de pârâți în valoare de 24.551,71 lei defalcate pe cote lunare și categorii de cheltuieli referitor la imobilul apartament proprietatea pârâților din municipiul C., .. C2, ., județul D., mod de repartizare a penalităților impuse de furnizori.

Prin serviciul registratură, pârâții au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii. În temeiul disp.art. 140 și urm. C.pr.civ. a solicitat strămutarea procesului pentru motivul de bănuială legitimă, având în vedere calitatea părților din cauză, motivat de împrejurarea că soția Președintelui Asociației de P., este grefieră la Curtea de Apel C..

În apărare, au depus la dosar următoarele înscrisuri: adresa nr._/17.09.2010 emisă de Primăria mun. C., adresa nr. 5961/18.06.2010 emisă de Regia Autonomă Termoficare C., confirmare de primire, cerere adresată viceprimarului mun. C. la data de 27.12.2010, adresă din 31.10.2012 către Asociația de P. nr. 3 N. T., factură poștală, confirmare de primire, liste consum apă rece și caldă, adresă din 30.01.2006 către Asociația de proprietari nr. 3 N. T., referințe calcul luna septembrie 2010, octombrie 2010, iunie 2011, octombrie 2011, noiembrie 2011, listă plată luna mai 2011, mod de repartizare penalități furnizori, referință calcul luna mai 2011, aprilie 2012, bază de calcul pentru luna mai anul 2012, listă plată luna iunie 2012 și iulie 2012 cu referințe de calcul, bază de calcul septembrie 2012, fișă plată septembrie și octombrie 2012, bază de calcul octombrie și decembrie 2012, declarație pe proprie răspundere anexa 1 la HG nr. 1350/2006 pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței, notă informativă, extras ziarul Actualitate din 11.09.2012, adresa nr. 357/VIII/1/2012/02.05.2012 emisă de P. de pe lângă ÎCCJ, cupoane pensie pârâți, chitanțe de plată întreținere ianuarie 2008 și noiembrie 2007, adresă din 15.04.2013 către asociația de proprietari, confirmare de primire.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare (f. 121-126), menținând susținerile din acțiunea formulată.

Prin decizia nr. 60/11.11.2013 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel C. –Secția I Civilă a admis cerere formulată de pârâți și a dispus strămutarea judecății procesului de la Judecătoria C. la Judecătoria Dr. Tr. S., menținând toate actele de procedură îndeplinite de Judecătoria C..

Prin încheierea din data de 05.12.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în temeiul disp.art. 144 alin.3 Ncpc a dispus scoaterea cauzei de pe rolul instanței și înaintarea acesteia către Judecătoria Drobeta T. S., cauza fiind înregistrată la această instanță la data de 23.01.2014.

Sub aspectul materialului probator, instanța a administrat proba cu înscrisurile de la dosar și proba cu expertiza contabilă care a fost efectuată de expert contabil D. O..

În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Judecătoria Drobeta T. S. a pronunțat sentința civilă nr. 3210/28.10.2014 prin care a admis în parte acțiunea, a obligat pârâții către reclamantă, la plata sumei de_,40 lei reprezentând cote restante la cheltuielile de întreținere, aferente perioadei aprilie 2010 – decembrie 2012 și a sumei de 4255,86 lei reprezentând penalități de întârziere aferente și la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Pârâții, membri ai Asociației de P. nr. 3 N. T.- C., locuiesc în apartamentul nr. 6, situat în .. C2, ., județul D..

Obligația proprietarilor, de a achita în termenul stabilit cota de contribuție ce le revine în cadrul cheltuielilor Asociației de P., este reglementată prin dispozițiile Legii nr.230/2007.

Astfel, potrivit art.46 din Legea nr. 230/2007 privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

La rândul său, asociația are dreptul de acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, acțiunea în justiție a asociației de proprietari fiind scutită de taxă de timbru.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză de d-na D. O., în urma analizării documentelor depuse la dosarul cauzei, c/val debitului restant datorat de pârâți (respectiv c/val cotelor de contribuție datorate la cheltuielile Asociației) pe perioada aprilie 2010-decembrie 2012, este de 10.412,40 lei, iar penalitățile de întârziere aferente debitului restant din perioada aprilie 2010-decembrie 2012 sunt în cuantum de 4255,86 lei.

Referitor la penalitățile de întârziere, instanța a reținut că, în conformitate cu art.25 alin. (3) din Hotărârea de Guvern nr. 1588/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari se „Dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la: a) restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”

În speță, furnizorii au calculat penalități de întârziere pentru reclamantă, iar din probele administrate a rezultat că pârâții sunt restanțieri la cotele de întreținere, fiind astfel îndeplinite cerințele art.25.alin.3 din H.G.nr. 1588/2007.

Calculul penalităților datorate de pârâții D. S. L. și D. M. pe perioada apr. 2011-dec. 2012, este prezentat în anexa nr. 1 intitulată Situația privind calculul penalizărilor pe perioada aprilie 2011 - decembrie 2012 " anexă care face parte integrantă din raportul de expertiză contabilă și conform acestuia pârâții datorează reclamantei suma de 4255,86 lei.

Contrar susținerilor reclamatului, instanța a reținut că acest calcul este corect, el având în vedere și procesele-verbale încheiate în data de 04.04.2011 și 09.02.2012 prin care conducerea Asociației de proprietari nr. 3 N. T. a hotărât ca și coeficient pentru calculul regiei restante lunare, coeficientul de 0,10 % /zi de întârziere pentru toți proprietarii care depășesc 60 zile de întârziere de la data afișării listelor de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile Asociației de proprietari, la scările de . aprilie 2011.

Prin urmare, față de dispozițiile art. 49 alin. 2 din Legea 230/2007 și art. 25 din Hotărârea nr. 1588/19.12.2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari potrivit cărora „cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată”, instanța, având în vedere cele expuse și art. 969 C.civ, potrivit cu care convențiile legal făcute au putere de lege pentru părți, a admis în parte cererea și a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de_,40 lei reprezentând cote restante la cheltuielile de întreținere, aferente perioadei aprilie 2010 – decembrie 2012 și a sumei de 4255,86 lei reprezentând penalități de întârziere aferente.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., pârâții au fost obligați către reclamantă, la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care, onorariu expert -500 lei potrivit chitanței nr._/1/16.04.2014 și onorariu avocat -200 lei potrivit chitanței nr. 37/27.03.2013.

Împotriva sentinței civile nr. 3210/28.10.2014, în termen legal au declarat apel părțile, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate din următoarele motive:

Apelanții-pârâți au arătat că instanța nu a ținut seama de solicitarea sa de a se stabili prin expertiză de specialitate, dacă debitul principal a fost corect stabilit și în funcție de aceasta, dacă și penalitățile s-au calculat corect.

Alte critici vizează faptul că, au fost obligați pe nedrept la plata cheltuielilor de judecată privind onorariul expertului, că nu li s-au acordat cheltuielilor ocazionate de deplasarea din C. la Dr. Tr. S. pentru susținerea cauzei și că instanța nu a ținut cont de solicitarea lor de a eșalona plata, în condițiile în care au depus la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare cu privire la veniturile realizate, întrucât sunt în imposibilitatea de a achita datoriile.

Au solicitat admiterea apelului, obligarea la plata numai a sumelor reale datorate și obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Apelanta-reclamantă critică sentința pentru faptul că expertul contabil nu a convocat părțile și nici nu a solicitat alte documente necesare pentru efectuarea raportului de expertiză, că pentru anul 2010 expertul nu a calculat penalități de întârziere, iar pentru anul 2012 a calculat penalități în sistem propriu, cu toate că a menționat că există la dosarul cauzei procesul-verbal din 09.02.2012 al Asociației de P. nr. 3 N. T..

A mai arătat apelanta-reclamantă că este de acord cu valoarea debitului principal și a cheltuielilor de judecată, rămânând ca expertul contabil să recalculeze penalitățile de întârziere.

La apelul formulat de pârâți, apelanta-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea căii de atac exercitate de aceștia, precizând că soluția primei instanțe este legală și temeinică pentru capătul de cerere privind plata sumei de 10.412,40 lei și nelegală cu privire la respingerea capătului de cerere referitor la penalitățile de întârziere în sumă de 11.669,35 lei, iar cheltuielile de judecată sunt în sumă de 1.000 lei, conform chitanțelor existente la dosar, și nu de 700 lei cum este menționat în s.c. nr. 3210/28.10.2014.

A menționat apelanta-reclamantă că a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, întrucât nu s-au respectat dispozițiile art. 335 alin.(1) C.proc.civ.

În susținerea motivelor de apel, reclamanta a depus la dosar procesul verbal nr. 8/02.04.2009 și procesele verbale din 16.03.2010 și 04.04.2011.

Apelanții-pârâți au formulat întâmpinare la apelul declarat de apelanta-reclamantă, solicitând respingerea acestuia întrucât apelanta-reclamantă nu critică soluția instanței de fond, ci analizează doar activitatea expertului, aducând critici care nu pot fi admise în această fază procesuală, că expertul nu a cunoscut faptul că pentru anul 2012 nu au fost aprobate penalități în sistem propriu, pentru acest an fiind numai penalitățile furnizorilor de 0,04% pe zi de întârziere, în aceste condiții pârâții fiind prejudiciați.

Părțile au depus răspuns la întâmpinări, prin care au solicitat înlăturarea susținerilor părților adverse.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 20.04.2015, s-a admis în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanții pârâți și s-a dispus ca aceștia să achite doar jumătate din taxa de timbru stabilită de instanță, pentru cealaltă jumătate fiind scutiți potrivit art. 8 alin.2 din OUG nr. 51/2008.

Față de caracterul devolutiv al căii de atac și în raport de criticile aduse sentinței, s-a încuviințat proba cu expertiză în specialitatea contabilitate având următoarele obiective: stabilirea cotei de contribuție datorată de pârâți către reclamantă pentru perioada aprilie 2010-decembrie 2012; stabilirea penalităților de întârziere pe această perioadă și în ce temei s-au calculat, la efectuarea expertizei urmând a se avea în vedere înscrisurile ce atestă debitul și penalitățile și care sunt deținute de reclamantă.

Pentru efectuarea expertizei, a fost desemnat aleatoriu, expert D. V. și s-a stabilit un onorariu provizoriu de 600 lei din care, apelanții D. au achitat 300 lei, diferența de 300 lei fiind suportată din fondurile MJ ca urmare a admiterii în parte a cererii de ajutor public judiciar sub forma onorariului de expert, prin încheierea din camera de consiliu din 02.06.2015.

La dosarul cauzei s-a depus raportul de expertiză în care se concluzionează că, în urma examinării materialului documentar, rezultă că debitul restant datorat de pârâți reclamantei pentru perioada aprilie 2010- decembrie 2012 este de_,71 lei, contravaloarea penalităților de întârziere aferente debitului restant fiind de 1690,12 lei.

Prin urmare, apelul declarat de reclamantă și care vizează penalitățile de întârziere, va fi respins ca neîntemeiat în condițiile în care valoarea acestora stabilite prin hotărârea primei instanțe, s-a constatat în apel că este mai mică.

Cealaltă critică adusă de reclamantă și care se referă la neconvocarea părților la efectuarea expertizei întocmite la prima instanță este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât acest aspect trebuia invocat, potrivit art. 178, alin. (3), lit. b) C.proc.civ., la primul termen după depunerea raportului de expertiză, fiind vorba despre o nulitate relativă, astfel cum rezultă din art. 174, alin. (3) C.proc.civ.

În ceea ce privește apelul declarat de pârâți, se constată că este întemeiat doar pentru critica referitoare la stabilirea penalităților de întârziere, situație în care sentința urmează a se schimba parțial sub acest aspect, în sensul că pârâții vor fi obligați către reclamată la plata sumei de 1690,12 lei penalități de întârziere, în loc 4255,86 lei.

Critica pârâților privitoare la cheltuielile de judecată stabilite de prima instanță este neîntemeiată, în condițiile în care, în mod corect, aceștia au fost obligați să suporte onorariul de expert, fiindcă au căzut în pretenții prin hotărârea supusă apelului de față. De asemenea, instanța, în mod just și ținând seama de dispozițiile procedurale în materie, nu a obligat-o pe reclamantă să plătească cheltuielile ocazionate de deplasarea pârâților din C. la T. - S., dat fiind faptul că aceștia au pierdut procesul.

Susținerea apelanților pârâți în sensul că prima instanță nu a dispus eșalonarea plății debitului nu poate fi considerată un motiv de apel întemeiat în condițiile în care pârâții nu au insistat în această cerere, astfel cum rezultă din concluziile pe care le-au pus cu ocazia dezbaterilor asupra fondului.

În considerarea celor expuse, în temeiul art. 480 C.proc.civ., tribunalul va pronunța o decizie prin care va respinge apelul declarat de reclamantă, va admite apelul declarat de pârâți, va schimba parțial sentința în sensul că, va obliga pârâții către reclamantă la plata sumei de 1690,12 lei penalități de întârziere, în loc de 4255, 86 lei. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., apelanta reclamantă va fi obligată să plătească apelanților pârâți suma de 996,58 lei cheltuieli de judecată din apel, ce reprezintă taxă timbru și onorariu expertiză achitate de pârâți, plus transport dovedit cu bonurile depuse la dosar, cu mențiunea că acestea nu au fost luate în considerare în totalitate deoarece, unele bilete au fost depuse de mai multe ori, iar altele, fie nu prevăd data, fie nu sunt pentru termenele de judecată din apel.

În temeiul art. 18, alin. (1) din OUG nr. 51/2008, apelanta reclamantă va fi obligată să plătească statului suma de 509, 6 lei cheltuieli de judecată și care constau în parte din ajutorul public judiciar acordat apelanților pârâți sub forma taxei de timbru și onorariului de expert din apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de reclamanta Asociația de P. nr. 3 N. T., având C._, cu sediul în municipiul C., . 2, județul D., împotriva sentinței civile nr. 3210/28.10.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosar nr._/225/2013, având ca obiect pretenții.

Admite apelul declarat de pârâții D. S. L., C.N.P._, și D. M., C.N.P._, ambii domiciliați în municipiul C., .. C2, ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 3210/28.10.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosar nr._/225/2013, având ca obiect pretenții.

Schimbă parțial sentința în sensul că:

Obligă pârâții către reclamantă la plata sumei de 1690,12 lei penalități de întârziere în loc de 4255,86 lei.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Obligă apelanta-reclamantă să plătească apelanților-pârâți suma de 996,58 lei cheltuieli de judecată în apel (taxă de timbru și onorariu expertiză achitate, plus transport).

Obligă apelanta-reclamantă să plătească către stat suma de 509,6 lei reprezentând parte din ajutorul public judiciar acordat apelanților-pârâți sub forma taxei de timbru și onorariu expert, în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.12.2015.

Președinte,

C. P.

Judecător,

C. Z.

Grefier,

A. M. M.

Red. C.P./Tehnored. A.M.M.

4 ex./ pag./29. 12.2015

Jud. fond. T. T.

Cod op. 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 977/2015. Tribunalul MEHEDINŢI