Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 122/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 122/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 984/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 984/A

Ședința publică de la 08 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. B.

Judecător C. M.

Grefier M. B.

Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta – reclamantă S.C. O. V. INSURANCE S.A. împotriva sentinței civile nr. 122/27 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., în dosar nr._, intimat – pârât G. M. P..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. B. A. în calitate de curator special, pentru intimat, lipsă părțile.

Procedura este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, ori excepții invocate de soluționat, instanța constatând deschise dezbaterile, conform disp. art. 392 c.p.civ., acordă cuvântul asupra apelului:

Avocat B. A. în calitate de curator special, pentru intimat solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.

În baza art. 394 Cod procedură civilă închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 02.06.2014 sub nr._, reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. în contradictoriu cu pârâtul G. M. P., în procedura prevăzută de art. 1.025 C.pr.civ., a solicitat instanței obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 521,42 lei reprezentând onorariul de avocat suportat în dosarul nr._/225/2012 soluționat de către Judecătoria Drobeta-T. S., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii a arătat că la data de 12.04.2013 a fost soluționat dosarul nr._/225/2012 de către Judecătoria Drobeta T.-S. dosar prin care i-a fost admisă acțiunea introdusă împotriva pârâtului, acesta din urma fiind obligat la plata sumei de 2292,67 lei reprezentând debit principal, si la dobânda legală calculată de la data de 04.03.2010 până la achitarea debitului principal, din care suma de 520,34 lei reprezintă dobânda legală calculată pentru perioada 04.03._12. De asemenea a fost obligat pârâtul la plata sumei de 239,04 lei cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru și timbru judiciar).

Având în vedere că pentru reprezentarea în instanță în acest dosar, a apelat la serviciile unei societăți de avocatură care i-a reprezentat interesele, solicită pe cale separată, onorariul achitat către societatea de avocatură " C. & Asociații " în cuantum de 521,42 lei, achitat conform actelor anexate prezentei acțiuni.

Precizează că este în drept să solicite onorariul de avocat pentru dosarul nr._/225/2012 pârâtul se află în culpă procesuală, iar a devenit definitivă încă de la pronunțarea acesteia de către instanța de fond.

Cu privire la cheltuielile de judecată reprezentate de onorariul de avocat, arată că fundamentul juridic al acordării acestora este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții".

Stabilind că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții, observă că fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.

În aceste condiții, învederează instanței de judecată faptul că toate condițiile impuse de art. 274 C. proc. civ. sunt îndeplinite, pârâtul având o culpă procesuală evidentă care rezultă din hotărârea anexată prezentei, făcându-se dovada cheltuielilor de judecată.

Nu în ultimul rând, trebuie să se aibă în vedere și dispozițiile art. 31 din Legea nr. 51/1995 modificată care arată că "pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său".

În concluzie, față de toate aceste considerente și față de probele ce vor fi administrate în cauză, solicită admiterea prezentei acțiuni și să fie obligat pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 521,42 lei, cu titlu de contravaloare onorariu de avocat, suportat de aceasta pentru reprezentarea sa în dosarul nr._/225/2012 soluționat favorabil ei de către Judecătoria Drobeta T.-S..

Și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 274 din C. proc. civ., art. 998-999 Cod Civil, art. 31 din Legea nr. 51/1995.

În temeiul dispozițiilor art. 223 alin. 3 și 411 alin. 1 punctul 2 teza a doua, soliciă judecarea cererii în lipsa părților.

În scop probator, a depus la dosar onorariu avocat achitat în dosarul nr._/225/2012, ..04.2013 pronunțată în dosarul nr._/225/2012 al Judecătoriei Drobeta T. S., factura nr._/_, împuternicire avocațială.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, ordin de plată nr._/06.08.2014 (f.29).

Deși pârâtului i-a fost comunicat formularul de răspuns (anexa 3 din ORDIN nr. 359/C din 29 ianuarie 2013 pentru aprobarea formularelor utilizate în procedura cu privire la cererile de valoare redusă) și un exemplar formular de cerere și înscrisuri depuse de reclamant, cu mențiunea ca în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor să depună sau să trimită formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească, cu mențiunea că poate să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, conform art. 1.029 alin. 4 C.pr.civ., acesta nu a răspuns solicitării instanței.

La data de 02.12.2014, prin serviciul registratură al instanței, reclamanta a mai depus la dosarul cauzei cerere precizatoare la care a atașat copia contractului de asistență juridică nr._/06.01.2012.

Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, în temeiul art. 255 alin. 1 rap. la art. 1.029 C.pr.civ. instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosar.

A fost acvirat dosarul nr._/225/2012al Judecătoriei Drobeta T. S..

Prin sentința civilă nr. 122/27 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., în dosar nr._ , a fost admisă în parte acțiunea reclamantei, în sensul că a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată din dosarul nr._/225/2012, precum și suma de 50 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2027/12.04.2013, pronunțată în dosarul nr._/225/2012, al Judecătoriei Drobeta T. S., a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta . Group SA în contradictoriu cu pârâtul G. M. P., a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2292,67 lei cu titlu de c/valoare despăgubiri și dobânda legală calculată de la data plății despăgubirii, respectiv,data de 04.03.2010 și până la data plății efective ,din care suma de 520,34 lei reprezintă dobânda legală calculată pentru perioada 04.03._12.

De asemenea, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 239,04 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Sentința comercială sus menționată a devenit irevocabilă prin nerecurare la data de 12.04.2013.

Cu ocazia judecății asupra fondului cauzei reclamanta a fost reprezentă de avocat și nu s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, iar prin cererea dedusă judecății, solicită obligarea pârâtului la plata acestora, precum și a cheltuielilor efectuate în prezenta cauză.

Conform art. 451 din Noul Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată constau, printre altele în taxele judiciare de timbru, timbrul judiciar, onorariile avocaților, iar conform art. 453 alin.1 Noul Cod procedură civilă, partea care pierde procesul, va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, la plata acestor cheltuieli.

Potrivit doctrinei și practicii judiciare, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată poate fi formulată și pe cale separată, în termen de trei ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care i s-a acordat câștig de cauză, în temeiul art. 998-999 cod civil (art.1357 noul Cod civil), dacă această cerere nu s-a formulat în timpul soluționării litigiului sau dacă, deși s-a formulat, instanța a omis să se pronunțe asupra ei.

Respectiva cerere privind acordare a cheltuielilor de judecată reprezintă un proces civil distinct, fiind de competența judecătoriei, chiar dacă procesul care a ocazionat aceste cheltuieli a fost soluționat de o instanță superioară, afară de cazul în care ar deveni incidente dispozițiile art.2 pct.1 lit. b), când competența de primă instanță va aparține tribunalului.

S-a constatat astfel că obligarea uneia dintre părți la plata către cealaltă parte a cheltuielilor de judecată este întemeiată pe ideea de culpă procesuală, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuind să suporte cheltuielile de judecată făcute în mod justificat de către partea câștigătoare.

Prin urmare, partea care a câștigat un proces este îndreptățită să i se plătească cheltuielile de judecată efectuate pe parcursul procesului, chiar pe cale separată, în măsura în care nu au fost solicitate, sau dacă, deși solicitate, instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.

Instanța a constatat că toate condițiile impuse de art. 453 C. proc. civ. sunt îndeplinite, pârâtul având o culpă procesuală evidentă care rezultă din sentința civilă nr. 2027/12.04.2013 pronunțată în dosarul nr._/225/2012 al Judecătoriei Drobeta T. S. rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare la data de 12.04.2013, făcându-se dovada cheltuielilor de judecată potrivit ordinului de plată din data de 19.02.2013 și factura nr._/_ (f. 8 și 11) și contractul de asistență juridică nr._/06.01.2012 încheiat cu SCA „C.&ASOCIAȚII” din București(f.40-44).

Prin urmare, s-a reținut că sunt întrunite toate condițiile privind răspunderea civilă delictuală a pârâtului (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovăția pârâtului constând în culpa procesuală a acesteia), fapt stabilit, în mod definitiv și irevocabil, prin sentința civilă nr. 2027/12.04.2013 pronunțată în dosarul nr._/225/2012 al Judecătoriei Drobeta T. S. rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare la data de 12.04.2013.

Fără a contesta însă activitatea apărătorului ales al reclamantei, instanța a avut în vedere faptul că, din actele dosarului rezultă că litigiul purtat de părți a avut ca obiect pretenții, a fost de o complexitate redusă, a avut doar două termene de judecată, termene la care apărătorul reclamantei nu s-a prezentat, nu a formulat concluzii în fondul cauzei, singurul act procedural întocmit de avocatul reclamantul fiind doar cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, față de dispozițiile art. 451 alin. 2 C.pr.civ. potrivit cărora, judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau complexitatea cauzei ori de munca îndeplinită de avocat și având în vedere aspectele mai sus reținute, instanța a apreciat, astfel că față de munca depusă și de complexitatea cauzei, suportarea de către pârât a unui onorariu de 100 lei, este mai mult decât rezonabil.

Față de considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei.

În conformitate cu art.1031 din Codul de procedură civilă., constatând culpa procesuală a pârâtului, a admis cererea acesteia privind acordarea cheltuielilor de judecată în prezenta cauză în cuantum de 50 lei, constând în taxă judiciară de timbru potrivit ordinului de plată nr._/06.08.2014 – fila 29 dosar.

Împotriva acestei sentințe a formula apel reclamanta S.C. O. V. INSURANCE S.A., susținând că aceasta este parțial nelegală și netemeinică, solicitând ca in temeiul dispozițiilor art. 480 NCPC, să fie admis apelul și schimbată sentința, in sensul admiterii in tot a cererii formulată de reclamantă si obligat pârâtul la plata sumei de 521.42 lei, reprezentând contravaloare onorariu avocat ocazionat in dosarul nr._/225/2012 – Judecătoria Drobeta T. S., cu cheltuielile de judecata ocazionate atat de fond cat si de apel.

În motivare a arătat că, în fapt la data de 12.04.2012 a fost soluționat dosarul_/225/2012 de catre Judecătoria Drobeta T. S., dosar prin care instanța a admis acțiunea formulata de reclamantă in contradictoriu cu pârâtul G. M. P.. Pentru reprezentarea in acest dosar reclamanta a apelat la serviciile unei societăți de avocatura care i-a reprezentat interesele. Prezentul dosar este format pentru recuperarea onorariului de avocat achitat de reclamantă catre societatea de avocatura "C. si Asociații".

Având in vedere ca, pentru soluționarea acestui litigiu, reclamanta a apelat la serviciile unei societari de avocatura care i-a reprezentat interesele in acest dosar, a solicitat pe cale separata, onorariul de avocat achitat către societatea de avocatura „C. & Asociații”, respectiv suma de 521.42 lei ce au fost achitați înainte de pronunțarea sentinței din dosarul nr._/225/2012. Potrivit dispozițiilor art. 274 vechiul Cod Proc.Civ.: „Partea care cade in pretenții va fi obligata, la cerere, sa plătească cheltuieli de judecata ".

Astfel, a considerat ca sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 274 C.p.civ, paratul având culpa procesuala care rezulta din hotărârea pronunțata de catre in Judecătoria Drobeta T. S., in dosarul nr._/225/2012, iar cheltuielile de judecata reprezentând onorariul de avocat, plătit de catre reclamantă si neachitat de parat, au fost dovedite la dosarul cauzei. A arătat ca onorariul avocațial in suma de 521.42 lei, a fost calculat corespunzător contractului de asistenta juridica încheiat intre reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. in calitate de beneficiar si societatea de avocatura S.C.A. „ C.&ASOCIATII" in calitate de prestator acte juridice, contract de asistenta juridica general pentru toate dosarele primite pentru un an de zile de instrumentare, care cuprinde criteriile si modul exact de calcul al fiecărui onorariu fix avocațial in parte in funcție de fiecare dosar, de pretențiile deduse.

Cu toate acestea, prima instanța a admis in parte acțiunea cu argumentarea ca dosarul nr._/225/2012 este de o dificultate redusa, munca avocatului este redusa iar cuantumul pretențiilor solicitate nu justifica cuantumul onorariului de avocat solicitat prin prezenta acțiune, raportat la complexitatea dosarului, motiv pentru care a redus cuantumul acestuia la suma de 100 lei.

Consideră nelegala sentința atacata pentru motivul ca prin raționamentul instanței de judecata se neaga posibilitatea recuperării onorariului de avocat achitat de catre client, de la partea care se afla in culpa procesuala si care a determinat efectuarea acestei cheltuieli

Arată că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecata reprezentate de onorariul de avocat este reprezentat de culpa procesuala a părtii care „cade in pretenții". De asemenea, solicită instanței de judecata de apel sa observe faptul ca in prezenta cauza sunt întrunite toate condițiile privind răspunderea civila delictuala a paratului (fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate si vinovăția paratului constând in culpa procesuala a acestuia) fapt stabilit, in mod definitiv si irevocabil, prin hotărârea pronunțata de către Judecătoria Drobeta T. S. in dosarul nr._/225/2012. Învederează instanței de control judiciar si faptul ca potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat: „Pentru activitatea sa profesioanala avocatul are dreptul la onorariu si la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute in interesul procesual al clientului sau ".

In acest sens, apreciază ca instanța de fond a nesocotit practica CEDO din care rezulta ca pot fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecata acele sume care in mod real si necesar au fost plătite de partea care a câștigat procesul in timpul si in legătura cu acel litigiu. Caracterul real tine de justificarea ca ele au fost concepute . si indisolubila cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia si concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa. spre a obține serviciul avocatului.

Apreciază ca instanța de apel trebuie sa aiba in vedere la aplicarea dispozițiile art. 274 C. si practica CEDO din care rezulta ca pot fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecata acele sume care in mod real si necesar au fost plătite de partea care a câștigat procesul in timpul si in legătura cu acel litigiu.

Caracterul real tine de justificarea ca onorariul de avocat a fost perceput . si indisolubila cu litigiul, a precedat sau a fost contemporan acestuia si conceput de partea care le-a plătit ca avind caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului. Este evident ca onorariul de avocat in acest caz a fost perceput strict pentru soluționarea acestui litigiu. Acest lucru rezulta si din metoda de cuantificare a sa si din dovezile de plata.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecata semnifica faptul ca, in raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existenta litigiului si reputația celui care acorda asemenea servicii, ele sa nu fie exagerate.

Caracterul rezonabil al onorariului este dat astfel de mai multe criterii pe care judecătorul trebuie sa le aprecieze:

-natura activității efectiv prestate: dosarul_/225/2012 s-a soluționat in 3 termene de judecata la fond, dar activitatea avocaților s-a reflectat inclusiv in faptul ca dosarul a fost câștigat . de scurt, fapt ce a beneficiat atat clientului dar a profitat chiar si instanței de judecata.

-complexitatea dosarului: administrarea prezentului dosar a implicat din partea reprezentanților convenționali o analiza complexa de drept, implicând analiza instituțiilor de drept si nu numai din mai multe domenii, inclusiv cea de drept al asigurărilor. Nu pot fi de acord cu instanța de judecata in sensul ca o acțiune de regres intemeiata pe legea asigurărilor ar implica o complexitate redusa a cauzelor deoarece, de exemplu in nenumărate situații se pune problema efectuării unei expertize tehnice de specialitate, avocatul trebuind sa anticipeze efectele acestei probe in momentul conceperii acțiunii si reprezentării clientului.

-riscul implicat de existenta litigiului: exista posibilitatea ca in cazul lipsei apărărilor formulate de avocații aleși dosarul sa fie pierdut in mod netemeinic. Cuantumul pretențiilor solicitate este de 2292.67 lei plus dobânda legala, care se ridica la momentul introducerii cererii de chemare in judecata la suma de 520.34 lei. Si din aceasta perspectiva onorariul avocațial de 521.42 lei nu este exagerat, acesta nefiind . fata de pretențiile deduse judecații.

-reputația avocatului: SCA C. si Asociații si-a format o reputație in domeniul asa-numitelor dosare de asigurări. Deoarece avocatura este o profesie prin esența liberala, este perfect acceptabil ca cuantumul onorariului de avocat perceput de client sa depindă si de cat de bun este avocatul ce il reprezintă. Nu poate fi sancționat reclamantei faptul ca a angajat o societate de avocatura care sa le asigure o șansa mai mare de câștig si care poate a perceput un onorariu puțin mai mare decât un avocat fără o reputație vădita in domeniu. . sa cenzureze abuzurile prin care cu "scuza" reputației se ajunge la împovărarea părții ce pierde procesul cu o suma ce depășește serviciul avocațial in sine. Dar in prezenta speța nu ne aflam . situație, onorariul avocațial fiind de peste 8 ori mai mic decât pretențiile deduse judecații iar procesul fiind soluționat in favoarea reclamantei.

Mai mult, așa cum rezulta din dispozițiile art. 451 alin 2 NCPC, una dintre condițiile pe care trebuie sa le îndeplinească onorariul de avocat pentru a fi redus este aceea sa fie vădit disproporționat. Ori un cuantum al onorariului de 8 ori mai mic decât debitul solicitat, pe lângă faptul ca este un cuantum obișnuit al onorariilor de avocat, cu certitudine nu este vădit disproporționat.

In concluzie, fata de cele menționate mai sus, a solicitat admiterea apelului și schimbarea in parte a sentinței civile apelata, iar pe cale de consecința, având in vedere caracterul devolutiv al apelului solicită reaprecierea tuturor probele de la dosar, analizarea dispozițiile legale aplicabile in cauza si neaplicarea lor corecta de către prima instanța, urmând sa fie admisă cererea pe fondul acesteia privind cheltuielile de judecata solicitate pe cale separata. Astfel, solicită obligarea intimatului-parat la plata întregii sume de 521.42 lei, reprezentând contravaloare onorariu avocat ocazionat in dosarul nr._/225/2012, soluționat de Judecătoria Drobeta T. S., cu cheltuieli de judecata ocazionate de prezentul proces.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 466, 468, 470,_ NCPC, art. 453 NCPC, art. 1349 si 1523 Cod Civil, art. 31 din Legea nr. 51/1995, iar în temeiul dispozițiilor art. 223 coroborat cu art. 411 NCPC, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Prin încheierea de ședință din data de 16 iunie 2015, față de împrejurarea că procedura de citare cu intimatul – pârât, nu s-a putut îndeplini la domiciliul cunoscut al acestuia, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 167 al. 3 C.p.civ., a dispus desemnarea curatorului special B. A., stabilindu-i-se un onorariu în cuantum de 200 lei, achitat de apelanta – reclamantă la data de 23.06.2015.

Prin decizia nr. 304/30.06.2015 pronunțată de Tribunalul M. Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ a fost admisă excepția necompetenței funcționale a Secției a II-a Civilă și de C. Administrativ invocată din oficiu de instanță, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției I Civilă a Tribunalului M., reținând următoarele:

Prin Decizia in interesul legii nr.19/2013 ICCJ s-a stabilit ca „cererile prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată sunt cereri principale supuse taxei judiciare de timbru, care se calculează la valoarea pretențiilor deduse judecății, chiar dacă cererile care au format obiectul litigiului din care aceste cheltuieli provin au fost scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.”

In considerentele deciziei s-a reținut ca „in funcție de criteriul de clasificare determinat de calea procedurală aleasă de parte, pentru considerentele care au fost expuse și în doctrină, acțiunile prin care se solicita pe cale separata cheltuieli de judecata au caracterul de cereri principale. În plus, acestea au caracter autonom față de litigiile primare, care decurge din: a) natura civilă a procesului, independent de natura litigiului care a generat efectuarea cheltuielilor, b) fundamentul juridic, reprezentat de răspunderea civilă delictuală (decurgând din culpa procesuală și necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat părții câștigătoare) și c) împrejurarea că rațiunea prorogării competenței instanței în temeiul dispozițiilor art. 17 din vechiul Cod de procedură civilă (respectiv art. 123 din Codul de procedură civilă) nu subzistă în cazul acestor cereri, cu consecința aplicării regulilor de competență de drept comun.”

Aceste caracteristici (cereri principale cu caracter autonom) aparțin deopotrivă și cererilor prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată rezultate din procese care au fost scutite de taxă judiciară de timbru.

Deși in cauza s-au solicitat cheltuieli de judecata aferente unui litigiu cu profesioniștii, s-a apreciat având in vedere considerentele RIL –ului ca nu se poate păstra același caracter si pentru acțiunea formulata pe cale separata, aceasta având natura unei cereri principale cu caracter autonom in materie civila. Prin urmare, apelul formulat împotriva unei astfel de sentințe nu se va judeca de Secția a II-a Civila si de C. Administrativ, ci de Secția I Civila din cadrul Tribunalului M..

F. de cele de mai sus, in temeiul art.136 din C.P.Civ. s-a admis excepția necompetentei funcționale a cauzei și s-a dispus declinarea în favoarea Secției I Civila.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M. Secția I Civilă la data de 06.07.2015, sub nr._ .

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, având în vedere probatoriul administrat și dispozițiile legale în materie se apreciază apelul neîntemeiat.

Față de motivele invocate care se circumscriu aceluiași scop, instanța le va analiza în mod unitar și va răspunde tuturor printr-un considerent comun.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 02.06.2014 sub nr._, reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. în contradictoriu cu pârâtul G. M. P., în procedura prevăzută de art. 1.025 C.pr.civ., a solicitat instanței obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 521,42 lei reprezentând onorariul de avocat suportat în dosarul nr._/225/2012 soluționat de către Judecătoria Drobeta-T. S., cu cheltuieli de judecată.

Prima instanță a făcut o corectă apreciere a probelor și o corectă interpretare a stării de fapt în cauza dedusă judecății .

Instanța a apreciat ca îndeplinite condițiile impuse de art. 453 c.p.civ. pârâtul având o culpă procesuală ce rezultă din sentința nr. 2027/12.04.2013 pronunțată în dosarul_/225/2012 al Judecătoriei Drobeta T. S. definitivă și irevocabilă, făcându-se dovada cheltuielilor de judecată potrivit ordinului de plată nr._/_ și contractul de asistență juridică nr._/06.01.2012 încheiat cu Societatea de Avocatură „C. & Asociații” din București.

S-a apreciat de asemenea că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, fapt stabilit irevocabil prin sentința civilă nr. 2027/12.04.2013 pronunțată în dosar nr._ .

Potrivit disp. art 451 (2) c.p.civ. instanța poate chiar și din oficiu să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport de valoarea sau complexitatea cauzei, ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Cauza dedusă judecății, a avut doar două termene de judecată, la care apărătorul reclamantei nu s-a prezentat și nu a formulat concluzii, singurul act procedural întocmit de avocat fiind cererea de chemare în judecată.

În consecință, prima instanță a apreciat în mod corect, față de complexitatea redusă a cauzei, și de activitatea desfășurată de apărător că, suportarea de către pârât a unui onorariu de 100 lei este rezonabilă.

Motivul invocat în apel legat de raționamentul greșit al instanței în privința acordării cheltuielilor de judecată, de aspectul că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată, în ce privește onorariul de avocat este reprezentat de culpa procesuală a părții care „cade în pretenții” sau nesocotirea de către instanță a practicii CEDO din care rezultă că pot fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată acele sume care în mod real și necesar au fost plătite de partea care a câștigat procesul nu vor fi reținute.

Criteriile utilizate de instanță sunt cele indicate în conținutul normei (art. 451 NCPC )cu valoare de criterii legale, aplicarea acestora conducând la reducerea acestei componente a cheltuielilor de judecată – onorariu de avocat.

Pentru considerentele expuse, apreciindu-se că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, apelul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge apelul formulat de apelanta – reclamantă S.C. O. V. INSURANCE S.A., cu sediul în București, ., . 1 – Mezanin, sector 3. împotriva sentinței civile nr. 122/27 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., în dosar nr._, intimat – pârât G. M. P., cu domiciliul în comuna Șimian, ., județul M..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Decembrie 2015

Președinte,

L. B.

Judecător,

C. M.

Grefier,

M. B.

Red LB/M.B.

Ex. 4/ 22 Decembrie 2015

Cod operator 2626

Jud fond T. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 122/2015. Tribunalul MEHEDINŢI