Pretenţii. Sentința nr. 1562/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1562/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 64/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 64/A
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. O.
Judecător A. M.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta T. S., împotriva sentinței civile nr. 1562/01.10.2014 pronunțată de Judecătoria Vj.M., intimată fiind pârâta G. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că apelantul-reclamant s-a solicitat judecarea în lipsă, după care, s-a trecut la soluționarea apelului de față;
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea adresată Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 10.12.2013 și înregistrată sub nr._, reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta T. S. a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pe pârâta G. I. la plata sumei de 1025 lei plus dobânzi și penalități până la data plății efective cu titlu de despăgubiri civile.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 01.01.2010 pârâta G. I. a fost internată în cadrul unității spitalicești, în urma unui accident rutier, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 01.01._10, iar în urma acestei internări, figurează în evidențele contabile ca debitor cu suma de 1025 lei, în baza art. 313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A mai arătat că, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.”
A menționat faptul că deși pârâtul a fost înștiințat de plata spitalizării, nu a depus la secretariatul unității nici o dovadă din care să reiese numele făptuitorului, alte date referitoare la stadiul dosarului, daca a depus plângere penală sau dacă se afla vreun dosar pe rol în acest sens și ținând seama că termenul de prescripție este de 5 ani, fiind vorba de creanțe - bugetare, completând cu refuzul părții vătămate de a transmite date referitoare la numele persoanei vinovate, a formulat prezenta cerere de chemare în judecată pentru recuperarea sumei datorate.
Instanța, la primirea acțiunii formulate de către reclamant a constatat că cererea de chemare în judecată nu a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 194-197 C.p.civ., și cu respectarea dispozițiilor art. 200 alin. 1 și 2 C.p.civ., prin rezoluția președintelui de complet învestit cu soluționarea cererii, s-a pus în vedere reclamantului să completeze lipsurile cererii de chemare în judecată, în termenul prevăzut de art.200 alin. 2 c.p.civ. respectiv să depună la dosarul cauzei acțiunea în dublu exemplar pentru comunicare și înscrisurile doveditoare, în 2 exemplare, certificate pentru conformitate cu originalul.
Instanța, având în vedere dispozițiile art.201 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâtului un exemplar al cererii de chemare în judecată și înscrisurilor depuse, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
La data de 04.04.2014, prin Serviciul Registratură, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a judecătoriei Drobeta T. S. și a solicitat declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Vânju M..
În întâmpinare, pârâta a mai arătat că este adevărat faptul că a fost internată în cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta T. S., însă pe perioada internării nu i-a fost administrat niciun tratament din cadrul spitalului, solicitând externarea după primele 3 zile de internare și, internarea la spitalul de psihiatrie din Drobeta T. S. unde i-a fost administrat un tratament pe care-l urmează permanent.
Judecătoria Drobeta T. S. prin sentința civilă nr.1467/07.04.2014, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vînju M., reținându-se faptul că potrivit art.107 alin.1 C.proc.civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, ori în speță domiciliul pârâtei este în localitatea Vînători, jud. M..
După declinare, Judecătoria Vînju M. a înregistrat cauza sub nr._ .
Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, instanța, apreciind ca fiind legală, verosimilă, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri.
Judecătoria Drobeta T. S. prin sentința supusă apelului a respins ca neîntemeiată acțiunea cu motivarea că din înscrisurile depuse la dosar, s-a reținut faptul că pârâta a primit îngrijiri medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta T. S. – Secția Chirurgie generală, fiind internat în perioada 01.01._10, iar în urma acestei internări, figurează în evidențele contabile ca debitor cu suma de 1025 lei, în baza art. 313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Reclamantul nu a specificat exact cauza vătămărilor suferite de pârâtă, afirmând că este vorba de un accident rutier.
Reclamantul a invocat în susținerea cererii atât dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, cât și dispozițiile art. 19 Cod procedură penală.
În ceea ce privește referirile făcute la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a constatat că textul de lege invocat de reclamant este inoperant împotriva pârâtei, deoarece pârâta nu este o persoană care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Prin cererea formulată de reclamantă, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1025 lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de serviciile medicale acordate acestuia, plus dobânzi și penalități până la data plății efective a debitului.
Potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății ,,Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora”.
Prin urmare, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 nu se poate solicita tragerea la răspundere civilă pentru cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală a victimei agresiunii sau accidentului decât a unei terțe persoanei (alta decât victima) care să fie răspunzătoare de daunele aduse sănătății persoanei spitalizate. În cauza dedusă judecății, prejudiciului încercat de reclamant (cheltuielile de spitalizare) sunt consecința directă a raportului de drept născut în temeiul legii între unitatea spitalicească reclamantă și pârâtă, raport în baza căruia reclamantul a acordat îngrijiri medicale pacientului.
Acest raport de drept are la bază dispozițiile normative prevăzute chiar de legea invocată de reclamantă, respectiv Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății.
Conform art.92 din Legea nr.95/2006 – (1) Acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului. Aceasta va include și misiunile de salvare aeriană și navală. (2) Acordarea asistenței medicale publice de urgență nu poate avea un scop comercial.
Potrivit art. 91 din Legea nr. 95/2006 – (7) Asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale, iar conform art. 93 din Legea nr. 95/2006 – (1) Finanțarea acordării asistenței medicale publice de urgență se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, bugetul Ministerului Administrației și Internelor, precum și prin bugetele altor ministere și instituții cu rețea sanitară proprie, din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul autorităților publice locale, precum și din alte surse prevăzute prin lege, inclusiv donații și sponsorizări
Având în vedere că legea nu face nici un fel de distincție între cazurile în care persoanele victime ale accidentelor sau agresiunilor necesită intervenții medicale de urgență (după cum acestea sunt sau nu asigurate), obligația unității spitalicești de a acorda asistență medicală are la bază un temei legal, atât în situația în care persoana spitalizată este asigurată, cât și în situația în care aceasta nu este spitalizată (urmând ca prejudiciul să fie recuperat de la terțul vinovat de producerea agresiunii sau accidentului, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006).
S-a reținut că la data de la data de 01.10.2010 pârâta a fost internată în secția Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Drobeta T. S. pe perioada 01.01._10, în urma unui accident rutier. Contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 1025 lei.
Cum însă reclamanta, nu a făcut dovada dreptului pretins, potrivit disp.art.998 și 999 C.civ. respectiv că între fapta pârâtei și prejudiciu cauzat furnizorului de servicii medicale, există un raport de cauzalitate, instanța a apreciat acțiunea formulată de reclamantă ca fiind neîntemeiată și a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta T. S. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel reclamantul a susținut că în temeiul art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 - privind reforma in domeniul sănătății, „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata .Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora, in toate procesele si cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecata ". A.. 2 al aceluiași articol prevede ca «furnizorii de servicii care acorda asistenta medicala prevăzuta la lin. 1 realizează o evidenta distincta a acestor cazuri si au obligația sa comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se afla in relație contractuala aceasta evidenta, in vederea decontării, precum si cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective in vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective ».Deși pârâta a fost înștiințată de plata spitalizării, nu a depus la secretariatul unității nici o dovada din care sa reiese numele făptuitorului, alte date referitoare la stadiul dosarului, daca a depus plângere penala sau daca se afla vreun dosar pe rol in acest sens. Ținând seama ca termenul de prescripție este de 5 ani, fiind vorba de creanțe bugetare, completând cu refuzul pârtii vătămate de a transmite date referitoare la numele persoanei vinovate, se văd nevoiți să intenteze acțiune civilă pentru recuperarea sumei datorate.
Privind prescrierea faptei, întrucât in conformitate cu prevederile Codului Fiscal și de Procedura Fiscală, prescripția începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor, mai precis 1 ianuarie 2011. Întrucât nu se supun legal termenului general de prescripție de 3 ani, ci celui de 5 ani fiind vorba de creanțe bugetare iar acțiunea a fost depusa în termen legal.
A menționat că în ceea ce privește invocarea art.91-92 din Legea nr.95/2006 privind acordarea asistenței medicale în caz de urgență, urgența este doar de 24 h, restul spitalizării pe secție, în cazul accidentelor rutiere/agresiunilor trebuie achitate de partea vinovată. În cazul în care nu se cunoaște partea vinovată, partea vătămată are obligația de a depune înscrisuri doveditoare privind numele făptuitorului și doar în acest caz se pot îndrepta împotriva persoanei vinovate.
Apelantul reclamant și-a întemeiat cererea de apel pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 - privind reforma în domeniul sănătății, art. 19 C. proc.pen., solicitând admiterea apelului așa cum a fost formulat și obligarea pârâtei la plata sumei de 1025 RON plus dobânzi și penalități până la data plății, și de asemenea casarea sentința primei instanțe.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, se constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, respectiv cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Nu poate fi primită susținerea apelantului că din acest text de lege se poate concluziona faptul că, pârâta ar avea obligația să efectueze demersuri legale pentru a stabili identitatea și vinovăția agresorului, chiar și numai în scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, câtă vreme, însuși legiuitorul stabilește pe cel responsabil de suportarea cheltuielilor rezultate din acordarea serviciilor medicale, precizând expres că acesta este persoana care prin fapta ei aduce daune sănătății altei persoane .Interpretarea dată de apelant nu rezultă din niciun text legal, iar unde legea nu distinge, nici instanța nu o poate face.
Așadar, față de dispozițiile legale menționate, având în vedere că făptuitorul este cel care trebuie să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, pârâta, ca persoana vătămată, nu poate fi obligată la repararea acestui prejudiciu.
În ceea ce privește excepția prescripției, instanța de apel constată că aceasta nu a fost invocată de nici o parte în fața instanței de fond, și nici de către instanță, prin urmare acest motiv de apel excede obiectului apelului, obiect reprezentat de sentința atacată.
Față de considerentele expuse, apreciind că sentința instanței de fond este legală și temeinică, în baza 480 alin.1 C.pr.civ., apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta T. S., domiciliat în Drobeta T. S., . nr.4, județul M., împotriva sentinței civile nr. 1562/01.10.2014 pronunțată de Judecătoria Vj.M., intimată fiind pârâta G. I., domiciliată în ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2015
Președinte, M. C. O. | Judecător, A. M. | |
Grefier, D. D. |
Redactat. OM.C. / 2015
Tehnoredactat D.D./4 ex.
Jud. fond L. L.
Cod operator 2626
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Conflict de competenţă. Decizia nr. 7/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
