Pretenţii. Sentința nr. 2957/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 2957/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 3710/225/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 271/2015

Ședința publică de la 21 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M.

Judecător L. B.

Grefier M. B.

Pe rol judecarea apelului civil formulat de către apelanta-pârâtă O. M. împotriva sentinței civile nr. 2957/ 09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., în contradictoriu cu intimata Asociația de P. nr. 50, având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Față de dispozițiile art. 248 c.pr.civ., instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării apelului și reține cauza pentru soluționarea acestei excepții.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 19.03.2014 sub nr._, reclamanta Asociația de P. nr. 50 în contradictoriu cu pârâta O. M., a solicita instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata următoarelor sume: suma de 1568,48 lei reprezentând debit restant aferent perioadei aprilie 2013 – februarie 2014, suma de 50 lei reprezentând restantă fond rulment, suma de 44,16 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei aprilie 2013 – februarie 2014, suma de 50 lei reprezentând contravaloare procedură mediere și la plata sumei de 11,48 lei reprezentând cheltuieli întocmire dosar.

În motivarea acțiunii a menționat că pârâta O. M., în calitate de proprietar al apartamentului situat în Drobeta T. S., .. 12, ., județul M., nu a achitat cotele de intretinere aferente acestui apartament pentru perioada aprilie 2013 – februarie 2014, cuantumul total al acestora ridicându-se la 1568,48 lei, la care se adaugă fondul de rulment neachitat în valoare de 50 lei si penalități de întârziere în valoare de 44,16 lei facturate de furnizorii de utilități si repartizate proporțional cu contravaloarea consumului aferent apartamentului pârâților și neachitat de către aceștia, precum și suma de 50 lei reprezentând contravaloare procedură mediere.

A menționat și faptul că a îndeplinit procedura prealabilă a medierii, pârâta fiind invitată în vederea acceptării medierii sau acceptării informării privind medierea, la Birou de Mediator J. A., însă pârâta nu s-a prezentat la mediere, deși a primit prin poștă înștiințarea de la mediator.

În drept a invocat disp. art.49 al.2 din Legea 230/2007 și art. 25 al. 1 si 3 din H.G. 1588/2007.

Potrivit art.411 al. 1 indice 2 Cod procedura civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă

În dovedirea cererii a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, listele de plata pentru apartamentul respectiv pentru aprilie 2013 – februarie 2014, fișă cont pentru pârât, centralizator pentru apartamentul respectiv cu cotele de contribuție pentru fiecare luna si penalitățile aferente, procesul verbal nr.15/10.02.2014 încheiat la Biroul Mediator J. A., dovezi comunicare- confirmare primire, facturi.

La data de 28.05.2014 reclamanta a depus la dosar cerere de complinire a lipsurilor acțiunii (fila 62), prin care a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa. În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri. A atașat înscrisuri.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâților câte un exemplar al cererii de chemare în judecată și înscrisurilor anexate, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Pârâta nu au depus întâmpinare la dosar.

La data de 21.07.2014 pârâta a depus la dosar notă de ședință (file 71-75).

La data de 17.09.2014 reclamanta a depus la dosar cerere completatoare a acțiunii (file 76-77), prin care a învederat că solicită obligarea pârâtei și la plata sumelor aferente perioadei martie 2014 – august 2014, fiind vorba de suma de 660,89 lei, compusă din: suma de 596,82 lei reprezentând contravaloare cotă întreținere restantă și suma de 64,07 lei reprezentând penalități de întârziere. În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, depunând totodată mai multe înscrisuri.

La termenul de judecată din 09.10.2014 instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 2957/09.10.2014, Judecătoria Drobeta T. S. a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 50 în contradictoriu cu pârâta O. M., având ca obiect pretenții.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1568,48 lei reprezentând debit restant aferent perioadei aprilie 2013 – februarie 2014, a sumei de 596,82 lei reprezentând debit restant aferent perioadei martie 2014 – august 2014, a sumei de 50 lei reprezentând restantă fond rulment, a sumei de 44,16 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei aprilie 2013 – februarie 2014, a sumei de 64,07 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei martie 2014 – august 2014.

A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 50 lei reprezentând contravaloare procedură mediere și la plata sumei de 11,48 lei reprezentând cheltuieli întocmire dosar.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că:

Pârâta O. M. este proprietara imobilului apartament nr. 4 situat în Drobeta T. S. pe ., nr. 12, ., județul M., iar potrivit listelor de plată pentru perioada aprilie 2013 – februarie 2014 și pentru perioada martie 2014 – august 2014, aceasta a acumulat datorii către Asociația de P. nr. 50 astfel: suma de 1568,48 lei reprezentând debit restant aferent perioadei aprilie 2013 – februarie 2014, suma de 596,82 lei reprezentând debit restant aferent perioadei martie 2014 – august 2014, suma de 50 lei reprezentând restantă fond rulment, suma de 44,16 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei aprilie 2013 – februarie 2014, suma de 64,07 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei martie 2014 – august 2014.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Asociația de P. nr. 50 a chemat în judecată pe pârâta O. M. și a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei 1568,48 lei reprezentând debit restant aferent perioadei aprilie 2013 – februarie 2014, a sumei de 50 lei reprezentând restantă fond rulment, a sumei de 44,16 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei aprilie 2013 – februarie 2014.

Prin cererea de completare a acțiunii, reclamanta Asociația de P. nr. 50 a solicitat obligarea pârâtei și la plata debitelor restante aferente perioadei martie 2014 – august 2014 respectiv suma de de 596,82 lei reprezentând debit restant aferent perioadei martie 2014 – august 2014 și suma de 64,07 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei martie 2014 – august 2014.

În conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr.230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietar, iar potrivit 49 alin.2 din același act normativ și art.25 din HG nr.1588/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice,

S-a mai reținut că, potrivit art. 50 alin.1 din aceeași lege, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Potrivit art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.

Art. 32 alin. 3 din H.G. nr. 1588/2007 stabilește că niciun proprietar de apartament sau de spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință nu va fi exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ori în alte situații.

Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar (filele 8-29, filele 63-65, filele 78-109), respectiv fișă de cont privind pe pârâta O. M., proces verbal al Adunării Generale și listele lunare de plată afișate aferente perioadei aprilie 2013 – februarie 2014 și martie 2014 – august 2014, instanța reține că valoarea debitului datorat de pârâtă pentru imobilul apartamentul nr. 5 situat în mun. Drobeta T. S. pe .. Viteazul, nr. 12, ., județul M. pentru perioada aprilie 2013 – februarie 2014 și martie 2014 – august 2014 se compune din: suma de 1568,48 lei reprezentând debit restant aferent perioadei aprilie 2013 – februarie 2014, a suma de 596,82 lei reprezentând debit restant aferent perioadei martie 2014 – august 2014, a sumei de 50 lei reprezentând restantă fond rulment.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă, conform disp. art 49 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

De asemenea conform art. 25 teza II –a din HG nr. 1588 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007.

Din înscrisurile existente la dosar, instanța a reținut că în perioada perioadei aprilie 2013 – februarie 2014 și martie 2014 – august 2014 pârâta a acumulat penalități de întârziere astfel: suma de 44,16 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei aprilie 2013 – februarie 2014, suma de 64,07 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei martie 2014 – august 2014.

Având în vedere cele expuse mai sus, reținând că pârâta nu a achitat debitul restant, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 32 din HG nr. 1588/2007 a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1568,48 lei reprezentând debit restant aferent perioadei aprilie 2013 – februarie 2014, a sumei de 596,82 lei reprezentând debit restant aferent perioadei martie 2014 – august 2014, a sumei de 50 lei reprezentând restantă fond rulment, a sumei de 44,16 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei aprilie 2013 – februarie 2014, a sumei de 64,07 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei martie 2014 – august 2014.

Referitor la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 50 lei reprezentând contravaloare procedură mediere, instanta a respins această cerere pentru următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 2 alin. 1 indice 4 din Legea nr. 192/2006 privind medierea, serviciile prestate conform prevederilor alin. 1 si alin. 1 indice 1 sunt gratuite, neputandu-se percepe onorarii, taxes au orice alte sume, indifferent de titlul cu care s-ar putea solicita.

In acelasi sens sunt si prevederile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 192/2006, conform cărora pentru activitatea de informare si consiliere a partilor cu privire la procedura medierii si avantajele acesteia, indeplinită potrivit legii anterior incheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu.

Ca atare, din analiza dispoziliilor legale mai sus enuntate se constată că legiuitorul a stabilit în mod expres faptul că activitatea de informare a părților cu privire la avantajele medierii desfasurata anterior incheierii contractului de mediere este gratuita, motiv pentru care instanta apreciaza ca nu este intemeiata solicitarea reclamantei de obligarea a paratilor la plata sumei de 70 lei reprezentând contravaloare procedură mediere.

Referitor la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 11,48 lei reprezentând cheltuieli întocmire dosar:

Potrivit disp. art. 452 C.proc.civilă, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. Astfel în prezentul dosar reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 11,48 lei reprezentând cheltuieli întocmire dosar. Întrucât reclamanta nu a făcut dovada acestor cheltuieli prin depunerea la dosar de înscrisuri justificative, instanța a respins cererea reclamantei de obligarea a pârâtei la plata acestei sume.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin încheierea din 31.03.2015 (fila 96), s-a stabilit în sarcina apelantei-reclamante obligația timbrării cererii de apel cu 82 lei taxă timbru, obligație pe care aceasta nu și-a îndeplinit-o pentru termenul din 21.04.2015.

Prin art. 197 C.pr.civ., legiuitorul a stabilit că în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrăgând anularea cererii,această mențiune regăsindu-se, și în situația declarării apelului, și în art.470 alin.2.

De asemenea potrivit art.33 alin.1 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, alin.2 din același act normativ stabilind că dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Față de acestea, cum apelanta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită prin încheierea de ședință din 31.03.2015, în temei art. 248, art. 470 alin. 2 și 3 C.pr.civ, tribunalul va anula apelul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat, apelul civil formulat de către apelanta pârâtă O. M. cu domiciliul Drobeta T. S., Splaiul M. V. nr. 12, ., . împotriva sentinței civile nr. 2957/ 09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., în contradictoriu cu intimata Asociația de P. nr. 50, cu sediul în Drobeta T. S., Splaiul M. V. nr. 16A, ., parter, județul M., având ca obiect pretenții .

Definitivă

Pronunțată în ședința publică de la 21 Aprilie 2015.

Președinte,

C. M.

Judecător,

L. B.

Grefier,

M. B.

Red. M.C./Tehnored. M.B..

Ex.2/5 pag./28.04.2015

Jud fond F. C.

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2957/2015. Tribunalul MEHEDINŢI