Contestaţie la executare. Decizia nr. 152/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 152/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 10-02-2012 în dosarul nr. 152/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE NR. 152/R
Ședința publică de la 10 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător S. C.
Judecător M. C. O.
Grefier T. I.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenții contestatori S. L. C. ,S. A. și S. A. împotriva sentinței civile nr.4747 din 18.10.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimații B. G. S. G. SA și B. P. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: avocat B. A., pentru recurenții contestatori și avocat L. C., pentru intimata B. G. S. G. SA, lipsă fiind intimatul B. P. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat B. A., pentru recurenții contestatori, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond urmând a dispune admiterea contestației la executare și anularea executării silite, respectiv a tuturor actelor de executare emise în această cauză. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat L. C., pentru intimata B. G. S. G. SA, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanției de fond. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, la data de 28.06.2011 și înregistrată sub nr._, contestatorii S. L. C., S. A., S. A. au formulat în contradictoriu cu intimații B. G. S. G. SA, B. P. M., contestație la executare împotriva dosarului de executare nr. 25/E/2011, solicitând anularea somației de executare nr. 25/E/2011 din 15.06.2011, a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 25/E/2011 emis în data de 18.02.2011 și a tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare. De asemenea, au solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
În motivarea în fapt a contestației, contestatorii au arătat că în data de 16.06.2011 au primit de la B. P. M. somația nr. 25/E/2011 emisă în dosarul nr. 25/E/2011 prin care au fost somați să se conformeze titlurilor executorii, respectiv contractului de credit nr. 857/4.09.2009 și contractului de ipotecă autentificat sub nr. 2569/4.09.2009 de BNP I. M..
Au mai arătat că prin contractul de ipotecă autentificat sub nr._/4.09.2009 de BNP I. M. a constituit împreună cu părinții ipoteca în favoarea creditorului B. GSG Drobeta Turnu Severin, garantând obligația de restituire a plafonului global de finanțare în valoare totală de 700.000 lei, a dobânzii ROBOR 1 M de 7% pe an, precum și toate obligațiile ce derivă din contractul de credit nr. 857/4.09.2009 încheiate cu S.C. Electro Generalii SRL.
Susțin contestatorii că executarea silită este nelegală și nu pot fi considerate ca fiind valabile actele de executare întocmite de B. P. M. împotriva garanților ipotecari întrucât creditoarea B. GSG a solicitat executarea silită imobiliară, mobiliară, prin poprire asupra bunurilor imobile, mobile, venituri, titluri de credit, sume de bani aparținând debitorului . în calitate de împrumutat, astfel că B. P. M. nu putea să extindă executarea silită și asupra garanților ipotecari. Mai arată că prin încheierea pronunțată la data de 16.02.2011 în dosarul nr._ al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, a fost încuviințată executarea silită formulată de creditoarea B. GSG doar împotriva debitorului ., fără să fie amintiți garanții ipotecari.
Menționează că executarea silită începută este nelegală și abuzivă, încălcând și dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și dispozițiile Codului de procedură civilă. deoarece creditoarea B. GSG a ignorat în mod intenționat faptul că în data de 8 iulie 2010, prin sentința 8/F pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul M. a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de ., în vederea reorganizării activității societății și a solicitat B. P. M. în mod nelegal executarea silită a ..
Arată că prin planul de reorganizare aprobat de către adunarea creditorilor, . și-a relansat activitatea comercială, urmând să achite sumele restante conform graficului de plăți întocmit în acest sens.
Contestatorii susțin că, demersurile creditoarei sunt abuzive, aceasta urmărind în mod nelegal să execute sub orice formă patrimoniul debitoarei și al garanților ipotecari, deși este obligată să aștepte recuperarea debitului în conformitate cu graficul aprobat.
În drept, și-a întemeiat contestația pe disp. art. 379, art. 399 și urm. din C.p.civ., Legii 85/2006 privind procedura insolvenței și pe Legea nr. 188/2000.
În scop probator contestatorii au depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: somația nr. 25/E/2011 emisă de B. P. M., dovada comunicării somației, procesul verbal cu cheltuielile de executare încheiat la data de 18.02.2011, cererea de executare silită formulată de B. –G. Drobeta Turnu Severin, încheierea pronunțată în dosarul nr._ la data de 16.02.2011, încheierea din 23.06.2011, din dosar nr._, proces verbal al adunării creditorilor din 16.03.2011,sentința 8/F a Tribunalului M.- Secția comercială, copia procesului verbal al adunării creditorilor încheiat la data de 16.03.2011, creanțe garantate table restituiri pe ani și lună, creanțe bugetare table restituiri, creanțe chirografare table restituiri, creanțe chirografare table restituiri și copia sentinței comerciale nr. 49/20.01.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Caracal cu titlul de practică judiciar, împuternicire avocațială.
Contestația a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 198 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei.
La termenul de judecată din data de 26 iulie 2011, intimata B.-GROUP S. G. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, motivând că prin contestația de față nu se încearcă decât tergiversarea și inducerea în eroare a instanței de judecată.
Intimata arată că toți contestatorii au garantat ipotecar în nume personal împrumutul luat de la bancă pentru societatea fiului ., prin contractele de ipotecă asupra proprietăților lor renunțând în mod expres la beneficiul de discuțiune si diviziune și asumându-și în mod clar obligația de a se trece la executarea garanțiilor ipotecari în mod direct în cazul în care contractul de creditare a societății nu este respectat.
În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, instanța din oficiu la termenul de judecată din data de 5 iulie 2011 a dispus efectuarea unei adrese către Biroul Executorului Judecătoresc P. M. pentru a înainta în copii certificate dosarul de executare nr. 25/E/2011, relații ce au fost comunicate la data de 25 iulie 2011.
Prin încheierea de ședință din data de 5 iulie 2011, s-a stabilit o cauțiune în valoare de 70.000 lei, pentru capătul de cerere privind suspendarea executării silite.
La termenul de judecată din data de 16.07.2011, contestatorii au depus la dosar cerere de acordare de asistență judiciară privind scutirea de la plata cauțiunii în cuantum de 70.000 lei, la care au atașat copiile actelor de identitate, adeverință de salariat- S. L. C., cupoane de pensie S. A. si S. A., copie desfășurătoare emise de BCR și B. GSG pentru creditele de nevoi personale contractate și declarațiile pe proprie răspundere.
Prin încheierea de ședință din data de 13.09.2011, pronunțată în dosarul nr._ /a1, s-a admis în parte cererea de scutire de la plata cauțiunii formulată de contestatori, pentru capătul de cerere privind suspendarea executării silite și s-a dispus scutirea acestora de plată a ½ din cuantumul cauțiunii stabilite .
Împotriva soluției pronunțate asupra cererii de ajutor public judiciar, contestatorii au formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 29.09.2011 pronunțată în dosarul nr._ /a2 .
Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința civilă nr.4747 din 18.10.2011 a respins contestația la executare formulată de contestorii S. L. C., S. A. și S. A., în contradictoriu cu B. G. S. G. SA, cu sediul în Drobeta T.-S., .. 55, județul M. si B. P. M., ca neîntemeiata și a respins capătul de cerere privind suspendarea executării silite.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Contestatorii S. L. C., S. A., S. A. au formulat în contradictoriu cu intimații B. G. S. G. SA, B. P. M., contestație la executare împotriva dosarului de executare nr. 25/E/2011, solicitând anularea somației de executare nr. 25/E/2011 din 15.06.2011, a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 25/E/2011 emis în data de 18.02.2011 și a tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare. De asemenea, au solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
Prin incheierea din 16.02.2011 data in camera de consiliu s-a dispus incuviintarea executarii silite a contractelor de credit nr. 857/4.09.2009, 874/21.07.2008, 225/5.03.2008, contracte de ipoteca autentificate sub numarul 1491/25.05.2009, 221/21.07.2008, 2569/4.09.2009, debitor fiind ..R.L., iar garanti ipotecari S. L. C., S. A., S. A..
In cadrul contractelor de ipoteca mai sus enuntate garantii ipotecari, respectiv contestatorii in cauza au declarat expres in fata notarului fapt consemnat in mod clar in aceste contracte, ca renunta la beneficiul de discutiune si diviziune.
In aceasta ordine de idei creditoarea nu este tinuta sa respecte o anumita ordine in caz de neplata a creanței la termenele scadente, aceasta putind sa execute dupa preferinta fie debitoarea directa, fie garantii ipotecari fara ai putea fi opusa o ordine sau preferinta la executarea silita de catre acestia.
Potrivit art. 399 C.,, împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare,,.
Din probele administrate in cauza respectiv copia certificata a dosarului de executare nr. 25/E/2011, al B. P. M., atașat la dosarul cauzei reiese cu elocventa ca au fost respectate intru totul prevederile legale în întocmirea tuturor actelor de executare contestate, după cum urmează:
- procesele verbale din data de 8.06.2011, 29.06.2011 conțin de asemenea elementele obligatorii prevăzute de art. 388 C.pr.civ.,
- in ceea ce priveste somatia din data de 15.06.2011, comunicata contestatorilor, se constata ca au fost indeplinite cerintele prevazute de art. 387 C.pr.civ., aceasta cuprinzind toate elementele obligatorii,
- procesul verbal de cheltuieli de executare din data de 18.02.2011 intruneste elementele obligatorii prevazute de art. 371 C.pr.civ.
In ceea ce priveste onorariul executorului judecatoresc in cuantum de 12 300 lei exceptind pe cel de consultare dosar ce este de 200 lei, se incadreaza in limitele prevazute de art. 39 lit d din legea 188/2000, respectiv 6300 plus 1%din valoarea creantei ce depaseste 100 000 lei( care este de 700 000 lei conform titlului executoriu).
Aspectul potrivit căruia debitoarea ..R.L.,se afla in procedura de faliment nu are nici o relevanta atât timp cit a fost încuviințată si executarea silita a contractelor de ipoteca titluri executorii împotriva garanților ipotecari, de altfel după cum se poate observa împotriva ..R.L, nu a fost întocmit de către executor nici o somație sau alt act de executare ci doar împotriva garanților ipotecari S. L. C., S. A., S. A., motiv pentru care instanța va înlătura ca netemeinice aceste susțineri ale contestatorilor.
In ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite instanța constata ca aceasta este neîntemeiată având in vedere aceleași considerente de fapt si de drept expuse anterior în motivarea netemeiniciei contestației la executare si in plus contestatorii nu au înțeles să achite cauțiunea pusa in sarcina acestora.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului contestatorii reiterează susținerile din cererea de chemare în judecată arătând că la pronunțarea sentinței recurate instanța de fond a reținut în mod eronat că prin încheierea din 16.02.2011 dată în dosar nr._ al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, a fost încuviințată executarea silită și în privința garanților ipotecari și a apreciat de asemenea în mod greșit că . insolvență a debitoarei ..R.L nu are efect asupra executării garanțiilor ipotecare .
Intimata B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului susținând că acesta este doar o încercare a contestatorului de tergiversare a efectuării executării .
Recursul este nefondat .
În primul rând odată cu încuviințarea executării silite a contractului de credit, executorul judecătoresc a solicitat și încuviințarea executării silite a contractelor de ipotecă iar prin încheierea din 16.02.2011 dată în dosar nr._ al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin a fost încuviințată executarea silită a tuturor .
Instanța de fond a reținut în mod corect că au fost respectate întocmai procedurile legale pentru punerea în executare a contractelor .
Cât privește pretinsele consecințe pe care declararea stării de insolvență le-ar avea asupra executării silite, tribunalul constată următoarea stare de fapt:
Prin somația de executare nr. 25/E/2011 din 15.06.2011 contestată în speță, B. P. M. a început executare doar a Contractului de Credit nr. 857 garantat prin Contractul de Ipotecă autentificat sub nr. 2569/04.09.2009 BNP I. M. .
Prin contractul de ipotecă, contestatorii au renunțat în mod expres la beneficiul de discuțiune și diviziune ceea ce are drept consecință aceea că, garanții nu mai pot cere creditorului să se îndrepte mai întâi împotriva debitorului, acesta fiind în măsură să-și acopere creanța din garanția instituită .
În aceste condiții potențiala stare de insolvabilitate a debitorului nu poate produce consecințe asupra executării titlului contract de ipotecă, ce instituie obligații distincte pentru părțile contractante .
Starea de fapt și de drept a fost reținută în mod corect și în considerentele sentinței recurate astfel că, criticile aduse acesteia sunt nefondate .
Față de aceste considerente tribunalul în conformitate cu prevederile art. 312 cod procedură civilă, va respinge ca nefundat recursul declarat de recurenții contestatori S. L. C., S. A. și S. A. împotriva sentinței civile nr.4747 din 18.10.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenții contestatori S. L. C., S. A. și S. A. împotriva sentinței civile nr.4747 din 18.10.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimații B. G. S. G. SA și B. P. M., având ca obiect contestație la executare, ca nefondat.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Februarie 2012, la sediul Tribunalului M..
Președinte, A. M. | Judecător, S. C. | Judecător, M. C. O. |
Grefier, T. I. |
Red. C.S. / Tehn. T.I.
Jud. fond G. O.
16 Februarie 2012
2 ex. - Cod operator 2626
| ← Servitute. Decizia nr. 19/2016. Tribunalul MEHEDINŢI | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 149/2012.... → |
|---|








