Contestaţie la executare. Sentința nr. 3300/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3300/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 07-01-2014 în dosarul nr. 3/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3/A
Ședința publică de la 07 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător V. N.
Grefier D. A. D.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul contestator I. G. împotriva sentinței civile nr.3300/09.09.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimata D. E. M. prin M. ., având ca obiect contestație șa executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, deși legal citat cu mențiunea timbrării cererii de apel sub sancțiunea anulării acesteia, apelantul-contestator nu și-a îndeplinit această obligație impusă de instanță.
Față de disp. art. 248 c.pr.civ.,tribunalul invocă din oficiu excepția netimbrării ,rămânând în pronunțare asupra excepției.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drpbeta T. S., contestatorul I. G. a formulat contestație împotriva executării silite nr.65/E/2013 din 30.04.2013 pornită la cererea intimatei creditoare D. E L. M., prin mandatar S.C. P. L. S.R.L., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă minori și familie nr. 180/07.11.2011 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr.l4/R/MF/09.02.2012 pronunțată de Tribunalul M., solicitând anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc nr.65/E/2013; suspendarea executării până la soluționarea contestației.
În motivarea cererii contestatorul a susținut că încheierea de încuviințare a executării silite formulată de Biroul Executorului Judecătoresc R. I., s-a făcut conform prevederilor art.652 al.2 din noul cod de procedura civilă fără citarea părților, iar încheierea de admitere a cererii nu este supusă niciunei căi de atac, acest fapt conferă dreptul de exercitare a contestației la executare numai împotriva încheierilor executorului judecătoresc care nu sunt, potrivit legii, definitive. P. urmare, se constată eliminarea oricărui mijloc procesual prin care debitorul să aibă posibilitatea de a contesta eventualele neregularități săvârșite cu prilejul încuviințării executării, acestuia fiindu-i suprimată atât o eventuală cale de atac separată împotriva încheierii de admitere a cererii de încuviințare, cât și o eventuală contestație la executare.
Și aceasta este cu atât mai inechitabil cu cât soluționarea cererii de încuviințare a executării are loc fără citarea părților, adică fără posibilitatea de a se apăra nici cu acest prilej și nici ulterior pe parcursul executării și în condițiile în care, ca regulă, încheierile pronunțate în procedură necontencioasă nu au autoritate de lucru judecat, art. 528 permițând repunerea în discuție a aspectelor supuse cenzurii instanței într-o atare procedură.
În fapt, contestatorul a susținut că intimata nu i-a cerut să-i înmâneze mașina de spălat, de la data 09.02.2012 când Sentința civilă nr.180 a rămas definitivă și irevocabilă și până la data când i-a fost înmânată somația din dosarul nr.65/E/2013, în data de 09.05.2013.
A precizat că nu este de acord cu cheltuielile ocazionate cu executarea silită, cu titlul de onorariu executor judecătoresc.
În dovedirea cererii, contestatorul a depus la dosar, înștiințare, somație emisă în dosarul nr.65/E/2013, încheiere nr.65/E/2013 din 30.04.2013, ambele ale B. R. I., încheiere de încuviințare a executării silite.
În drept au fost invocate prevederile art.711-714 c.pr.civ.
Pârâta, nu a formulat întâmpinare.
La data de 24.05.2013, contestatorul a depus la dosar o precizare de acțiune prin care a susținut că a predat bunul supus executării silite și a atașat, în copie, un proces verbal încheiat între părți la data de 17.05.2013.
P. sentința civilă nr. 3300/09.09.2013 Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a respins contestația la executare formulată de contestatorul I. G. în contradictoriu cu intimata D. E. L. M. P. M. . .
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că executarea silită pornită împotriva petentului-debitor în dosarul de executare nr.65/E/2013 al B. R. I. a avut ca obiect obligația de preda un bun mobil, stabilit prin sentința civilă minori și familie nr.180 din 07.11.2011 pronunțată de Judecătoria Strehaia, definitivă și irevocabilă prin decizia nr.14/R/MF din 09.02.2013.
Potrivit art.622 alin.21 c.pr.civ.”obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie”, înțelegând că inițiativa trebuie să aparțină debitorului obligației și nu creditorului acestuia, în sensul de a o solicita debitorului.
Față de cele enunțate, instanța a înlătură apărarea petentului, în sensul că intimata creditoare nu i-a solicitat predarea bunului mobil.
Cât privește cheltuielile de executare, instanța a reținut că nu se contestă cuantumul acestora pe elemente și face o apreciere globală, în sensul că sunt „ridicol de mari”, ceea ce determină ca instanța să efectueze o analiză pe componentele acestora.
În urma analizei efectuate, se apreciază că toate componentele cheltuielilor de executare se înscriu în limitele cuprinse în Legea 188/2000 și Ordinul MJ nr.2550/C/2006.
Față de cele expuse s-a apreciat contestația la executare ca fiind nefondată, si a respinso.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,cale de atac recalificată în apel în raport de disp.art.95 pct.2 c.pr.civ.
P. rezoluția din 12.11.2013 (f.5), s-a stabilit în sarcina apelantului obligația timbrării cererii de apel cu 94,68 lei taxă timbru și 3 lei timbru judiciar mobil,obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.
Potrivit art.197 c.pr.civ.,în cazul în care cererea este supusă timbrării,dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrăgând anularea cererii.
Față de faptul că apelantul nu a depus la dosar dovada timbrării cererii de apel, astfel cum i s-a stabilit prin rezoluția amintită, văzând și disp. art. 248 și 197 c.pr.civ.,în temeiul art.480 c.pr. civ.,tribunalul va pronunța o decizie prin care va anula apelul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat apelul civil formulat de formulat de apelantul contestator I. G. împotriva sentinței civile nr.3300/09.09.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimata D. E. M. prin M. ., având ca obiect contestație șa executare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Ianuarie 2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, A. B. | Judecător, V. N. | |
Grefier, D. A. D. |
Red. NV/DDA
Ex4/ 10.01.2014
Cod operator 2626
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 979/2013. Tribunalul... | Validare poprire. Sentința nr. 3623/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








