Fond funciar. Decizia nr. 326/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 326/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 326/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 326/R

Ședința publică de la 16 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. E. C.

Judecător A. B.

Judecător V. N.

Grefier D. A. D.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta petentă P. M., împotriva încheierii din data de 13.03.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimatele C. L. DE F. F. ȘIMIAN și C. JUDEȚEANA P. S. D. DE P. M., și intimata intervenientă în nume propriu D. F., având ca obiect fond funciar .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat P. D. pentru recurenta petentă P. M. și avocat I. L. pentru intimata intervenientă D. F., lipsă fiind toate părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier de ședință, după care;

Avocat P. D. pentru recurenta petentă a depus la dosar un borderou cu înscrisuri reprezentând sentința civilă nr. 1835/14.12.2009 pronunțată de Judecătoria Dr Tr S., decizia civilă nr. 735/R/18.05.2010 pronunțată de Tribunalul M., poziția de rol (copii RA 1959-1963) a autorului D. C-tin, copia titlului provizoriu nr. 396 emis de CLFF Șimian, copia RA 1959-1963 pentru D. I. L..

Avocat I. L. pentru intimata intervenientă a depus la dosar împuternicirea avocațială de reprezentare, chitanța privind onorariul de avocat și extras de pe portarul Tribunalului M..

Nemaifiind alte cererii de formulat sau probe de administrat instanța potrivit dispozițiilor art.244 alin.3 din Noul Cod de Procedură Civilă declară cercetarea procesului încheiată și cu acordul părților în temeiul dispozițiilor art.392 din Noul Cod de Procedură Civilă constată deschise dezbaterile, acordând cuvântul asupra recursului.

Avocat P. D. pentru recurenta petentă a solicitat admiterea recursului formulat împotriva încheierii de suspendare, casarea încheierii și continuarea judecății, întrucât suspendarea tergiversează soluționarea cauzei.

Dosarul nr._ 13 s-a solicitat anularea unui titlu provizoriu, iar în cauza de față s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate .

Avocat I. L. pentru intimata intervenientă a solicitat respingerea recursului, iar instanța de fond apreciat corect suspendare întrucât există la dosar certificatul de grefă ca s-a apreciat corect suspendarea .

In dosarul_ * s-a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlului provizoriu si modificarea titlului de proprietate cu privire la terenurile situate in T8, P 310. Astfel exista riscul de a se pronunța doua soluții contrare. A solicitat cheltuieli de judecata.

In replica av. P. D. a arătat ca in dosarul_ * se va pronunța un drept de proprietatea pentru alt cineva.

În baza art.394 din Noul Cod de Procedură Civilă instanța constată închise dezbaterile.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului de față, tribunalul constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Drobeta T. Severi n sub nr._ 13 așa cum a fost precizată la 23.01.2014, reclamanta P. M. a solicitat în contradictoriu cu CLFF Șimian, CJFF M. și D. F. să se dispună anularea titlului provizoriu nr. 396 cu modificări după care a fost redactat titlul de proprietate nr._/9.05.1997 și modificarea acestui titlul definitiv de proprietate emis pe numele autorilor D. I C. și D. N F. în sensul respectării titlul provizoriu nr. 396 conform cu originalul aflat în evidența Primăriei Șimian, respectiv: înlăturarea mențiunilor „număr .” și vecinătățile N- DS, E- S. V., S- DS, V- D. A. și înscrierea corectă a mențiunilor „ nr. T 8 P310” cu vecinătățile N- DS, S- S. V., S- VH311, V – A 312 – mențiuni care determină suprapunerea scriptică cu terenul său de 488 mp.

În motivarea cererii a arătat că este proprietara terenului de 488 mp situat în T9 P382 așa cum reiese din sentința civilă nr. 3953/20.09.2011 pronunțată în dosar_ al Judecătoriei Dr Tr S. irevocabilă și că în momentul intabulării dreptului său de proprietate asupra acestei suprafețe a observat suprapunerea scriptică a acestui teren cu terenul menționat în T8 P310 din titlul definitiv de proprietate_/1997. Că, anterior eliberării acestui din urmă titlu de proprietate fuseseră emise două titluri provizorii de proprietate cu același număr 396, unul cu multiple modificări, după care a fost întocmit titlul definitiv de proprietate nr._/1997 și un altul care se află în prezent la Primăria Șimian, conform cu originalul care este corect întocmit astfel, titlul definitiv de proprietate conține concordanță față de titlul provizoriu aflat în evidența primăriei printre care și faptul că sunt greșite mențiunile nr. T8 P310 precum și vecinătățile N- DS, S- S. V., S- DS, și V- D. A. față de cele corecte ,nr.T8P310 și vecinătățile N- DS, E- S. V., S- VH311 și V- A312. Că, această neconcordanță aflată în titlul definitiv de proprietate este vădită și îl pune în imposibilitate de a finaliza operațiunea de intabulare a dreptului său de proprietate.

S-a depus o cerere de intervenție principală de către D. F. în calitate de moștenitoare a defunctului D. C. prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei care nu are vocație la succesiunea autorului și pe fond respingerea acțiunii, titlul provizoriu de proprietate neproducând efecte juridice atât cât există un titlul definitiv de proprietate.

Prin încheierea din 13.03.2014 s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului_ * privind constatarea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/1997 cu privire la terenurile situate în tarlaua 8 P310.

Instanța a apreciat că, dosarul de mai sus privește constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/1997 cu privire la terenul situat în T8 P310, iar în prezentul dosar se solicită anularea titlului provizoriu de proprietate ce a stat la baza emiterii titlului definitiv de proprietate nr._, precum și modificarea acestui titlul de proprietate definitiv cu privire la T8 P310.

Împotriva acestei încheierii a declarat recurs reclamanta P. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât pe de o parte în acest dosar se solicită anularea unui titlu provizoriu care a stat la baza titlului definitiv, iar pe de altă parte prin prezenta suspendare se încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil potrivit art. 6 pct. 1 CEDO.

Intimata intervenientă D. F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat .

S-a depus la dosar în copie sentința civilă nr. 923/2014 pronunțată de Judecătoria Dr TR S. în dosar_ .

La 08.08.2014 a formulat întâmpinare CLFF Șimian solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În ședința publică din 6.09.2014 reclamanta a depus la dosar în copie nr. 1835/2009, decizia civilă nr. 735/R/2010 a Tribunalului M., titlul provizoriu de proprietate nr. 396, copie registrul agricol .

Verificând legalitatea și temeinicia încheierii atacate, prin prisma motivelor formulate, instanța constată recursul neîntemeiat.

Astfel, prin încheierea din 13.03.2014 a Judecătoriei Dr TR S. s-a dispus judecarea suspendării prezentei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului_ * al Judecătoriei Dr. Tr S..

La fila 24 dosar recurs a fost depusă sentința civilă nr. 923/2014 pronunțată în dosar_ * prin care a fost admisă acțiunea reclamantelor D. F., C. A. în contradictoriu cu intimații P. M., D. B., D. Riana, CLFF Șimian, CJFF M. s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/1997 în sensul că suprafața menționată la rubrica curții construcții este în realitate 504 mp situat în T9 P 382 și nu T 8 P310 cum greșit s-a menționat în titlu și are are ca vecini N- Srt. Dedoviței, E domeniu public, S- drum sătesc, V – D. A.. S-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate în sensul că pentru suprafețele menționate la rubrica arabil și vii situate în intravilan se vero menționa suprafețele identificate în T8, P311, 312, 310 cu vecinătăți N – drum sătesc,S- ogaș E –S., V- D. A. în suprafață totală de 1658 mp. A fost omologat raportul de expertiză întocmit de I. C. și s-a dispus rectificarea cărții funciare nr._ în sensul menționat mai sus.

Cum, sentința de mai sus nu este irevocabilă fiind în curs de judecată în căile de atac și cum în speță m prin acțiunea ce a format obiectul prezentei cauze se solicită modificarea aceluiași titlu de proprietate sub aspectul amplasamentului și vecinătăților terenului situat în T8 P310 ce face obiectul cercetării și în dosar_ * pentru a se evita contrarietatea de hotărâri în mod temeinic și legal instanța de fond a apreciat că prezenta cauză este strâns legată de soluționarea dosarului de mai sus, dispunând suspendarea acestuia.

Acesta cu atât mai mult cu cât, deși în prezenta cauză se solicită și anularea titlului provizoriu 396 cu modificări ce a stat la baza titlului definitiv de proprietate nr._/1997, acesta nu este decât un act premergător ce nu produce efecte juridice atât timp cât există titlu definitiv, scopul prezentei acțiunii fiind în realitate anularea acestui titlu definitiv.

Măsura suspendării judecăți cauzei nu este decât o măsură temporară ce nu încalcă liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil prevăzut la art. 6 din CEDO, judecarea cauzei urmând a fi reluată după definitivarea sentinței ce a formulat obiectul dosarului pentru care s-a dispus suspendarea.

Ca atare, încheierea atacată fiind temeinică și legală recursul urmează a fi respins ca nefondat.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul ca nefondat, formulat de recurenta petentă P. M., împotriva încheierii din data de 13.03.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimatele C. L. DE F. F. ȘIMIAN și C. JUDEȚEANA P. S. D. DE P. M., și intimata intervenientă în nume propriu D. F., având ca obiect fond funciar .

Obligă recurenta la 800 lei cheltuieli de judecată către intimata D. F..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Septembrie 2014

Președinte,

C. E. C.

Judecător,

A. B.

Judecător,

V. N.

Grefier,

D. A. D.

Red. NV/DDA

2 ex/26.09.2014

Cod operator

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 326/2014. Tribunalul MEHEDINŢI