Fond funciar. Sentința nr. 489/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 489/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 554/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 554/R
Ședința publică de la 20 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Judecător F. M.
Judecător L. B.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta-intimată C. Județeană de F. F. M., împotriva sentinței civile nr.489/27.03.2013 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimații-petenți M. C. E., M. C. G. și intimata C. L. de F. F. C., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: intimații-petenți M. C. E. și M. C. G., lipsă celelalte părți.
Procedura nelegal îndeplinită cu părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că prin serviciul registratură, s-a depus întâmpinare de către intimata C. L. de F. F. C., un exemplar de pe aceasta se comunică intimaților-petenți care nu solicită termen pentru a lua cunoștință de aceasta.
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții ridicate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, a constatat încheiate dezbaterile și a acordat cuvântul asupra recursului.
Intimații-petenți având pe rând cuvântul, solicită respingerea recursului. Depun la dosar concluzii scrise și copia adeverinței nr.2202/27.02.2013 eliberată de .>
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrat la nr._ //2013 petenții M. C. E. și M. C. G. au solicitat, în contradictoriu cu intimatele C. Judeteana pentru aplicarea L.18/1991 Mehedinti, C. locala pentru aplicarea L.18/1991 C., eliberarea titlului de proprietate și punerea în posesie cu suprafețele de 0,88 ha pădure, situată în extravilanul satului P., pc. Pleșcota-Balta mică, Balta mare, cu vecini: E-C. A., V-Matican A., B. A., D. M., S-rest proprietate vie M. V., N-M. C. și M. I., și de 0,30 ha pădure, situată în pc. Pleșcota-Balta mică, Balta mare, cu vecini: E-S. T., V-D. V., S- M. I., N-B. P..
În motivarea acțiunii, petenții au arătat că sunt moștenitorii lui M. V., care a înscris în CAP cele două suprafețe de teren. În registrul agricol, suprafața de teren figura la categoria pășuni, însă în timpul CAP-ului s-au împădurit, fiind preluate de OS C.. Au formulat cerere de reconstituire pentru întreaga suprafață înscrisă în registrul agricol, fiind validați cu întreaga suprafață de 2,73 ha. Punerea în posesie și eliberarea titlului se poate face pe vechile amplasamente, nefiind incidentă niciuna din excepțiile prev. de art. 24 al. 2 din legea 1/2000.
La dosar s-au depus în copie: anexa 1 la legea 18/1991, cerere adresată de mai mulți cetățeni din satul P. primarului comunei C., sentințele civile nr. 716/03.05.2010, nr. 286/20.02.2012, nr. 847/27.05.2010 ale Judecătoriei Strehaia, acte de filiație, adresa nr. 6774/10.11.2009 și adeverințele nr. 3618/31.07.2001, 2748/18.03.2013 emise de Primăria C..
În termen legal a formulat întâmpinare intimata C. locala pentru aplicarea L.18/1991 C., solicitând respingerea acțiunii. S-a precizat că autorul petenților, M. V., figura în RA din 1956-1958 cu suprafața totală de 2,73 ha, cu care a fost validat de comisiile de fond funciar. Petenții nu și-au manifestat opțiunea de a li se acorda pădure, potrivit art. 29 ind. 1 din legea 1/2000, astfel că au fost validați cu suprafața de 1,24 ha pășune, conform RA. S-au atașat: fila RA 1956-1958 poziția M. V., cererea de reconstituire formulată de M. C., înregistrată sub nr. 2310/22.03.1991, anexa 1, hotărârea nr. 164/10.01.1992 a CJFF M..
La cererea petentului, s-au audiat martorii C. T. și D. I., vecini ai suprafețelor solicitate.
Prin sentința civilă 489/27.03.2013 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosar nr._ a fost admisă în parte actiunea civila formulata de petenți și obligate intimatele să efectueze punerea în posesie și să elibereze titlu de proprietate petenților, în calitate de moștenitori ai autorului M. V., pentru suprafața de 1,24 ha pășune împădurită, situată pe raza comunei C., pc. Pleșcota, Balta M. și Balta M., pe vechile amplasamente, din suprafața validată de 2,73 ha.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În temeiul legii 18/1991, la data de 22.03.1991, M. C., în calitate atât de titular al dreptului de proprietate, cât și de moștenitor legal al defunctului M. V., a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafata deținută anterior colectivizării, în total 8,30ha, din care suprafața de 125 ari pășune sit. în pc. Pleșcota, cu vecini: E-C. A., V-B. I., M. I.. Cererea a fost înregistrată la CLFF C. sub nr. 2310.
Observând actele de filiație, s-a constatat că autorul M. V. a decedat în 1959. Acesta a avut ca fiu pe M. C., soțul, respectiv tatăl petenților. M. C., cel care a formulat cererea de reconstituire, a decedat în anul 2010.
Din anexa 1 la legea 18/1991 depusă la dosar rezultă implicit ca intimata CLFF C. a admis cererea de reconstituire pentru suprafețele ce au aparținut autorului M. V., care figura în RA din anii 1956-1958 cu suprafața totală de 2,73 ha, din care 1,24 ha pășune.Anexa a fost validată de CJFF Mehedinti, așa cum reiese din hotărârea nr. 164/10.01.1992.Cu toate acestea, până în prezent nu s-a efectuat punerea în posesie și nu s-a eliberat titlu de proprietate definitiv.
C. locală a motivat faptul că suprafața de 1,24 ha avea categoria de folosință pășune, iar în prezent s-a împădurit, fiind preluată în administrare de OS C.. Petenții nu și-au manifestat opțiunea de a li se acorda pădure, potrivit art. 29 ind. 1 din legea 1/2000, astfel că au fost validați cu suprafața de 1,24 ha pășune, conform RA.
Sustinerea este neîntemeiată, întrucât la data formulării cererii de reconstituire și a validării, nu erau în vigoare dispozițiile art. 29 1 din legea 1/2000, conform cărora, pentru cazurile în care o persoană fizică sau juridică solicită cu înscrisuri reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, pentru o suprafață de teren cu destinație agricolă pe care în prezent se află vegetație forestieră cuprinsă în fondul forestier național, se va acorda, la cerere, teren agricol sau pădure. Așadar, petenții nu aveau la momentul formulării cererii de reconstituire opțiunea de a solicita pădure, iar dacă ar fi făcut-o, cererea era respinsă, întrucât autorul nu figura în registrul agricol cu suprafețe de pădure.
În schimb, întrucât procedura de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,24 ha pășune nu s-a finalizat până în prezent, petenții și-au manifestat opțiunea de a li se atribui pădure pe vechiul amplasament.
Potrivit art. 1, 2 din legea 1/2000 modificată, reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole și pentru terenurile forestiere, se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.
Martorii audiați în cauză, vecini ai suprafețelor solicitate de petenți, au confirmat faptul că autorul M. V. a deținut până la colectivizare o suprafață de pășune, cu lățimea de 20 m și lungimea de 440 m, situată în pc. Pleșcota-Balta mică, Balta mare, cu vecini: E-C. A., V-Matican A., B. A., D. M., S-rest proprietate vie M. V., N-M. C. și M. I., și suprafața de 30 de ari pășune, situată în pc. Pleșcota, cu vecini: E-S. T., V-D. V., S- M. I., N-B. P.. În timpul CAP-ului suprafețele de pășune s-au împădurit natural, fiind preluate de OS C.. S-au prezentat sentințele civile nr. 286/2012 și 847/2010 ale judecătoriei Strehaia prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate numiților S. C. și C. T. pentru terenuri împădurite, în același punct, autorul M. C. figurând ca vecin.
Punerea în posesie și eliberarea titlului se pot efectua pe vechile amplasamente întrucât din adresa nr. 2680/14.03.2013 a CLFF C., rezultă că nu au fost atribuite legal altor persoane.
În consecință, în temeiul art. 64 al. 1 din legea 18/1991 republicata, instanța a obligat intimatele să efectueze punerea în posesie și să elibereze titlu de proprietate petenților, în calitate de moștenitori ai autorului M. V., pentru suprafața de 1,24 ha pășune împădurită, situată pe raza comunei C., pc. Pleșcota, Balta M. și Balta M., pe vechile amplasamente, din suprafața validată de 2,73 ha.
Împotriva hotărârii mai sus menționate a declarat recurs intimata C. Județeană de F. F. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea Comisiei Județene de F. F. M. alături de C. L. de F. F. la punerea în posesie, doarece punerea în posesie este atributul exclusiv al comisiilor locale, așa cum rezultă din art. 5 din Regulamentul 890/2005.
Totodată obligațiile punerii în posesie rezultă din art. 27 din Legea nr.18/1991 raportat la art. 36 din HG 890/2005 comisia locală are obligația de a întocmi documentația necesară eliberării titlului definitive care cuprinde anexe validate, planuri parcelare, procese-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, iar potrivit art. 6 din același regulament, C. Județeană de F. F. care ca atribuții validarea sau invalidarea propunerilor comisiilor comunare, orășenești sau municipale împreună cu proiectele de delimitare și parcelare, emit titluri de proprietate pentru cererile validate.
Articolul 64 alin.1 din Legea nr18/1991 republicată, pe care instanța de fond și-a motivat sentința prevede faptul că ” în cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul”. Deci este vorba de neîndeplinirea obligației de punere în posesie a petenților, obligație ce revine comisiei locale de fond funciar și nu comisiei județene de fond funciar.
A solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței e fond în sensul exonerării Comisiei Județene de F. F. de la obligarea la punerea în posesie a petenților.
Intimata C. L. de F. F. C. a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, susținând că în mod greșit instanța a dispus obligarea Comisiei Județene la punerea în posesie, deoarece punerea în posesie este atributul exclusiv al comisiei locale potrivit art.5 din HG nr.890/2005.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, instanța constată că acesta este nefondat din următoarele considerente:
La data de 22.03.1991, M. C., în calitate atât de titular al dreptului de proprietate, cât și de moștenitor legal al defunctului M. V., a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafata deținută anterior colectivizării, în total 8,30ha, cerere care a fost înregistrată la C. locală de fond funciar C. sub nr. 2310.
Cererea de reconstituire, formulată pentru suprafețele ce au aparținut autorului M. V., care figura în RA din anii 1956-1958 cu suprafața totală de 2,73 ha, din care 1,24 ha pășune a fost validată de CJFF Mehedinti, așa cum reiese din hotărârea nr. 164/10.01.1992, fără ca până în prezent să se efectueze punerea în posesie și să se elibereze titlu de proprietate definitive în favoarea reclamanților.
Față de această împrejurare, instanța de fond, a admis în parte acțiunea și a obligat intimatele C. locală de fond funciar C. și C. Județeană de fond funciar să efectueze punerea în posesie și să elibereze titlu de proprietate reclamanților pentru suprafața de 1,24 ha pășune împădurită.
Deși obligațiile respective au fost instituite în sarcina ambelor comisii de fond funciar este evident că acestea urmează a fi îndeplinite corespunzător atribuțiilor ce revin fiecăreia dintre cele două comisii, în sensul că intimatei C. locală de fond funciar îi revine obligația de a întocmi documentația necesară eliberării titlului(art. 27 din Legea nr.18/1991 raportat la art. 36 din HG 890/2005, art.5 din HG nr.890/2005), iar recurentei C. Județeană de fond funciar îi revine obligația de a emite titlu de proprietate, pe baza documentației înaintate de comisia locală. Se are în vedere totodată că între cele două comisii trebuie să existe o colaborare permanentă în vederea finalizării procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamanților, fiecare comisie fiind ținută să răspundă doar în limita atribuțiilor legale ce-i revin. Invocarea de către instanța de fond a art.64 alin.1 din Legea nr18/1991 republicată, a vizat în primul rand faptul că până în present nu a fost realizată punerewa în posesie efectivă a reclamanților, situație în care aceștia pot formula plângere în fața instanței, neputându-s epune problema refuzului înmânării titlului de proprietate atât timp cât acesta nu a fost eliberat încă.
Față de considerentele de mai sus, Tribunalul apreciază recursul ca nefondat astfel că va dispune respingerea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-intimată C. Județeană de F. F. M., împotriva sentinței civile nr.489/27.03.2013 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimații-petenți M. C. E., M. C. G. și intimata C. L. de F. F. C. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2013
Președinte, M. V. | Judecător, F. M. | Judecător, L. B. |
Grefier, D. D. |
Red. M.V/ Tehnored. D.D.
Ex.2/ 24 Mai 2013
Jud.fond.A. F.
| ← Reziliere contract. Sentința nr. 565/2013. Tribunalul MEHEDINŢI | Fond funciar. Decizia nr. 40/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








