Contestaţie la executare. Decizia nr. 599/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 599/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 599/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 599/R
Ședința publică de la 28 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător V. N.
Judecător A. B.
Grefier D. A. D.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta contestatoare V. R. SA București si V. R. SA – sucursala Dr Tr S., împotriva sentinței civile nr. 8746/21.12.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimați C. G. si C. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat M. D. pentru recurenta contestatoare, lipsa fiind intimații C. G. si C. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat M. D. pentru recurenta contestatoare a depus la dosar împuternicirea avocațiala de reprezentare si dovada achitării taxei de timbru in valoare de 97 lei si timbru judiciar in valoare de 0,30 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată închise dezbaterile și în temeiul art. 150 cod procedură civilă, a acordat cuvântul asupra recursului;
Avocat M. D. pentru recurenta contestatoare a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței. Hotărârea ce constituie titlu executoriu este pronunțata în materie contravențională, deci nu se putea dispune încuviințarea executării silite.
Cheltuielile de judecate le va solicita pe cale separata.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea formulată la data de 01.10.2012 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș sub numărul de dosar_ contestatoarele . și . – S. Dr. Tr. S., în contradictoriu cu intimații C. G. și C. M., au formulat contestație la executare solicitând anularea mențiunii cuprinse în sentința civilă nr. 7041/13.12.2010 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._/225/2010, conform căreia aceasta este definitivă, anularea încheierii de încuviințare a executării silite dată în Camera de Consiliu din data de 07.08.2012 în dosar nr._/225/2012 al Judecătoriei Dr. Tr. S., anularea formelor de executare întocmite de către B. D. Alfred în dosarul de executare nr. 103/E/2012 pornit la cererea creditorilor C. G. și C. M., pentru punerea în executare a dispozițiilor cuprinse în s.c. nr. 7041/13.12.2010 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._/225/2010, întoarcerea executării și suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare.
În motivarea acțiunii contestatoarele au arătat că creditorii C. G. și C. M. au solicitat B. D. Alfred, punere în executare a dispozițiilor cuprinse în s.c. nr. 7041/13.12.2010 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosar nr. 103/E/2012, în care în calitate de debitor figurează .-S. Dr. Tr. S..
Urmare a cererii creditorilor C. G. și C. M., B. D. Alfred a format dosarul de executare nr. 103/E/2012, solicitând Judecătoriei Dr. Tr. S. încuviințarea executării silite, astfel că prin încheierea dată în camera de consiliu în data de 07.08.2012, în dosar nr._/225/2012, a fost încuviințată executarea silită a sentinței ce constituie titlu executoriu .
Executorul judecătoresc, urmare acestui demers, a dispus la data de 11.09.2012 înființarea popririi pentru achitarea sumei de 5936,24 lei asupra conturilor . – S. Dr. Tr. S. .
La data de 12.09.2012, după înființarea popririi, B. D. Alfred a emis somația de plată privind solicitarea adresată către . – S. Dr. Tr. S., de a se conforma prevederilor cuprinse în titlul executoriu – s.c. nr. 7041/13.12.2010 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. .
Au mai arătat că . –S. Dr. Tr. S. nu are capacitate procesuală, aceasta neavând personalitate juridică și, pe cale de consecință, nici capacitate procesuală .
Au arătat că în cauză sunt relevante disp. art. 43 alin. 1 din Legea 31/1990 și disp. art. 7 alin. 1 pct. 1.31.
De asemenea, au mai arătat că este irelevant faptul că . – Sucursla Dr. Tr. S. este înregistrată în Registrul Comerțului, deoarece prin această înregistrare sucursala nu dobândește personalitate juridică .
Contestatoarele au mai arătat că natura juridică a cauzei în care fost pronunțată sentința ce constituie titlu executoriu ( s.c. nr. 70/41/13.12.2010 pronunțată în dosar nr._/225/2012) este de natură contravențională, invocând în acest sens prevederile cuprinse în cap. III din Legea nr. 193/2000 coroborate cu prevederile OG 2/2001.
Au mai arătat că s.c. nr. 7041/13.12.2010 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosar nr._/225/2010 nu face parte din categoria hotărârilor definitive care să poată fi învestite cu formulă executorie, invocând în acest sens. Prevederile art. 13 alin. 4 din Legea nr. 193/2000 republicată conform căruia hotărârile de natura celei de formează obiectul titlului executoriu este supusă numai apelului, deci prin lege se dispune ca unica cale de atac împotriva acestor hotărâri numai apelul, astfel că sentința atacată nu poate conține mențiunea că ar fi rămas definitivă, deoarece nu este fără drept de apel potrivit legii .
Pentru motivele arătate contestatoarele au solicitat admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată .
În drept au invocat prevederile art. 269, art. 376-377, art. 399-400, art. 4041- 4043 c.p.civ. art. 12 și art. 13 din Legea nr. 193/2000, art. 34-36 din OG nr.2/2001, precum și celelalte prevederi legale.
De asemenea, au invocat disp. art. 36 din OG nr. 2/2001, arătând că atât contestația la executare cât și cererea de suspendare a executării sunt scutite de taxa judiciară de timbru .
Au depus la dosar, adresa emisă în dosarul de executare nr. 103/E/2012 de B. D. Alfred și adresată . – S. Dr. Tr. S. prin care se comunică faptul că s-a procedat la indisponibilizarea conturilor până la recuperarea sumei de 5936,24 lei, somația de plată, adresa de înființare poprire cont, încheierea din camera de consiliu din 07.08.2012 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosar nr._/225/2012, s.c. nr. 7041/13.12.2010 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosar nr._/225/2012, proces verbal al cheltuielilor de executare, cererea de recurs formulat împotriva s.c nr. 7041/13.12.2010.
Prin încheierea din 16.10.2012 instanța, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, instanța a pus în vedere contestatoarelor să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 194 lei și timbru judiciar de 5 lei pentru contestația la executare și taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei pentru capătul de cerere privind întoarcerea executării și taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei pentru capătul deoarece privind suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
De asemenea, instanța a fixat cauțiune în cuantum de 593 lei pentru capătul de cerere privind suspendarea executării silite până la soluționarea contestației .
În temeiul rolului activ reglementat de disp. art. 129 al. 5 c.p.civ. instanța a dispus emiterea uni adrese către B. D. Alfred pentru a înainta, în copie conformă cu originalul, dosarul de executare nr. 103/E/2012.
La data de 15.11.2012 contestatoarele au depus la dosar dovada achitării cauțiunii și a taxelor de timbru fixate.
La data de 19.11.2012 a fost înainta dosarul de executare nr. 103/E/2012 al B. D. Alfred.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința supusă recursului a respins exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a . DR.TR.S., ca neintemeiata.
A fost respinsă contestatia la executare formulata de ., cu sediul în București, Șoseaua P. nr. 42, sector 2 si . DR.TR.S., cu sediul în Dr. Tr. S., .. 113, județul M., in contradictoriu cu C. G. si C. M.,ambii domiciliați în Dr. Tr. S., ., ., ., ca neintemeiata.
A fost respinsă cererea de suspendare a executarii silite formulata de contestatoare, ca neintemeiata.
A fost respinsă cererea de intoarcerea a executarii silite in dosarul 103/E/2012 al B. D. ALFRED.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, în ceea ce priveste lipsa capacității procesuale de folosință, se poate observa faptul ca . DR.TR.S. are organe proprii de conducere si încheie in nume propriu si pe seama băncii mamă contractele de credit cu persoane fizice si juridice, folosind modelul contractului prestabilit de catre S.C. V. SA.
Este adevarat faptul ca in baza art. 43 din legea 31/1990 care prevede ca “ Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa” iar sucursala nu are personalitate juridica insa prin raportare la dispozițiile art. art.41 alin.(1) și (2) c.pr.civilă, întrucât are folosința drepturilor civile și are organe proprii de conducere, fiind operator economic în sensul legii, atât banca mama cit si S. Dr.Tr.S., poate sta in judecata deci are capacitate procesuala de folosinta, instanța urmând a respinge exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a . Dr.Tr.S., ca neintemeiata.
Pe fondul cauzei instanța analizând motivele invocate de contestatoare sub aspectul faptului că sentința nr. 7041/13.12.2010 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosar nr._/225/2012, nu ar fi fost definitivă la data pronunțării sale întrucât hotărârea se atacă cu apel conform dispozițiilor art. 13 al. 4 din legea 193/2000, reține următoarele, la data de 13.12.2010 când a fost pronunțată sentința nr. 7041, art. 13 din Legea 193/2000 prevedea că „ Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art. 16 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz. (2) În caz contrar, instanța va anula procesul-verbal întocmit.”, iar începând cu data de 03.08.2012, art. 13 din Legea 193/2000 este modificat astfel „ Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale.
În cazul prevăzut la alin. (1), instanța va aplica și amenda contravențională prevăzută la art. 16.
Dacă instanța constată că nu sunt clauze abuzive în contract, va anula procesul-verbal întocmit.
Hotărârea este supusă numai apelului.”, prin urmare modificarea legislativă care prevede calea de atac a apelului a intervenit ulterior pronunțării sentinței în cauză .
Chiar și în aceste condiții, sentința civilă nr. 7041/13.12.2010, conține dispoziții atât în materie contravențională, respectiv aplicare sancțiune, cât și în materie de litigii cu profesioniști, sub aspectul constatării a clauzelor abuzive din contractele de credit, dispoziții ce au caracter unor raporturi între profesioniști, fiind vorba de obiectul de activitate al băncii și anume acordarea de credite .
Sub acest aspect sentința civilă nr. 7041/13.12.2010, în ceea ce privește dispozițiile privind clauzele abuzive, având natură de litigii cu profesioniștii, poate fi pusă în executare chiar și în condițiile în care aceasta nu a rămas irevocabilă, cu privire la aceste aspecte neaplicându-se dispozițiile în materie contravențională, chiar dacă sentința conține și dispoziții în acest sens.
În consecință încheierea de încuviințare a executării silite, precum și formele de executare întocmite de B. D. Alfred în baza acesteia în dosarul 103/E/2012, nu sunt lovite de nulitate, pe motiv că sentința civilă nr. 7041/13.12.2010 nu ar fi putut fi pusă în executare.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs contestatoarea V. R. SA, V. R. SA - S. DR.TR.S. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A arătat recurenta că S.C V. R. SA - S. Dr.Tr.S. nu are capacitate procesuală și nici personalitate juridică, relevante fiind în acest sens prevederile art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 precum și ale art. 7 alin. 1 pct. I.31 din OUG nr. 99/2006.
A mai arătat recurenta că natura juridică a cauzei în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 7041/13.12.2010 a Judecătoriei Dr. Tr. S., în dosarul nr._/225/2010 a fost una contravențională iar recursul suspendă executarea astfel că recursul promovat de . împotriva acestei sentințe, aflându-se pe rolul Tribunalului T., unde a fost strămutată cauza, cu termen de judecată la 10.10.2012, a făcut ca încheierea de încuviințare a executării silite din data de 07.08.2012 să fie dată încălcarea legii, solicitând anularea acesteia.
Recurenta a mai arătat că în cauză există autoritate de lucru judecat prin raportare la decizia civilă nr. 1288/R/08.11.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._/225/2012 prin care s-a constatat că aceeași sentință, cu nr. 7041/13.12.2010 a Judecătoriei Dr. Tr. S. nu este titlu executoriu.
De asemenea, a mai susținut că intimații C. G. și C. M. nu au calitate procesuală pentru a formula o cerere de executare silită pentru că nu au fost părți în cauza în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 7041/13.12.2010 a Judecătoriei Dr. Tr. S. și, de asemenea, această sentință nu face parte din categoria hotărârilor definitive care să poată fi investite cu formulă executorie, pentru că nu era definitivă, recursul promovat împotriva ei fiind suspensiv de executare.
Recurenta a depus la dosar în copie decizia civilă nr. 1288/R/08.11.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._/225/2012.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței se constată că recursul este întemeiat.
Prin sentința civilă nr.7041/13.12.2010 pronunțată de către Judecătoria Dr.Tr.S. în dosar nr._/225/2010 a fost admisă sesizarea formulată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor prin CJPC M. în contradictoriu cu .-S. M., s-a constat existența clauzelor abuzive înserate la pct. 5 lit.a din Condițiile speciale ale convențiilor de credit încheiate cu mai mulți consumatori, între care și intimatul C. G., s-a dispus anularea acestei clauze din Condițiile speciale ale convențiilor încheiate cu respectivii consumatori, s-a dispus aplicarea sancțiunii contravenționale de 1000 lei contravenientei .-S. M. și a fost obligată contravenienta să modifice clauzele contractuale în sensul înlăturării clauzelor constatate a fi abuzive.
Această sentință a fost pusă în executare de intimații C. G. și C. M. fiind încuviințată executarea silită prin încheierea din data de 07.08.2012 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._/225/2012.
Cu toate acestea, intimații nu au fost părți în cauza în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 7041/13.12.2010 de către Judecătoria Dr.Tr.S. și neavând calitatea de creditori ai . erau îndreptățiți să solicite punerea în executare a sentinței, chiar dacă dispozițiile cuprinse în aceasta le profită.
Executarea silită poate fi cerută în principal de către creditor, adică de titularul dreptului de creanță reținut în cuprinsul titlului executoriu, iar în cazul în care titlul executoriu este o hotărâre judecătorească, creditorul este cel care a câștigat procesul, fiind parte în dosar, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Intimații, în schimb, au la îndemână ei înșiși o acțiune directă împotriva recurentei contestatoare în măsura în care au fost prejudiciați în urma clauzelor considerate abuzive și numai în aceste condiții pot obține un titlu susceptibil de a fi pus în executare și prin care să se constate existența și întinderea prejudiciului.
Pentru aceste considerente se constată că recursul este întemeiat, nemaifiind necesar a se examina și celelalte criticii formulate de recurentă, astfel că în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 și 2 C.pr.civ.,va fi admis recursul, va fi modificată sentința în sensul că va fi admisă în parte contestația la executare, va fi anulată încheierea din 07.08.2012 pronunțată de Judecătoria DR Tr S. în dosarul_/225/2012 și actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 103/E/2012 al B. D. Alfred și totodată se va dispune întoarcerea executării silite.
Va fi respins petitul privind anularea mențiunerii potrivit căreia sentința civilă nr. 7041/13.12.2010 a Judecătoriei Dr. Tr .S. este definitivă, întrucât sentința era definitivă la data aplicării mențiunii, chiar dacă nu era și executorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentele contestatoare V. R. SA, V. R. SA - S. DR.TR.S. împotriva sentinței civile nr. 8746/12.12.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin intimați fiind C. G. și C. M..
Modifică sentința.
Admite în parte contestația la executare.
Anulează încheierea din 07.08.2012 pronunțată de Judecătoria DR Tr S. în dosarul_/225/2012 și actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 103/E/2012 al B. D. Alfred.
Dispune întoarcerea executării silite .
Respinge petitul privind anularea mențiunerii potrivit căruia sentința civilă nr. 7041/13.12.2010 a Judecătoriei Dr Tr S. este definitivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2013 ,la sediul Tribunalului M..
Președinte, M. P. | Judecător, V. N. | Judecător, A. B. |
Grefier, D. A. D. |
BA/LI/2 ex.
Data 28.06.2013
Jud.fond.G. O.
Confidențial cod.op.2626
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 76/2013.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 73/2013.... → |
|---|








