Reziliere contract. Sentința nr. 565/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Tribunalul MEHEDINŢI - Sentințe și decizii civile / 2016

Sentința nr. 565/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 577/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 577/R

Ședința publică de la 23 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M.

Judecător V. R.

Judecător C. P.

Grefier M. B.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul-pârât R. C. împotriva sentinței civile nr.565/31.01.2013 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în contradictoriu cu intimații-reclamanți C. L. B. M., . primar, având ca obiect reziliere contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-pârât asistat de avocat P. D., lipsă fiind intimații-reclamanți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimații-reclamanți nu sunt prezenți.

Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului, sub rezerva repunerii pe rol a cauzei în situația în care s-ar prezenta intimații.

Avocat P. D., pentru recurentul-pârât, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, fără cheltuieli de judecată. Arată că, penalitățile au fost calculate nelegal, cu mai mult de 3 ani anterior introducerii acțiunii, indicele de inflație aplicat este mult prea mare față de cel real, nu s-a ținut seama de sumele plătite de recurent în anii 2011 și 2013. În realitate, recurentul a achitat rate în avans și nu poate interveni rezilierea contractului de concesiune în situația în care nu este evidentă culpa acestuia.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

P. cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 18.09.2012 sub nr._, reclamanții C. L. B. M. și Unitatea Administrativ Teritorială . P. în contradictoriu cu pârâtul R. C., a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună rezilierea contractului de concesiune încheiat la data de 06.09.2000 și obligarea acestuia la plata sumei de 51.848 lei reprezentând redevența datorată și penalitățile de întârziere.

În motivarea acțiunii, s-a menționat faptul că, C. L. B. M. a încheiat cu pârâtul contractul de concesiune din data de 06.09.2000 având ca obiect concesionarea terenului situat în V. cu suprafața de 1000 m.p., durata concesiunii fiind de 99 de ani, începând cu data predării primirii terenului, iar prețul concesiunii a fost stabilit la 33.000.000 lei vechi, care fi indexată anual în funcție de rata inflației, neplata redevenței sau executarea cu întârziere a acestei obligații conducând la aplicarea unei penalități de 5% pentru fiecare zi de întârziere.

Au precizat faptul că până în prezent pârâtul nu a achitat contravaloarea redevenței decât parțial, iar în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi - Camera de Conturi M. s-a constata că pârâtul era obligat să plătească redevența, motiv pentru care s-a pus în vedere să efectueze demersurile legale în vederea recuperării sumelor de bani restante.

Au menționat reclamantele că au notificat pârâtul în mai multe rânduri în vederea achitării sumelor de bani restante însă nu au primit nici un răspuns, motiv pentru care au formulat prezenta cerere de chemare în judecată, iar conform contractului de concesiune, în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concesionar, contractul încetează prin reziliere, cu plata despăgubirilor în sarcina concesionarului.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1166 Cod civil.

În dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosarul cauzei, în fotocopie, situația privind calculul redevenței datorate și a penalităților de întârziere conform contractului de concesiune nr. 3/06.09.2001 încheiat cu R. C., contractului de concesiune din 06.09.2000 încheiat cu R. C..

Instanța, la primirea dosarului, în baza rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alineat 5 Cod procedură civilă, ținând seama și de dispozițiile art. 402 alineat 1 cod procedură civilă, a emis adresă către Unitatea Administrativ Teritorială . P. pentru a comunica dacă terenul ce face obiectul contractului de concesiune nr. 3/06.09.2001 face parte din domeniul public sau privat al Unității Administrativ Teritoriale . să precizeze care este perioada pentru care solicită suma de 51.848 lei.

La data de 10.10.2012 Unitatea Administrativ Teritorială . depus la dosarul cauzei adresa nr. 3409/08.10.2012 reprezentând răspuns la adresa emisă de instanță la primirea cererii de chemare în judecată, însoțită de înscris respectiv: situația privind calculul redevenței datorate și a penalităților de întârziere conform contractului de concesiune nr. 3/06.09.2011 încheiat cu R. C..

Pârâtul R. C., legal citat cu un exemplar acțiune și mențiunea de a depune întâmpinare conform art.114 ind. 1 alin.2 C.pr. civ., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Au fost formulate următoarele critici:

I.Sub un prim aspect, a arătat că reclamantele solicită obligarea sa la plata sumei de 51.848 lei, ce reprezintă penalități de întârziere pentru perioada 11.04.2007 – 01.08.2011, așa cum rezultă din adresa nr. 3409 din 08.10.2012 de la fila 17 din dosar.

P. adresa nr. 3080 din 04.08.2011, a fost înștiințat că datorează suma de 1.315 lei și penalități de 52.445 lei, conform contractului de concesiune. La data de 25.08.2011, a achitat suma de 1.315 lei, conform chitanței nr. 729/25.08.2011, anterior acestei plăți se prezenta la sediul primăriei și întreba cât trebuie să plătească, angajata de la casierie verifica în evidențele sale ce sumă datora, îi comunica și o achita pe loc.

A apreciat că sumele solicitate nu sunt datorate, din următoarele considerente dezvoltate în cele ce urmează:

Astfel, conform art. 8 din contractul de concesiune, sumele prevăzute la art. 5 se plătesc în 4 rate trimestriale în termen de 10 zile de la expirarea fiecărui trimestru, în termen de 25 ani (de subliniat că perioada de plată a fost scrisă cu pixul, a fost ștampilată și semnată de primar ).Din dispozițiile acestui articol, rezultă faptul că, suma prev. de art. 5 (3.300 lei RON) se plătește în 25 ani, anual plătindu-se 4 rate trimestriale, care vor fi indexate cu rata de inflație.

Conform acestei dispoziții contractuale, ar rezulta următoarea situație: 33.000.000 lei ROL / 25 ani =1.320.000 lei ROL / de plată anual.

Această sumă de plată anuală, conform art. 8 din Contractul de concesiune se va plăti în 4 rate trimestriale, la ultima rată făcându-se indexarea.Astfel, 1.320.000 / 4 = 330.000 lei (33 lei ron) pe trimestru, sau 132 lei /an.

Pentru a stabili dacă sunt datorate penalizări, în primul rând trebuie să se facă dovada că plata s-a făcut cu întârziere, iar pentru zilele de întârziere se va aplica conform art. 9 din contractul de concesiune, penalități zilnice de 5 % din suma datorată.

Este evident că suma datorată este aceea ce trebuia să fie plătită pe anul respectiv, iar nu pentru toată perioada de concesiune.

Că lucrurile sunt așa cum au fost menționate mai sus, rezultă din contractul de concesiune cât și din împrejurarea că, ar fi fost la limita absurdului să fie concesionat într-un . 1.000 mp cu 3.300 lei ron pe an, întrucât nici în orașe reședință de județ nu este perceput un asemenea preț.

În acest sens, sunt și contractele de concesiune anexate, încheiate de către Mitrița Ghe în 29.10.2001 și R. C/R. A. în 05.04.2001, în care plata prețului concesiunii se va face în 25 ani.

II.Privitor la penalitățile de întârziere calculate de reclamante, a apreciat raportat la cele de mai sus că sunt calculate abuziv, nu sunt datorate și nu-i poate fi imputat faptul că reclamantele nu i-au comunicat niciodată indexarea sumelor cu rata inflației, aceasta cu atât mai mult cu cât obligația de informare privitor la sumele datorate, revenea celui ce îi încasa sumele.

Conform art.7 din contractul de concesiune depus de reclamante, contract căruia îi lipsesc file și nu este semnat de subsemnatul, nefiind opozabil sub acest aspect, plata prețului concesiunii se va face la casieria unității, astfel încât, în acest loc trebuia să i se comunice sumele datorate, indexate cu rata inflației.

A menționat reclamantul că nu a primit nici o informare cu privire la aceste sume datorate, astfel încât, dacă conform art. 8 din contract, reclamantele erau cele care calculau și indexau prețul conform ratei de inflație, tot acestea aveau obligația să îi comunice și faptul că trebuie să plătească mai mult.

După cum se poate observa din copiile după chitanțele ce fac dovada plății, sumele achitate erau diferite, ele fiind plătite în funcție de ceea ce spunea casierul reclamantelor că trebuie să plătească.

D. urmare, a arătat că aceste penalități nu sunt datorate și nici nu trebuie plătite, întrucât până la înștiințarea din 04.08.2011, reclamantele nu i-au comunicat niciodată că trebuie să plătească alte sume decât cele care le-a plătit, situație în care nu îi pot fi imputate aceste sume.

Pentru a opera rezilierea contractului, reclamantele trebuie să facă dovada că, nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, respectiv nu a achitat ratele așa cum au fost stabilite și comunicate.

Or, a arătat reclamantul că le-a achitat și așa au considerat și reclamantele, până la data controlului efectuat de Curtea de Conturi, numai ulterior controlului au afirmat că datorează astfel de sume, ceea ce duce la concluzia că, la momentul fiecărei plăți pe care a efectuat-o, angajații reclamantei au considerat că este în termen cu plățile, că acestea sunt indexate și nu mai datorează alte sume.

A reiterat că, în conformitate cu art. 8 din Contractul de concesiune, prețul concesiunii trebuia plătit în termen de 25 ani, anual 4 rate trimestriale, care la finele anului trebuiau indexate cu rata inflației.

În lipsa inflației, pe perioada celor 25 ani ar fi trebuit să plătească prețul concesiunii (art. 5) adică 33.000.000 lei (3.300 lei ron).

Or, de la data încheierii contractului de concesiune (06.09.2000), până în prezent au trecut 12 ani, timp în care conform celor mai sus arătate ar fi trebuit să plătească (132 lei/an x 12 ani = 1.584 lei), la care se adăuga indice de inflație după caz, sau penalități dacă era în întârziere.

A arătat că, din chitanțele pe care le-a anexat la întâmpinare, instanța va observa că a plătit până în prezent suma de 3.634,5 lei, mai mult decât prețul concesiunii pe cei 25 ani și evident mai mult decât trebuia să plătească în cei 12 ani ce s-au scurs.

P. urmare, a arătat că se pune întrebarea legitimă, dacă sumele plătite, sunt mai mult decât cele ce trebuia să le plătească în cei 12 ani, plătind mai mult decât dublu, care sunt acele penalități de întârziere și în ce mod au fost calculate, pentru că sunt străine de contract și clauzele sale.

A menționat de asemenea că din punctul său de vedere, față de chitanțele anexate la întâmpinare, rezultă că a plătit mai mult decât datora, chiar întregul preț al concesiunii, fiind cu mult în avans, situație care în mod evident exclude teoria unei întârzieri de la plată, cu consecința aplicării de penalități, iar față de aceste considerente, este evident că pretențiile reclamantelor sunt insidioase, motiv pentru care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor judecată.

A atașat la întâmpinare, în fotocopie, următoarele înscrisuri: Contract de concesiune nr. 3 din 06.09.2000; 2 contracte concesiune similare; adresa nr. 3080/04.08.2011; chitanțele nr. 2533/ 10.12.2003; 911/22.08.2000; 907/22.08.2000; 578/07.02.2002; 447/15.05.2006; 508/ 31.03. 2010; /17.02.2009; 729/25.08.2011; 801/03.10.2011; 383/18.05.2012; 222/19.03.2011, proces verbal din 29.10.2001 și proces verbal din 22.08.2000.

Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, instanța, apreciind ca fiind legale, verosimile, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, a încuviințat pentru reclamanți și pentru pârât proba cu înscrisuri.

Instanța, a dispus efectuarea unei expertize specialitatea contabilitate și a desemnat pentru efectuarea expertizei pe expert D. N., expertiza având ca obiective: să se stabilească sumele datorate de către pârâtul R. C. cu titlu de redevență aferente contractului de concesiune nr.3 din data de 06.09.2000 pe perioada 2007-2010 și penalitățile de întârziere aferente contractului de concesiune nr.3 din data de 06.09.2000 pe perioada 11.04._11, având în vedere centralizatorul depus la fila 18 dosar, raportat la modul de achitare al redevenței și cuantumul redevenței actualizat conform contractului de concesiune încheiat de pârâtul R. C. cu C. L. B. M.; să se stabilească dacă pe perioada menționată redevența și penalitățile de întârziere au fost achitate în termen potrivit clauzelor contractuale; să se stabilească, dacă este cazul, sumele restante de plată datorate cu titlu de redevență și penalitățile de întârziere aferente perioadei indicate în ipoteza în care redevența nu a fost achitată în termenul prevăzut în contract, expertul urmând a avea în vedere și plățile efectuate de către pârât potrivit chitanțelor depuse la dosarul cauzei.

Raportul de expertiză întocmit de expert Dârpeș N. a fost depus la dosarul cauzei la data de 18.12.2012.

Pârâtul R. C. a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză solicitând ca expertul să precizeze dacă, aceste penalități de întârziere, stabilite în cuantum de 5.132 lei, pentru un debit de 298 lei, pot depăși suma asupra căreia sunt calculate, de îndată ce disp. art. 4 alin. 3 din Legea nr. 469/2002, stabilesc expres că, nu pot depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, decât dacă a fost stipulat în contract contrariul, iar în contract nu este stipulată o astfel de clauză, iar funcție de răspunsul expertului la primul obiectiv, să precizeze acesta care este cuantumul penalităților de întârziere ce ar trebui plătite de către pârât, obiecțiuni pe care instanța le-a respins, având în vedere că acestea vizează aspecte care exced competențelor expertului, fiind atributul exclusiv al instanței de a interpreta textele legale invocate de pârât.

În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.565/31.01.2013 Judecătoria Dr.Tr.S., a admis în parte acțiunea, pentru următoarele considerente:

Instanța a făcut aplicarea în cauză a disp. art. 102 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, contractul de concesiune nr.3 fiind încheiat la data de 06.09.2000.

Potrivit art.5 din contractul de concesiune nr. 3/06.09.2000 prețul concesiunii este de 33.000.000 lei (rol), iar conform art. 8, sumele se achită în 4 rate trimestriale, în termen de 10 zile de la expirarea fiecărui trimestru, eventualele regularizări ca urmare a indexării datorate ratei inflației se vor face odată cu achitarea celei de-a patra rate. De asemenea, conform art. 9 din contractul de concesiune nr. 3/06.09.2000, întârzierile la plata ratelor trimestriale se vor penaliza cu penalități zilnice de 5% din suma datorată, urmând ca pentru întârzierile ce depășesc 30 zile să se procedeze la retragerea concesiunilor.

Deși, urmare a controlului Curții de Conturi s-a stabilit că pârâtul figurează cu o datorie de 51.848 lei ca urmare a achitării cu întârziere a redevențelor stabilite prin contract, din mențiunile raportului de expertiza întocmit în cauza de expert D. N., instanța a reținut că la data controlului nu au fost luate în calcul 4 chitanțe în valoare de 1423 lei prin care s-a achitat în avans redevența trimestrială, astfel încât la data de 01.01.2007 exista în sold ca achitată în avans suma de 598 lei.

Din anexa 1 la raportul de expertiza întocmit in cauza de expert D. N., s-a reținut că, în raport de redevența datorată actualizată și de sumele achitate în avans, a rezultat la data de 31.12.2010 redevența rămasă de achitat în cuantum de 298 lei, calculându-se penalități pentru redevența rămasă de achitat pe perioada 11.01._11 în cuantum de 5132 lei. Expertul a precizat că redevența în cuantum de 298 lei a fost achitată cu chitanța nr. 729/25.08.2011, astfel încât debitul rămas neachitat constă în penalități de întârziere în cuantum de 5132 lei pe perioada 11.01._11.

În ceea ce privește chitanța nr. 68/24.01.2013, instanța a reținut că prin aceasta s-a achitat „rest redevență concesiune”, astfel încât nu a dedus-o din cuantumul penalităților stabilite prin raportul de expertiza contabilă efectuat în cauză.

P. urmare, cum redevența trimestrială nu a fost achitată în raport cu clauzele contractuale și scadența prevăzută în contract, pârâtul achitând sumele datorate cu titlu de redevența cu întârziere și înregistrând debite restante constând în penalități de întârziere, în baza art. 10 c1 raportat la art. 9 din contractul de concesiune nr. 3/06.09.2000, a dispus rezilierea contractului de concesiune nr.3 din data de 06.09.2000 încheiat între Primăria B. M. și R. C..

În ceea ce privește susținerile pârâtului cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 4 alin. (3) Legii nr. 469/2002, instanța a reținut că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, Legea nr. 469 din 9 iulie 2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, în prezent abrogată, a intrat în vigoare ulterior încheierii contractului de concesiune nr. 3/06.09.2000, iar potrivit principiului neretroactivității legii civile, o lege civilă se aplică numai situațiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare, trecute.

Legislativ, acest principiu este consacrat expres în art. 1 din Codul civil, potrivit căruia "Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă." (în varianta Codului civil sub imperiul căruia s-au născut raporturile juridice ce fac obiectul cauzei). Față de faptul că Legea nr. 469/2002 este ulterioară nașterii raporturilor juridice dintre părțile litigante, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (3) din legea menționată (potrivit cărora totalul penalităților pentru întârziere în decontare nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul).

În consecință, având în vedere cele expuse mai sus, în baza art. 102 din Legea nr.71/2011 raportat la art. 969 C.Civ., instanța a admis în parte acțiunea formulată, a dispus rezilierea contractului de concesiune nr.3 din data de 06.09.2000 încheiat între Primăria B. M. și R. C. și a obligat pârâtul la plata sumei de 5132 lei către reclamanți, reprezentând penalități de întârziere.

Totodată, a omologat raportul de expertiza întocmit in cauza de expert D. N..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând-o pe aspecte ce țin de interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8) și pe aspecte de netemeinicie a hotărârii pronunțate (art. 304 pct. 9), prin calcularea unui indice de inflație cu peste 200 % față de cel stabilit de I.N.S., consecința directă a acestor calcule eronate, determinând nelegalitatea hotărârii atacate. În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 3041 C.proc.civ. în sensul că, neexistând calea de atac a apelului, cauza poate fi examinată sub toate aspectele.

Instanța de fond a avut în vedere o redevență datorată în cuantum de 33 lei, căreia i s-a calculat un indice de inflație cuprins între 230,61 % și 294,49 %, în condițiile în care Institutul Național de S. (INS) a stabilit un indice de inflație după cum urmează: 2007 = 4,84 %; 2008 = 7,85 %; 2009 = 5,59 %; 2010 = 6,09 %; 2011 = 5,79 %; Indicii de inflație supraevaluați au fost avuți în vedere la calcul și anterior anului 2007.

P. acțiunea introductivă, reclamantele-intimate au solicitat instanței de judecată, rezilierea contractului de concesiune din 06.09.2000 și obligarea sa la plata sumei de 51.848 lei, ce reprezentau penalități de întârziere pentru perioada 11.04._11, așa cum rezultă din adresa nr. 3409 din 08.10.2012 de la fila 17 din dosar, susținându-se că nu a achitat contravaloarea redevenței stabilită în contractul de concesiune.

Instanța de fond, interpretând greșit înscrisurile de la dosar, contrar stării de fapt, a admis acțiunea în parte a reclamantelor, a reziliat contractul de concesiune și a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 5.132 lei.

La 06.09.2000 pârâtul a concesionat pe o perioadă de 99 ani, o suprafața de 1.000 mp aflați pe raza comunei B. M., prețul acestei concesiuni fiind de 3.300 lei.

Conform art.8 din contractul de concesiune, sumele prevăzute la art.5 se plătesc în 4 rate trimestriale în termen de 10 zile de la expirarea fiecărui trimestru, în termen de 25 ani. Raportat la această dispoziție contractuală obligatorie părților (art.969 V.C.civ. - convențiile legal încheiate au putere de lege între părți) rezultă următoarea situație: 33.000.000 lei ROL / 25 ani =1.320.000 lei ROL / de plată anual (132 ron), respectiv o rată trimestrială de 33 lei, care conform art. 8 din Contract trebuia indexată cu indicele de inflație, la achitarea ultimei rate.

Din fișa de calcul întocmită de către expert, rezultă aceeași situație cu cea indicată mai sus, însă în mod neînțeles atât expertul cât și instanța de fond. în condițiile în care au fost invocate aceste aspecte, stabilesc că a existat redevență neachitată și penalități aferente, în situația evidentă în care sume cu titlu de redevență au fost achitate în avans, situație stabilită în mod greșit urmare a unui calcul cu un indice de inflație supraevaluat.

Este de subliniat că, de la data încheierii contractului de concesiune (06.09.2000), până în prezent au trecut 12 ani, timp în care conform celor mai sus arătate, concesionarul trebuia să plătească (132 lei/an 12 ani = 1.584 lei), la care se adăuga indicele de inflație conform art. 8 din Contract, indice stabilit conform legii de către Institutul Național de S. (INS).

Din chitanțele anexate la întâmpinare, arată pârâtul că a plătit suma de 3.634,5 lei, fără a lua în considerare chitanța de 300 lei nr.68/24.01.2013, suma totală achitată fiind de 3.934,5 lei, mai mult decât trebuia să plătească în cei 12 ani de concesiune, ce s-au scurs, incluzând în această sumă și indicele de inflație.

Precizează că, expertul susține că redevența neachitată era în cuantum de 298 lei, pentru ca apoi acesta să susțină la finele concluziilor sale că redevența de 298 lei a fost achitată cu chitanța nr. 729/25.08.2011.Or, prin această chitanță, s-a achitat suma de 1.315 lei, cu 1.017 lei mai mult, prin urmare apar sume achitate în avans, care nu pot produce penalități de întârziere. Tot astfel, expertul nu face nici o referire la chitanțele achitate în 2011 (nr. 222/19.03.2011 (200 lei); 729/25.08.-2011 (rest 1.017 lei); 801/03.10.2011 (206 lei), însă acesta calculează penalități pentru această perioadă, ceea ce duce la concluzia că, modul de calcul al penalităților este greșit, aceasta cu atât mai mult cu cât, expertul conchide că, inclusiv redevența de 298 lei a fost achitată.

Un alt aspect esențial, ce a influențat în mod direct atât redevența datorată cât și cuantumul penalităților, este calculul greșit al indicelui de inflație, practicat atât în expertiză cât si de audit, plecând de la un indice de 230,61 % la 294,49 %, în condițiile în care Institutul Național de S. (l.N.S.) a stabilit un indice de inflație mult mai mic, după cum urmează: 2007 ~- 4,84 %; 2008 = 7,85 %; 2009 = 5,59 %; 2010 = 6,09 %; 2011 = 5,79 %.

Este dincolo de orice dubiu că, indicele de inflație regularizat de expert și audit este unul greșit eu consecința denaturării întregului mod de calcul, iar instanța de fond fără a analiza în mod obiectiv acest calcul, a pronunțat soluția criticată deși, din aceste împrejurări analizate coroborat, rezultă că, redevența datorată, plus indicele de inflație nu este cea stabilită de expert.

Or, dacă cuantumul redevenței actualizate, raportat la indicele de inflație stabilit de I.N.S., este mai mic, atunci soldul achitat în avans acoperă o perioadă mai mare și drept urmare nu mai există nici o redevența neachitată și pe cale de consecință nici penalități de întârziere, aceasta cu atât mai mult cu cât sumele achitate în perioada 2011 - 2012 nici nu au fost scăzute.

Față de cele arătate, pârâtul apreciază că se impune un nou calcul, respectiv efectuarea unui supliment sau a unei noi expertize, care să lămurească situația și să dea eficiență dispozițiilor legale.

În dovedirea susținerilor sale, pârâtul a depus înscrisuri ce atestă rata anuală de inflație stabilită de INS pe perioada 1990 - 2011 (sursa site-ul INS) și un tabel din care rezultă calculul redevenței actualizată cu indicele de inflație, conform art. 8 din Contract concesiune.

Pârâtul arată că, instanța de fond în mod greșit a dispus și rezilierea contractului de concesiune pentru culpa sa, de îndată ce nu a existat o culpă a Concesionarului în executarea contractului.

Este de principiu că, rezilierea, ca și sancțiune aplicabilă contractelor cu executare succesivă, operează în cazurile în care una din părțile contractului nu și-a îndeplinit una sau mai multe obligații expres asumate.

Reclamanta a susținut a emis mai multe notificări către pârât, prin care îl înștiința că are restanțe, respectiv debite de plată, însă această susținere este nedovedită cu înscrisuri, pârâtul fiind cel care a depus la dosar singura înștiințare din partea acesteia, iar din acțiunea introductivă rezultă o recunoaștere tacită a reclamantei că înștiințarea respectivă a venit urmare a controlului efectuat de către Curtea de Conturi, care a constatat neachitarea redevenței.

P. urmare, în lipsa acestui control al auditului, reclamanta avea prefigurată concepția că redevența era achitată, aceasta întrucât plata redevenței se efectua atunci când pârâtul mergea la casierie, întreba ce avea de plată, moment în care și plătea, iar în această situație, în mod logic, nu putea emite înștiințări de scadență a redevenței.

Or, instanța de fond nu a ținut seama de sumele achitate, de modul greșit de calcul al indicelui de inflație și nici de bună-credință a pârâtului, prin prezentarea la casieria reclamantei, reținând greșit o culpă a pârâtului de îndată ce, așa cum a învederat și dovedit, nu avea nici debite restante și nici penalități de plătit.

În consecință, pârâtul solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, iar în rejudecarea cauzei, raportat la art. 304 ind. 1 C.proc.civ., respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei-intimate la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate tribunalul reține următoarele:

La data de 06.09.2000, între Primăria B. M. și pârât s-a încheiat contractul de concesiune nr. 3/06.09.2000 având ca obiect concesionarea terenului cu suprafața de 1000 mp, situat in localitatea V., durata concesiunii fiind de 99 de ani, prețul concesiunii fiind de 33.000.000 lei (rol), iar conform art. 8, sumele se achită în 4 rate trimestriale, în termen de 10 zile de la expirarea fiecărui trimestru, eventualele regularizări ca urmare a indexării datorate ratei inflației se vor face odată cu achitarea celei de-a patra rate. De asemenea, conform art. 9 din contractul de concesiune nr. 3/06.09.2000, întârzierile la plata ratelor trimestriale se vor penaliza cu penalități zilnice de 5% din suma datorată, urmând ca pentru întârzierile ce depășesc 30 zile să se procedeze la retragerea concesiunilor.

În fața instanței de fond a fost administrată proba cu expertiză contabilă iar în cuprinsul acesteia expertul a menționat că indicele de inflație cumulat după anul 2007 este cuprins între un procent de 230,61 % și 294,49 % iar nivelul acestuia a influențat nu numai nivelul trimestrial al redevenței datorate de recurent dar și nivelul eventualelor penalități aplicate conform art.9 din contract.

În dovedirea motivelor de recurs recurentul a depus atât indicii anuali ai prețurilor și rata anuală a inflației pe anii 1990-2011 având drept sursă Institutul Național de S. dar un raport de expertiză întocmit în dosar nr._/25/2012 în cadrul căruia a fost pusă în discuție rezilierea unui contract de concesiune a unui teren situat tot în B. M. iar indicii de inflație calculații de expertul desemnat au fost într-un cuantum mai mic decât cel stabilit în prezenta cauză.

În aceste condiții cum diferența dintre indici de inflație arătați de către cei doi experți este semnificativă și determinantă pentru soluționarea prezentei cauze întrucât în funcție de nivelul inflației se poate stabili că recurentul are sau nu de achitat toată redevența sau numai o parte din cuantumul acesteia, tribunalul în baza art.312 alin.1 și 3 va admite recursul formulat, va casa sentința recurată iar în baza alin.4 va reține cauza spre rejudecare urmând a fi pusă în discuția părților necesitatea suplimentării probatorului în sensul efectuării unei expertize contabile care să aibă drept obiective nu numai de a stabili sumele achitate de către recurent cu titlu de redevență și data la care s-a efectuat plata pentru toată perioada contractuală conform înscrisurilor depuse în fașa instanței de fond, de a stabili în ce măsură în trimestrul 4 al fiecărui an s-a procedat de către concesionar la indexarea datorată ratei inflației la achitarea celei de-a patra rate trimestriale anuale,de a stabili nivelul sumelor datorate cu titlu de redevență și neachitate și penalitățile de întârziere conform art.8 din contract dar și de a fi stabilit nivelul indicelui de inflație și nivelul redevenței datorate ca urmare a aplicării indicelui de inflație pentru perioada 2007-2011.

În ceea ce privește excepția prescripției invocate de către recurent aceasta va fi analizată după ce expertul va stabili data achitării/neachitării fiecărei redevențe din perioada contractuală pusă în discuție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurentul-pârât R. C. împotriva sentinței civile nr.565/31.01.2013 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în contradictoriu cu intimații-reclamanți C. L. B. M., . primar, având ca obiect reziliere contract.

Casează sentința.

Reține cauza spre rejudecare.

Stabilește termen fond la 13.06.2013.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Mai 2013.

Președinte,

C. M.

Judecător,

V. R.

Judecător,

C. P.

Grefier,

M. B.

Redactat V.R.10.06.2013

tehnoredactat M.B., Ex.2/8 pag.

jud.fond B. A.M.

Cod operator 2626

← Fond funciar. Sentința nr. 137/2013. Tribunalul MEHEDINŢI		Fond funciar. Sentința nr. 489/2013. Tribunalul MEHEDINŢI →

Reziliere contract. Sentința nr. 565/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Sentința nr. 565/2013. Tribunalul MEHEDINŢI