Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 523/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 523/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 523/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 523/2014

Ședința publică de la 30 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P.

Judecător C. Z.

Grefier N. C. B.

Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta S. S.A.R.L. P. R.. L. K. ROMÂNIA SRL împotriva încheierii din camera de consiliu pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._, intimați fiind B. C. G. și L. D., având ca obiect încuviințare executare silită.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa părților, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către apelant, după care, nemaifiind alte cereri, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a trecut la soluționare.

INSTANȚA

Asupra apelului de față;

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 19.08.2014, sub nr._, Biroul Executorului Judecătoresc C. G. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr. 1345 din data de 01.08.2005 emis de B.C.R. S.A., pentru recuperarea sumei de 4.335, 45 lei, ca urmare a cererii de executare silită formulată de creditorul S. S.a.R.L., prin reprezentant legal K. ROMÂNIA SRL împotriva debitorului L. D..

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 665 alin. 1 Cod procedură civilă.

Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă de timbru, conform art. 10 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (fila 10).

În dovedirea acțiunii, la dosarul cauzei au fost depuse în copie conformă cu originalul: încheierea din data de 19.08.2014 (fila 9), cerere de executare silită (fila 3), contractul de credit bancar nr. 1345 din data de 01.08.2005 emis de B.C.R. S.A.. (filele 4-8).

În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a pronunțat încheierea din camera de consiliu din data de 27.08.2014 prin care a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocată de instanță din oficiu, a respins cererea formulată de către B.E.J. C. G. privind pe creditorul S. S.a.R.L., prin reprezentant legal K. ROMÂNIA S.R.L. și pe debitorul L. D., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 din codul de procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

În conformitate cu art. 644 Cod procedură civilă sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul, iar calitatea de creditor sau de debitor se poate transmite oricând în cursul executării silite, potrivit legii. În acest din urmă caz, actele de executare îndeplinite până la data transmiterii calității procesuale produc efecte, în condițiile legii, față de succesorii în drepturi ai creditorului sau debitorului, după caz.

Potrivit art. 36 Cod procedură civilă, prevedere aplicabilă în baza art. 536 Cod procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Conform art. 663 alin. 1 Cod procedură civilă, executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Așadar, în cererea de încuviințare a executării silite legitimarea procesuală activă aparține creditorului chiar dacă cererea de încuviințare este formulată de executorul judecătoresc, acesta din urmă fiind un mijlocitor al voinței creditorului.

Cu privire la cererea de încuviințare a executării formulată în cauză (fila 2), deși petentul menționează faptul că solicită încuviințarea executării silite la cererea creditorului S. S.a.R..L., prin reprezentant legal K. România S.R.L., instanța a constatat că la dosarul cauzei nu a fost depus nici un document din care să rezulte transmiterea calității procesuale active de la Banca Comercială Română S.A. (persoană juridică menționată în înscrisul invocat ca titlu executoriu - contractul de credit bancar nr. 1345 din data de 01.08.2005 emis de B.C.R. S.A., fila 4) către S. S.a.R..L.

Un astfel de document este necesar pentru justificarea calității procesuale de creditor, atâta timp cât în înscrisul invocat ca titlu executoriu împotriva debitorului L. D., respectiv contractul de credit bancar nr. 1345 din data de 01.08.2005 emis de B.C.R. S.A., calitatea de împrumutător este deținută de Banca Comercială Română S.A. (fila 4) și nu există nici un fel de mențiune cu privire la S. S.a.R..L ori K. România S.R.L.

Pe cale de consecință, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active invocată din oficiu și a respins cererea de încuviințare ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, în baza art. 536 Cod procedură civilă raportat la art. 248, art. 36 și art. 644 Cod procedură civilă.

Împotriva încheierii din 27.08.2014, în termen legal a declarat apel creditoarea S. S.a.R..L., prin reprezentant legal K. România S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:

Cu privire la caracterul de titlu executoriu al contractului de credit, susține apelanta că sunt aplicabile dispozițiile de drept comun din materia cesiunii de creanță, respectiv art.1568 al.1 lit. a și b din N.c.civ., potrivit cărora „cesiunea de creanță transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată, drepturile de garanție și toate celelalte accesorii ale creanței cedate .” P. urmare, în urma cesiunii de creanță, cesionarul dobândește toate drepturile cedentului cu privire la creanța cedată, inclusiv dreptul de a solicita executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar.

Totodată sunt incidente și disp. art.1574 al.1 din N.c.civ. potrivit cărora cedentul este obligat să remită cesionarului titlul constatator al creanței aflat în posesia sa precum și orice alte înscrisuri doveditoare ale dreptului transmis.

Susține apelanta că nu există nici o dispoziție legală care să prevadă că un contract își pierde caracterul executoriu prin schimbarea creditorului întrucât natura unui contract nu se schimbă dacă una dintre părțile inițiale este înlocuită cu o altă parte.

Astfel, în cazul unui contract de credit bancar, prin cesionarea creanței aceasta nu-și pierde caracterul de creanță bancară, cesionarul beneficiind de toate drepturile creditorului inițial, inclusiv dreptul de a solicita executarea silită a contractului de credit bancar.

În susținerea motivelor de apel, apelanta a depus la dosarul cauzei contractul de cesiune de creanță din data de 29.06.2011 între BCR și K. SA și anexa aferentă, contractul de cesiune de creanță din data de 28.09.2012 între K. SA și S. S.a.R.L. și anexa aferentă, împuternicire din partea ..R.L. și dovada schimbării denumirii.

Examinând cererea de apel în limitele criticilor aduse, conform art.479 al.1 c.pr.civ., tribunalul constată că apelul este întemeiat urmând a fi admis pentru următoarele motive.

La data de 1.08.2005 între BCR SA - în calitate de creditor și L. D. - în calitate de debitor, s-a încheiat contractul de credit bancar nr.1345.

Ulterior, la 29.06.2011, creditoarea BCR a încheiat contractul de cesiune de creanță nr. J695/29.06.2011 cu cedentul K. SA, iar ulterior la data de 28.09.2012, cedentul K. SA a încheiat cu cesionarul ..R.L. al doilea contract de cesiune.

Din anexele celor două contracte de cesiune creanțe rezultă că BCR în calitate de creditoare a cedat drepturile sale către K. SA și ulterior, aceasta către ..R.L. inclusiv dreptul de a fi recuperat de la debitor creditul de 4335,45 lei.

P. cele două contracte de cesiune se stabilește transferul dreptului de proprietate a creanțelor cesionate la momentul semnării contractelor după care, cesionarul va uza de toate drepturile legale în ceea ce privește creanțele cesionate.

Dispozițiile art.2210 Noul cod civil reglementează instituția subrogării, aceasta fiind definită ca mijlocul de transmitere legală sau convențională a dreptului de creanță cu toate garanțiile și accesoriile sale către un terț care a plătit creditorului inițial, în locul debitorului.

Astfel, subrogatul are toate drepturile creditorului plătit, aceasta însemnând că va avea nu doar acțiunea pe care ar fi putut să o intenteze creditorul, ci și toate garanțiile creanței, deci subrogatul va beneficia de toate acele mijloace pe care le-ar fi putut folosi chiar creditorul împotriva debitorului.

Așadar, dacă creditorul putea cere încuviințarea silită a titlului său, acest mijloc procedural pentru realizarea creanței sale îl are la îndemână și subrogatul.

P. urmare, față de considerentele expuse, având în vedere că apelanta a achitat suma solicitată prin cererea de executare silită, nefiind incidente în cauză niciuna dintre situațiile prevăzute de disp. art. 665 alin. 5 pct. 1-7 NCPC, instanța va admite apelul, va schimba încheierea și va încuviința executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 1345/01.08.2006 emis de BCR SA pentru suma de 4335,45 lei, debitor fiind L. D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul civil declarat de apelanta S. S.A.R.L. cu sediul în Luxemburg, Bulevardul Charles de Gaulle nr. 2, L-1653, prin reprezentant legal K. ROMÂNIA S.R.L. cu sediul în București, .. 1, ., împotriva încheierii din camera de consiliu pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._, intimați fiind B. C. G., cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, .. 40, județul M., și L. D., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, Calea Timișoarei nr. 161, ., . având ca obiect încuviințare executare silită.

Anulează încheierea.

Admite cererea.

Încuviințează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr.1345/01.08.2006 emis de BCR SA pentru suma de 4335,45 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Septembrie 2014.

Președinte,

C. P.

Judecător,

C. Z.

Grefier,

N. C. B.

Red. CVP

Dact. CNB

Ex.5/ 07 Octombrie 2014

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 523/2014. Tribunalul MEHEDINŢI