Pretenţii. Sentința nr. 1948/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1948/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 662/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 662/A
Ședința publică de la 27 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. O.
Judecător A. M.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență D. T. S., împotriva sentinței civile nr. 1948/15.05.2014 pronunțată de Judecătoria D. T. S., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. ( M.) M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns: intimata-pârâtă, lipsă apelantul reclamant .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimata-pârâtă depune la dosar întâmpinarea formulată în dosar nr._, comunicarea emisă la20.05.2014 de Judecătoria D. T. S. în dosar nr.d_, adeverință de asigurat și cererea nr.9984/DPPD/SPSM/30.05.2014 eliberată de Direcția Protecția Persoanelor cu Dizabilități.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții invocate de soluționat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra apelului.
Intimata-pârâtă solicită respingerea apelului.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. T. S. la data de 08.01.2014 sub nr._ reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S. în contradictoriu cu pârâta S. (M.) M. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 820 lei plus dobânzi și penalități până la data plății efective cu titlu de despăgubiri civile.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 07.01.2010 pârâta S. (M.) M. a fost internat în cadrul unității spitalicești, fiind victima unei agresiuni, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 07.01.2010 – 11.01.2010, iar în urma acestei internări, figurează în evidențele contabile ca debitor cu suma de 820 lei.
A mai arătat că, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
A menționat faptul că deși pârâta a fost înștiințat de plata spitalizării, nu a depus la secretariatul unității nici o dovadă din care să reiese numele făptuitorului, alte date referitoare la stadiul dosarului, daca a depus plângere penală sau dacă se afla vreun dosar pe rol in acest sens.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și art.19 din C.proc. pen.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
Cererea de chemare în judecată nu a fost însoțită de înscrisuri doveditoare.
La data de 19.02.2014 reclamantul a depus la dosarul cauzei cerere de complinire a lipsurilor actiunii, la care a atașat bilet de ieșire din spital și decont, îndeplinind obligațiile stabilite în sarcina sa.
Având în vedere că pârâta S. (M.) M. nu a depus întâmpinare în termenul de 25 zile prevăzut de art. 201 alin. 1 C.proc.civ., instanța față de dispozițiile art. 201 alin. 4 C.proc.civ., a constatat întrunite condițiile prevăzute de lege pentru fixarea primului termen de judecată și s-a dispus citarea părților.
La termenul din 15.05.2014 instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile atașate la dosar.
Judecătoria D. T. S. prin sentința supusă apelului a respins acțiunea cu motivarea că din înscrisurilor depuse la dosar de către reclamantă a rezultat că pârâta S. (M.) M. a beneficiat de servicii medicale de urgenta, fiind internat la Secția Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență D. T. S. în perioada 07.01.2010 – 11.01.2010, astfel cum rezultă din foaia de observație clinică generală întocmită de unitatea medicală sus amintită (fila 13), pârâta fiind victima unei agresiuni.
Cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea paratei S. (M.) M. in perioada sus amintita s-au ridicat la suma de 820 lei, potrivit decontului de cheltuieli întocmit de unitatea medicala (fila 12).
Prin prezenta acțiune reclamantul S. Județean de U. D. T. S. a solicitat obligarea pârâtei S. (M.) M., victima a unei agresiuni, la plata sumei de 820 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, invocând în drept dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006.
Prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății statuează următoarele: persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Din analiza textului de lege mai sus enunțat a rezultat că legiuitorul a stabilit în mod imperativ categoria de persoane căreia îi revine obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constând in cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistenta medicală acordată, în sensul ca această obligație revine persoanelor care prin faptelor lor au adus daune sănătății altei persoane. Ca atare, furnizorul de servicii medicale nu se poate îndrepta cu solicitarea sa de recuperare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de asistenta medicală acordată chiar împotriva persoanei vătămate, întrucât dispozițiile legale aplicabile in aceasta materie nu prevăd aceasta posibilitate.
În ceea ce privește referirile făcute de reclamantă la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a constatat că textul de lege invocat de aceasta este inoperant împotriva pârâtei, deoarece pârâta nu este o persoana care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgentelor medico chirurgicale.
Instanța a avut în vedere si dispozițiile art. 92 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora acordarea asistentei medicale publice de urgenta, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului si un drept al cetățeanului.
Totodată, potrivit disp. art. 91 din Legea nr. 95/2006 statuează că asistența medicală publică de urgență în faza spitaliceasca este asigurata de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate in structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale.
De asemenea, conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 95/2006, finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgenta se face de la bugetul de stat si din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.
Instanța a apreciat ca nefiind întemeiate apărările reclamantei în sensul ca pârâta în calitate de persoana vătămată trebuie sa suporte aceste cheltuieli întrucât acesta nu a depus la unitatea medicala dovezi privind numele făptuitorului sau daca acesta a formulat plângere penală împotriva persoanei vinovate. Sub acest aspect instanța a amintit cărui există nici o dispoziție legală care să oblige persoana vătămată, în speță pârâta S. (M.) M., să formuleze plângere penală împotriva făptuitorului. De asemenea, nu s-a putut retine nici faptul că persoana vătămată, prin omisiune nu si-a îndeplinit o obligație prevăzută de lege, astfel încât omisiunea să îi fie imputabilă și să constituie temei al răspunderii civile.
Legiuitorul prin instituirea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 a urmărit consacrarea cadrului legal de atragere a răspunderii civile a persoanei care a săvârșit . si nicidecum de îngrădire a drepturilor persoanei vătămate. Instanța a apreciat ca fiind absurd a considera că persoana vătămată printr-un fapt propriu să beneficieze de asistenta medicala de urgență gratuită, pe când persoana vătămată prin fapta unui terț sa fie obligată la plata acestui serviciu. Acest raționament este susținut și de argumentul potrivit căruia în situația în care persoana vătămată ar fi avut calitatea de persoana asigurata, prin aplicarea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 s-ar realiza o plata nedatorata.
Având în vedere cele expuse mai sus, raportat la dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, instanța a apreciat că acțiunea formulata de reclamantă nu este întemeiată, motiv pentru care a respins cererea de chemare in judecată formulată de reclamantul S. Județean de U. D. T. S. în contradictoriu cu pârâta S. (M.) M..
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel apelantul-reclamant a susținut că în temeiul art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 - privind reforma in domeniul sănătății, „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata .Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuala a acestora, în toate procesele si cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecata ". A.. 2 al aceluiași articol prevede ca «furnizorii de servicii care acorda asistenta medicala prevăzuta la lin. 1 realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuala aceasta evidenta, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective ». Deși pârâta a fost înștiințată de plata spitalizării, nu a depus la secretariatul unității nicio dovada din care să reiese numele făptuitorului, alte date referitoare la stadiul dosarului, dacă a depus plângere penală sau dacă se află vreun dosar pe rol în acest sens. Ținând seama că termenul de prescripție este de 5 ani, fiind vorba de creanțe bugetare, completând cu refuzul părții vătămate de a transmite date referitoare la numele persoanei vinovate, s-au văzut nevoiți să intenteze acțiune civilă pentru recuperarea sumei datorate.
Privind prescrierea faptei, întrucât în conformitate cu prevederile Codului Fiscal și de Procedura Fiscala, prescripția începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor, mai precis 1 ianuarie 2011. Întrucât nu se supun legal termenului general de prescripție de 3 ani, ci celui de 5 ani fiind vorba de creanțe bugetare iar acțiunea a fost depusa în termen legal.
A menționat că în ceea ce privește invocarea art.91-92 din Legea nr.95/2006 privind acordarea asistenței medicale în caz de urgență, urgența este doar de 24 h, restul spitalizării pe secție,în cazul accidentelor rutiere/agresiunilor trebuie achitate de partea vinovată. În cazul în care nu se cunoaște partea vinovată, partea vătămată are obligația de a depune înscrisuri doveditoare privind numele făptuitorului și doar în acest caz se pot îndrepta împotriva persoanei vinovate.
Apelantul reclamant și-a întemeiat cererea de apel pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 - privind reforma in domeniul sănătății, art. 19 C. proc.pen, solicitând admiterea apelului așa cum a fost formulat și obligarea pârâtului la plata sumei de 820 RON plus dobânzi si penalități până la data plății, și de asemenea casarea sentința primei instanțe.
În procedura prealabilă intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare la motivele de apel.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, se constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, respectiv cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Nu poate fi primită susținerea apelantului că din interpretarea acestui text de lege se poate concluziona faptul că, pârâta ar avea obligația să efectueze demersuri legale pentru a stabili identitatea și vinovăția agresorului, chiar și numai în scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, câtă vreme, însuși legiuitorul stabilește pe cel responsabil de suportarea cheltuielilor rezultate din acordarea serviciilor medicale, precizând expres că acesta este persoana care prin fapta ei aduce daune sănătății altei persoane .Interpretarea dată de apelant nu rezultă din niciun text legal, iar unde legea nu distinge, nici instanța nu o poate face.
Așadar, față de dispozițiile legale menționate, având în vedere că făptuitorul este cel care trebuie să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, pârâta, ca persoana vătămată, nu poate fi obligată la acoperirea acestui prejudiciu.
În ceea ce privește excepția prescripției, instanța de apel constată că aceasta nu a fost invocată de nicio parte în fața instanței de fond și nici de către instanță, prin urmare acest motiv de apel excede obiectului apelului, obiect reprezentat de sentința atacată.
Față de considerentele expuse, apreciind că sentința instanței de fond este legală și temeinică, în baza 480 alin.1 C.pr.civ., apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S., cu sediul în D. T. S., .. 4, jud. M., având Cod Fiscal_, împotriva sentinței civile nr.1948/15.05.2014 pronunțată de Judecătoria D. T. S.,în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. ( M.) M., cu domiciliul în D. T. S., ..22, ., p.7, jud. M.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2014
Președinte, M. C. O. | Judecător, A. M. | |
Grefier, D. D. |
Redactat. M.A./05. 11 .2014
Tehnoredactat D.D. /4 ex.
Jud. fond F. C.
Cod operator 2626
| ← Abitatie. Sentința nr. 998/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2591/2014. Tribunalul... → |
|---|
