Pretenţii. Decizia nr. 67/2016. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 67/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 67/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:043._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 67/A

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. M.

Judecător V. R.

Grefier M. B.

Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin împotriva sentinței civile nr.667/13.02.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu intimatul-pârât D. I., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin încheierea de ședință din data de 04.06.2015 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa părților și că potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 07.12.2015 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru ca în conformitate cu dispozițiile art. 416 și 420 cod procedură civilă să se verifice dacă a intervenit perimarea.

Constatând că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la data suspendării, instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de apel și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

La data de 29.10.2014 s-a înregistrat la Judecătoria Drobeta Turnu Severin cererea formulată de reclamanta S. Județean De Urgență Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu pârâtului D. I., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat pârâtul la plata sumei de 584 lei plus dobânzi și penalități până la data plății cu titlu de despăgubiri civile.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în data de 27.09.2011, pârâtul a fost internat în spital în cadrul unității reclamante la S. Județean De Urgență Drobeta Turnu Severin, în urma unei vătămări corporale, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 27.09.-30.09.2011, iar în evidențele reclamantei figurează cu suma de 584 lei, calculată în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copie: adresa nr. 6097/12.03.2014, adresa nr._/54/19.03.2014 emisă de S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, adresa nr. 1377/23.01.2013, adresa nr._/11.11.2013, fișă de observație clinică generală, decont de cheltuieli, dispoziție pentru numirea d-lui dr. S. M. în funcția de manager, adresa nr._/20.10.2014 emisă de S. Județean de Urgență Dr.Tr. S..

Potrivit rezoluției din data de 11.11.2014, s-a dispus citarea pârâtului cu duplicat acțiune și înscrisuri, file 16-28 din dosar, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicare.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.667/13.02.2015 Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a respins acțiunea, pentru următoarele considerente:

Reclamanta S. Județean De Urgență Drobeta Turnu Severin a chemat în judecată pe pârâtul D. I., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 584 lei plus dobânzi și penalități până la data plății cu titlu de despăgubiri civile, de care aceasta a beneficiat în urma unui accident rutier.

Prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății statuează următoarele: persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.

Din analiza textului de lege mai sus enunțat rezultă că legiuitorul a stabilit în mod imperativ categoria de persoane căreia ii revine obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constând în cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată, în sensul că această obligație revine persoanelor care prin faptelor lor au adus daune sănătății altei persoane. Ca atare, furnizorul de servicii medicale nu se poate îndrepta cu solicitarea sa de recuperare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată chiar împotriva persoanei vătămate, întrucât dispozițiile legale aplicabile în această materie nu prevăd aceasta posibilitate.

În ceea ce privește referirile făcute de reclamantă la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a constatat că textul de lege invocat de aceasta este inoperant împotriva pârâtului, deoarece pârâtul nu este o persoană care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.

Potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgentelor medico chirurgicale.

Instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 92 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului.

Totodată, dispozițiile art. 91 din Legea nr. 95/2006 statuează că asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale.

De asemenea, conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 95/2006, finanțarea acordării asistenței medicale publice de urgență se face de la bugetul de stat și din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.

Instanța a apreciat ca nefiind întemeiate apărările reclamantului în sensul ca pârâtul, în calitate de persoana vătămată, trebuie sa suporte aceste cheltuieli întrucât acesta nu a depus la unitatea medicală dovezi privind numele făptuitorului sau dacă acesta a formulat plângere penală împotriva persoanei vinovate. Sub acest aspect instanța amintește că nu există nici o dispoziție legală care să oblige persoana vătămată, să formuleze plângere penală împotriva făptuitorului. De asemenea, nu s-a putut reține nici faptul că persoana vătămată, prin omisiune nu și-a îndeplinit o obligație prevăzută de lege, astfel încât omisiunea să îi fie imputabilă și să constituie temei al răspunderii civile.

Legiuitorul prin instituirea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 a urmărit consacrarea cadrului legal de atragere a răspunderii civile a persoanei care a săvârșit . și nicidecum de îngrădire a drepturilor persoanei vătămate. Instanța a apreciat ca fiind absurd a considera că persoana vătămată printr-un fapt propriu să beneficieze de asistența medicală de urgență gratuită, pe când persoana vătămată prin fapta unui terț să fie obligată la plata acestui serviciu. Acest raționament este susținut și de argumentul potrivit căruia în situația în care persoana vătămată ar fi avut calitatea de persoană asigurată, prin aplicarea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 s-ar realiza o plată nedatorată.

Având în vedere cele expuse mai sus, raportat la dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, instanța a apreciat că acțiunea formulată de reclamantă nu este întemeiată, motiv pentru care a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu pârâtul.

Împotriva sentinței civile nr.667/13.02.2015 a formulat apel reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate din următoarele motive:

Pârâtul la internare, victima unei agresiuni, nu a putut fi interogat cu privire la numele părții vinovate, întrucât fie era în stare de urgență, iar actul medical era prioritar, fie nu cunoștea identitatea acestuia.

Pârâtul a fost internat în unitatea spitalicească în perioada 27.09._11.

Deși în data de 12.03.2014 pârâtul a primit adresa nr.6097/12.03.2014 prin care i se solicita să comunice actul emis de organele de cercetare din care să rezulte cine este vinovat pentru producerea agresiunilor la care a fost supus, în vederea recuperării debitului de la persoana căreia i s-a stabilit vinovăția, acesta nu a comunicat aceste date în vederea recuperării debitului.

În cazul în care pârâtul a încheiat o convenție din care să rezulte că nu are nicio pretenție materială sau morală față de autorul agresiunilor, responsabil cu plata cheltuielilor de judecată este pârâtul.

Tergiversarea răspunsului din partea pârâtului nu face decât să îngreuneze soluționarea procesului civil pentru recuperarea debitului, reclamantul neavând cunoștință de modul de soluționare al eventualelor cercetări penale privind victima și agresorul.

Mai arată că, prin calitate procesuală se înțelege interesul îndreptățit al unei persoane de a cere concursul justiției ce izvorăște din încălcarea unui drept propriu sau dintr-un raport recunoscut de lege de conexitate cu acel drept.

A solicitat admiterea apelului, și admiterea cererii de chemare în judecată.

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 04.06.2015, cauza a fost suspendată, în baza art. 411 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.

Analizând excepția perimării cererii de apel, invocată din oficiu, prin prisma actelor de procedură efectuate în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit art.416 Cod Procedură Civilă –„ Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de 6 luni. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu, iar conform art. 417 Cod Procedură Civilă perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.”

Prin urmare, legea statornicește existența cumulativă a două condiții de natură să atragă intervenția sancțiunii perimării și anume, investirea instanței cu o cerere care implică desfășurarea unei activități judiciare și rămânerea cauzei în nelucrare timp de 6 luni.

Ambele condiții legale sunt îndeplinite în prezenta cauză, instanța fiind investită cu judecata unei cereri dintre cele enumerate de art. 416 alin.1 Cod procedură civilă, între momentul suspendării judecării cauzei, 04.06.2015 și cel al repunerii pe rol, 07.12.2015, împlinindu-se termenul de 6 luni prescris de aceleași dispoziții legale.

Constatând că, cererea a rămas în nelucrare timp de 6 luni și că în tot acest interval de timp nu a fost efectuat nici un act de procedură în vederea judecății, că rămânerea în nelucrare se datorează culpei părții, că termenul de perimare nu a fost întrerupt sau suspendat în raport de dispozițiile art. 417 si art. 418 Cod procedură civilă și că nu există o cauză de stingere a procesului prevăzută de o normă specială, instanța apreciază că sunt întrunite toate condițiile pentru a constata intervenită perimarea cererii de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat apelul declarat de apelanta-reclamantă S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, C.U.I._ cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., nr. 4, județul M., împotriva sentinței civile nr.667/13.02.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu intimatul-pârât D. I., cu domiciliul în localitatea Breznița Ocol, . M., având ca obiect pretenții.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2016

Președinte,

F. M.

Judecător,

V. R.

Grefier,

M. B.

Redactat MF/29.01.2016.

tehnoredactat M.B., Ex.4/ pag.

jud.fond T. A.

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 67/2016. Tribunalul MEHEDINŢI