Pretenţii. Sentința nr. 2210/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2210/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 734/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 734/A
Ședința publică de la 15 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. R.
Judecător F. M.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență D. T. S. împotriva sentinței civile nr. 2210/16.06.2015 pronunțată de Judecătoria D. T. S. în contradictoriu cu intimata-pârâtă I. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa părților și faptul că apelantul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, față de faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către apelantul-reclamant, potrivit dispozițiilor art.394 cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și o reține pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. T. S. la data de 06.11.2014 sub nr._ reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S. în contradictoriu cu pârâta I. A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 579 lei, plus dobânzi și penalități până la data plății, cu titlu de despăgubiri civile.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 25.03.2011 pârâta I. A. a fost internată în cadrul unității spitalicești, fiind victima unei agresiuni, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 25.03-28.03.2011, iar în urma acestei internări, figurează în evidențele contabile ca debitor cu suma de 579 lei.
A menționat că deși nu intră în sarcina sa de a depune diligențele pentru a afla informații cu privire la numele persoanei vinovate,de producerea accidentului rutier/agresiunii, totuși în repetate rânduri a depus înscrisuri către IPJ M. cu privire la aceasta. Mai precis, în data de 23.01.2013, a emis către IPJ M. adresa nr. 1377/23.01.2013 prin care a solicitat date cu privire la numele făptuitorului, care a produs accidentul rutier/., fără a primi niciun răspuns. Adresa s-a repetat câteva luni mai târziu cu nr._/11.11.2013, fără vreun rezultat nici de această dată.
Tergiversarea răspunsului cât și termenul de prescripție care a început să curgă de la data de 1 ianuarie 2012, conform art. 119-121 din Codul de Procedură Fiscală, a determinat intentarea acțiuni civile pentru recuperarea debitului, împotriva debitoarei pârâte, pe care o are în evidența contabilă. Totodată așa cum a reieșit din conținutul Foii de Observație a pârâtei, aceasta este victimă de agresiune/acc.rutier. De aici a reieșit cauza care a determinat prejudiciul spitalului, contravaloarea spitalizării nefiind decontată de CJAS, singura informație pe care o dețin. Totodată a trimis către pârâta-debitoare, parte vătămată în dosar, o adresă de înștiințare cu nr._/16.07.2014, prin care a solicitat lămuriri (cu privire la posibilitatea în care aceasta a depus vreo plângere penală, dacă există vreun dosar penal în acest sens, soluția/rezoluția/hotărâre judecătorească definitivă dacă există, dacă au ajuns la o înțelegere pentru soluționare pe cale amiabilă a pricinii, dacă au primit daune morale de la societăți de asigurări, daune în care intră și contravaloarea cheltuielilor de spitalizare și pe care în mod inevitabil, pârâta este obligată să le returneze unității spitalicești). Debitoarea pârâtă deși a primit adresa menționată, a refuzat să se prezinte la unitatea spitalicească. Ca atare a fost nevoit să acționeze pârâta în judecată, întrucât a refuzat să depună înscrisurile necesare, să dea vreo relație cu privire la persoana care a produs accidentul rutier/., sau să răspundă la înștiințările de plată primate prin poștă din partea instituției spitalicești.
În lipsă de informații pe care atâta instituțiile abilitate cât și partea vătămată ar fi trebuit să i le ofere, a acționat partea vătămată în instanță.
Astfel, deși în temeiul art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 - privind reforma în domeniul sănătății, „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată", s-a îndreptat împotriva pârâtei, singurele date de identificare ale persoanei, pe care le deține până în prezent. A menționat că pârâta a beneficiat de spitalizare, nefiind decontată de CJAS și nici în regim de urgență medicală gratuită. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată ". A.. 2 al aceluiași articol prevede că « furnizorii de servicii care acordă asistență medicală prevăzută la alin. 1 realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se afla în relație contractuală aceasta evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective ».
Prevederile art.313 din Legea nr.95/2006 coroborate cu prevederile cu art. l19-123 și 124-127 din Codul de Procedură Fiscală cu privire la curgerea termenului de prescripție de 5 ani, în cazul creanțelor bugetare, l-a determinat să aleagă calea instanțelor de partea care a produs accidentul rutier/.).
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și art.119-127 din Codul de Procedură Fiscală.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru în conformitate cu disp.art. 30 din OUG nr. 80/2013.
Reclamantul a atașat înscrisuri în dovedirea pretențiilor sale, respectiv: adresa nr._/16.07.2014 emisă de S. Județean de Urgență D. T. S. către I. A., nr. 6076/11.08.2014 emisă de S. Județean de Urgență D. T. S. către SPCLEP D. T. S., nr.1377/23.01.2013 emisă de S. Județean de Urgență D. T. S. către IPJ M., adresa nr._/11.11.2013 2014 emisă de S. Județean de Urgență D. T. S. către IPJ M., angajament de plată I. A. din 28.03.2011, foaie de observație clinică generală din 25.03.2011, decont cheltuieli nr._/05.11.2014, dispoziție nr. 99 din 07.05.2014 emisă de Consiliul Județean M., delegație.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp.art. 313 din Legea nr. 95/2006 – privind reforma în domeniul sănătății, art. 119-127 Cod Proced. Fiscală.
A solicitat judecata în lipsă, în baza art. 242 alin. 2 C..
La data de 24.11.2014, reclamantul a depus la dosarul cauzei precizare de acțiune (f.42-43).
Pârâta nu a formulat întâmpinare, astfel că instanța a fixat primul termen de judecată la data de 16.06.2015.
La termenul din 16.06.2015 instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile atașate la dosar.
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr. 2210/16.06.2015 Judecătoria Dr.Tr.S., a respins acțiunea, pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către reclamant rezultă că pârâta I. A. a beneficiat de servicii medicale de urgență, fiind internată la Secția Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență D. T. S. în perioada 25.03-28.03.2011, iar în urma acestei internări, figurează în evidențele contabile ca debitor cu suma de 579 lei, astfel cum rezultă din foaia de observație emisă de unitatea medicală sus amintită (fila 14-17), pârâta fiind victima unei agresiuni.
Cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea pârâtei A. M. în perioada sus amintită s-au ridicat la suma de 579 lei, potrivit decontului de cheltuieli întocmit de unitatea medicală (fila 18).
Prin prezenta acțiune reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S. a solicitat obligarea pârâtei I. A., victimă a unei agresiuni, la plata sumei de 579 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, invocând în drept dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006.
Prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății statuează următoarele: persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Din analiza textului de lege mai sus enunțat a rezultat că legiuitorul a stabilit în mod imperativ categoria de persoane căreia îi revine obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constând în cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistență medicală acordată, în sensul că această obligație revine persoanelor care prin faptelor lor au adus daune sănătății altei persoane. Ca atare, furnizorul de servicii medicale nu se poate îndrepta cu solicitarea sa de recuperare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată chiar împotriva persoanei vătămate, întrucât dispozițiile legale aplicabile în această materie nu prevăd aceasta posibilitate.
În ceea ce privește referirile făcute de reclamant la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a constatat că textul de lege invocat de aceasta este inoperant împotriva pârâtei, deoarece pârâtul nu este o persoană care să fi adus prin fapta să daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgentelor medico chirurgicale.
Instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 92 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului.
Totodată, potrivit disp. art. 91 din Legea nr. 95/2006 statuează că asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale.
De asemenea, conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 95/2006, finanțarea acordării asistenței medicale publice de urgență se face de la bugetul de stat și din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.
Instanța a apreciat ca nefiind întemeiate apărările reclamantei în sensul că pârâta în calitate de persoana vătămată trebuie să suporte aceste cheltuieli întrucât acesta nu a depus la unitatea medicală dovezi privind numele făptuitorului sau dacă aceasta a formulat plângere penală împotriva persoanei vinovate. Sub acest aspect instanța a amintit că nu există nici o dispoziție legală care să oblige persoana vătămată, în speță pârâta I. A., să formuleze plângere penală împotriva făptuitorului. De asemenea, nu se poate reține nici faptul ca persoana vătămată, prin omisiune nu și-a îndeplinit o obligație prevăzută de lege, astfel încât omisiunea să îi fie imputabilă și să constituie temei al răspunderii civile.
Legiuitorul prin instituirea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 a urmărit consacrarea cadrului legal de atragere a răspunderii civile a persoanei care a săvârșit . și nicidecum de îngrădire a drepturilor persoanei vătămate. Instanța a apreciat ca fiind absurd a considera că persoana vătămată printr-un fapt propriu să beneficieze de asistență medicală de urgență gratuită, pe când persoana vătămată prin fapta unui terț să fie obligată la plata acestui serviciu. Acest raționament este susținut și de argumentul potrivit căruia în situația în care persoana vătămată ar fi avut calitatea de persoana asigurată, prin aplicarea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 s-ar realiza o plată nedatorată.
Având în vedere cele expuse mai sus, raportat la dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, instanța a apreciat că acțiunea formulată de reclamant nu este întemeiată, motiv pentru care a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S. în contradictoriu cu pârâta I. A..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A solicitat admiterea apelului, casarea sentinței pronunțată de instanța de fond și pe cale de consecință, obligarea pârâtului la plata sumei de 579 lei, plus dobânzi și penalități până la data plății.
Având în vedere dispozițiile art. 313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății se referă cu strictețe la prejudiciile suferite de victimele accidentului rutier/agresiunilor, prejudicii care în mod natural trebuie suportate de persoana vinovată. Furnizorul de servicii medicale are posibilitatea de a se îndrepta împotriva autorului faptei ilicite, care a provocat daune sănătății altei persoane numai atunci când s-a stabilit o formă de vinovăție în sarcina acestui autor.
În cazul accidentelor rutiere și agresiunilor serviciile medicale nu sunt decontate de CJAS.
Intimata – pârâtă nu a formulat întâmpinare.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate tribunalul îl apreciază ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, modificată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 72/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Este de precizat că mențiunea din cuprinsul textului invocat anterior, în sensul că făptuitorii răspund "potrivit legii", trimite în mod obligatoriu la dispozițiile art. 998 - 999 din Codul civil, potrivit cărora orice faptă a omului, săvârșită cu intenție, praeterintenție sau din culpă, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara însă acest temei trebuie avut în vedere la aprecierea răspunderii autorului vătămării și nu al persoanei vătămate beneficiară a îngrijirilor medicale.
Nu poate fi primită susținerea apelantei că din acest text de lege se poate concluziona faptul că, pârâta avea obligația să efectueze demersurile legale, pentru a stabili vinovăția agresorului, chiar și numai în scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acțiunii în instanță, întrucât atunci când legiuitorul stabilește pe cel responsabil de suportarea cheltuielilor rezultate din acordarea serviciilor medicale precizează expres că acesta este persoana care prin fapta ei aduce daune sănătății altei persoane, adică făptuitorul.
Așadar cum legiuitorul stabilește identitatea între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic(calitate procesual pasivă) rezultat ca urmare a încălcării dreptului subiectiv al altei persoane, judecătorul nu poate da o altă interpretare textului pentru că ar adăuga la lege.
Pentru toate aceste motive, apreciind că sentința instanței de fond este legală și temeinică, pârâta intimată neputând fi obligată la plata sumelor reprezentând îngrijiri medicale atunci când a fost victima unui accident rutier, în baza art.480 alin.1 C.pr.civ. apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență D. T. S. cu sediul în municipiul D. T. S., ., nr. 4, județul M., având Cod fiscal_ împotriva sentinței civile nr. 2210/16.06.2015 pronunțată de Judecătoria D. T. S. în contradictoriu cu intimata-pârâtă I. A. CNP_, cu domiciliul în ., având ca obiect pretenții.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2015.
Președinte, V. R. | Judecător, F. M. | |
Grefier, M. B. |
Redactat M.F/05.11.2015.
tehnoredactat M.B., Ex.4/5 pag.
jud.fond T. T.
Cod operator 2626
| ← Pretenţii. Sentința nr. 49/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 771/2015. Tribunalul... → |
|---|
