Pretenţii. Sentința nr. 49/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 49/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 49/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 49/2015
Ședința publică de la 21 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. O.
Grefier L. I.
Pe rol judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul C. F. împotriva
pârâtului R. E. V.-E., având ca obiect,pretenții daune morale în valoare de 120.000 euro
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul și pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că prin serviciul registratură reclamantul a depus la dosar o cerere prin care a precizat că renunță la judecata cererii și la dreptul pretins .Au fost depuse și două copii de pe BI.
Instanța a acordat cuvîntul pe cererea de renunțare .
Reclamantul C. F. după ce a fost identificat după BI a precizat că renunță la judecarea cererii și la dreptul pretins .
Pârâtul R. E. V.-E. a solicitat ca instanța să ia act de renunțarea la judecată și la dreptul pretins. Nemaifiind alte cereri de formulat și dosarul fiind în stare de judecată s-a trecut la soluționare;
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față ;
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul M. la data de 09.06.2015 reclamantul C. F. a chemat în judecată pe pârâtul R. E. V.-E.,pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata daune morale în valoare de 120.000 euro.
In motivarea acțiunii a precizat că în numărul 6386/5 mai 20/5 al cotidianului Datina numitul R. E. V.-E. în articolul „Accente satirice/Enormități, aberații, penibilități" l-a etichetat, alături de alți slujitori într-ale scrisului, „scrib-ojicial", „oportunist", „slugarnic" și „obsedat până la pragul dejos al degradării si mutilării lăuntrice, pana ia caricatural și grotesc"1, „meschin", „graf oman ".
Sub pretextul analizării cărții „Pelegrin prin Ț. Severinului", V. R. utilizează denigrator, la adresa acesteia .„este cea mai penibilă, mai descalificantă și mai grețoasă mostră de di/entatism și amatorism păgubos", „jenant de prost scrisă, amorfă și de un sufocant prozaism, de compilații".
Toate aceste expresii sunt în măsură să-i afecteze activitatea de redactor al Agenției Naționale de Presă Agerpres a statului român și să aducă grave prejudicii calității reclamantului de angajat al instituției.
Tot în cuprinsul acestui articol l-a jignit pe reclamant calificându-l „urechist", „superficial".
In nr. 6387/6 mai 2013 al „Datinei", sub același titlu, V. Rusii continuă calomnios .: „F. C. își dă (...) întreaga măsură a ignoranței sale (...) și a incapacității de a gândi", ,,afirmații (...)de o neverosimilă stupiditate". în text el sugerează că nu reclamantul nu are avea „mintea unui om în toate mințile", iar sub umbrela unui subterfugiu califică drept„aberantă", idioțenie fără pereche" afirmația mea despre patrimoniul Bibliotecii l.G. Bibicescu.
In aceiași stil, cu cinism, continuă să atragă atenția opiniei publice asupra „stupizeniei afirmației lui F. C.".
De asemenea, cu obstinație, își arogă dreptul de judecător-cenzor, punând la îndoială calitatea mea de angajat al Agenției statului român - Agerpres, și ortografiază în ghilimele funcția de „REPORTER" și că „//" erau mințile plecate cu sorcova" și materialele publicate în carte sunt: „bolboroseală inconștientă de enormități și penibilități".
Reclamantul a fost acuzat pe nedrept că a considerat nejustificat Biblioteca I G Bibicescu „valoroasă" și trece sub tăcere faptul că în context reclamantul nu a făcutvreo paralelă intre aceasta și alte instituții.
In finalul comentariului revine calomnios cu expresiile „enormități", ,,aberații", ,,penibilități".
In nr 6388/7mai2015, al cotidianului Datina, sub același titlu. V. R. își continuă criticile nefondate la adresa mea prin aluzia că locuiesc în Dudașul Cernețiului, unde se află și etnici romi. precizând: „într-un limbaj specific Dudașului Cernețiului", în aceiași manieră se pronunță la adresa materialelor publicate în carte, categorisindu-le: „aiuritoare enormități",„inepții".
In context pârâtul îl aduce în discuție pe ..T. Concoli", personaj cu o condiție precară, tocmai pentru a –l alătura pe reclamant acestuia, și, referindu-se la o afirmație care aparține unui intervievat al reclamantului, apreciază materialul „cretinoid și inept".
Argumentul pe care îl aduce se referă la faptul că reclamantul ar fi fi sustras din hebdomadarul „Buletin de M." un text pe care l-am publicat la pagina 40 a cărții „Pelegrin în Tara Severinului".
V. R. susține că reclamantul a preluat un fragment clin reportajul „Perle subterane ale județului M." care a apărut în 24 noiembrie 2014, „cu mult timp înainte de apariția cărții".
Această afirmație injurioasă îi poate atrage reclamantului severe sancțiuni atât din partea Agenției Naționale de Presă Agerpres, unde lucrez, a conducerilor publicațiilor în ale căror colectiv de redacție sunt. Noul literator, Curtea de la Argeș. Lumina din Serbia, și al Uniunii Scriitorilor din România al cărui membru sunt.
Reclamantul a precizat că pârâtul nu a făcut decât să-l discrediteze, calomnia și a-i afecta imaginea publică de scriitor și ziarist.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, conform art. 36 și 40 N.C.P.C.
A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pentru că este extrem de evident faptul că subiectul, cauza cererii de chemare în judecată a reclamantului este complet falsă, inventată tendențios și cu rea-credință. C. F. susține în cererea sa că pârâtul l-a insultat și calomniat citând expresii și cuvinte considerate injurioase, care nu se referă la persoana sa. In realitate, toate acestea se referă la cartea sa, care, în opinia pârâtului, este sub orice critică. Subliniez apăsat încă o dată: nu îl critică aspru pe reclamant, ci cartea sa, „Peregrin prin Tara Severinului", după părerea pârâtului de scriitor profesionist (membru titular al Uniunii Scriitorilor din România), eseist, istoric și critic literar, este foarte prost scrisă. Or formularea de considerații critice cu privire la valoarea unei cărți se constituie într-un drept elementar și într-o obligație morală, impusă de însuși statutul său de scriitor și gazetar profesionist, abilitat și avizat în domeniu. De altfel, însuși reclamantul îi confirmă și îi susține clar, cu o nesperată tărie și forță probatorie ideea fundamentală a apărării pârâtului, că nu îl critică pe reclamant, ci cartea lui, cu expresii fără echivoc, pe care pârâtul le-a citat cuvânt cu cuvânt, din cererea reclamantului de chemare în judecată: „în aceeași manieră se pronunță la adresa materialelor publicate în carte, categorisindu-le: „aiuritoare enormități, inepții". Sau: „In finalul comentariului revine calomnios cu expresiile „enormități", „aberații", „penibilități". De ce „calomnios"? Cartea este un obiect, poate fi calomniat un obiect?! Sau: „Califică drept „aberantă", „idioțenie fără pereche" afirmația mea despre patrimoniul Bibliotecii „I. G. Bibicescu". Așadar, calific afirmația în discuție, nu pe reclamant C. F.. La fel stau lucrurile și cu celelalte așa-zise insulte și calomnii transcrise de C. F. în plângerea sa: toate se referă la cartea publicată, nu la persoana autorului.
Se impune o precizare absolut necesară:,și mari scriitori, unii chiar de geniu, au scris, la un moment dat, „enormități, aberații, penibilități", cum am scris eu despre cartea lui C. F., iar prin aceste accidente, „excepții" biobibliografice prestigiul lor nu a avut de suferit semnificativ, hotărâtor, ansamblul operei lor valoroase i-a salvat și au rămas pentru totdeauna pe soclul lor nepieritor. Să dăm câteva exemple de la noi, de dată mai recentă. M., genialul filozof C. N. a afirmat într-un loc „aberația" și „stupizenia" că: „Singura limbă din lume în care se poate scrie poezie este limba română". A stupefiat pe toată lumea această nefericită afirmație, această „stupizenie" și „aberație", dar nimeni nu 1-a catalogat pe C. N. drept „stupid" și „aberant". Am putea da sute de exemple, cu scriitori și oameni de artă și cultură la fel de celebri.
Intre valoarea unui scriitor și o carte a sa nu se poate trage semnul egal, iar cartea nu trebuie confundată cu scriitorul și invers. Numai C. F. face „greșeala" tendențioasă, voită, de rea-credință, de a-și asuma atributele cărții, calificativele și criticile ei și de a se declara „denigrat". în acest sens, al acestei optici total false și discreționare, a lui C. F., mai apelăm la forța probantă și clarificatoare a unui alt citat din cererea lui: „Utilizează denigrator (de ce denigrator?) la adresa acesteia (a cărții n.n.): „... este cea mai penibilă ... mostră de diletantism și amatorism păgubos", „jenant de prost scrisă, amorfa și de un sufocant prozaism". După câte lesne se poate observa este vorba despre considerații și opinii critice despre o carte, care nu au cum să fie taxate drept insulte și calomnii la adresa autorului.
In fapt, pârâtul a analizat critic, în termeni adecvați ținutei ei intelectuale de cea mai joasă speță, o carte total nereușită, iar autorul, deranjat peste măsură de opiniile critice ale pârâtului, rănit în orgoliul de creator, încearcă în mod neonest, să se răzbune chemându-l în judecată pe pârât și inventând așa-zise insulte imaginare. De altfel, încă de la începutul polemicii dintre părți și fără să-i treacă măcar prin cap pârâtului că vor ajunge în fața instanței, în numărul din 7 mai 2015, al ziarului „Datina", am scris: „In mod corect și civilizat lui F. C. i s-a găzduit un „drept la replică", în numărul de ieri al cotidianului „Datina". în loc să se angajeze într-o polemică de idei, cu argumente zdrobitoare, de ordinul informației științifice și să combată opiniile noastre critice cu privire la cartea „Peregrin prin Ț. Severinului", autorul își transformă intervenția publicistică într-un grosolan atac la persoană ... Cititorii ziarului au putut lesne observa că pârâtul a analizat critic o carte, iar F. C. a defăimat un om, viața și activitatea lui".
Reclamantul C. F. are o atitudine total necorespunzătoare față de actul de justiție, față de instanță, prin încercarea de a duce în eroare cu numeroase afirmații inexacte, răstălmăcite, mincinoase cuprinse în cererea sa de chemare în judecată. Câteva exemple: C. F. susține în cerere că pârâtul l-a făcut „grafoman", în realitate pârâtul scria: „dă semne de o prolificitate vecină cu grafomania", ceea ce este cu totul altceva, cu totul diferit.
Fraza cu „scribi oficiali", iar nu „scriboficial", cum minte C. F. se constituie într-un enunț generic, general, care se referă la o întreagă categorie, mulțime de inși, nu direct, în mod expres și în exclusivitate la el. Mai minte cu rea-intenție în cerere, când scrie „eu nu am făcut vreo paralelă între Biblioteca I. G. Bibicescu și alte instituții", în condițiile în care, în carte scrie clar, subliniat: „Biblioteca Județeană I. G. Bibicescu este cea mai bogată din Europa". Cum nu a făcut „vreo paralelă", în condițiile în care, în carte scrie clar, subliniat: „Biblioteca Județeană I. G. Bibicescu este cea mai bogată din Euroț (p.86 din cartea „Peregrin prin Ț. Severinului"). Cum nu a făcut „vreo paralelă", cum a comparat-o, când este evident că o compară cu toate bibliotecile din Europa și afirmă mod incredibil, stupefiant, că „este cea mai bogată", ceea ce se constituie exact cum semnalează chiar din titlul meu o „enormitate", o „aberație", o „penibilitate", cuvinte care reclamantul le consideră insulte la adresa persoanei sale, iar nu calificative în legăti cu această afirmație stupefiantă, greu de explicat. Exemplele s-ar putea înmulți, pentru este plină de susțineri mincinoase cererea reclamantului.
In legătură cu afirmația reclamantului că îl „acuz de plagiat, furt de fraze întregi pasaje, pe care, sugerează, mi le-am însușit", fac, înainte de toate, observația că o acuzat nu se face prin sugestii, iar sub incidența legii intră faptele clare, nu „sugestiile". Dar textul despre care face vorbire reclamantul nu este vorba despre acuze, ci i se pun întrebai și i se cer explicații („Datina", 8 mai, 2015) în legătură cu unele „coincidențe" „similitudini", cel puțin discutabile („Ghid cultural-turistic, 2003). Pasajul din articoh meu este cât se poate de explicit și relevant în acest sens și nu lasă loc la nicio alt interpretare: „Nu îl vom acuza nici de plagiat, nici de alte practici detestabile. îi vom pun( câteva nevinovate întrebări, la care credem că ar fi obligat moral să răspundă". Unde est atitudinea acuzatoare a acestor rânduri?
Reclamantul, în schimb, face vorbire în cerere despre publicarea textului său în alte publicații on line, în țară și peste hotare, totul foarte încurcat și cu o accentuată, vizibilă intenție de a fabrica probe false, măsluite, „potrivite", cum numai dumnealui știe, pe calculatoare și laptopuri. Vom depune copii xerox, în acest sens, cu o capacitate probatorie de necontestat.
Reclamantul a cerut insistent și i s-a acordat imediat DREPTUL LA REPLICĂ, pe care 1-a folosit nu într-un singur număr, cum se obișnuiște, ci în câte numere a dorit, adică în două. A avut spațiu tipografic suficient să combată toate susținerile mele și să lămurească toate problemele, din punctul lui de vedere. Există de sute de ani, în activitatea publicistică o cutumă, de onoare și spirit deontologic, în virtutea căreia cel care uzează de dreptul la replică, în condiții corespunzătoare, este obligat să considere totul o polemică de idei și opinii, colegiale și se oprește la acest stadiu. Lui C. F. i s-au publicat „drepturile la replică" în condiții ideale, adică în aceleași numere și alături de articolele mele, pentru că directorul ziarului „Datina" le-a considerat secvențe ale unei polemici colegiale, între doi scriitori și gazetari și, de aceea, le-a încadrat (și articolele mele și pe ale lui) sub același supratitlu sau „marginal" „Contre literare", toate acestea impunând o altfel de atitudine, mai elegantă, mai civilizată. Din păcate, C. F. și-a transformat „dreptul la replică" într-un nefericit, regretabil prilej de a declanșa un furibund atac la persoană, de cea mai joasă speță, grosolan, trivial, de maidan și mahala, cu o densitate incredibilă, stupefiantă, de insulte ordinare, grave, de o rară trivialitate, de injurii și mahalagisme cum nu am mai întâlnit, în cei peste 55 de ani de activitate de ziarist: „G. ratat de mahala", „ignorantul V. R.", „cerșetor de premii", „mangafaua", „pișolcea", „ins tară scrupule", „pezevenghiu", „gardian de stadă", „cinicul gazetar", „urma ticăloșiei sale", „măi, cârtiță", „mișel", „spurcăciune", „om al tavernei", „un pigmeu", „fără coloană și obraz", „suflet negru", „parvenit", „de cea mai joasă speță", „o legumă", „jalnic", „ipocrit", „bolnav psihic", „a milogit funcții", „dottore T." etc. etc. etc („Un gâgă ratat de mahala"de FI. C., „Datina", 6 mai, 2015 și al doilea „D. la replică", autor F. C., „Datina", 8 mai, 2015).
Este greu, dacă nu chiar imposibil să înțelegi cum un autor care adresează în scris o asemenea avalanșă mizerabilă, suburbană, de insulte și calomnii extrem de defăimătoare și grave, are tupeul înmărmuritor de a-1 chema în judecată pe omul pe care el însuși 1-a injuriat și 1-a dezonorat public, în cel mai josnic mod, după ce a cerut, uzat și abuzat într-o asemenea manieră incalificabilă, descalificantă de instituția de presă a DREPTULUI LA REPLICĂ. Foarte importantă în acest sens este NOTA REDACȚIEI: „Responsabilitatea față de opiniile articolelor publicate în cotidianul DATINA revine autorilor", pe care directorul G. B., speriat de avalanșa iresponsabilă de insulte nemaintâlnite în presa locală, pentru a se pune la adăpost de o eventuală chemare a sa în judecată, de către mine, se simte să o tipărească sub articolul reclamantului, în data de 6 mai 2015. Gazetar cu o experiență de peste 50 de ani în presa locală, G. B. apreciază indirect, prin această notă că este vorba despre un text foarte injurios și calomnios, aflat sub incidența clară a legii.
In condițiile în care articolul meu nu a făcut nimic altceva decât să semnaleze apariția unei cărți foarte prost scrise, este limpede că nici nu se poate pune problema unui „prejudiciu de imagine publică", iar temerile, exagerările aproape hazlii ale reclamantului că o să-i „aducă opropiu (?!) public, prejudicii materiale și morale incalculabile" au valoarea unor vorbe goale, fără nicio acoperire în realitate, inventate, fanteziste, conjuncturale, care nu pot convinge pe nimeni. Care prejudicii materiale? Ce prejudicii morale îți aduce publicarea unei cărți nereușite?
C. F. nu este persoană publică. Nu a ocupat niciodată vreun post sau vreo funcție înaltă, de 25 de ani trăiește din inițiative personale, în sectorul privat și de câțiva ani este corespondent local Agerpres, serviciu modest, fără implicații de ordin public deosebite. Apoi trebuie avut în vedere faptul că tirajul ziarului „Datina" este de numai 100 (o sută) de exemplare și, prin urmare, impactul lui public este insignifiant, ca și inexistent.
In concluzie, în baza argumentelor mai sus menționate și având în vedere atât prevederile interne, cât, mai ales, cele comunitare, prevăzute în art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pârâtul a solicitat, respingerea cererii de chemare în judecată, ca netemeinică, reclamantul nefăcând nici o dovadă în sensul susținerilor din acțiunea formulată.
In drept, pârâtul și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 36, 40 și 75, C. proc. Civ., art. 30 din Constituția României, art. 10 din CEDO, art. 19 din DUDO, etc.
La termenul din 21.09.2015 reclamantul a depus prin serviciul registratură o cerere de renunțare la judecată și la dreptul pretins astfel că instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 408 c.pr.civ în conformitate ce care ,, reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului ,,.
Cum în cauză renunțarea îndeplinește cerințele prev de art. 408 alin 1 c.pr.civ respectiv este expresă și neechivocă, provine de la o persoană cu capacitate deplină de exercițiu iar dreptul la care se renunță este unul din drepturile de care reclamantul poate dispune, tribunalul, în temeiul art 408 alin 2 c.pr.civ, va respinge cererea .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul C. F., domiciliat în S., ..M., împotriva pârâtului R. E. V.-E., domiciliat în Drobeta Turnu Severin, .,jud.M..
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Septembrie 2015
Președinte, M. C. O. | ||
Grefier, L. I. |
OMC/LI/
6.09.2015
Confidențial cod.op.2626
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3757/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Pretenţii. Sentința nr. 2210/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
