Pretenţii. Sentința nr. 2875/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2875/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 17/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 17/2015
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător C. Z.
Grefier N. C. B.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta S. Județean de Urgență D. T. S. împotriva sentinței nr.2875/02.10.2014 pronunțată de Judecătoria D. T. S. în dosar nr._, intimat fiind A. P., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa părților, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care, nemaifiind alte cereri, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Asupra apelului de față:
Prin cererea pe rolul Judecătoriei Vînju M. sub nr._, reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S. a chemat în judecată pe pârâtul A. P. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 2889 lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare și a serviciilor medicale, plus dobânzi și penalități până la data plății efective a debitului.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 15.08.2009 pârâtul A. P. a fost internat în cadrul unității spitalicești, fiind victima unui accident de circulație, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 15.08.2009 – 27.08.2009, iar în urma acestei internări, figurează în evidențele contabile ca debitor cu suma de 2889 lei.
A mai arătat că, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
A menționat faptul că deși paratul a fost înștiințat de plata spitalizării, nu a depus la secretariatul unității nici o dovadă din care să reiese numele făptuitorului, alte date referitoare la stadiul dosarului, daca a depus plângere penală sau dacă se afla vreun dosar pe rol in acest sens.
La data de 19.05.2014 reclamantul a depus la dosarul cauzei cerere de complinire a lipsurilor acțiunii, la care a atașat foaie de observație clinică generală și decont, îndeplinind obligațiile stabilite în sarcina sa.
Având în vedere că pârâtul A. P. nu a depus întâmpinare în termenul de 25 zile prevăzut de art. 201 alin. 1 C.proc.civ., instanța față de dispozițiile art. 201 alin. 4 C.proc.civ., a constatat întrunite condițiile prevăzute de lege pentru fixarea primului termen de judecată și s-a dispus citarea părților.
La termenul din 02.10.2014 instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile atașate la dosar. Totodată instanța a procedat la luarea unei declarații pârâtului A. P. (fila 32) care a arătat că a fost victima unui accident de circulație, suferind leziuni corporale pentru care a fost internat in spital. A adăugat că întrucât este chiar persoana vătămată, apreciază că nu este responsabilitatea sa de a achita aceste sume ci dimpotrivă aceste sume trebuie achitate de către persoanele agresoare.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Judecătoria D. T. S. a pronunțat s.c.nr.2875/02.10.2014 prin care a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către reclamantă rezultă că pârâtul A. P. a beneficiat de servicii medicale de urgenta, fiind internat la Secția Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență D. T. S. in perioada 15.08.2009 – 27.08.2009, astfel cum rezulta din foaia de observație clinica generala întocmita de unitatea medicala sus amintita (fila 5), paratul fiind victima unui accident rutier.
Cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea paratului A. P. in perioada sus amintita s-au ridicat la suma de 2889 lei, potrivit decontului de cheltuieli întocmit de unitatea medicala (fila 4).
Prin prezenta acțiune reclamanta S. Județean de U. D. T. S. solicita obligarea paratului A. P., victima a unei agresiuni, la plata sumei de 2889 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, invocând in drept dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006.
Prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății statuează următoarele: persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii si au obligația sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Din analiza textului de lege mai sus enunțat rezultă ca legiuitorul a stabilit in mod imperativ categoria de persoane căreia ii revine obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constând in cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata, in sensul ca aceasta obligație revine persoanelor care prin faptelor lor au adus daune sănătății altei persoane. Ca atare, furnizorul de servicii medicale nu se poate îndrepta cu solicitarea sa de recuperare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata chiar împotriva persoanei vătămate, întrucât dispozițiile legale aplicabile in aceasta materie nu prevăd aceasta posibilitate.
În ceea ce privește referirile făcute de reclamantă la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a constatat că textul de lege invocat de aceasta este inoperant împotriva pârâtului, deoarece pârâtul nu este o persoana care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai in cazul urgentelor medico chirurgicale.
Instanța a avut in vedere si dispozițiile art. 92 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora acordarea asistentei medicale publice de urgenta, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului si un drept al cetățeanului.
Totodată, potrivit disp. art. 91 din Legea nr. 95/2006 statuează ca asistenta medicala publica de urgenta in faza spitaliceasca este asigurata de spitalele orășenești, municipale, județene si regionale aflate in structura Ministerului Sănătății Publice si/sau a autorităților publice locale.
De asemenea, conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 95/2006, finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgenta se face de la bugetul de stat si din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.
Instanța a apreciat ca nefiind întemeiate apărările reclamantei in sensul ca paratul in calitate de persoana vătămata trebuie sa suporte aceste cheltuieli întrucât acesta nu a depus la unitatea medicala dovezi privind numele făptuitorului sau daca acesta a formulat plângere penala împotriva persoanei vinovate. Sub acest aspect instanța amintește ca nu exista nici o dispoziție legala care sa oblige persoana vătămata, in speța paratul A. P., sa formuleze plângere penala împotriva făptuitorului. De asemenea, nu se poate retine nici faptul ca persoana vătămata, prin omisiune nu si-a îndeplinit o obligație prevăzuta de lege, astfel încât omisiunea sa ii fie imputabila si sa constituie temei al răspunderii civile.
Legiuitorul prin instituirea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 a urmărit consacrarea cadrului legal de atragere a răspunderii civile a persoanei care a săvârșit . si nicidecum de îngrădire a drepturilor persoanei vătămate. Instanța apreciază ca fiind absurd a considera ca persoana vătămata printr-un fapt propriu sa beneficieze de asistenta medicala de urgenta gratuita, pe când persoana vătămata prin fapta unui terț sa fie obligata la plata acestui serviciu. Acest raționament este susținut si de argumentul potrivit căruia in situația in care persoana vătămată ar fi avut calitatea de persoana asigurata, prin aplicarea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 s-ar realiza o plata nedatorata.
Având in vedere cele expuse mai sus, raportat la dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, instanța a apreciat ca acțiunea formulata de reclamant nu este întemeiata, motiv pentru care a respins cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul S. Județean de U. D. T. S. in contradictoriu cu paratul A. P..
Împotriva acestei soluții, în termen legal a declarat apel reclamanta S. Județean de Urgență D. T. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac exercitată, apelanta a susținut că în data de 15.08.2009 numitul A. P. a fost internat in cadrul unității în urma unei agresiuni/accident rutier, beneficiind de îngrijiri medicale in perioada 15.08-27.08.2010.
In urma acestei internări, intimatul pârât figurează ca debitor in evidentele contabile cu suma de 2889 RON in baza art. 313 din legea nr. 95/2006 - privind reforma in domeniul sănătății.
Apelantul reclamant a invocat disp. art. 313 alin. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006 și a arătat faptul că deși paratul a fost înștiințat de plata spitalizării, nu a depus la secretariatul unității nicio dovada din care sa reiese numele făptuitorului, alte date referitoare la stadiul dosarului, daca a depus plângere penala sau daca se afla vreun dosar pe rol in acest sens. Ținând seama ca termenul de prescripție este de 5 ani, fiind vorba de creanțe bugetare, completat cu refuzul părții vătămate de a transmite date referitoare la numele persoanei vinovate, au fost nevoiți sa intenteze acțiune civila pentru recuperarea sumei datorate. Paratul a luat cunoștință de contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, odată cu data externării, când a semnat si un angajament de plata.
In conformitate cu prevederile Codului Fiscal si de Procedura Fiscala, prescripția începe sa curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor, mai precis 1 ianuarie 2011, fiind aplicabil termenul de prescripție de 5 ani, fiind vorba de creanțe bugetare iar acțiunea a fost depusa in termenul legal. Apelanta a arătat că nu se poate invoca lipsa calității procesuale pasive, atâta vreme cat paratul deși înștiințat, nu a binevoit sa depună la secretariatul unității până acum, nicio dovada din care sa reiese numele făptuitorului.
Analizând apelul formulat instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele motive:
Potrivit dispozițiilor art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, modificată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 72/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Dispozițiile art. 998 - 999 din Codul civil prevăd că orice faptă a omului, săvârșită cu intenție, praeterintenție sau din culpă, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara însă acest temei trebuie avut în vedere la aprecierea răspunderii autorului vătămării și nu al persoanei vătămate.
Nu poate fi primită susținerea apelantei că din acest text de lege se poate concluziona faptul că, pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale, pentru a stabili vinovăția agresorului, chiar și numai în scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, întrucât atunci când legiuitorul stabilește pe cel responsabil de suportarea cheltuielilor rezultate din acordarea serviciilor medicale precizează expres că acesta este persoana care prin fapta ei aduce daune sănătății altei persoane, adică făptuitorul. Interpretarea dată de recurentă nu rezultă din nici un text legal, iar unde legea nu distinge, nici instanța nu o poate face.
Așadar, față de dispozițiile legale menționate, având în vedere că făptuitorul este obligat să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, iar nu persoana vătămată, pârâtul nu poate fi obligat la plata acestora. Obligația de face demersuri pentru a afla cine este făptuitorul îi revine reclamantei, nu persoanei vătămate, legea nu prevede nicio obligație pentru aceasta din urmă.
În consecință, instanța va pronunța o hotărâre prin care va respinge apelul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul civil declarat de apelanta S. Județean de Urgență Dr. Tr. S., cu sediul în mun. Dr. Tr. S., ., nr. 4, jud. M., împotriva sentinței nr.2875/02.10.2014 pronunțată de Judecătoria D. T. S. în dosar nr._, intimat fiind A. P., cu domiciliul în Izvorul F., județul M., CNP-_.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2015.
Președinte, C. P. | Judecător, C. Z. | |
Grefier, N. C. B. |
Red. CZ
Dact. CNB
Ex.4/20 Ianuarie 2015
Cod operator 2626
| ← Fond funciar. Sentința nr. 1421/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1346/2015. Tribunalul... → |
|---|
