Pretenţii. Sentința nr. 894/2016. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 894/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 162/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:043._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 162/A
Ședința publică de la 09 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător C. M.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta-reclamantă G. C. împotriva sentinței civile nr.894/22.09.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimatul-pârât S. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta-reclamantă, asistată de avocat S. G. și avocat C. E., pentru intimatul-pârât lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a depus de către avocat C. E., pentru intimatul-pârât împuternicirea avocațială, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, ori excepții invocate de soluționat, instanța constatând deschise dezbaterile, conform disp. art. 392 c.p.civ., acordă cuvântul asupra apelului:
Avocat S. G. pentru apelantul reclamant solicită admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, cu obligarea la cheltuieli de judecată, susținând că în mod greșit instanța a reținut că acțiunea formulată în cauză este neîntemeiată, fără a analiza și interpreta toate probele administrate, a analizat doar probele propuse de pârât, nu a avut în vedere faptul că depozițiile martorilor propuși de pârât relevă clar că sunt declarații subiective, că nu concordă cu adevărul, iar cele relatate nu au fost percepute personal pentru că acești martori nu au fost prezenți la momentul și locul producerii accidentului, a reținut ca pertinentă declarația martorului V. V., ori acesta nu a fost de față la producerea accidentului; aceeași inadvertență cu momentul real al producerii accidentului se întâlnește și în declarația martorului D. C..
Prima instanță nu a analizat în nici un fel depoziția martorului M. I. și nici pe cea a martorului S. A. care a afirmat că accidentul s-a produs la ora 18,00, dând eficiență declarațiilor unor martori care afirmă că accidentul s-a produs cu 3 ore înainte.
Avocat C. E., pentru intimatul-pârât S. A. solicită respingerea apelului conform întâmpinării depusă la dosar, susținând că sentința instanței de fond este temeinică și legală, aceasta a avut în vedere la pronunțarea hotărârii întregul material probator administrat în cauză: înscrisuri, declarații martori, raport de expertiză, cu cheltuieli de judecată depunând în acest sens chitanță privind achitarea onorariului de avocat și bon de carburant.
În baza art. 394 Cod procedură civilă închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Strehaia, reclamanta G. C. a chemat în judecată pe pârâtul S. A. pentru pretenții.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat ca în data de 07.07.2014, orele 18,00, Poliția orașului Strehaia a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 cu privire la faptul ca pe drumul sătesc ce face legătura între DN 67 și Abatorul C. s-a produs un accident de circulație soldat cu victime omenești.
Deplasându-se la fața locului organele de poliție au identificat pe ulița sătească nr. 1 din ., ce face legătura între DN 67 și Cătunul Găleata, în dreptul imobilului cu numărul 203, autoutilitara cu numărul de înmatriculare_, orientată cu fața către DN67 în poziție oblică față de axul drumului.
Cu ocazia cercetării la fața locului, organele de poliție au stabilit ca în momentul producerii accidentului, atoutilitara cu numărul de înmatriculare_ era condusă de pârâtul S. A..
In urma accidentului a rezultat vătămarea corporala a fiicei sale, numita M. I., care conform certificatului medico-legal nr.427/16.07.2014 emis de Serviciul de Medicină legală M. a necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor dacă nu survin complicații, leziunile putând data din 07.07.2014.
Prin ordonanța nr. 978/P/2014 din data de 24.09.2014 în temeiul art. 315 alin 1 lit b cod procedură penală, raportat la art. 16 lit b cod procedură penală, s-a dispus clasarea cauzei privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev de art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal.
Reclamanta a mai arătat că, după producerea accidentului, pârâtul a părăsit locul accidentului fără a manifesta vreun interes pentru sănătatea minorei.
Urmare a leziunilor suferite minora a fost nevoită să suporte, atât traume fizice, cât traume psihice, fiindu-i cauzat totodată un prejudiciu estetic evident.
Minora a mai acuzat o perioada îndelungată de timp dureri în zona feței, a capului și dureri la picior, iar din lipsa mijloacelor materiale nu a mai putut să meargă pentru obținerea prelungirii certificatului medico-legal, sens în care solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune materiale constând în cheltuieli cu îngrijiri medicale și a sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 19 și art.486 alin.2 din C.procedură penală.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar următoare înscrisuri: cererea de chemare în judecată, adeverință provenind de la Primăria Broșteni, adeverință de venit aferentă anului 2014, certificat de naștere privind pe minora M. I., certificat medico legal nr. 427/16.07.2014 și bilet de externare.
La data de 17.11.2014 reclamanta a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, constând în scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 605 lei, pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune materiale și a taxei de timbru în sumă de 3.105 lei, pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale.
La data de 18.11.2015, instanța a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar, și a dispus scutirea reclamantei de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 605 lei, pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune materiale și a taxei de timbru în sumă de 3.105 lei, pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale.
La data de 18.12.2014, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată și nelegală, iar reclamanta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele considerente: în fapt, G. C. l-a chemat în judecată pretinzând daune morale și materiale deoarece în data de 07.07.2014, orele 18,00, pe drumul sătesc ce face legătura între DN 67 și Abatorul C. s-a produs un accident de circulație a cărei victimă a fost fiica acesteia în vârstă de doi ani iar el am fost autorul acestui accident. Pârâtul a arătat că nu se face vinovat de producerea acestui accident, deoarece fetița în vârstă de doi ani a fost lăsată nesupravegheată de către reclamantă, așa încât, pur și simplu minora a țâșnit în fața autoutilitarei conduse de el, făcând impactul imposibil de evitat. A mai arătat că nu avea posibilitatea reală de a prevedea și nu avea cum să-și dea seama că minora în vârstă de 2 ani va țâșni din curte pe drumul public, fără să fie supravegheată de o persoană majoră care s-o împiedice să sară în fața autovehiculului, considerând că în speță, este vorba despre un caz fortuit exonerator de răspundere.
Pârâtul a precizat că mențiunea reclamantei privind faptul că a părăsit locul accidentului și că nu s-a interesat de soarta fetiței după accident, nu este reală, deoarece, așa cum rezultă și din Ordonanța 978/P/24.09.2014, organele de poliție l-au găsit la fața locului, unde au constatat urme de frânare și a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat. In fața organelor de poliție, reclamanta a recunoscut că intrase în curtea casei cu concubinul său, lăsând singure și nesupravegheate cele două minore în vârstă de 2 ani și 10 ani, determinând în acest mod, posibilitatea ca acestea să iasă pe drumul sătesc ce era destinat circulației autovehiculelor din ambele sensuri. Din aceste motive, chiar organul de poliție a constatat că nu i se incumbă nici o vină așa încât, nu a dispus măsuri sancționatoare față de pârât și a propus clasarea cauzei iar prin Ordonanța 978/P/24.09.2014 P. de pe lângă Judecătoria Strehaia a dispus clasarea cauzei penale.
În continuare a apreciat că reclamanta încearcă prin demersul judiciar promovat să obțină o îmbogățire fără just temei deoarece el nu se face vinovat de cele susținute de reclamantă, minora și reclamanta nu au suferit niciun fel de daune materiale sau morale întrucât minora a beneficiat de investigații și îngrijiri medicale gratuite, iar fetița nu a suferit traume fizice și psihice de natura celor descrise de reclamantă, sens în care a solicitat respingerea cererii.
La data de 29.12.2014 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat ca își menține cererea de chemare în judecată.
În soluționarea cauzei, instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu martorii S. G., M. I., D. C. si V. V., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei, a probei cu interogatoriul părților și proba cu expertiză medico legală.
Prin încheierea de ședință din data de 10.02.2015 instanța a luat act că avocatul reclamantei a renunțat la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului.
La data de 08.06.2015 a fost depus la dosar raportul de expertiză medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală C..
Prin sentința civilă nr.894/22.09.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta M. I., prin reprezentant legal G. C., a solicitat obligarea pârâtului S. A. la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune materiale și 100.000 lei daune morale, despăgubiri decurgând din săvârșirea de către pârât a faptei de vătămare corporală asupra minorei.
În fapt, din ansamblul probelor administrate (depoziții de martori corelate cu răspunsurile la interogatoriul luat reprezentantului legal al minorei reclamante și cu actele dosarului penal nr. 978/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia), a reieșit că în data de 07.07.2014, pârâtul a condus autoutilitara cu nr._, deplasându-se pe ulița sătească nr. 1 din ., pârâtul venea dintr-o curbă, se îndrepta către DN 67 iar la jumătatea uliței minora reclamantă a traversat în fugă . care circula pârâtul, pentru a ajunge la sora ei aflată de cealaltă parte a drumului, fiind lovită de autoturismul condus de pârât. Anterior, mama minorei și concubinul acesteia, însoțiți de minoră, reveniseră la domiciliu cu mașina pe care au parcat-o la poartă, au intrat în curte și au lăsat minora în drum, singură. Imediat după impact, minora s-a ridicat și a fugit la sora ei, după cum reiese din depoziția martorului ocular D. C..
Ulița are o lățime de aproximativ 4 metri și o lungime până în curbă de 80 metri. A reieșit că respectiva curbă este fără vizibilitate, martorul V. V., propus de pârât, afirmând că cine vine din curbă nu poate să circule decât cu viteză foarte mică. Mai mult, martorul S. G., propus de reclamantă, a precizat că el circulă pe ulița respectivă cu o viteză maximă de 30 – 40 km/h iar martorul ocular D. C. a susținut că pârâtul circula cu viteza de 20 km/h.
În drept, conform art. 1357 cod civil privind condițiile răspunderii, „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.”
Din prevederile art. 1352 Cod civil s-a reținut că „Fapta victimei înseși și fapta terțului înlătură răspunderea chiar dacă nu au caracteristicile forței majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, însă numai în cazurile în care, potrivit legii sau convenției părților, cazul fortuit este exonerator de răspundere.”
Potrivit art. 264 Cod procedură civilă referitor la aprecierea probelor, „Instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor. În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare.”
Întrucât prejudiciul produs reclamantei provine dintr-un accident de circulație, în vederea stabilirii temeiniciei acțiunii este necesar a se stabili persoana vinovată de producerea evenimentului rutier.
Nu se poate admite că venind dintr-o curbă fără vizibilitate, după ce a parcurs doar aproximativ 30 de metri dintr-o uliță lungă de 80 metri, deplasându-se către o intersecție cu un drum județean pe care dorea să se înscrie și ar fi trebuit să oprească autoturismul pentru a se asigura, pârâtul ar fi circulat cu o viteză care să depășească viteza legală maxim admisă de 50 km/h. Dimpotrivă, martorii audiați nemijlocit de instanță au susținut că este imposibil să depășești 30 – 40 km/h pe . pârâtul ar fi circulat cu 20 km/h.
În aceste condiții, având în vedere că din probatoriul administrat a reieșit fără dubiu că pârâtul circula cu viteza legală și că nu a avut nicio posibilitate de evitare a accidentului dat fiind că prin pătrunderea pe sensul său de circulație minora reclamantă a generat un pericol iminent și nu unul potențial, instanța a opinat că în speță trebuie reținută culpa exclusivă a victimei din vina căreia s-a produs accidentul în sensul că aceasta avea obligația de a se asigura la traversarea străzii (în concret, minora de doar 2 – 3 ani trebuia supravegheată de mama sa. Din probatoriu, inclusiv recunoașterea mamei minorei, audiată de organele de poliție, a reieșit că minora a fost lăsată singură în drumul public, în timp ce mama și concubinul ei au intrat în curte).
Fapta victimei prejudiciului reprezintă cauză care înlătură răspunderea civilă delictuală.
Fapta pârâtului care a accidentat victima ce s-a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis, traversând neregulamentar . răspunderea sa pentru prejudiciul produs, în condițiile în care a reieșit că fapta victimei a fost una ilicită și săvârșită în exclusivitate din culpa sa.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, potrivit prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, aceasta obligație avându-și sorgintea în culpa procesuală, dovedită prin aceea ca ea a pierdut procesul.
Reținând culpa procesuală a reclamantei și faptul că pârâtul a efectuat cheltuieli de judecată și a solicitat plata acestora, în baza dispozițiilor legale enunțate, instanța a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocațial achitat cu chitanța nr._/13.01.2015).
Prin încheierea din camera de consiliu din 19.11.2014, a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantă, dispunându-se scutirea acesteia de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 605 lei, pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune materiale și a taxei de timbru în sumă de 3.105 lei, pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale.
Observând prevederile art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, potrivit cărora „Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.”, instanța a dispus ca ajutorul public judiciar acordat reclamantei sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru în sumă totală de 3.710 lei, rămâne în sarcina statului.
Împotriva hotărârii susmenționată, a declarat apel apelanta G. C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A motivat în esență că în mod greșit instanța a reținut că acțiunea formulată în cauză este neîntemeiată, fără a analiza și interpreta toate probele administrate.
Instanța a analizat doar probele propuse de pârât, nu a avut în vedere faptul că depozițiile martorilor propuși de pârât relevă clar că sunt declarații subiective, că nu concordă cu adevărul, iar cele relatate nu au fost percepute personal pentru că acești martori nu au fost prezenți la momentul și locul producerii accidentului.
Astfel, instanța a reținut ca pertinentă declarația martorului V. V., ori acesta nu a fost de față la producerea accidentului; aceeași inadvertență cu momentul real al producerii accidentului se întâlnește și în declarația martorului D. C..
În realitate accidentul s-a produs la orele 18,00, aspect menționat în cuprinsul procesului verbal întocmit de către organele de poliție.
Instanța nu a analizat în nici un fel depoziția martorului M. I. și nici pe cea a martorului S. A. care a afirmat că accidentul s-a produs la ora 18,00, dând eficiență declarațiilor unor martori care afirmă că accidentul s-a produs cu 3 ore înainte.
Cât privește fondul cauzei, apelanta a solicitat să se constate că minora M. I., victimă a unui accident de circulație produs de pârât, a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de zile de îngrijiri medicale, a suferit fizic și psihic cauzându-i-se un prejudiciu estetic major.
A solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii.
La 10.12.2015 apelanta a formulat cerere de ajutor public judiciar solicitând scutirea la plata taxei de timbru în cuantum de 1855 lei. În conformitate cu prevederile art.8 alin.1 și art.33 din OUG nr.51/2008 privind ajutorul public în materie civilă, prin încheierea din 15.12.2015 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ cererea a fost admisă.
Intimatul S. A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului. A susținut că instanța a avut în vedere la pronunțarea hotărârii întregul material probator administrat în cauză: înscrisuri, declarații martori, raport de expertiză.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor aduse, având în vedere probatoriul administrat și dispozițiile legale în materie, se apreciază apelul nefondat.
Prin cererea de chemare în judecată adresată Judecătoriei Strehaia și înregistrată sub nr._ reclamanta G. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. A. ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata sumei de_ lei reprezentând daune materiale și_ lei daune morale, despăgubiri decurgând din săvârșirea de către pârât a faptei de vătămare corporală asupra minorei M. I..
Prima instanță a făcut o corectă interpretare a stării de fapt și o corectă apreciere a probelor în cauza dedusă judecății. Hotărârea a fost criticată sub aspectul interpretării probelor, a declarațiilor de martori, susținându-se că s-a dat eficiență declarațiilor unor martori care nu au perceput direct momentul săvârșirii faptei, că s-a reținut că accidentul s-ar fi produs la orele 15,00-16,00 când de fapt acesta a avut loc la ora 18,00, că nu s-a analizat întregul material probator administrat.
Din examinarea conținutului hotărârii criticate se reține că instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea hotărârii întregul material probator administrat în cauză.
Instanța a reținut în mod corect că în data de 07.07.2014 pârâtul a condus autoutilitara cu nr._ pe ulița sătească nr.1 din . uliței, minora a traversat în fugă . care circula pârâtul pentru a ajunge la sora ei aflată de cealaltă parte a drumului, fiind lovită de autoutilitara condusă de pârât.
În fața organelor de poliție, mama minorei M. I. a declarat că locuiește împreună cu minora și concubinul său în com. Broșteni, . ziua de 07.07.2014 orele 18,00 când s-a întors de la magazinul din . la locuință, a coborât din mașină împreună cu concubinul și au intrat în curtea locuinței. Minora în vârstă de 2 ani a rămas nesupravegheată pe drumul public. Atunci când a auzit o bubuitură mama minorei a ieșit la poartă și a văzut-o pe aceasta căzută în mijlocul drumului lângă o mașină albă oprită.
Din depoziția mamei minorei, rezultă că aceasta nu a fost prezentă la momentul impactului.
Potrivit depoziției martorului D. C. care a văzut dinamica accidentului, pârâtul conducea cu viteză redusă, cca 20 km/oră, fiind imposibil să aibă viteză mai mare deoarece venea din curbă. Martorul a declarat că minora a alergat, traversând . cealaltă fetiță, iar în momentul în care a ajuns în stradă a fost lovită de mașina pârâtului. Imediat după impact pârâtul a oprit. Martorul a declarat că dacă nu ar fi avut această posibilitate deoarece conducea cu viteză mică, accidentul ar fi putut fi mai grav. După impact, imediat, minora s-a ridicat și a fugit la sora sa.
Aspectul că nu se poate conduce cu o viteză mare pe ulița respectivă este confirmat și de martorul S. G. care a declarat că nici el când conduce nu poate depăși 30-40 km/oră.
La fel martorul V. V., susține în depoziția sa că ulița e lată de 3-4 m și are o lungime de aproximativ 80 m. Fiind o curbă fără vizibilitate, când vine din curbă nu poate circula decât cu viteză foarte mică, din partea carosabilă până la gardurile locuințelor fiind o lățime de 1 m.
Prima instanță nu a reținut depoziția martorului M. I. invocată în apel, care a susținut că pârâtul avea o viteză de 60 KM/oră, probatoriul administrat infirmând susținerile sale.
Hotărârea a fost criticată și sub aspectul momentului producerii impactului, instanța dând eficiență depozițiilor martorilor care au susținut ca oră a producerii accidentului, ora 15,00-16,00.
Motivul urmează să fie înlăturat, relevant în cauză fiind faptul că materialul probator administrat, atestă faptul că accidentul s-a produs din vina reclamantei apelante care a lăsat nesupravegheată minora în vârstă de 2 ani, în timp ce se afla cu concubinul său în curte.
Nu se va reține nici motivul că instanța nu a analizat aspectul că pârâtul a părăsit locul accidentului sau că nu s-ar fi interesat de soarta minorei după accident.
Așa cum rezultă din ordonanța Parchetului nr.978/P/24.09.2014 organele de poliție l-au găsit pe pârât la fața locului, au constatat urme de frânare și l-au testat cu aparatul alcooltest. Mai mult chiar, reclamanta în declarația dată la poliție a susținut că atunci când a ieșit la poartă și a văzut-o pe minoră căzută în mijlocul drumului, lângă ea era o mașină albă oprită.
Probele administrate infirmă și susținerea reclamantei că pârâtul nu ar fi manifestat interes față de starea minorei, atât din declarația reclamantei cât și a martorilor rezultând că acesta s-a dus la spital, ducând chiar o plasă cu alimente.
Instanța a apreciat în mod corect că trebuie reținută culpa exclusivă a victimei din vina căreia s-a produs accidentul, în sensul că aceasta trebuia să se asigure la traversarea străzii (în cauză față de vârsta minorei – 2 ani – aceasta trebuia să fie supravegheată de mama reclamantă).
Cât privește motivul legal de traumele fizice și psihice suferite de către minoră, instanța îl va înlătura, minora beneficiind de investigații și îngrijire medicală gratuită. Potrivit raportului de expertiză medico-legală administrat în cauză, minora nu a prezentat modificări psihopatologice sau de natură fizică, astfel încât nu se poate reține nici motivul că ar fi suferit prejudicii estetice.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din 15.12.2015 pronunțată de Tribunalul M. a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de apelantă, dispunându-se scutire de la plata taxei de timbru în cuantum de 1855 lei.
Față de dispozițiile art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, potrivit cărora dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia, instanța va dispune ca ajutorul public judiciar acordat reclamantei sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru să rămână în sarcina statului.
Pentru considerentele expuse, apreciindu-se că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, apelul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă G. C. domiciliată în ., CNP_ împotriva sentinței civile nr.894/22.09.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimatul-pârât S. A. domiciliat în comuna Florești, ., având ca obiect pretenții.
Obligă apelanta la 500 lei cu titlu cheltuieli de judecată către intimat.
Cheltuielile procesuale avansate de stat rămân în sarcina acestuia și reprezintă ajutor public în sumă de 1855 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Februarie 2016
Președinte, L. B. | Judecător, C. M. | |
Grefier, M. B. |
Red.L.B./tehnored.M.B.
Ex.4/7 pag/02.03.2016
jud.fond N. V.-Șt.
Cod operator 2626
| ← Fond funciar. Decizia nr. 172/2016. Tribunalul MEHEDINŢI | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1/2016. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
