Rezoluţiune contract. Decizia nr. 23/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 23/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 23/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 23/R/CA
Ședința publică de la 12 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. N.
Judecător A. B.
Judecător M. P.
Grefier D. A. D.
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul H. C. C., împotriva deciziei nr. 1229/R/26.01.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul Ș. C. I., având ca obiect de fond rezoluție contract .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul H. Cristinan C. personal și asistat de avocat B. C. si avocat Z. M. pentru intimat, lipsă fiind intimatul Ș. C. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat B. C., pentru contestator, a precizat ca intimatul nu are cunoștință de acest dosar, solicitând a fi citat persoanl.
Avocat Z. M. pentru intimata a depus la dosar împuternicirea avocațiala de reprezentare.
Instanța constata ca intimatul a fost legal citat pentru termenul din data de 22.01.2013, când a semnat personal citația și astfel, a dobândit termen în cunoștință, conform art. 153 alin. 1 C.pr.civ., iar pe de altă parte, la acest termen este reprezentat de un apărător ales.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată închise dezbaterile și în temeiul art. 150 cod procedură civilă, a acordat cuvântul asupra contestației;
Avocat Borcos C. pentru contestator a solicitat admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulata . A precizat ca si-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 318 C. pr. civ. teza a I-a. A solicitata cheltuieli de judecata.
Avocat Z. M. pentru intimat a solicitat respingerea contestației in anulare. Cu cheltuieli de judecata.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._ contestatorul H. C. C., a solicitat anularea deciziei civile nr. 1229/R/26.01.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul Ș. C. I..
În motivarea contestației a arătat că Tribunalul Mehedinti, prin decizia contestată, a admis recursul formulat de reclamantul S. I. apreciind că neexecutarea obligației de întreținere îi este imputabilă lui, întrucât nu l-a văzut pe reclamant la domiciliul acestuia din prezent.
Consideră contestatorul că instanța de recurs a apreciat în mod greșit probele administrate, pronunțând o hotărâre nelegală. Astfel, instanța de recurs nu a ținut seama de hotărârile judecătorești definitive și irevocabile pronunțate în acțiuni similare formulate de reclamant, hotărâri din care rezultă că în mod constant reclamantul a refuzat întreținerea, scopul urmărit de acesta, la îndemnul rudelor sale, fiind acela al desființării actului de întreținere și prin urmare, o nouă acțiune nu putea fi primită decât situația în care reclamantul făcea dovada că și-a schimbat atitudinea, în sensul că este de acord ca el, recurentul să îi presteze întreținerea, aducându-i la cunoștință locul unde dorește să îi acorde întreținerea.
Ori, reclamantul nu a făcut dovada că și-a schimbat atitudinea, dimpotrivă, și-a exprimat clar refuzul primirii întreținerii iar prestarea întreținerii față de reclamant la domiciliul nurorii surorii acestuia este practic imposibilă în condițiile în care acea locuință este proprietatea unei alte persoane și este evident că nu va avea niciodată permisiunea de a intra în acea locuință,cu atât mai mult cu cât întreținerea presupune și activități de igienă corporală, spălarea hainelor, etc.
A depus la dosar două declarații extrajudiciare ale numiților F. Ș. și M. I. I..
Contestatorul și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 318 teza I C. pr.civ.
Examinând contestația formulată se constată că aceasta este nefondată.
Potrivit prevederilor art. 318 alin. 1 teza I C.pr.civ., pe care a fost întemeiată contestația, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale”.
Greșeala materială la care se referă textul legii trebuie să privească o problemă de procedură, în legătură cu aspecte formale ale judecății în recurs și pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau reapreciere a probelor, ori, motivele invocate de contestator se referă la aprecierea greșită de către instanța de recurs a probelor administrate în cauză, ceea ce face ca prezenta contestație să nu poată fi primită.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE;
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul H. C. C., împotriva deciziei nr. 1229/R/26.01.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul Ș. C. I..
Obligă contestatorul să-i plătească intimatului 400 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Martie 2013.
Președinte, V. N. | Judecător, A. B. | Judecător, M. P. |
Grefier, D. A. D. |
Red. BA/I.L
Ex.2/10.04.2013
Cod operator 2626
| ← Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 69/2014.... | Fond funciar. Sentința nr. 210/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








