Anulare act. Decizia nr. 303/2013. Tribunalul MUREŞ

In temeiul art. 18 din OUG 51/2008, s-a dispus obligarea pârâtelor, în solidar, la plata în favoarea Statului român a sumei de 3311 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, cu privire la care instanța a admis cererea de ajutor public judiciar, prin încheierea din 28.09.2011.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul instanței, sub nr._, la data de 13.04.2011 și precizată ulterior, reclamanții C. I. si C. M., au solicitat în contradictoriu cu pârâtele . si . să dispună anularea parțiala a contractului de vânzare cumpărare încheiat intre parate la 12.10.2007 si autentificat sub nr. 2123 de BNP D. V. S. in ceea ce privește apartamentul nr. 1 identificat in Cf_/N nr. Cadastral 4822 C50- locuința de serviciu din imobilul situat in Tg. M., ..

Instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 5240 din 7 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Tîrgu-M. în dosar nr._ s-a admis acțiunea formulată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâta . a fost obligată această pârâtă să încheie cu reclamanții, în condițiile Legii nr. 85/1992, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul nr. 1 compus din două camere și dependințe, situat în Tîrgu-M., ., județul M., în caz de refuz, hotărârea urmând a ține loc de contract de vânzare-cumpărare, hotărârea rămânând definitivă și irevocabilă prin neapelare.

Totodată, din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare cu ipotecă autentificat sub nr. 2.123 din 12.07.2005 de BNP D. V.-S. și a încheierii de rectificare instanța a reținut că la data de 12 octombrie 2007 pârâta . a dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de_ mp situat în Tîrgu-M., ., județul M. și asupra construcțiilor edificate pe acesta, imobilul, teren și construcții, fiind înscris în cartea funciară nr._/N a localității Tîrgu-M. având nr. top. 4822, dreptul de proprietate astfel dobândit fiind înscris în cartea funciară.

Apartamentul cu privire la care s-a pronunțat la data de 7 noiembrie 2007 Judecătoria Tîrgu-M. era înscris la acel moment în cartea funciară nr._/N sub nr. cad. 4822 la C 50 – locuință de serviciu. Pentru a reține astfel instanța a avut în vedere, că pârâta . arătat în dosar nr._, în cadrul răspunsului la interogatoriul formulat de către reclamanți, că imobilul este evidențiat potrivit celor de mai sus, situație de fapt confirmată de altfel de cele ce rezultă din cercetarea planului de amplasament și delimitare a imobilului de la fila 149 din acest dosar. Acest plan este aferent cărții funciare nr._ a localității Tîrgu-M. în care se află înscris în prezent, în urma transcrierilor succesive, imobilul la care se referă sentința civilă nr. 5240 din 7 noiembrie 2007.

S-a reținut că prin sentința civila nr._/29.10.2010 Judecătoria Tg. M. a respins cererea de rectificare a cărții funciare anterior menționate formulata de către reclamanții C. in contradictoriu cu aceleași parate pentru considerentul ca nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii in prestație tabulara si de rectificare a cărții funciare prevăzute de Legea nr. 7/1996.

Din conținutul acestor hotărâri judecătorești analizate anterior prima instanță a concluzionat că s-a stabilit în mod clar si neechivoc faptul ca apartamentul 1 descris în petitul acțiunii introductive este cuprins in obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat de parate la 12 octombrie 2007 si respectiv este identic cu cel la care s-a făcut referire in cuprinsul sentinței civile nr. 5240/07.11.2007, nemaifiind necesare verificări sub acest aspect.

De asemenea s-a mai reținut că la pronunțarea soluției din dosarul nr._/320/2008 nu a fost necesara verificarea bunei sau relei credințe a parților.

Având clarificate aceste premise, instanța a soluționat cererea din perspectiva cauzei de nulitate invocate de către reclamanți, si anume cauza ilicita.

În ceea ce o privește pe pârâta . instanță a reținut că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare în discuție ( 12.10.2007) avea deja calitatea de parata in dosarul nr._ avand ca obiect obligarea sa la instrainarea imobilului in conditiile Legii nr. 85/1992. In consecinta, cunostea faptul ca bunul instrainat avea la data de 12.10.2007 caracter litigios. Pe de alta parte, obligatia instituita prin art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/1992 este calificata de jurisprudenta ca si o obligatie legala in rem care se naste la data la care chiriasul isi manifesta dorinta de a cumpara respectiva locuinta. Dupa cum rezulta din cuprinsul sentintei civile nr. 5240/07.11.2007 „este dovedit ca reclamantii au solicitat cumpararea apartamentului potrivit cererii din 08.06.2006 depusa la f. 4 din dosar” ( f. 3 din sentinta civila nr. 5240/2007). Astfel, este fara relevanta momentul pronuntarii sentintei civile nr. 5240/2007 si respectiv situatia existenta in cartea funciara la data de 12.10.2007 ( data semnarii contractului autentic de vanzare cumparare), deoarece obligatia paratei . a instraina reclamantilor apartamentul in litigiu s-a născut încă din momentul cererii de cumparare din 08.06.2007. In plus, conduita acestei parate care nu a adus la cunostinta instantei investita cu solutionarea dosarului nr._ incheierea contractului de vanzare cumparare incheiat in 12.10.2007 conduce la concluzia logica ca s-a dorit sustragerea vanzatoarei de la indeplinirea obligatiei sale legale prevazute de art. 7 alin. 2 din legea nr. 85/1992.

S-a concluzionat că vanzatoarea cunostea sau trebuia sa cunoasca faptul ca, referitor la apartamentele care cad sub incidenta art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/1992 ( precum cel din speta), din momentul in care chiriasul solicita cumpararea, unitatea respectiva nu mai are drept de optiune, fiind obligata sa vanda respectiva locuinta solicitantului, si nu unui tert.

In ceea ce o priveste pe parata ., prima instanță a reținut că reaua sa credință rezultă indubitabil din simplul fapt ca nu a vizionat anterior cumpararii bunul ce urma sa fie cumpărat. Altfel ar fi putut lua la cunostinta despre faptul ca apartamentul este ocupat de catre reclamanti, situatie neschimbata si in prezent dupa cum rezulta din aceea ca domiciliul actual al reclamantilor este in Tg. M., ., . si beneficiarii contractelor cu furnizorii de utilitati ( f. 61-69 din dosar).

Totodata faptul ca parata T. I. cunostea ca referitor la anumite apartamente din blocul de locuinte de serviciu in discutie exista litigii este recunoscut chiar de catre parata . cuprinsul intampinarii la cererea de chemare in garantie . Astfel, aceasta arata ca, cu ocazia negocierilor, a adus la cunostinta cumparatoarei prin reprezentantul acesteia, D. D. ca referitor la anumite apartamente exista litigii, iar mandatarul a declarat (e adevarat ca de o maniera generala, dar cuprinzatoare) ca are la cunostinta ca referitor la locuintele de serviciu ce fac obiectul contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 2123/12.10.2007 exista litigii (conform declaratiei autentificate a acestui mandatar din data de 12.10.2007- f. 118 din dosar ).

În consecință, în temeiul art. 948 pct. 4 vechiul cod civil raportat la art. 968 vechiul C. civ., avand in vedere ca in speta s-a dovedit reua credinta atat a vanzatoarei . si a cumparatoarei . ceea ce priveste instrainarea apartamentului nr. 1 indentificat in Cf_/N nr. Cadastral 4822 C50- locuinta de serviciu din imobilul situat in Tg. M., ., instanța a admis cererea precizata si a dispus anularea partiala a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 2.123 din 12.10.2007 de BNP D. V.-S. in ceea ce priveste acest apartament.

Tinand cont de efectele pe care le produce nulitatea absoluta partiala in concordanta cu principiul repunerii partilor in situatia anterioara si limitat la sfera interesului justificat de reclamanti, prima instanță a admis petitul al doilea din acțiune și a dispus revenirea in patrimoniul . apartamentului obiect al litigiului. Prima instanță a mai reținut ca prin contractul de vanzare cumparare din 12.10.2007 a fost constituit in favoarea creditoarei . SA un drept de ipoteca pentru suma de 12.000.000 euro cu privire la totalitatea imobilelor obiect al respectivului contract de vanzare cumparare, deci inclusiv cu privire la apartamentul in litigiu. Avand in vedere principiul indivizibilitatii ipotecii consacrat prin art. 1746 vechiul cond civil precum si faptul ca instanta nu a fost investita în acest dosar cu analizarea vreunei cauze de restrângere a acestui drept de ipotecă, urmează ca repunerea in situatia anterioara a bunului sa aiba in vedere mentinerea ipotecii si cu privire la acest bun. Însă acest lucru se va putea reglementa ulterior pe calea unei acțiuni separate.

În ceea ce privește cererea de chemare in garantie, prima instanță a reținut că prin încheierea de ședință pronunțată la data de 02.05.2012 instanța a admis exceptia nelegalei timbrari, raportat la imprejurarea ca parata nu a facut dovada achitarii taxei judiciare de timbru de 3311 lei si timbru judiciar de 5 lei aferent cererii de chemare in garantie formulata.

În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, în mod diferențiat, după cum obiectul este sau nu evaluabil în bani. La fel, OG nr. 32/1995 modificata instituie obligativitatea achitarii timbrului judiciar raportat la valoarea obiectului cererii, conform diferentierilor stabilite prin art. 3 din actul normativ mentionat. In cazul nerespectarii acestei obligatii, se va proceda conform prevederilor legale in vigoare referitoare la taxa de timbru.

Potrivit art. 20 alin.1 din Legea nr. 146/1997 modificata, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neplata taxei judiciare de timbru atrage anularea cererii ca netimbrată, în conformitate cu prevederile art.20 alin.3 din Legea nr. 146/1997.

Pentru aceste considerente, în temeiul textelor de lege enunțate, văzând că instanta a admis exceptia nelegalei timbrari, a dispus anularea cererii de chemare in garantie ca nelegal timbrata.

In temeiul art. 18 din OUG 51/2008 s-a dispus obligarea paratelor in solidar la plata in favoarea Statului roman a sumei de 3311 lei reprezentand taxa judiciara de timbru cu privire la care instanta a admis cererea de ajutor public judiciar prin incheierea din 28.09.2011.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta . solicitând admiterea recursului, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii reclamanților C. I. și C. M., cu obligarea intimaților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate în condițiile art. 105 alin. 2 Cprciv, producându-i-se recurentei o vătămare care nu poate fi remediată decât prin casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în limitele legale care a fost investită să soluționeze cauza prin cererea introductivă fără a ține seama de cererea precizatoare care a fost făcută cu depășirea termenului legal. Instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că recurenta a fost de rea credință la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2123 din 12.10.2007 de BNP D. V. S..

Din cuprinsul clauzelor contractului de vânzare-cumpărare, rezultă faptul că în momentul încheierii lui, nu mai exista nici un proces sau contract de închiriere asupra imobilului, acesta fiind „liber de orice sarcini sau contracte de închiriere”.

Faptul că intimații reclamanți aveau stabilit domiciliul la adresai mobilului nu înseamnă și faptul că aceștia aveau un drept legal de a locui în imobil fără un drept legal și nici nu reprezenta un impediment la înstrăinarea imobilului către societate.

Se mai arată că, în lipsa unei alte probe, nu s-a dovedit reuau-credință a recurentei.

Împotriva aceleași hotărâri a declarat recurs și pârâta . admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii reclamanților C. I. și C. M., cu obligarea intimaților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de recurs recurenta a arătat că acțiunea a fost formulată greșit întrucât anularea parțială (nulitate relativă) nu are ca efect repunerea părților în situația anterioară. Așadar, cererea reclamanților s-a judecat fără a fi indicat vreun text legal, iar judecătorul este în drept să le ceară părților să prezinte explicații oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare.

Se mai arată că, ținând cont de principiile și instituțiile de bază ale dreptului civil, distincția dintre anulabilitate și nulitate absolută (cu efect de repunere în situația anterioară) nu a fost făcută de prima instanță. În speță, nici reclamanții nu au indicat și nici instanța nu a arătat ce dispoziții imperative ar fi încălcat când: societatea recurentă este o societate cu capital integral privat, imobilele și terenul vândut au făcut parte din patrimoniul societății, nu există nicio interdicție de vânzare, imobilele fiind în circuitul civil.

Prin întâmpinarea formulată, intimații C. I. și C. M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În cuprinsul întâmpinării s-a arătat că, așa cum au arătat și la fondul cauzei, motivul de nulitate absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din nr. 2123 din data de 12 octombrie 2007 este frauda la lege, respectiv reaua credință a părților contractului de vânzare cumpărare. . cunoștință de litigiu ce a format obiectul dosarului nr. vechi_, nr. nou_ al Judecătoriei Tg M., în care instanța s-a pronunțat la data de 07.11.2007, adică după numai o lună de la încheierea contractului de vânzare cumpărare, în sensul de a obliga pârâta recurentă să încheie contractul de vânzare cumpărare din ., ..

Se mai susține că, ceea ce este relevant în cauză, este faptul că ambele recurente „uită” să menționeze de faptul că au avut cunoștință de faptul că pe rolul instanțelor mureșene a existat un proces având ca obiect obligare de a face și o declarație notarială de recunoaștere a acestei stări de fapt, limitându-se în calea de atac promovată la detalii strict tehnice, în fața instanței de fond neproducând nicio probă în apărare.

Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate, precum și prin raportare la prevederile art.304 ind.1 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta ., tribunalul, la termenul din 20.11.2012, a citat recurenta cu mențiunea să achite taxa de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în cuantum de 1,5 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat.

Întrucât până la termenul din 24.01.2013, fixat de către instanță recurenta nu a înțeles să achite taxa de timbru, aferentă recursului, în baza dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, conform cărora neachitarea taxei de timbru stabilită de către instanță, se sancționează cu anularea cererii ca netimbrată, instanța de recurs, la termenul din 24.01.2013 a invocat excepția netimbrării recursului, pe care a pus-o în discuția părților.

Astfel, având în vedere dispozițiile legale mai sus, tribunalul, va anula această cerere de recurs, ca netimbrată.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta ., apreciază că acesta este nefondat pentru motivele ce se vor menționa în continuare.

Pârâta recurentă a invocat faptul că, s-a soluționat cauza de către prima instanță, în condițiile în care reclamanții nu au indicat în cererea de chemare în judecată,precizată, temeiul juridic al acțiunii.

Cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă motivele de drept ale cererii respectiv cauza (fundamentul)pretenției. Prin cauza cererii se înțelege situația de fapt calificată juridic, nefiind obligatoriu ca reclamantul să indice textele de lege pe care își întemeiază pretenția.

Astfel la termenul din 11.01.2012, reclamanții au indicat fundamentul pretenției lor, prin invocarea fraudei la lege, ca motiv de nulitate absolută a convenției încheiate de pârâtele recurente. Prima instanță a analizat acest motiv de nulitate absolută invocat de reclamanți și a constatat nulitatea absolută parțială a convenției încheiată de pârâte reținând acest motiv de nulitate frauda la lege.

Frauda la lege este acea operațiune care constă în folosirea anumitor dispoziții legale la încheierea unui act juridic în scopul de a încălca alte dispoziții legale imperative. Părțile încalcă intenționat dispozițiile imperative ale legislației în vigoare, cu ocazia încheierii unui act juridic, realizând, pe calea actului juridic, o finalitate interzisă de reglementările în vigoare, prin eludarea indirectă a unei norme prohibitive.

Frauda la lege este o acțiune săvârșită de către contractanți în dauna unor terțe persoane, existând acordul dintre vânzător și cumpărător la încheierea actului cu fraudarea intereselor terțului reclamant.

Convenția părților nu poate primi un caracter legal ca urmare a faptului că încheierea ei este prohibită de lege iar orice demers deliberat al părților contractante cu scopul de a eluda sensul și finalitatea legii constituie o fraudă la lege.( decizia 3577 din 28.11.2008 a ÎCCJ secția comercială )

Fraudarea legii este un caz particular de cauză ilicită (în sensul de scop mediat contrar unor norme juridice imperative).Potrivit disp. art. 968 C.civ. cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice. Sancțiunea fraudei la lege este nulitatea actului juridic astfel încheiat sau a actelor de executare astfel săvârșite.

Probele administrate în cauză au relevat faptul că convenția părților a avut o cauză ilicită.

Părțile cunoșteau sau trebuiau să cunoască faptul că apartamentele care cad sub incidenta art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/1992, respectiv apartamentele pentru care titularii contractelor de închiriere au formulat cerere de vânzare, nu pot fi înstrăinate unui terț.

Prin încheierea contractului de vânzare cumpărare din 12.10.2007, s-a urmărit și realizat, sustragerea vânzătoarei de la îndeplinirea obligației sale legale, prevăzute de art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/1992.

. cunoștea că, referitor la anumite apartamente din blocul de locuințe de serviciu există litigii, conform recunoașterii pârâtei . cuprinsul întâmpinării la cererea de chemare în garanție . Astfel, aceasta a menționat că, cu ocazia negocierilor, a adus la cunoștinta cumpăratoarei prin reprezentantul acesteia, D. D. că în ce privește anumite apartamente din blocul de locuințe de serviciu, ce urmează a face obiectul contractului de vânzare cumpărare, există litigii,. Mandatarul D. D. a menționat în cuprinsul unei declarații autentificate din data de 12.10.2007 (f. 118 din dosar fond) că cunoaște existența litigiilor.

Prin sentința civilă nr. 5240 din 7 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Tîrgu-M. în dosar nr._ s-a admis acțiunea formulată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâta . a fost obligată această pârâtă să încheie cu reclamanții, în condițiile Legii nr. 85/1992, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul nr. 1 compus din două camere și dependințe, situat în Tîrgu-M., ., județul M., în caz de refuz, hotărârea urmând a ține loc de contract de vânzare-cumpărare, hotărârea rămânând definitivă și irevocabilă prin neapelare.

Prin contractul de vânzare cumpărare din 12.10.2007 a fost constituit în favoarea creditoarei . SA un drept de ipotecă pentru suma de 12.000.000 euro, cu privire la totalitatea imobilelor obiect al respectivului contract de vânzare cumpărare, deci și cu privire la apartamentul in litigiu.

Ca urmare a faptului că prima instanță nu a fost investită cu restrângerea dreptului de ipotecă, în mod corect, s-a dispus repunerea în situația anterioară a bunului cu menținerea ipotecii urmând ca acest aspect să poată fi analizat, ulterior, pe calea unei acțiuni separate.

În consecință, având în vedere toate considerentele de fapt și de drept expuse, tribunalul în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a anula ca netimbrat, recursul declarat de pârâta . împotriva sentinței civile nr. nr.3799/09.05.2012, pronunțată de Judecătoria Tg M., în dosarul nr._ și să respingă recursul declarat de pârâta . aceleași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta . SA, cu sediul în Tg.M., . A, jud.M., împotriva sentinței civile nr.3799/09.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.M., în dosarul nr._ .

Anulează ca netimbrat recursul formulat de pârâta . cu sediul procesual ales în București, ., nr.51, ..19, sector 2, împotriva sentinței civile nr.3799/09.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.M., în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Aprilie 2013.

Red. Tehnored. /C.S./12.04.2013

Listat :M.V. 12 Aprilie 2013