Anulare act. Decizia nr. 837/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 837/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 1367/323/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIE CIVILĂ Nr. 837/2013
Ședința publică de la 17 Octombrie 2013
Completul constituit din:
Președinte R. I.
Judecător A. B.
Judecător C. M.
Grefier D. C.
Pe rol judecarea recursului formulată de recurenta B. I. cu domiciliul în Săulia de M., nr.206, jud.M., împotriva sentinței civile nr. 315 din 23 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr.._ /3012.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentei și reprezentanta intimatelor . București și S. de Distribuție a Energiei Electrice Tg.M., doamna consilier juridic C. F. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată depusă la dosarul cauzei, prin registratura instanței, la data de 04 octombrie 2013, întâmpinare din partea intimatei . – S. de F. a Energiei Electrice Transilvania Sud B., cu respectarea formalității multiplului exemplar, la care sunt anexate un set de înscrisuri.
Pentru respectarea dreptului la apărare instanța comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentanta recurentului și pune în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului M. în soluționarea prezentei cauze având în vedere că este vorba despre un contract de prestări servicii încheiat între un profesionist și un neprofesionist.
Reprezentanții părților arată că sunt de acord cu declinarea competenței în favoarea Tribunalului Specializat M..
Față de actele și lucrările dosarului și având în vedere poziția părților, instanța reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 315/23.04.2013 a Judecătoriei Târnăveni s-a respins ca nefondata acțiunea formulată de reclamanta B. I. în contradictoriu cu parata . și s-a respins ca nefondata cererea de chemare in garanție a Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice cu sediul in Tg-M., ., județul M..
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că între reclamanta in calitate de consumator si parata s-a încheiat la data de 03.09.2007 contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr._ 2 pe perioada nelimitata. Prin acest contract, furnizorul s-a obligat sa livreze consumatorului energie electrica in mod continuu, iar consumatorul s-a obligat sa achite facturile prezentate de către furnizor.
In îndeplinirea obligațiilor asumate prin contract, parata a furnizat energie electrica reclamantei iar pentru perioada august 2011- februarie 2012 s-a emis factura de ruralizare . 12 nr._ in suma de 3191,92 lei. Facturarea energiei electrice se realizează prin emiterea anuala a 6 facturi: primele doua in baza consumului estimat pentru un interval de 2 luni, iar a treia, de regularizare, reprezintă valoarea diferenței dintre consumul înregistrat de contor in perioada de 6 luni ( determinat in perioada indexului citit) si consumul estimat in decursul primelor 4 luni.
In urma solicitării reclamantei, parata a procedat la verificarea aparatului de înregistrare a consumului de energie electrica deținut de aceasta din urma. Potrivit adresei depusa la fila 33 dosar si buletinului de verificare metrologica depus la fila 34 dosar, contorul reclamantei in baza căreia s-a emis factura de regularizare contestata se încadrează in clasa de precizie, drept urmare contorul înregistrează corect consumul de energie electrica, astfel incat nu se mai impune obligarea paratei la recalcularea consumului aferent perioadei 13.08._12.
In ceea ce privește capătul de cerere constând in anularea facturii fiscale de regularizare . nr._ emisa la data de 20.02.2012 in cuantum de 3191,92 lei, instanța a reținut ca aceasta factura reprezintă doar mijlocul prin care se exprima obligația de plata a consumatorului - reclamanta din prezenta cauza. Prin urmare aceasta nu este un act juridic stricto sensu, care sa cuprindă un acord de voința al parților ( sau voința uneia dintre ele) si care sa fie susceptibil de anulare, ci reprezintă doar un mijloc de proba a obligațiilor asumate de parți prin contract.
Cu privire la cererea de chemare in garanție, instanța constata ca aceasta putea fi admisa numai daca parata cădea in pretenții, așa cum prevede art.60 alin.1 C..
Având in vedere aceste aspecte, instanța a respins ca nefondata acțiunea formulată de reclamanta B. I. în contradictoriu cu parata . si de asemenea a respins ca nefondata cererea de chemare in garanție a Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice, deoarece parata nu a căzut in pretenții, fiind respinsa acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B. I. solicitând casarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală, în rejudecare să se dispună acțiunii principale ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Deliberând asupra excepției necompetenței materiale invocate din oficiu, tribunalul o constată întemeiată, pentru motivele care vor fi arătate în continuare.
Prezenta pricină poartă între o societate comercială și o persoană fizică, cea dintâi având în mod evident calitatea de comerciant, în sensul vechiului Cod comercial, profesionist conform actualei reglementări.
Mai mult decât atât, raportul juridic dintre părți, dedus judecății, își are originea într-o convenție de furnizare a energiei electrice încheiată între recurentă și intimată (fiind în discuție o factură restantă emisă în temeiul acestui contract), corespunzătoare obiectului de activitate al intimatei.
Prin urmare, litigiul ce se desfășoară între părți este un litigiu comercial (potrivit vechii reglementări, incidente în cauză în raport de momentul încheierii convenției dintre părți), întrucât operațiunea juridică pusă în discuție este un fapt de comerț, atât obiectiv, cât și subiectiv, în sensul art. 3 pct. 5 și art. 4 coroborat cu art. 56 din vechiul Cod comercial.
În atare condiții, judecata realizată de către prima instanță s-a făcut în conformitate cu normele de competență materială instituite de art. 1 pct. 1 C., iar recursul declarat de reclamantă este de competența tribunalului.
Însă datorită specificității litigiului de față, caracterului comercial al acestuia, competența materială de soluționare a cauzei nu aparține Tribunalului M. – Secția Civilă, ci Tribunalului Specializat M., conform art. 226-228 din Legea nr. 71/2011.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 2 lit. d și art. 37 din Legea nr. 304/2004 coroborat cu art. 158 alin. 3 C., art. 159 alin. 1 pct. 2 și art. 159^1 alin. 2 C. instanța va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului M., invocată din oficiu și va declina competența materială de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului Specializat M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței Tribunalului M. și în consecință:
Declină în favoarea Tribunalului Specializat M. competența de soluționare a recursului declarat de recurenta B. I. cu domiciliul în Săulia de M., nr.206, jud.M., împotriva sentinței civile nr. 315 din 23 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Târnăveni.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Octombrie 2013
Președinte, R. I. | Judecător, A. B. | Judecător, C. M. |
Grefier, D. C. |
Red.CM
Tehnored.21.10.2013/CDG/2 ex.
Jud.fond.A. C.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 448/2013.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 28/2013. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
