Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 448/2013. Tribunalul MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 448/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 3955/102/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 4880/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 448/2013
Ședința publică din data de 12 februarie 2013
Completul compus din:
Președinte A. B.
Grefier S. D.
Cu participarea Ministerului Public reprezentat prin d-nul procuror F. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul M.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta N. R. cu domiciliul în comuna Sânpaul, .. 89, jud. M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în municipiul București, ., sector 5, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta N. R., lipsă fiind reprezentantului legal al pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depus la dosarul cauzei prin registratura instanței la data de 30 ianuarie 2013, din partea DGFP M. în numele pârâtului, întâmpinare cu respectarea formalității multiplului exemplar, prin care solicită comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul din Târgu-M., .. 1-3, jud. M.. De asemenea, se constată încheiat de grefierul de ședință proces-verbal privind efectuarea verificărilor în conformitate cu prevederile art. 95 alin. 1 ind. 1 din Hotărârea nr. 387/2005.
Instanța înmânează un exemplar din întâmpinare, reclamantei.
Reclamanta și reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai au alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța constată încheiată faza procedurii probatorii și acordă cuvântul în fond.
Reclamanta solicită instanței admiterea acțiunii.
Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței respingerea acțiunii ca nefondată. Consideră că, măsura dispusă nu este o măsură cu caracter politic, nu a fost dispusă de Statul Român astfel că nu se încadrează în prevederile Legii. 221/2009.
TRIBUNALUL,
P. cererea înregistrată la data de 2 mai 2012 la Tribunalul M., formulată de reclamanta N. R. împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, s-a cerut instanței pronunțarea unei hotărâri prin care:
- să se constate caracterul politic al participării la război a tatălui său N. I., în perioada iulie 1941 – iunie 1944;
- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin măsura suportată de tatăl său;
- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale cauzate prin măsura suportată de tatăl său;
În motivarea cererii formulate reclamantul a arătat că tatăl său a participat la campania din est împotriva U.R.S.S. în perioada 1942 - 1943, măsură prin care i s-au adus grave prejudicii materiale și morale.
În drept s-au invocat prevederile art. 4, alin. 4 și art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009.
S-a depus la dosarul cauzei copia actului de identitate a reclamantei, copii ale actelor de stare civilă.
Direcția Generală a Finanțelor Publice M., în numele Ministerului Finanțelor Publice, a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată. S-a arătat că prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Finanțelor Publice și s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1, lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale. În considerentele hotărârii s-a arătat că după anul 1989 statul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la repararea pagubelor pricinuite de suferințele cauzate de regimul comunist anterior adoptând reglementări în acest sens. S-a apreciat că nu poate exista o „obligație morală” a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă, în acest sens fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Analizând actele normative incidente în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea Constituțională a constatat că există două norme juridice, art. 4 din Decretul nr. 118/1990 și art. 5 alin. 1, lit. a) din Legea nr. 221/2009, ambele cu aceeași finalitate. Considerațiile din expunerea de motive la Legea nr. 221/2009, potrivit cărora pot exista situații în care măsuri reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de Decretul nr. 118/1990 să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită resimțită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist nu pot constitui baza instituirii unei noi norme juridice, cu scop identic celui prevăzut de Decretul nr. 118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată, prestații lunare sau o sumă globală. De asemenea prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume de cel al dreptății și al echității. S-a concluzionat astfel că acordarea de despăgubiri pentru daune morale suferite de foștii deținuți politici contravine legii fundamentale a României.
Analizând cererea formulată instanța apreciază că aceasta este nefondată.
Potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 221/2009 „Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:
a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960;
c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;
d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului.”
Se observă astfel că măsura participării la război nu este inclusă de legiuitor în enumerarea legală.
Cu toate acestea, separat de aceste situații expres prevăzute de legiuitor, dispozițiile art. 4 alin. 2 din același act normativ, lasă la latitudinea instanței de judecată a aprecia și în alte situații, dacă o măsura administrativă a avut sau nu un caracter politic. „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.”
Chiar dacă reclamanta a invocat prin cererea introductivă faptul că în ceea ce-l privește pe antecesorul său a fost dispusă o măsură administrativă cu caracter politic, în lipsa unor alte probe, simpla afirmație a faptului că acesta a participat la război, nu poate duce inevitabil la concluzia că această măsură a avut caracter politic.
Instanța reține că măsura participării la războiul împotriva U.R.S.S., dispusă în privința antecesorului reclamantei, nu intră sub incidența Legii nr. 221/2009.
În această situație cererile accesorii, privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru daunele morale și materiale cauzate reclamantei în urma prizonieratului antecesorului său urmează să fie respinse ca netemeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă exercitată de reclamanta N. R. cu domiciliul în comuna Sânpaul, .. 89, jud. M., împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în municipiul București, ., sector 5, având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative și acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 12 februarie 2013.
Președinte, A. B. | ||
Grefier, S. D. |
Red./Tehnored./A.B./5 ex./06.03.2013
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 59/2013. Tribunalul MUREŞ | Anulare act. Decizia nr. 837/2013. Tribunalul MUREŞ → |
---|