Contestaţie la executare. Decizia nr. 628/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 628/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 04-07-2013 în dosarul nr. 1599/251/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991
Decizia civilă nr. 628
Ședința publică din data de 04 iulie 2013
Completul constituit din:
Președinte A. A.-B.
Judecător A. B.
Judecător R. I.
Grefier A. E. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M. cu sediul în Tg. M. ..1-3 județul M. împotriva Sentinței civile nr.1233/20.12.2012 pronunțată de Judecătoria Luduș în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa tuturor părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și cuvântul pe fond al părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 20 iunie 2013, când s-a amânat pronunțarea asupra deciziei pentru data de 27 iunie 2013 iar apoi pentru data de azi, 04 iulie 2013, încheieri care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1233/ 20 decembrie 2012 ponunțată de Judecătoria Luduș în dosarul nr._ a fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. „D. P.” S.R.L. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII M., s-a dispus desființarea tuturor formelor de executare silită inițiate in dosarul fiscal de executare nr. 562, pentru încasarea creanței în suma de 3.929 lei, reprezentând obligații fiscale (taxa pe valoarea adăugată, impozit pe veniturile din salarii), s-a dispus suspendarea executării silite.
Instanța de fond, în pronunțarea acestei hotărâri a reținut că prin acțiunea formulată contestatoarea a solicitat desființarea tuturor formelor de executare silită inițiate în dosarul de executare nr. 562, pentru încasarea sumei de 3.929 lei, suspendarea executării silite precum și plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea cererii sale contestatoarea arată că nu datorează sumele reprezentând T.V.A. și impozit pe veniturile din salarii pentru care s-au emis ctele de executare.
În urma inspecției fiscale efectuată la sediul S.C. D. P. S.R.L. de către A.I.F. din cadrul D.G.F.P. M. s-au stabilit obligații suplimentare de plată în cuantum total de 247.608 lei, prin Decizia de impunere nr. 849/22 august 2011, comunicată contestatoarei la data de 25 august 2011, obligații scadente la data de 20 septembrie 2011.
Cum, contestatoarea nu și-a achitat la scadență obligațiile mai sus menționate, stabilite prin Decizia de impunere sus amintită, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. 1 lit. b și alin. 2 lit. a - b din O.G. nr. 92/2003, privind ordinea de stingere a obligațiilor s-au stins, obligațiile restante, ale contestatoarei.
Intrucât S.C. D. P. S.R.L. figurează cu obligații fiscale
nestinse, în vederea recuperării acestora, în conformitate cu prevederile art.
141 si art. 145 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
organul de executare a procedat la demararea executarii silite prin intocmirea și comunicarea către contestatoare a somației și a titlului executoriu.
Potrivit art. 145 din O.G. nr. 92/2003 executarea silită începe prin comunicarea unei somații act ce cuprinde toate elementele prevazute la art. 43 alin. 2 din același act normativ și care a fost însoțită de copia titlului executor în temeiul carora s-a declanșat executarea silită.
De la emiterea deciziei de impunere nr. 849/22 august 2011, și până la data prezentei, organul fiscal a comunicat contestatoarei, în fiecare luna, modul în care a fost efectuată stingerea datoriilor prevazută la alin. (1) a art. 115 din Codul de procedură fiscală, astfel că aserțiunile contestatoarei referitoare la nedatorarea sumelor cuprinse în titlul executor și în somație nu coincid cu realitatea fiscală.
Potrivit dispozițiilor 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, republicată, instanța competenta poate suspenda executarea, doar dacă se depune o cauțiune în cuantum de pana la 20% din cuantumul sumei contestate sau de până la 2.000 lei pentru cererile neevaluabile în bani. În acest sens in literatura de specialitate s-a precizat că suma stabilită de instanță cu titlu de cauțiune trebuie să satisfacă garantarea intereselor statului.
În ceea ce priveste capatul de cerere prin care contestatoarea solicită
obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, acest capat de cerere fiind, din punctual de vedere al intimatei neîntemeiat, atâta timp cât nu se poate reține culpa procesuală a instituției chemată în calitate de intimată.
Prima instanță a constatat că, prin întâmpinarea depusă la termenul din data de 15 noiembrie 2012, intimata - creditoare A.F.P. pentru Contribuabili Mijlocii M. a pretins în principal ca, la data emiterii somației de plată, S.C. "D. P." S.R.L. ar fi înregistrat în evidențele sale cu obligații fiscale restante în sumă totală de 3.929 lei, reprezentând obligații fiscale (și anume - taxa pe valoare adaugată și impozit pe veniturile din salarii), precum și că, o data cu emiterea deciziei de impunere privind stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare de plata nr. 849/22 august 2011, a procedat la reținerea în sarcina contestatoarei a unei obligații de plată în sumă de 247.608 lei, susținând că, potrivit art. 115, alin. 1, din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, ordinea stingerii datoriilor presupune că plațile contestatoarei să stingă parțial obligațiile restante decurgând din intocmirea actului administrativ fiscal mai sus identificat.
Făcând abstracție de pozitia procesuală a intimatei - creditoare referitoare la înregistrarea în evidențele sale proprii a unei obligații fiscale, în sarcina societății contestatoare, în suma totală de 3.929 lei decurgând din pretinsa existență anterioară a creanței în sumă de 247.608 lei, ca efect al intocmirii deciziei de impunere nr. 849 din data de 22 august 2011, prima instanță a apreciat pe de o parte că, prin raportare la prevederile art. 115, alin. 1, din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, contribuabilului îi este recunoscută posibilitatea de a stabili creanța fiscală pe care înțelege să o stingă, precum și - pe de alta parte - ca, formulând contestație pe cale administrativă împotriva deciziei de impunere mai sus identificată, creanța respectivă este departe de a îndeplini cerința referitoare la caracterul cert, lichid și exigibil.
În speță, fiind vorba despre un titlu de creanță distinct, s-ar fi impus ca, în cazul în care recurenta pretinde în continuare că societatea contestatoare este restantă la plata obligațiilor sale fiscale, să procedeze la declanșarea executării silite pentru încasarea pretinsei creanțe în sumă de 247.608 lei, urmând ca titlul executoriu să fie reprezentat tocmai de decizia respectivă de impunere.
O dată cu emiterea ordinului de plată nr. 91 din data de 27 august 2012, S.C. “D. P.” S.R.L. a înțeles să achite de bunăvoie obligația fiscală de plată constând în taxă pe valoarea adăugată aferenta lunii iulie 2012 în suma de 3.219 lei, în timp ce – o data cu emiterea ordinului de plata nr. 92 din data de 27 august 2012 – subscrisa a procedat la stingerea obligației fiscale de plată constând în impozit pe veniturile din salarii aferent lunii iulie 2012 în suma de 710 lei.
Prima instanță a apreciat că executarea silita este nelegala si netemeinica, întrucât nu datorează în realitate intimatei - creditoare suma de bani, cu titlu de taxa pe valoare adăugată și impozit pe veniturile din salarii, pentru care s-a emis actul de executare silită (și anume – adresa de înființare a popririi ).
Prin raportare la prevederile art. 3715 5, lit. a), din Cod procedură civilă, “executarea silită încetează dacă … s-a realizat integral obligația prevăzută în titlul executoriu …”, împrejurare față de care au susținut că s-ar impune ca instanța de judecată să constate caracterul nelegal al procedurii de executare silita.
În ceea ce privește capătul subsidiar de cerere al cărui obiect constă în suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, prima instanță a reliefat faptul că, pe de o parte ca, potrivit art. 148, alin. 2, lit. a), din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, "executarea silită se suspendă ... când suspendarea a fost dispusă de instanță precum și - pe de altă parte - că, potrivit art. 172, alin. 2, din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, sunt inaplicabile în materia creanțelor fiscale dispozițiile legale referitoare la suspendarea provizorie, urmând în consecință ca, prin raportare la prevederile art. 2, alin. 3, din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, și art. 403 din Cod procedură civilă, instanța de judecată să aibă posibilitatea de a se pronunța asupra suspendării executării silite.
Potrivit art. 403 din Cod procedură civilă, condițiile procedurale de admisibilitate a măsurii referitoare la suspendarea executării silite sunt de natură să presupună înregistrarea pe rolul instanței de judecată a contestației împotriva executării silite și consemnarea unei cauțiuni în cuantumul stabilit de către instanța de judecată. Raportat la caracterul deductibil al cauțiunii consemnată pentru soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării silite se reține că S.C. "D. P." S.R.L. a înțeles să consemneze o cauțiune in cuantum de 393 lei, iar recipisa de consemnare a cauțiunii respective este depusă în anexa cererii înregistrată sub dosar nr._ al Judecătoriei Luduș.
Pentru considerentele mai sus expuse, prima instanță a admis contestația la executare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice M. , solicitând admiterea căii de atac ,modificarea hotărârii atacate și respingerea contestației la executare ca neîntemeiată .
Se arată în motivarea recursului că în urma inspecției efectuate la sediul . de către AIF, s-au stabilit obligații suplimentare de plată în cuantum de 247.608 lei, prin decizia de impunere nr. 849/22.08.2011, comunicată contestatoarei la data de 25.08.2011, obligații scadente la data de 20.09.2011 .
Întrucât contestatoarea nu și-a achitat în totalitate obligațiile stabilite prin acestă decizie de impunere și nu a obținut nici o suspendare a executării acesteia, prin plățiile efectuate de la data scadenței sumele cuprinse în Decizia de impunere nr. 849/ 22.08.2011 s-au stins parțial obligațiile stabilite suplimentar, potrivit prevederilor art. 115 din OG nr. 92/2003 .
Mai susține recurenta că de la emiere deciziei de impunere, organul fiscal a comunicat contestatoarei, în fiecare lună, modul în care a fost efectuată stingerea datoriilor, potrivit prevederilor art. 115 Cod de procedură fiscală ,astfel că nu sunt corecte reținerile instanței de fond referitoare la nerespectarea acestor prevederi .
În aceste condiții, se susține că executarea silită demarată împotriva contestatoarei intiamte a fost legală și temeincă, iar soluția pronunțată de instanța de fond este cenzurabilă prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Se mai arată că, un alt aspect de nelegalitate al hotărâri pronunțate de instanța de fond îl reprezintă neluarea în considerare a prevederilor art. 225 Cod de procedură civilă, având în vedere că a fost încuviințată proba cu interogatoriul contestatoarei, iar faptul că aceasta nu a răspuns la interogatoriu echivalează cu o recunoaștre a faptului că sumele cuprinse în decizia de impunere nu au fost achitate benevol.
De asemeni, se arată că, întrucât contestatoarea nu a obținut suspendarea executării deciziei nr. 849/22.08.2011 referitoare la obligațiile fiscale suplimentare, stabilite în baza RIF –ului nr. 622/22.08.2011 plățile făcute de către contestatoare fiind efectuate la scandența obligaților curente, au stins parțial obligația suplimentară mai veche.
Prin întâmpinare, intimata . a solicitat respingerea recursului ca nefondat . Se arată prin întâmpinare că debitoarei îi este recunoscut dreptul de a indica obligația fiscală a cărui stingere urmează a fi efectuată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor expuse prin întâmpinare și având în vedere prevederile art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă ,tribunalul reține următoarele:
Cererea introductivă dedusă judecății a vizat desființarea formelor de executare silită inițiate în dosarul de executare nr. 562, în condițiile în care s-a susținut de către contestatoare că a achitat integral sumele pentru care s-a declanșat executarea silită .
Tribunalul constată că, titlul executoriu în temeiul căruia s-a declanșat executarea silită menționează în ceea ce privește natura obligațiilor fiscale reținute în sarcina contestatoarei intimate ca fiind: taxa pe valoare adăugată în cuantum de 3219 lei și impozit pe veniturile din salarii în cuantum de 710 lei.
Adresa de poprire a fost emisă la 19.10.2012 în condițiile în care, potrivit ordinelor de plată depuse în probațiune (filele 6,7 dosar fond) la data de 27.08.2012, contestatoarea intimată achitase sumele datorate, pe ordinele de plată fiind expres făcută mențiunea cu privire la natura obligației fiscale achitate, respectiv prin OP nr.91 taxa pe valoare adăugată în cuantum de 3219 lei și prin OP nr.92 impozit pe veniturile din salarii în cuantum de 710 lei
În consecință, tribunalul arată că, având în vedere prevederile art. 115 alin. 1 Cod de procedură fiscală, referitoare la ordinea stingerii datoriilor, și potrivit cărora, în situația în care un contribuabil datorează mai multe tipuri de creanțe fiscale iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, se sting datoriile corelative acelui tip de creanță fiscală principală pe care o stabilește contribuabilul, doar în lipsa unei astfel de determinări făcute de contribuabil distribuirea creanței fiind făcută de organul fiscal competent.
În condițiile în care, după cum mai sus s-a arătat, contribuabilul a individualizat fiecare plată efectuată la data scadenței, devin operaționale prevederile art. 115 alin.1 Cod de procedură fiscală ,astfel că ordinea de stingere a datoriilor nu mai putea fi făcură de organul fiscal.
Tribunalul consideră că nu pot fi reținute în cauză susținerile recurentei privitoare la incidența în cauză a prevederilor art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, având în vedere și faptul că, în principal, criticile aduse de aceasta hotărârii pronunțate de instanța de fond privește existența unei decizii de impunere, cu nr. 849/22.08.2011, referitoare la stabiltirea unor obligații suplimentare.
În acest sens, se poate constata că acestă decizie de impunere este anteiroară executării silite declanșată în cauză, dar nu aceasta face obiectul executării, iar analizarea legalității și temeiniciei executării silite contestate s-a făcut prin raportare strictă la poprirea contestată. Faptul că instanța de fond a constatat existența deciziei de impunere nr. 849/22.08.2011 ține de domeniul evidenței, aceasta existând în fapt, și chiar dacă instanța de fond a făcut referire la contestarea acestei decizii, care în opinia instanței face ca creanța să nu fie certă, lichidă și exigibilă, în fapt, acestă decizie nu prezintă relavanță în prezentul litigiu, având în vedere considerentele mai sus arătate.
Tribunalul concluzionează că, instanța de fond în mod corect a apreciat că executarea silită declanșată în cauză privește o creanță stinsă prin plată, procedând la desființarea actelor de executare.
În ceea ce privește critica formulată de recurentă referitore la faptul că instanța de fond nu a dat eficiență prevederilor art. 225 Cod de procedură civilă, tribunalul reține că, întradevăr aceasta a solicitat proba cu interogatoriul.
Contestatoarea nu a răspuns la interogatoriu, însă poziția acesteia este reflectată în „răspunsul la întâmpinare”, în care a precizat că apreciază administarea acesti probe ca inadmisibilă .
Tribunalul observă că, întrebările formulate prin interogatoriu privesc emitere deciziei de impunere nr. 849/ 22.08.2011 - cu privire la care tribunalul și-a exprimat opinia așa cum mai sus s-a arătat, una dintre întrebări privește cunoașterea unui text de lege, iar în ceea ce privește cea din urmă întrebare, referitoare la comunicarea lunară a situației privitoare stingerea debitelor, au fost depuse înscrisuri în probațiune.
În consecință, având în vedere atât faptul că, contestatoarea chiar dacă nu a răspuns la interogatoriu și-a exprimat un punct de vedere în acest sens, având în vedere și lipsa de relavanță a punctelor de întrebare ca și faptul că, prevederile art. 225 Cod de procedură civilă permit și nu obligă instanța la a aprecia refuzul de a răspunde ca fiind o recunoaștere deplină, tribunalul consideră că în mod corect nu s-a făcut în cauză aplicarea prevederilro art. 225 Cod de procedură civilă în sensul solicitat de către recurentă, respectiv de a fi apreciat refuzul de a răspunde ca o recunoaștere deplină .
Pentru toate considerentele mai sus enunțate, apreciind că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în temeiul prevederilor art. 312 alin.1 Cod de procedură civilă, tribunalul urmează a respinge ca nefondat recursul dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice M. cu sediul în Tg. M. ..1-3 județul M. împotriva Sentinței civile nr.1233/20.12.2012 pronunțată de Judecătoria Luduș în dosarul nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 iulie 2013.
Președinte, A. A.-B. | Judecător, A. B. | Judecător, R. I. |
Grefier, A. E. C. |
Red.R.I.
Tehnored.A.E.C.
2 ex./17.07.2013Jud.fond.: A.-C. Hambetiu
| ← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 72/2013. Tribunalul MUREŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 83/2013. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
