Contestaţie la executare. Decizia nr. 84/2013. Tribunalul MUREŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 84/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 2310/289/2012/a1
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 9215/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIE CIVILĂ Nr. 84/2013
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013
Completul compus din:
Președinte A. A.-B.
Judecător M. M.
Judecător C. S.
Grefier D. C.
Pe rol judecarea contestației la executare formulată de contestatorul B. P. cu domiciliul în Reghin, ., jud.M., împotriva încheierii civile din 6 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ 12.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 ianuarie 2013, când s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin recursul declarat de contestatorul B. P. împotriva încheierii de ședință din data de 06.09.2012 pronunțate de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ 12 s-a solicitat admiterea recursului și modificare încheierii atacate în sensul admiterii cererii de suspendare a judecății, cu cheltuieli de judecată.
Se arată prin memoriul de recurs că prin cererea formulată în fața instanței de recurs s-a solicitat suspendarea judecății în temeiul prevederilor art. 244 alin.1 și 403 alin.1 Cod de procedură civilă, întrucât dezlegarea pricinii atârnă în tot de soluționarea dosarului nr._ aflat tot pe rolul Judecătorie Reghin și având ca obiect acțiunea de carte funciară cu privire la terenul situat în Reghin,., nr. top 3743 și 3744 .
Se arată că titlul executoriu a cărui executare este contestată nu privește terenul mai sus menționat .
Se arată totodată că în cadrul acțiunii în revendicare în care a fost pronunțată hotărârea ce constituie titlu executori, s-a reținut de către instanța de recurs că este posibil ca terenul revendicat să fie situat în altă parte, întrucât în raportul de expertiză în ceea ce privește amplasamentele se face referire și la o identificare posibil eronată a acestora, o clarificare a acestor erori neputând fi soluționată pe calea unei acțiuni în revendicare.
În aceste condiții, se susține de către recurent că a promovat o acțiune în rectificarea de carte funciară, iar dacă în respectivul litigiu se va constata că ternul revendicat se află pe un alt amplasament, prezenta cauză ar rămâne fără obiect.
Ulterior, contestatorul a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1138/ 20.09.2012, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea cererii introductive, cu cheltuieli de judecată .
Recurentul arată prin declarația de recurs că prin contestația la executare pronunțată a solicitat anularea formelor de executare și suspendarea executării silite, iar la data de 06.09.2012 a reiterat cererea de suspendare a executării silite solicitând totodată și suspendare judecării cauzei .
Chiar dacă la termenul de judecată din data de 13.09.2012 instanța de fond a respins cererea de suspendare a judecății cauzei, cu privire la această soluție nu se face referire la acest capăt de cerere, deși instanța ar fi trebuit dă arate motivele pentru care a dispus în acest sens. Cu privire la același aspect, se arată că s-a reținut de către instanța de fond că nu ar făcut dovada consemnării cauțiunii în cuantum de 1800 lei, deși recurentul solicitase instanței să facă aplicarea prevederilor art. 430 alin.4 Cod de procedură civilă și să deducă suma consemnată al CEC de 1443 lei,care a fost achitată în alt dosar (în care se solicitase suspendarea executării silite) și cu privire la care se făcuse dovada prin depunerea încheierii civile din care reiese plata acestei cauțiuni .
Se susține de către recurent că instanța de fond a mai reținut că cererea nu ar fi fost motivată în drept și nu a fost timbrată, ori, în cazul în care a constatat netimbrarea ar fi trebuit să anuleze cererea ca netimbrată și nu să procedeze la analizarea acesteia pe fond; în ceea ce privește motivare în drept a cererii, se susține că în cuprinsul contestației la executare se menționează prevederile art. 244 alin.1, art. 399 și urm. Cod de procedură civilă .
Mai susține recurentul că în ceea ce privește motivele privind cererea de suspendare a judecății i, aceste au fost exprimate logic și explicit, cu trimitere la mențiunile cuprinse în decizia Tribunalului M. .
În consecință,se susține de către recurent că instanța de fond a făcut confuzie între motivele contestației la executare și motivele suspendării judecății .
Referitor la contestația propriu-zisă, se susține că la dosarul cauzei nu a fost depusă chitanța pentru plata onorariului executoriului judecătoresc, ci doar chitanța în valoare de 500 lei cu titlu de avans. Instanța în acest context nu a verificat dacă a fost achitat onorariul cuprins în procesul – verbal de constatare cheltuieli întocmit la data de 04.07.2012 de B. O. R.. În lipsa chitanțelor emise de cabinetul individual de avocatură și de executorul judecătoresc, instanța nu avea posibilitatea de a stabilii realitatea, necesitate, și caracterul rezonabil al acestor sume și nu putea dispus obligarea contestatorului la plata acestora .
În cauză nu s-a formulat întâmpinare .
La termenul de judecată din data de 24 ianuarie 2013, la solicitarea instanței, recurentul a precizat că recurentul dedus judecății vizează hotărârea pronunțată de instanța pe fond, deci implicit și încheierile premergătoare pronunțate în cauză .
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs și având în vedere prevederile art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă,tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, o astfel de cerere a fost formulată ca petit în cadrul cererii introductive, fără însă a se face în considerentele acesteia referire la motivele pentru care o astfel de suspendare ar fi solicitată, în expunerea de motive fiind făcută referire doar la faptul că contestatorul recurent a demarat o procedură de rectificare a cărții funciare și prin prisma promovării acestei acțiuni, s-a susținut că fiind vorba de, executarea unei hotărâri care aduce atingerea dreptului de proprietate, instanța este ținută a înlătura prin orice mijloace legale vătămarea unor interese legitime.
Această cerere a fost reiterată prin înscrisul depus la data de 5 septembrie 2012, fără însă a fi prezentate argumente în plus în ceea ce privește cerere de suspendare a executării, cererea contestatorului privind într-adevăr deducerea cauțiunii ce urmează a fi stabilită potrivit celei achitate în dosarul nr._ ,dosar în care se solicitase suspendarea d executării silite .
În aceste împrejurări, instanța de fond, pentru a se pronunța asupra cererii de suspendare a pus în vedere contestatorului recurent să facă dovada consemnării cauțiunii într-un alt dosar având ca obiect suspendare provizorie privitoare la același titlu executoriu și aceleași părți .
Urmare a dovezii în acest sens depuse la dosar, instanța de fond a procedat în fapt la o astfel de „deducere„ în condițiile în care s-a pus în vedere contestatorului doar dă achite cu titlu de cauțiune diferența de sumă .
Tribunalul apreciază că sub acest aspect este întemeiată critica privitoare la considerentele reținute instanța de fond referitoare la plata acțiunii, întrucât, dup cum mai sus s-a arătat, dispunându-se doar achitarea unei diferențe de sumă cu titlu de cauțiune, implicit instanța de fond a apreciat că suma cu titlu de cauțiune achitată în dosarul nr._ poate fi depusă în prezenta cauză,astfel că nu se justifica reținerea în considerentele hotărârii,ca motiv de respingere a cererii de suspendare a executării a faptului că nu ar fi fost achitată integral cauțiunea .
Cu toate aceste, soluția pronunțată de instanța de fond este corectă în ceea ce privește cererea de suspendare a executării, întrucât, în primul rând, o astfel de suspendare este facultativă, în funcție de aspectele concrete ale speței,iar în această privință instanța de fond a arătat că în fapt majoritatea argumentelor expuse prin contestația la executare privesc nu executarea înseși ci titlul de executoriu, fără a se invoca motivele concrete referitoare la prejudicierea adusă contestatorului prin continuarea executării.
În ceea ce privește suspendarea judecății cauzei prin prisma existenței unui alt litigiu vizând rectificarea de carte funciară, tribunalul constată că instanța de fond s-a pronunțat prin încheiere de ședință din data de 6 septembrie, încheierea de ședință întocmită pentru acest termen de judecată cuprinzând toate considerentele pe care instanța le-a avut în vedere în pronunțarea acestei soluții, prin urmare nu se impunea ca aceste considerente și soluția pronunțată să fie reluate în hotărârea dată cu privire la fonul cauzei. Tribunalul reține că sub acest aspect soluția pronunțată de instanța de fond este corectă, având în vedere în primul rând că suspendarea judecății în temeiul art. 244 alin. 1 Cod de procedură civilă este o suspendare facultativă, iar raportat la speța concretă, față de criticile aduse de contestatorul, după cum s-a arăta mai sus, în principal titlului executoriu și nu actelor de executare ca și a faptului că litigiul la care face referire contestatorul privește o rectificare de carte funciară nu se justifica suspendarea. De altfel, tribunalul mai reține că o astfel de cerere este și lipsită de interes, câtă vreme suspendarea judecății contestației la executare, în lipsa suspendării executării silite, nu aduce nici un beneficiu contestatorului, suspendarea judecății contestația neavând nici un efecte în ceea ce privește continuarea executării silite .
Cu privire la fondul contestației, în primul rând tribunalul observă că instanța de fond nu a reținut că cererea dedusă judecății nu a fost timbrată, în considerente făcându-se doar referite la faptul că taxa de timbru judiciar și timbru judiciar nu au fost depuse odată cu cererea, această obligație fiind suplinită ulterior.
De asemeni, tribunalul mai constată că în calea dea atac, cu privire la executarea propriu zisă au fost reiterate aspectele privitoare la stabilirea cheltuielilor de judecată, respectiv a onorariului executorului judecătoresc și a avocatului creditorilor .
Din copia dosarul de executare depus la dosarul cauzei reiese că la data depunerii cererii de executare silită a fost depusă alăturat atât împuternicire avocațială cât și chitanța privitoare la achitarea onorariului avocațial .
În ceea ce privește onorariul executor judecătoresc stabilit prin procesul – verbal din data de 04.07.1021, potrivit prevederilor art. 371 indice 7 Cod de procedură civilă, chiar dacă nu s-a făcut dovada achitării acestuia, tribunalul reține că, onorariul executorului judecătoresc nu trebuie însă achitat în avans nici măcar parțial de către creditor, conform art. 37 alin. (3) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, potrivit cu care executorii judecătorești nu pot condiționa punerea în executare a hotărârilor judecătorești de plata anticipată a onorariului. Prin urmare, onorariul executorului judecătoresc se obține exclusiv în urma executării de la debitor, în cazul în care executarea silită se finalizează cu realizarea obligației prevăzute de titlul executoriu.
Pentru aceste considerente, apreciind ca nefiind fondat recursul dedus judecății,în temeiul art. 312 alin.1 Cod de procedură civilă, tribunalul a dispune respingerea acestuia .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul formulat de B. P. cu domiciliul în Reghin, ., jud.M., împotriva încheierii civile din 6 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ 12.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2013.
Președinte, A. A.-B. | Judecător, M. M. | Judecător, C. S. |
Grefier, D. C. |
Red.MM
Tehnored.28.02.2013/CDG/2 ex.
Jud.fond.M. L.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 83/2013. Tribunalul MUREŞ | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 721/2013. Tribunalul MUREŞ → |
---|