Evacuare. Decizia nr. 741/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 741/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 30/308/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991
DECIZIA CIVILĂ NR. 741/2013
Ședința publică din data de 26 septembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: A. T.
Judecător: F. G. M.
Judecător: P. M.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenții-pârâți G. L. și G. M., ambii cu domiciliul procesual ales în comuna Fântânele, ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 408 din data de 04 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 septembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta și când instanța a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei pentru data de 19 septembrie 2013, iar apoi pentru data de azi, 26 septembrie 2013.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 408 din data de 04 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ , s-a admis acțiunea formulată de reclamanții M. K. și M. I., în contradictoriu cu pârâții G. L. jun. și G. M., dispunându-se evacuarea pârâților, împreună cu copiii lor minori G. Bobi și G. K. din imobilul situat în com. Fântânele, ., jud. M., constând în teren de 800 mp, pe care este edificată o casă cu curte și grajd, înscris în CF nr. 199 Viforoasa. Au fost obligați pârâții la plata sumei de 10 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că reclamanții au obținut prin sentința civilă nr. 1426/22.11.2010 a Judecătoriei Sighișoara, irevocabilă prin decizia civilă nr. 862/20.10.2011 a Tribunalului M., evacuarea pârâtului G. L. din imobilul înscris în CF nr. 199 Viforoasa, A+1, fără nr. top., de natură teren intravilan în suprafață de 800 mp, edificat cu casă, grajd, reținându-se că reclamanții au devenit proprietari prin cumpărare asupra acestui imobil, de la vânzătorul G. L., în 28.08.2007. Cu ocazia executării silite în baza sentinței de mai sus, la 09.10.2012, executorul judecătoresc a constatat că imobilul din care urma să fie evacuat G. L. este locuit de fiul acestuia, G. L. jr., soția G. M. și descendenții acestora Bobi și K., de 6, respectiv 2 ani.
S-a remarcat de către prima instanță, că hotărârea de evacuare prin care G. L. sen. era obligat să predea și să lase în folosință, respectiv să evacueze imobilul din Viforoasa, nr. 251, nu era opozabilă noilor locatari, care s-au instalat în imobilul proprietatea reclamanților în mod abuziv, fără niciun titlu și din care refuză să iasă, motiv pentru care, în temeiul art. 1831 C. civ., a admis cererea proprietarilor reclamanți, împotriva pârâților și a dispus evacuarea acestora împreună cu descendenții cu care locuiesc.
În temeiul art. 247 C., instanța de fond a obligat pârâții și la plata cheltuielilor de judecată dovedite de reclamanți ca fiind efectuate.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs pârâții G. L. și G. M., care au solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de evacuare formulate de reclamanți și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea căii de atac declarate, recurenții au arătat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât le-a fost încălcat dreptul la apărare, cu prejudicierea intereselor minorilor ca urmare a respingerii cererii de amânare întemeiate pe motive medicale. De asemenea, au considerat recurenții, că instanța în mod greșit a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 225 C., întrucât lipsa de la interogatoriu a acestora era legal dovedită cu înscrisul anexat cererii de amânare. Au susținut recurenții, că un alt motiv care poate conduce la casarea sau modificarea hotărârii atacate este reprezentat de faptul că instanța nu a dispus citarea autorității tutelare, având în vedere interesele minorilor.
La data de 12.09.2013, recurenții au mai depus o precizare și implicit o completare a recursului declarat, în care, în mod suplimentar, au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1155/07.08.2013 la BNP C. O., după pronunțarea hotărârii primei instanțe, au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în com. Fântânele, ., jud. M., același imobil din care s-a dispus evacuarea acestora, împrejurare în care cererea de evacuare formulată de intimații reclamanți este rămasă fără obiect, astfel că se impune admiterea recursului. În probațiune au anexat copia contractului de vânzare-cumpărare menționat.
Examinând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și prin raportare la prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază că recursul declarat de recurenții pârâți G. L. și G. M. este nefondat.
În acest sens, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, nefiind dată cu încălcarea vreunor dispoziții de drept material ori de drept procesual. Mai mult decât atât, modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate este și el ferit de critici. Judecătoria a făcut o analiză completă și corectă a probelor administrate pentru a soluționa fondul cererii de evacuare formulate, dând o soluție corectă din punct de vedere juridic referitor la această chestiune.
Nu găsim nicio critică aptă să fie invocată din oficiu raportat la această hotărâre, iar motivele de recurs formulate de reclamant în sprijinul poziției sale procesuale prin declarația de recurs din data de 24.04.2013, sunt neîntemeiate in corpore, ele nefiind în măsură să conducă nici măcar la admiterea în parte a căii de atac.
Lipsa oricărui titlu care să le confere pârâților dreptul de a exercita posesia și folosința asupra imobilului pe care îl stăpâneau, la data pronunțării de către prima instanță, a impus, în mod neîndoielnic, admiterea cererii.
Referindu-ne la motivele invocate de către recurenți prin declarația de recurs formulată, apreciem că în principal acestea se fundamentează pe o pretinsă încălcare a dreptului la apărare, prin respingerea fără temei a unei cerere de amânare. Notăm însă, că în speță nu poate fi vorba despre o asemenea neregularitate care să fie comisă de prima instanță.
Recurenții pârâți, cu ocazia judecării fondului, au provocat o primă amânare la termenul din data de 11.02.2012, când au solicitat acordarea unui nou termen pentru a li se da posibilitatea de a-și angaja un apărător, susținând că până la primul termen de judecată fixat nu au reușit să facă acest lucru din cauza lipsei fondurilor financiare. Prima instanță a amânat judecata, dispunând totodată citarea pârâților cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu. P. urmare, considerăm că această primă amânare a judecății s-a produs, printre altele, pentru lipsa de apărare invocată de către pârâți, fiind aplicate așadar, dispozițiile art. 156 alin. 1 C., potrivit cărora instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
Ulterior, printr-o cerere înregistrată la judecătorie la data de 04.03.2013, pârâții au solicitat o nouă amânare a judecății fixate chiar pentru ziua de 04.03.2013, de această dată argumentându-și lipsa pe motive medicale, dovedite prin adeverințe. În realitate însă, unica adeverință medicală transmisă o privea exclusiv pe pârâta G. M. și a fost emisă la data de 01.03.2013, diagnosticul reținut fiind stare febrilă. În acest context, reținem că solicitarea de amânare formulată, între alții, de pârâtul G. L. jun., nu a fost justificată în niciun fel cu probe. În ceea ce privește cererea de amânare formulată de pârâta G. M., reținem că aceasta a fost justificată cu o adeverință a cărei valoare probatorie este discutabilă și pe cale de consecință, în mod corect nu a fost luată în considerare de prima instanță, întrucât fusese emisă cu 3-4 zile anterior termenului de judecată fixat, reținea ca diagnostic pentru pârâtă numai o stare febrilă (care este extrem de probabil să treacă în acest număr de zile) și nu indica perioada de repaus la domiciliul care îi era recomandată. Mai mult decât atât, pârâta nu și-a întemeiat în drept cererea de amânare, iar prevederile art. 156 alin. 1 C. nu mai puteau fi aplicate întrucât deja mai beneficiase de o amânare a judecății întemeiată pe acest text de lege.
Considerăm în acest context, că motivul de recurs analizat mai sus nu este fondat.
Au mai solicitat recurenții admiterea căii de atac declarate și pentru că prima instanță nu a citat în proces autoritatea tutelară, având în vedere interesele minorilor. Nici acest motiv nu poate fi acceptat, întrucât recurenții nu au indicat niciun fel de temei de drept care să le susțină afirmațiile și de altfel, nu putem identifica nicio dispoziție legală care să reclame citarea autorității tutelare într-o cauză având ca obiect evacuare, chiar dacă printre persoanele a căror evacuare se cere se află minori. Referirea la interesele minorilor făcută de către recurenți este greșită, întrucât ei înșiși, în calitate de părinți, sunt primii chemați să se preocupe și să apere interesele minorilor, iar în ipoteza în care apreciază că nu reușesc să se achite de această îndatorire, poate s-ar impune instituționalizarea copiilor minori respectivi și decăderea recurenților din drepturile părintești.
Referitor la motivul de recurs invocat prin cererea depusă la data de 12.09.2013, constând în aceea că de la data pronunțării de către prima instanță a sentinței atacate și până la data soluționării recursului, au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului pe care au fost obligați să îl evacueze, instanța de recurs nu îl poate lua în considerare din motive formale. Astfel, potrivit art. 303 alin. 1 și 2 C., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. De asemenea, potrivit art. 306 alin. 1 și 2 C., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților. În fine, potrivit art. 292 alin. 1 C., care este aplicabil și în recurs în virtutea dispozițiilor art. 316 C., părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Pornind de la interpretarea coroborată a acestor texte legale, constatăm că motivul de recurs invocat de recurenți abia la data de 12.09.2013 este invocat tardiv, sentința primei instanțe fiindu-le comunicată recurenților încă din data de 05.04.2013. În acest context, o analiză a împrejurării că recurenții au dobândit între timp proprietatea imobilului din care au fost evacuați nu poate fi făcută.
Pe de altă parte, dacă recurenții au devenit proprietari ai acelui imobil, o asemenea împrejurare nu afectează prezenta sentință, însă devine evident că hotărârea judecătorească de evacuare își pierde rațiunea, ea neputând să mai fie pusă cu succes în executare de către cei care deținuseră imobilul în proprietate dar l-au înstrăinat.
În raport de toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 C., tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de către recurenții G. L. și G. M., ambii cu domiciliul procesual ales în comuna Fântânele, ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 408/04.03.2013 a Judecătoriei Sighișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții G. L. și G. M., ambii cu domiciliul procesual ales în comuna Fântânele, ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 408/04.03.2013 a Judecătoriei Sighișoara, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2013.
Președinte, A. T. | Judecător, F. G. M. | Judecător, P. M. |
Grefier, M. M. |
Red. P.M./Dact. P.M.
31.10.2013/2 ex.
Judecător fond: G. B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 344/2013. Tribunalul MUREŞ | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 340/2013.... → |
|---|
