Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 819/2013. Tribunalul MUREŞ

Sentința nr. 819/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 5139/102/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ (Număr în format vechi 6396/2012)

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 819/2013

Ședința publică din data de 19 martie 2013

Completul constituit din:

Președinte I. O.

Grefier S. D.

Cu participarea Ministerului Public reprezentat prin d-nul procuror F. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul M.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulate de reclamantul K. F. cu domiciliul în O. S., ., jud. Harghita, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice M. cu sediul București, ., sector 5, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată depus la dosarul cauzei prin registratura instanței la data de 06 martie 2013, din partea DGFP M. în numele pârâtului, întâmpinare cu respectarea formalității multiplului exemplar, la care anexează adresa nr._/22.02.2013, prin care solicită comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul din Târgu-M., .. 1-3, jud. M.. De asemenea, se constată încheiat de grefierul de ședință proces-verbal privind efectuarea verificărilor în conformitate cu prevederile art. 95 alin. 1 ind. 1 din Hotărârea nr. 387/2005.

Instanța are în vedere faptul că, reclamantul a semnat personal pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare astfel că, acesta are termen în cunoștință și citația a fost înmânată anterior depunerii întâmpinării formulată de pârât. Totodată, pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului M., invocată de pârât prin întâmpinare.

Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței admiterea excepției.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului M., invocată de pârât prin întâmpinare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 13 iunie 2012 sub nr._, reclamantul K. F. cheamă în judecată în calitate de pârât pe Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând a se dispune:

- să se constate caracterul politic al măsurii prizonieratului și a deportării în URSS, în perioada noiembrie 1944- octombrie 1948;

- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 100.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin măsura suportată.

În motivarea cererii, reclamantul arată că a fost luat prizonier și deportat în fosta U.R.S.S. în perioada noiembrie 1944- octombrie 1948, măsură prin care i s-au adus grave prejudicii morale.

În drept, reclamantul invocă prevederile legii 221/2009.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care invocă excepția de necompetență teritorială a Tribunalului M. și solicită declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

Analizând cu prioritate excepția de necompetență teritorială invocată de pârât, instanța are în vedere faptul că potrivit art.4 alin.1 din legea 221/2009, cererea poate fi introdusă la tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată. Din cuprinsul cererii de chemare în judecată și din copia cărții de identitate a reclamantului existentă la fila 2, reiese că acesta are domiciliul în județul Harghita.

Suntem în prezenta unei necompetențe teritoriale exclusive, întrucât cauza nu se referă la bunuri și, prin urmare, părțile nu pot deroga conform art.19 din codul de procedură civilă

În aceste condiții în temeiul art.159 pct.3 și art.159 ind.1 alin.2 din codul de procedură civilă instanța va dispune declinarea competenței teritoriale de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Harghita.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență teritorială a Tribunalului M. și, în consecință:

Declină competența teritorială de soluționare a cererii formulată de reclamantul K. F. cu domiciliul în O. S., ., jud. Harghita, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice M. cu sediul București, ., sector 5, în favoarea Tribunalului Harghita.

Prezenta nu este suspusă niciunei căi de atac.

Pronunțată în ședința publică azi, 19 martie 2013.

Președinte,

I. O.

Grefier,

S. D.

Red. I.O.

Tehnored. S.D./2 ex./25.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 819/2013. Tribunalul MUREŞ