Grăniţuire. Decizia nr. 186/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 186/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 2929/289/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 186
Ședința publică de la 16 septembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: A. B.
Judecător: P. M.
Grefier: C. S.
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanții G. N. și G. V., domiciliați în mun. Reghin, ., jud. M. împotriva sentinței civile nr. 1481 din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în apel ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 3 septembrie 2013, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 9 septembrie 2013 și apoi pentru data de azi, încheieri care fac parte integrantă din prezenta.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1481 din data de 14 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ , s-au dispus următoarele:
„Ia act de renunțarea reclamantelor reconvenționale L. M. și Iszlai E., ambele domiciliate în Reghin, ., jud. M., la judecarea acțiunii reconvenționale formulate în contradictoriu cu reclamanții – pârâți reconvenționali G. N. și G. V..
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții G. N. și G. V., ambii cu domiciliul în Reghin, ., județul M., în contradictoriu cu pârâtele L. M., Iszlai E., L. T. S. și L. D., toți domiciliați în Reghin, ., jud. M. și cu pârâta N. M., domiciliată în Reghin, ., jud. M..
Stabilește linia de hotar dintre proprietatea aparținând reclamanților G. N. și G. V., situată în Reghin, . și înscrisă în C.F. nr._ Reghin, nr. top 290, 291 și proprietatea pârâților L. M., Iszlai E., L. T. S., L. D. și N. M., situată în Reghin, . și înscrisă în C.F. nr.546 Reghin, nr. top 292/1, 295/a/b conform variantei nr. II din raportul de expertiză efectuat în cauză de către dl. expert R. M. și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, respectiv pe punctele de frântură_.
Obligă pârâtele L. M. și Iszlai E. să respecte dreptul de proprietate al reclamanților G. N. și G. V. asupra parcelei situată între punctele de frântură_-134-112, delimitate conform variantei nr. II din raportul de expertiză efectuat în cauză de către dl. expert R. M..
Obligă pârâții să permită edificarea de către reclamanți a câte unui gard despărțitor pe liniile de hotar ce despart imobilul reclamanților de proprietatea pârâților și să suporte fiecare câte ½ din cheltuielile de edificare a gardului pe latura ce constituie limita lor de hotar.
Compensează cheltuielile de judecată.”.
Ulterior, prin încheierea civilă din data de 23 ianuarie 2013, pronunțată în același dosar, prima instanță a admis cererea formulată de reclamanți, de completare a hotărârii judecătorești atacate și a dispus completarea sentinței civile nr.1481 din data de 14.11.2012 astfel:
„Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții G. N. și G. V., ambii cu domiciliul în Reghin, ., județul M., în contradictoriu cu pârâta M. M., domiciliată în Reghin, ., jud. M..
Stabilește linia de hotar dintre proprietatea aparținând reclamanților G. N. și G. V., situată în Reghin, . și înscrisă în C.F. nr._ Reghin, nr. top 290, 291 și proprietatea pârâtei M. M., situată în Reghin, . și înscrisă în C.F. nr.120 Reghin, nr. top 288, conform variantei nr. II din raportul de expertiză efectuat în cauză de către dl. expert R. M. și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, respectiv pe punctele de frântură_-_-304-303.
Respinge acțiunea în revendicare formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta M. M..
Obligă pârâta M. M. să permită edificarea de către reclamanți a unui gard despărțitor pe liniile de hotar ce despart imobilul reclamanților de proprietatea pârâtei și să suporte ½ din cheltuielile de edificare a gardului ce constituie limita lor de hotar.”.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, reclamanții G. N. și G. V. sunt proprietarii imobilului situat în Reghin, ., jud. M. și înscris în C.F. nr._ Reghin, nr. top 290, 291, iar pârâții L. M., Iszlai E., L. T. S. și L. D. sunt proprietarii imobilului situat în Reghin, ., jud. M. și înscris în C.F. nr.546 Reghin, nr. top 292/1, 295/a/b, în timp ce pârâta M. M. este proprietara imobilului situat în Reghin, ., jud. M. și înscris în C.F. nr.120 Reghin, nr. top 288.
Conform declarațiilor martorilor propuși de pârâtele de rând 1, 2, familia L. a folosit tot terenul aflat în spatele casei reclamanților. Toți martorii audiați au declarat că șanțul existent și în prezent în spatele casei cu nr.34 aparținând reclamanților a existat dintotdeauna, existând însă contradicții între declarațiile martorilor propuși de părți în legătură cu persoanele care au folosit terenul din spatele casei de la nr.34. Astfel, martorul M. A. propusă de pârâtele de rând 1, 2 au arătat că terenul a fost folosit de familia L., iar martorul pârâtelor Brai A. a arătat că știe de la d-nul L. faptul că șanțul se afla pe proprietatea lui. Pe de altă parte însă, martorii propuși de reclamanți, respectiv I. C. și B. I. au declarat ambii în sensul în care limita de proprietate se afla după șanțul din spatele casei de la nr.34, înspre casa de la nr.36 aparținând pârâtelor de rând 1 și 2. Martora I. C. a arătat și motivul pentru care limitele de hotar (constând în gardul viu, despre situarea căruia de o parte sau de alta a șanțului martorii au dat declarații care se contrazic) au fost desființate. Astfel, martora (fosta proprietară a imobilului de la nr.34) a arătat faptul că fratele acesteia, numitul I. H. a trăit în concubinaj cu pârâta L. M. o perioadă de aproximativ 12 ani, în acea perioadă fiind desființată și limita de hotar în porțiunea situată între colțul casei cu nr.34 dinspre stradă și până la liziera de copaci.
Conform celor constatate de prima instanță la fața locului și menționate în procesul-verbal de la fila 242 dosar, terenul aflat pe partea șanțului despărțitor dintre cele două proprietăți de la numerele 34 și 36 este mai înalt înspre imobilul pârâților de la nr.36, existând o diferență de nivel față de cealaltă parte a șanțului dinspre imobilul de la nr. 34 aparținând pârâților. Această situație de fapt se coroborează cu declarațiile tuturor martorilor, referitoare la faptul că șanțul a existat dintotdeauna, precum și cu declarațiile martorilor pârâților, care au arătat că gardul viu era situat între șanț și casa reclamanților. Mai mult, acest aspect se coroborează și cu situația prezentată de către expert, referitoare la faptul că limita dintre proprietatea reclamanților de la nr.34 și cea a pârâtei M. M. de la nr.32 se află la 0,4 m de zidul casei de la nr.32.
Instanța de fond a înlăturat declarațiile martorilor reclamanților referitoare la faptul că limita de proprietate s-ar fi aflat după șanț, înspre proprietatea de la nr. adm. 36, având în vedere faptul că aceste aspecte se coroborează și cu prevederile art. 604 din Codul civil din 1864, potrivit cărora „Șanțul se socotește a fi exclusiv al acelui în partea căruia pământul e aruncat”. Astfel, rezultă faptul că limita dintre proprietățile de la nr. 34 și 36 este situată între șanțul despărțitor și casa de la nr. 34, la o distanță de 0,40 m de construcția de la nr. 34, conform variantei nr. II din raportul de expertiză efectuat în cauză de către dl. expert R. M. și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
În ceea ce privește susținerile reclamanților, în sensul că această variantă nu este acceptabilă, deoarece în acest fel reclamanții ar avea teren mai puțin decât cel înscris în cartea funciară, iar pârâtele ar avea teren mai mult, aceasta nu poate fi suficientă pentru a se admite acțiunea așa cum au solicitat reclamanții, deoarece este posibil ca terenul în plus folosit de pârâții L. să fie în proprietatea vecinilor acestora, de la nr. 38, aspect care nu poate fi verificat în prezenta cauză, deoarece aceștia nu sunt părți.
În ceea ce privește susținerea reclamanților privind lungimea frontului la stradă indicat în schița avizată pentru neschimbare de către Consiliul Popular al orașului Reghin la data de 15.11.1971, astfel cum a arătat și dl. expert în raportul de expertiză topografică, aceasta „reprezintă o schiță întocmită prin metode improprii realizării unui plan de situație”.
Or, atâta timp cât reclamanții sunt de acord cu faptul că aceasta ar fi greșită, în sensul că nu indică corect limita dintre proprietățile de la numerele 34 și 36, deoarece această limită nu era constituită chiar de zidul casei, atunci tot astfel ar trebui să fie de acord și cu faptul că aceeași schiță este greșită în sensul că nu indică corect lungimea frontului la stradă a imobilului de la nr. adm. 34 care le aparține, neexistând nicio probă în sensul că schița este greșită exact în ceea ce privește aspectul care le este favorabil reclamanților. În aceste condiții, instanța de fond nu a putut constata că schița a fost corect întocmită în sensul dorit de reclamanți.
În consecință, potrivit celor reținute de prima instanță, rezultă că, din coroborarea probelor administrate în cauză, limita dintre cele două proprietăți se află la 0,4 m de casa de la nr. 34 aparținând reclamanților, motiv pentru care judecătoria a stabilit limita de hotar dintre proprietatea aparținând reclamanților, situată în Reghin, . și înscrisă în C.F. nr._ Reghin, nr. top 290, 291 și proprietatea pârâților L. M., Iszlai E., L. T. S., L. D. și N. M., situată în Reghin, . și înscrisă în C.F. nr. 546 Reghin, nr. top 292/1, 295/a/b conform variantei nr. II din raportul de expertiză efectuat în cauză de către dl. expert R. M. și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, respectiv pe punctele de frântură_.
În ceea ce privește limita de hotar dintre proprietățile reclamanților și a pârâtei M. M., instanța de fond a constatat că nu există neînțelegeri între părți în ceea ce privește această limită, astfel că ea a fost stabilită pe punctele de frântură_-_-304-303 din aceeași variantă nr. II din raportul de expertiză efectuat în cauză de către dl. expert R. M..
În ceea ce privește acțiunea în revendicare formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtele L. M. și Iszlai E., aceasta este acea acțiune reală, petitorie și imprescriptibilă, prin care reclamantul solicită să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat, cu consecința obligării pârâtului la restituirea posesiei bunului respectiv.
Fiind o acțiune reală, acțiunea în revendicare poate fi introdusă împotriva oricărei persoane care încalcă dreptul de proprietate.
Fiind o acțiune petitorie, prin intermediul ei se pune în discuție dreptul de proprietate al reclamanților, care sunt obligați să facă dovada că sunt titularii dreptului de proprietate în condițiile art. 1169 Cod civil.
În cauză, având în vedere limitele de hotar stabilite de instanță în urma probelor administrate, judecătoria a dispus următoarele:
În ceea ce privește cererea reclamanților privind obligarea pârâtelor L. M. și Iszlai E. de a respecta dreptul de proprietate al reclamanților asupra proprietății lor, instanța a constatat că aceasta este admisibilă numai în parte, având în vedere cele reținute anterior și faptul că s-a dovedit că pârâții folosesc porțiunea de 0,4 m lățime situată în spatele casei reclamanților. În consecință, instanța de fond a admis în parte această cerere și a obligat pârâtele L. M. și Iszlai E. să respecte dreptul de proprietate al reclamanților asupra parcelei situată între punctele de frântură_-134-112, delimitate conform variantei nr. II din raportul de expertiză efectuat în cauză de către dl. expert R. M..
În ceea ce privește cererea reclamanților privind obligarea pârâților să permită edificarea de către reclamanți a câte unui gard despărțitor pe liniile de hotar ce despart imobilul reclamanților de proprietatea pârâtelor și să suporte fiecare (respectiv pe de o parte pârâtele de rând 1, 2, iar pe de altă parte pârâtele de rând 3, 4), câte ½ din cheltuielile de edificare a gardului pe latura ce constituie limită de hotar, instanța de fond a admis-o. Aceasta deoarece, conform constatărilor efectuate la fața locului, precum și potrivit precizărilor efectuate de dl. expert R. M. în raportul de expertiză efectuat în cauză, proprietățile părților sunt numai parțial delimitate cu gard de sârmă, restul delimitărilor între proprietăți constând în garduri vii și arbuști.
În aceste condiții, văzând și prevederile art. 584 din Codul civil din 1864 (în vigoare la data formulării acțiunii), potrivit cărora „Orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate”, judecătoria a admis cererea reclamanților și i-a obligat pe toți pârâții să permită edificarea de către reclamanți a câte unui gard despărțitor pe liniile de hotar ce despart imobilul reclamanților de proprietatea pârâților și să suporte fiecare câte ½ din cheltuielile de edificare a gardului pe latura ce constituie limita lor de hotar.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de fond, văzând cererea reclamanților de compensare integrală a cheltuielilor de judecată, în principal, a admis-o, văzând că atât reclamanții, cât și pârâtele au căzut în pretenții parțial.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel reclamanții G. N. și G. V., aceștia solicitând schimbarea hotărârii atacate în ceea ce privește soluția asupra cererii de grănițuire și implicit, a cererii de revendicare, prin alegerea variantei nr. III din raportul de expertiză topografică întocmit de expertul topograf ing. R. M., la stabilirea liniei de hotar dintre imobilele situate în mun. Reghin, . și nr. 36.
În motivare, apelanții au arătat că hotărârea primei instanțe este greșită sub aspectul temeiniciei, fiind dată printr-o interpretare eronată a materialului probator administrat. Au apreciat apelanții, că prima instanță trebuie să fi făcut o confuzie între varianta II și varianta III din raportul de expertiză topografică întocmit în prezentul dosar, întrucât în permanență, în considerente, vorbește despre șanțul ce desparte cele două proprietăți și care creează o diferență de nivel între terenurile învecinate, dar în final stabilește linia de hotar la o distanță de 0,4 m de zidul din spate al casei reclamanților, pe linia descrisă de picătura streșinii acestei locuințe, deși șanțul la care s-a făcut referire în considerente se află la o distanță de 2 m de acest zid al casei și a constituit un reper în varianta III a raportului de expertiză.
De asemenea, au criticat apelanții hotărârea primei instanțe, sub aspectul faptului că prin această soluție pârâtele L. M. și Iszlai E. vor beneficia de o suprafață de teren mai mare cu 231 mp, teren pe care îl pierd în mod corespunzător reclamanții din proprietatea lor tabulară, deși oricum, aceste pârâte stăpâneau deja o suprafață mai mare decât cea trecută pe numele lor în cartea funciară.
Totodată, apelanții au criticat considerentele primei instanțe referitoare la faptul că șanțul despărțitor dintre cele două imobile s-ar afla în proprietatea pârâtelor L. M. și Iszlai E., arătând că în concret, nu este vorba despre un șanț despărțitor, săpat, ci despre o diferență de nivel creată între cele două fonduri învecinate, ca urmare a umplerii și nivelării cu pământ, în timp, a terenului de la nr. 34.
S-au mai arătat nemulțumiți apelanții, de faptul că instanța de fond le-a înlăturat în mod nejustificat probele testimoniale și totodată, nu a ținut cont de niciunele din semnele exterioare pe care putea să le utilizeze pentru a stabili limita de hotar pe linia șanțului unde se creează diferența de nivel între cele două imobile.
În probațiune, a fost administrată în apel proba cu înscrisuri, precum și proba cu câte un martor pentru apelanți și respectiv, pentru intimați.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii atacate, prin raportare la motivele de apel invocate și din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul apreciază că apelul declarat de reclamanții G. N. și G. V. este fondat, urmând a fi admis pentru rațiunile ce vor fi indicate în continuare.
Mai întâi trebuie să constatăm că prezenta cale de atac nu o implică în niciun fel pe pârâta M. M., care este vecina de la nr. 32 și cu care reclamanții nu s-au aflat pe o poziție de veritabilă contradictorialitate în ceea ce privește stabilirea liniei de hotar. De asemenea, calea de atac a apelului nu se referă nici la obligațiile stabilite de instanță în sarcina pârâților, de a permite reclamanților să construiască garduri despărțitoare între cele două imobile și de a contribui cu jumătate din valoarea gardurilor respective.
Instanța de control judiciar este chemată doar să se pronunțe cu privire la modalitatea de grănițuire dintre imobilul de la nr. 34, aflat în proprietatea reclamanților și imobilul de la nr. 36, aflat în proprietatea pârâților L. M., Iszlai E., L. T. S., L. D. și N. M. și implicit, cu privire la acțiunea în revendicare declanșată de reclamanții apelanți, în completarea celei în grănițuire. Nemulțumirea apelanților se rezumă totodată, la împrejurarea că prima instanță a ales pentru stabilirea liniei de hotar varianta nr. II din raportul de expertiză, deși, potrivit aprecierii lor, trebuia să fie aleasă varianta nr. III din același raport.
Examinând probele administrate pe parcursul judecății de prima instanță, precum și pe cele administrate pe parcursul judecății din apel, constatăm că într-adevăr, calea de atac promovată de către reclamanți, este fondată.
Prima instanță a ales cu ocazia soluționării pricinii în fond, varianta cea mai dezavantajoasă pentru reclamanți, stabilită în cadrul raportului de expertiză topografică. Este vorba despre singura variantă în care suprafața tabulară aflată în proprietatea reclamanților nu este respectată. Or, criteriile utilizate de judecătorie pentru a dispune astfel sunt neclare și par că într-adevăr, utilizează șanțul despărțitor dintre cele două imobile ca principal punct de reper. Este cert că prima instanță a considerat acest șanț ca făcând parte din lotul pârâtelor intimate, iar în susținerea acestui punct de vedere, a invocat prevederile art. 604 Cod civil, potrivit cărora șanțul se socotește a fi exclusiv al acelui în partea căruia pământul e aruncat. Însă probele administrate, inclusiv fotografiile depuse la dosar, evidențiază că în ipoteza concretă, nu suntem în prezența unui șanț propriu-zis, săpat anume pentru a juca rol despărțitor între cele două fonduri, ci mai degrabă ne aflăm în prezența unui așa-numit șanț care marchează o diferență de nivel între cele două terenuri învecinate. Această diferență de nivel poate reprezenta, prin coroborare cu alte probe administrate în cauză, un indiciu exterior al liniei de hotar dintre cele două fonduri, întrucât sugerează o administrare diferită a terenurilor în discuție. Întrucât acest șanț nu are și o altă funcțiune demonstrată, el poate fi considerat ca jucând rol de linie de hotar, deoarece altminteri, existența lui nu ar mai putea fi explicată. Totodată, dacă terenul pârâților intimați s-ar fi întins dincolo de acest șanț, eventual până la zidul din spate al casei reclamanților, atunci nici această diferență de nivel dintre cele două terenuri nu ar mai putea fi explicată, fiind logic ca întregul teren respectiv să fie nivelat în mod uniform.
În acest context, prima instanță, chiar dacă a ajuns la concluzia că șanțul despărțitor se afla pe terenul proprietatea pârâților, nu putea utiliza picătura streșini drept criteriu de delimitare a celor două loturi, întrucât acesta nu reprezenta un criteriu obiectiv, ci era ales numai arbitrar, singura asemănare fiind dată de împrejurarea că linia de hotar dintre imobilul de la nr. 34 și cel de la nr. 32 (învecinat în cealaltă parte cu reclamanții) a fost stabilită și ea pe linia descrisă de picătura streșinii. Dar condițiile concrete de grănițuire nu trebuia să fie considerate în mod necesar identice.
În altă ordine de idei, martorii audiați în cauză au evidențiat că în spatele casei reclamanților, cu mai mulți ani în urmă, în esență pe aceeași linie a șanțului, terenurile reclamanților și pârâților erau separate și printr-o linie de arbuști de diferite specii, care au fost lăsați să crească mai puțin ordonat. Deși nu putem stabili cu exactitate care a fost linia descrisă de acești arbuști, care în prezent nu mai există, și nici nu putem considera cu certitudine că arbuștii erau plantați exact pe linia de hotar, totuși, avem posibilitatea de a concluziona că aceștia nu erau plantați pe o linie situată la o distanță de numai 0,4 m de zidul din spate al casei reclamanților, coincidentă cu picătura streșinii, ci se găseau plantați la o distanță mai mare, probabil coincidentă din nou cu linia șanțului la care ne-am referit anterior.
Toate aceste elemente, coroborate cu împrejurarea că varianta nr. II a raportului de expertiză conducea la pierderea a 231 mp din terenul reclamanților, concomitent cu o mărire corespunzătoare a terenului pârâților, care oricum era mai mare decât suprafața tabulară deținută de aceștia, ne conduc la concluzia că opțiunea luată de prima instanță, pentru însușirea acestei variante nr. II din raportul de expertiză, este greșită.
Prin urmare, alegerea pentru stabilirea liniei de hotar trebuie făcută între varianta nr. I și varianta nr. III din raportul de expertiză efectuat în cauză. Ambele modalități de grănițuire respectă suprafața de teren cu care figurează reclamanții în cartea funciară și elimină inechitățile care ar putea să se producă prin diminuare nejustificată a terenului pe care aceștia sunt îndreptățiți să îl stăpânească. De remarcat este totodată, și faptul că în oricare dintre aceste variante, pârâții continuă să stăpânească în fapt, o suprafață de teren semnificativ mai mare decât aceea pe care o dețin scriptic, în cartea funciară. În concret, deși lotul pârâților are în scripte o suprafață de 5755 mp, în mod efectiv acesta va fi mai mare de 6600 mp în oricare dintre cele două variante. Mai trebuie să remarcăm faptul că lotul pârâților este împărțit și el în două suprafețe, aceea imediat adiacentă terenului reclamanților aflându-se în stăpânirea efectivă a pârâtelor L. M. și Iszlai E., iar cealaltă, aflată în continuarea primeia, aflându-se în stăpânirea efectivă a pârâtului L. T.. Deși terenul stăpânit de pârâtul L. T., care face parte din corpul de proprietate situat la nr. administrativ 36, are o suprafață scriptică de numai 1432 mp, în realitate întinderea acestuia este mult mai mare, având 2089 mp. De asemenea, terenul stăpânit de pârâtele L. M. și Iszlai E. are o suprafață scriptică de 4316 mp, iar în realitate, în oricare dintre variantele de grănițuire pe care le mai luăm în considerare, el depășește 4500 mp.
În acest context, reținem că stabilirea liniei de hotar dintre imobilele de la nr. 34 și 36, în așa fel încât să se respecte suprafața totală de 7701 mp cu care figurează reclamanții în cartea funciară, este logică și necesară, pârâții nefiind privați de nicio parte din propriul teren, ci dimpotrivă, ei stăpânind în continuare, o suprafață efectivă cu aproape 1000 mp mai mare decât aceea pe care o dețin potrivit înscrierilor de publicitate imobiliară.
Nu în ultimul rând, nici considerentele primei instanțe, potrivit cărora este posibil ca această suprafață în plus să facă parte din lotul vecinului de la nr. 38, nu pot fi primite, ci trebuie înlăturate, întrucât în prezenta cale de atac s-a depus de către reclamanți o declarație autentică dată de numitul P. T.-L. (fila 26), proprietarul imobilului de la nr. 38, în cuprinsul căreia acesta a arătat că nu are niciun fel de contestații cu privire la linia de hotar dintre terenul său și terenul pârâților L. M., Iszlai E., L. T. S., L. D. și N. M., nu are vreo lipsă din propria suprafață de teren care să fie ocupată de proprietarii imobilelor învecinate și totodată, limita de hotar dintre aceste imobile este stabilită prin gard despărțitor, de zeci de ani.
În fine, dintre cele două variante pe care le avem la dispoziție, vom alege varianta nr. III a raportului de expertiză, aflată la fila nr. 251 din dosarul primei instanțe, întrucât considerăm că aceasta satisface cel mai bine cerințele de echitate pe care nu putem să le ignorăm într-o asemenea pricină și totodată, este cea mai apropiată de datele obținute din ansamblul probelor administrate. În această variantă, pârâții rămân cu o deschidere la frontul stradal mai generoasă, limita de hotar urmează într-o măsură satisfăcătoare linia șanțului care delimitează cele două imobile și în dreptul căruia de observă acea diferență de nivel între fondurile alăturate, iar nu în ultimul rând, reclamanții beneficiază de un spațiu suficient în spatele propriei lor locuințe, pentru a asigura întreținerea ei și reparațiile curente, fără a fi nevoiți să intre pe proprietatea vecină.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă tribunalul va admite apelul declarat de apelanții G. N. și G. V., împotriva sentinței civile nr. 1481 din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Reghin și în consecință, va schimba în parte hotărârea apelată, în sensul că va stabili linia de hotar dintre proprietatea aparținând reclamanților G. N. și G. V., situată în mun. Reghin, ., înscrisă în C.F. nr._ Reghin, cu nr. topografic 290, 291 și proprietatea pârâților L. M., Iszlai E., L. T. S., L. D. și N. M., situată în mun. Reghin, ., înscrisă în CF nr. 546 Reghin, cu nr. topografic 292/1, 295/a/b, conform variantei III din raportul de expertiză topografică (fila 251) întocmit de expertul topograf ing. R. M., respectiv punctele_-_-0302.
În mod consecutiv acestei soluții, reținem că după stabilirea liniei de hotar potrivit celor de mai sus, pârâtele L. M. și Iszlai E., deținătoarele terenului imediat adiacent celui aparținând reclamanților, stăpânesc mici porțiuni din proprietatea celor din urmă, astfel că în această limită urmează a fi admisă și acțiunea în revendicare. Pe cale de consecință, tribunalul va obliga pârâtele L. M. și Iszlai E. să respecte dreptul de proprietate al reclamanților asupra parcelelor delimitate de punctele_-_-_-112 și_-_, conform variantei III din raportul de expertiză topografică întocmit de expertul topograf ing. R. M..
Întrucât aceasta este limita în care s-a produs efectul devolutiv al apelului (limită dată de ceea ce s-a apelat), se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate.
Ca efect al admiterii apelului, culpa procesuală în cadrul prezentei căi de atac aparține intimatelor pârâte L. M. și Iszlai E., singurele care s-au opus acțiunii intentate de reclamanți, acestea fiind părțile căzute în pretenții. Văzând cererea apelanților reclamanți, formulată cu ocazia judecății în apel, de obligare a intimatelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că în speță sunt incidente dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, intimatele pârâte urmând a fi chemate să suporte cheltuielile cu pricina. În privința cuantumului acestor cheltuieli, reținem că acestea sunt reprezentate, potrivit solicitărilor făcute de apelantă pe parcursul judecății căii de atac, de onorariul avocațial în cuantum de 1.000 lei, dovedit cu chitanța de la fila nr. 59 din dosarul de apel. Pe cale de consecință, vom obliga intimatele L. M. și Iszlai E. la plata către apelanți a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DEDICE:
Admite apelul declarat de apelanții G. N. și G. V., domiciliați în mun. Reghin, ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1481 din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Reghin și în consecință:
Schimbă în parte hotărârea apelată, în sensul că stabilește linia de hotar dintre proprietatea aparținând reclamanților G. N. și G. V., situată în mun. Reghin, ., înscrisă în C.F. nr._ Reghin, cu nr. topografic 290, 291 și proprietatea pârâților L. M., Iszlai E., L. T. S., L. D. și N. M., situată în mun. Reghin, ., înscrisă în CF nr. 546 Reghin, cu nr. topografic 292/1, 295/a/b, conform variantei III din raportul de expertiză topografică (fila 251) întocmit de expertul topograf ing. R. M., respectiv punctele_-_-0302.
Obligă pârâtele L. M. și Iszlai E. să respecte dreptul de proprietate al reclamanților asupra parcelelor delimitate de punctele_-_-_-112 și_-_, conform variantei III din raportul de expertiză topografică întocmit de expertul topograf ing. R. M..
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
Obligă intimatele L. M. și Iszlai E. la plata către apelanți a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2013.
Președinte, A. B. | Judecător, P. M. | |
Grefier, C. S. |
Red. P.M./Dact. P.M.
30.12.2013/9 ex.
Judecător fond: A. H.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1118/2013. Tribunalul MUREŞ | Pretenţii. Decizia nr. 329/2013. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
