Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 89/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 89/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 4196/320/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7917/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIE CIVILĂ Nr. 89/2013
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013
Completul compus din:
Președinte A. A.-B.
Judecător M. M.
Judecător C. S.
Grefier D. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta H. M. cu domiciliul ales în Tg.M., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 3661 din 4 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Tg.M., în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 ianuarie 2013, când s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3661/04.05.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosar nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată excepția tardivității invocării excepției prescriției, invocată de reclamantă.
A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâți și pe cale de consecință a fost respinsă ca prescrisă cererea formulată de reclamanta H. M. în contradictoriu cu pârâții B. M. și B. E..
Reclamanta a fost obligată la plata diferenței onorariului expert în cuantum de 830,90 lei în favoarea expertului Gotcu R. și la plata către pârâtul B. M. a sumei de 4480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut faptul că a fost investită cu cererea formulată de reclamanta H. M. care a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții B. M. și B. E., să constate nulitatea absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 628/23.03.2004. autentificat de B.N.P. N. G., pentru preț neserios.
A solicitat reclamanta și restabilirea situației anterioare încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 628/23.03.2004, autentificat de B.N.P. N. G., în sensul reintroducerii imobilului ce face obiectul contractului menționat în proprietatea personală a reclamantei, cu efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâții au depus la dosar note scrise prin care au invocat excepția prescripției extinctive, întrucât, fiind vorba despre un motiv de nulitate relativă a contractului, acesta este suspus prescripției extintive.
Prin notele de ședință depuse la dosar de reclamantă cu privire la excepțiata invocată de către pârâți, aceasta a solicitat respingerea excepției invocate, în principal ca tardivă iar în subsidiar, ca nefondată, motivând faptul că conform prevederilor art.2513 C.civ, astfel cum a fost modificată prin dispozițiile art.206 pct.2 din Legea nr.71/2011 „prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare, sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.”
Având în vedere acest aspect se impune a se constata faptul că, textul legal citat impune într-un mod cât se poate de clar obligația părții de a invoca prescripția extintivă ori în cadrul întâmpinării, ori cel târziu până la primul termen de judecată la care procedura este legal îndeplinită.
Instanța a respins excepția tardivității invocării excepției prescripției, reținând că prescripția invocată în cauză a început să curgă anterior datei de 01.10.2011 când a intrat în vigoare noul cod civil iar potrivit art. 6 alin. 4 din noul Cod civil:„prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. “
Instanța a apreciat că prescripțiile începute sub imperiul Decretului-Lege nr. 167/1958, indiferent dacă au fost împlinite sau nu înainte de . noului C. civil sunt guvernate de Decretului-Lege nr. 167/1958 iar nu de prevederile noului Cod civil, astfel încât în cauză nu sunt incidente prevederile art. 2513 din noul Cod civil.
Instanța de fond a apreciat ca întemeiată excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâți reținând că reclamanta solicită constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 628/23.03.2004. autentificat de B.N.P. N. G., pentru preț neserios.
Cauza de nulitate invocată a fost calificată de instanță drept o cauză de nulitate relativă, iar nu absolută așa cum a susținut reclamanta.
Instanța de fond a reținut, în raport de motivele de fapt invocate în cuprinsul acțiunii introductive că nulitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 628/23.03.2004, de B.N.P. N. G., invocată de reclamantă își are ca fundament prețul neserios sub două aspecte: în primul rând ca urmare a unui viciu de consimțământ al vânzătorilor, datorită faptului că aceștia, în vârstă și bolnavi, au fost păcăliți cu ocazia încheierii contractului, când fără să verifice, au semnat un contract cu un preț care nu corespunde înțelegerii anterioare și, în al doilea rând ca urmare a unei disproporții vădite între cele două prestații, respectiv între imobilul înstrăinat și prețul acestuia. Or, atât dolul cât și leziunea constituie cauze de nulitate relativă a contractului și nu de nulitate absolută.
Reținând incidența în cauză a prevederilor art.19 din Decretul-Lege nr. 167/1958 instanța de fond a constatat că în raport de data încheierii contractului, respectiv 23.03.2004 a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, și în consecință a respins acțiunea ca prescrisă.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat apel solicitând anularea în întregime a sentinței civile nr. 3661/04.05.2012 și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a arătat că înțelege să formuleze apel și nu recurs în raport concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, care a stabilit o valoare a imobilului ce depășește pragul valoric prevăzut de art.282 ind.1 Cod de procedură civilă.
Arată reclamanta că în mod greșit instanța a respins excepția tardivității invocării excepției prescripției dreptului material la acțiune, înlăturând în mod greșit aplicabilitatea în cauză a prevederilor art.2513 din Noul Cod civil.
Susține recurenta că deși în această materie nu există o dispoziție legală expresă care să clarifice problema expusă, o reglementare asemănătoare în materia procedurii penale a fost clarificată prin intervenția Curții Constituționale. Recurenta se referă la art.320 ind.1 Cod de procedură penală introdus prin Legea nr.202/2010 a cărui neconstituționalitate a fost constatată prin Decizia nr.1470/02.12.2011 a Curții Constituționale neconstituționalitatea art.320 ind.1 Cod de procedură penală.
Recurenta apreciază că normele ce reglementarea prescripția dreptului la acțiune în N.C.Civil fiind norme de procedură sunt de imediată aplicare, în conformitate cu prevederile art.725 al.1 Cod de procedură civilă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material de acțiune, recurenta apreciază că aceasta a fost soluționată în mod greșit de prima instanță ca urmare a greșitei calificări a nulității invocate.
Arată recurenta că nulitatea invocată (prețul neserios) nu este o nulitate relativă ci una absolută.
Astfel, instanța ar fi pornit de la o premisă greșită, in momentul în care a considerat că în cauză s-ar fi invocat două motive de nulitate relativă, respectiv viciul de consimțământ și disproporția vădită dintre preț și bunul vândut, ceea ce a determinat și greșita admitere a excepției invocate de pârâți.
Arată reclamanta că problema cea mai mare o constituie greșita aplicare a legii prin prisma interpretării greșite a motivului invocat și al individualizării eronate a motivului de nulitate, precizând că orin acțiunea formulată a invocat o nulitate absolută, respectiv neseriozitatea prețului, prevalâțndu-se în drept de dispozițiile art.1303 Cod civil.
Arată reclamanta că prețul constituie un element esențial al oricărui contract d evânzare cumpărare iar disproprorția vădită dintre preț și valoarea reală a bunului înstrăinat constituie o încălcarea a dispozițiilor art.948 pct.4 și art.966 Cod civil, aflându-ne în situația reglementată de art.968 din același act normativ.
Apreciază reclamanta că motivul de nulitate reglementat de art.1303 Cod civil se circumscrie și în raza condițieie xistenței unie cauze licite, condiție a cărei ăncălcare este sancționată de lege cu nulitatea absolută.
Recurenta critică și dispoziția primei instanțe prin care a fost obligată la plata sumei de 830,90 de lei reprezentând diferență onorar expert, considerând că și sub acest aspect hotarârea atacată este nelegală.
La data de 12.11.2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimatul B. M. prin care acesta solicită respingerea apelului formulat ca netemeinic și nelegal, menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.
Arată intimatul că instanța de fond a calificat în mod corect nulitatea invocată ca fiind o nulitate relativă, pornind chiar de la argumentele aduse de reclamantă in motivarea acțiunii formulate, acre se referă la vicierea consimțământului vânzătorilor, care au fost păcăliți cu ocazia încheierii contractului pe care l-au semnat fără să observe că prețul stipulat nu corespundea înțelegerii anterioare precum și la disproporția valorică vădită dintre prestațiile părților.
Arată în continuare intimatul că prețul stabilit în contract nu a fost, contrar susținerilor recurentei, inferior celui minim prevăzut în tabelul cu prețuri utilizat de notarii public, ci a fost mai mare cu 600 de euro în raport cu prețul minimal de catalog.
În continuare, intimatul arată că disproporția valorică dintre prestațiile părților este justificată de relațiile de prietenie dintre părți, relații pe care intimatul le asimilează unora de filiație.
Cu privire la tardivitatea invocării excepției prescripției dreptului material arată intimatul ca la termenul de judecată din data de 26.10.2011, respectiv la primul termen după . N. Cod civil, a fost lipsit de apărare, astfel încât nu a fost în măsură să invoce excepția.
În ceea ce privește legea aplicabilă prescripției la momentul invocării acestei excepții, arată intimatul că in cauză nu sunt incidente prevederile art.2513 din N. Cod civil, ci cele ale Decretului Lege nr.167/1958, astfel cum rezultă din interpretarea art.6 al.4 din N. Cod civil
Arată intimatul că prescripția este guvernată, în speță, de prevederile Decretului nr.167/1958, iar în reglementarea acetsui act normativ excepția prescripției dreptului la acțiune este o excepție absolută, de fond și peremptorie ce poate fi invocată în orice fază a judecății.
Cu privire la cererea de ajutor public judiciar privind scutirea de plata onorariului de expert, intimatul invocă prevederile art.12 din O.U.G. nr.51/2008 în conformitate cu care „cererea pentru ajutor public judiciar se acordă oricând, în cursul judecății”.
Arată intimatul în continuare că reclamanta avea cunoștință de onorariul cuvenit expertului încă de la termenul de judecată din data de 26.10.2011 când s-a comunicat raportul de expertiză cu toate părțile, după acest termen cauza suferind 3 amânări succesive, astfel încât, în acest interval ar fi avut suficient timp să formuleze cererea de ajutor public judiciar.
Formularea unei astfel de cereri după închiderea dezbaterilor, în afara „cursului judecații” nu poate conduce la sancționarea instanței de fond prin casarea sentinței atacate cu trimitere spre rejudecare.
În privința căii de atac tribunalul a stabilit la termenul de judecată din data de 24.01.2013 că în raport de valoarea obiectului și valoarea cererii de chemare în judecată calea de atac ce poate fi promovată împotriva sentinței civile nr.3661/04.05.2012 este recursul și nu apelul.
Pentru a hotărî în acest sens s-a avut în vedere faptul că potrivit prevederilor art. 282 ind.1 al.1 Cod de procedură civilă calea de atac, în cazul acțiunilor cu obiect evaluabil în bani, de natura celei pendinte, se stabilește în funcție de valoarea obiectului cererii, valoare care se raportează la cea de referință prevăzută de art.282 ind.1 Cod de procedură civilă (100.0000 de lei).
În ceea ce privește valoarea obiectului cererii, aceasta nu este, în speță identică cu valoarea de circulație a imobilului ce a făcut obiectul contractului a cărui anulare se cere, valoare stabilită în cursul judecării cauzei, prin expertiză.
Reținem că valoarea obiectului cererii, în funcție de care instanța și-a stabilit competența și pentru care s-a achitat taxa judiciară de timbru este echivalentă cu prețul din contractul de vânzare cumpărare a cărui nulitate se invocă, valoare în raport de care au fost stabilite și taxele de timbru și care nu a fost contestată de partea adversă.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, instanța apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta invocă cu prioritate, nelegala soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, sub două aspecte: al tardivității invocării excepției și al netemeiniciei acesteia.
Cu privire la tardivitatea invocării acestei excepții tribunalul consideră că in mod întemeiat instanța de fond, analizând succesiunea în timp a normelor ce reglementează instituția prescripției dreptului material la acțiune (Decretul nr.167/1958, Legea nr.287/2009 și dispozițiile tranzitorii din legea nr.71/2011) a calificat excepția în cauză ca fiind o excepție de fond, absolută și peremptorie, care se putea invoca oricând în cursul judecății.
Art.220 din Legea nr.71/2011 stabileste ca data a intrarii in vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, data de 01.10.2011.
Art. 223 din același act normativ prevede ca procesele si cererile in materie civila sau comerciala in curs de soluționare la data intrării in vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal investite, in conformitate cu dispozițiile legale, materiale si procedurale in vigoare la data când acestea au fost pornite.
Constata tribunalul că acțiunea pendinte a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Tg. M. anterior datei de 01.10.2011 (respectiv la 23.03.2010), astfel încât în mod corect a fost soluționată in raport de reglementările legale in vigoare la data înregistrării sale, respectiv Decretul nr.167/1958 care, la prevede la art.18 obligația instanței de judecată de a cerceta din oficiu dacă dreptul la acțiune este prescris.
Astfel, prescripțiile extinctive începute si împlinite înainte de . Codului civil sunt supuse dispozițiilor Decretului nr.167/1958, in sprijinul acestui punct de vedere venind si prevederile art.6 al.4 si art.201 din Codul civil.
Legea aplicabila prescripției extinctive este cea in vigoare la momentul la care prescripția a început sa curgă, iar prevederile din Codul civil in aceasta materie sunt aplicabile numai prescripțiilor care au început sa curgă după ..
In aceste condiții, având in vedere ca legea veche (Decretul nr.167/1958) este aplicabila sub toate aspectele, atât cele de drept material cat si cele de drept procesual, este evident ca instanța poate sa invoce din oficiu aceasta excepție și o poate face oricând pe parcursul procesului, având în vedere caracterul absolut al acestei excepții.
Cu privire la temeinicia excepției invocate, reține tribunalul că instanța de fond a fost nevoită să clarifice și să califice acțiunea formulată, în sensul de a stabili natura cauzei de nulitate a contractului invocată de reclamantă.
Potrivit art.129 al.4 Cod de procedură civilă judecătorul este în drept să ceară părților explicații cu privire la situația de fapt și de drept pe care acestea le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.
Neconcordanțele dintre motivarea în fapt a acțiunii și temeiul de drept invocat în ceea ce privește cauza de nulitate au fost dezbătute în contradictoriu de părți, în condițiile în care pârâții au invocat aceste aspecte în cuprinsul apărărilor formulate, invocând prescripția dreptului la acțiune, în condițiile în care au interpretat nulitatea invocată ca fiind una relativă.
Instanța a calificat nulitatea invocată ca fiind una relativă,și în considerarea regimului juridic al nulității relative, a primit apărările pârâților relative la prescripția dreptului la acțiune cu consecințele ce decurg din admiterea acestei excepții.
Pentru a califica nulitatea invocată ca fiind una relativă instanța de fond a avut în vedere motivarea de fapt a acțiunii formulate reținând că reclamanta a invocat vicierea consimțământului său la încheierea contractului sub doua aspecte: respectiv dolul (cumpărătorii profitând de vârsta înaintată și starea de sănătate precară a vânzătorilor) și leziunea (prețul contractului este mult inferior valorii bunului).
În condițiile în care, așa cum am arătat anterior, instanța de fond a calificat în mod corect nulitatea invocată ca fiind una relativă și nu absolută, in considerarea regimului juridic al nulității relative, instanța în mod corect a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu consecința respingerii acțiunii ca prescrisă.
În privința modului de soluționare a cererii de ajutor public judiciar având ca obiect scutirea de plata onorariului de expert tribunalul constată că această cerere a fost formulată în termenul de amânare a pronunțării, astfel încât în mod întemeiat nu a fost luată în considerare de instanța de fond, fiind formulată după închiderea dezbaterilor.
În considerarea celor anterior reținute, tribunalul apreciază că prezentul recurs este nefondat motiv pentru care urmează a fi respins, in temeiul prevederilor art.312 Cod de procedură civilă.
Având în vedere culpa procesuală a recurentei, in temeiul prevederilor art.312 Cod de procedură civilă, aceasta va fi obligată la plata sumei de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial (f.48) în favoarea intimatului B. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta H. M. cu domiciliul ales în Tg.M., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 3661 din 4 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Tg.M., în dosar nr._ .
Obligă recurenții la plata sumei de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului B. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2013
Președinte, A. A.-B. | Judecător, M. M. | Judecător, C. S. |
Grefier, D. C. |
Red.AAB
Tehnored.25.04.2013/CDG/2 ex.
Jud.fond.M. B. I.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 204/2013. Tribunalul MUREŞ | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 169/2013.... → |
|---|
