Grăniţuire. Decizia nr. 783/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 783/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 373/308/2007*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal inregistrat sub nr.2991
Decizia civilă nr. 783
Ședința publică din data de 10 octombrie 2013
Completul constituit din:
Președinte A. B.
Judecător A. A.-B.
Judecător F. G. M.
Grefier A. E. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de K. D. cu domiciliul în Tg. M. . județul M., împotriva sentinței civile nr. 1785/28.09.2012 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa tuturor părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și cuvântul pe fond al părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2013, când s-a amânat pronunțarea asupra deciziei pentru data de 26 septembrie 2013, apoi pentru data de 03 octombrie 2013 iar apoi pentru data de azi, 10 octombrie 2013, încheieri care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3558 din 18.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M., s-a constatat perimată acțiunea formulată de reclamantul K. D. în contradictoriu cu pârâții P. M., Primăria Orașului S., Csongvai Z., H. Erzsebe Csongvai și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta H. N., decedată în cursul procesului, și continuată de moștenitorii B. D. B., B. C., B. L., în contradictoriu cu pârâții P. Județului M., Primăria Orașului S., Csongvai Z. și H. E. Csongvai.
În motivare s-a reținut că prin încheierea pronunțată în ședința publică din 25.04.2008, instanța văzând considerentele deciziei de casare nr. 157/R/14.02.2007 și apreciind a fi utilă cauzei, a dispus efectuarea unei expertize topografice având ca obiective: identificarea amplasamentelor terenurilor și a limitelor fiecărei suprafețe, dobândite de pârâți, având în vedere și schițele întocmite la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, clarificarea amplasamentului gardului despărțitor.
S-a dispus ca reclamantul să achite avansul în sumă de 300 lei sub sancțiunea suspendării judecării cauzei potrivit disp. art. 155 indic. 1 Cod rocedură.civilă., fiind emisă adresă în acest sens.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 6.06.2008 (f.120), instanța având in vedere că reclamantul nu s-a conformat dispozitiilor date prin incheierea din 25.04.2008 cu privire la achitarea avansului de expertiză în sumă de 300 lei, a dispus în baza art. 155 indice 1 C.p.c. suspendarea judecării cauzei.
Tribunalul M. prin decizia civilă 690/21.10.2008 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant impotriva acestei incheieri.
Reclamantul a solicitat repunerea pe rol a cauzei prin cererea depusă la 25.05.2008 (f.12).
Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Sighisoara în ședința publică din 26 iunie 2009 s-a menținut măsura suspendării judecării cauzei (f.146), constatându-se că reclamanta nu a achitat avansul de expertiză .
La 18 iunie 2010 reclamantul a solicitat repunerea pe rol a cauzei (f.157).
Instanța prin incheierea pronunțată în ședința publică din 27.09.2010 a respins cererea reclamantului precum și cererea formulată oral de pârâții C. Z., H. Erszebet de repunere pe rol a cauzei, a constatat că subzistă motivul suspendării judecării cauzei în baza art. 155 indice 1 C.p.c., reținând in considerente că reclamantul nu a făcut dovada plăți avansului de expertiză, astfel că nu a dispărut cauza care a dus la suspendarea judecării cauzei.
La 23 septembrie 2011 reclamantul a formulat o nouă cerere de repunere pe rol a cauzei (f.188).
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 04.11.2011 s-a respins cererea reclamantului, s-a constatat că subzistă motivul suspendării judecării cauzei în baza art. 155 indie. 1 C.p.c., întrucât acesta nu a făcut dovada plății onorariului avansului de expertiză, situație în care nu a dispărut cauza care a dus la suspendarea judecării cauzei (f.233).
Tribunalul M. prin decizia civilă 527/7 iunie 2012 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva acestei incheieri.
Cauza a fost repusă pe rol la 7.02.2012 pentru constatarea perimării.
În ședința publică din 28 septembrie 2012 instanța a invocat din oficiu excepția perimării acțiunii reclamantului și cererii de intervenție în nume propriu reținând că potrivit disp. art. 248 C.p.c. orice cerere de chemare in judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar impotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părtii timp de un an.
S-a mai reținut că perimarea are o natură juridică mixtă în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege constând în stingerea procesului în faza in care se găsește, dar și o prezumție de desistare dedusă din faptul nestăruinței vreme indelungată în judecată.
Pentru a interveni perimarea se cer a fi intrunite cumulativ două conditii: cauza să rămână în nelucrare din vina părții și rămânerea in nelucrare să dureze cel putin un an in materie civilă.
Ori de câte ori rămânerea unei cauzse în nelucrare este imputabilă părti, adică actul de procedură nu trebuie indeplinit din oficiu perimarea va opera
Una din situațiile în care pricina rămâne în nelucrare din vina părtii este cea de suspendare a judecății în temeiul art. 155 indic. 1 C.p.c. potrivit căruia, atunci când se constată că desfășurarea normală a procesului este impiedicată din vina părtii reclamante prin neindeplinirea obligațiilor prevăzute de lege si stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata arătând în încheiere care anumite obligații nu au fost respectate. La cererea părtii, judecata va fi reluată dacă obligațiile au fost indeplinite și potrivit legii aceasta poate continua.
Astfel, odată dispusă suspendarea judecării cauzei în temeiul disp. art. 155 indic. 1 C.p.c. reluarea judecății, nu poate avea loc numai după ce partea și-a îndeplinit obligațiile impuse in sarcina sa.
Cererea de repunere pe rol formulată de parte fără îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță, nu este de natură să ducă la reluarea judecății cauzei, rămânerea in nelucrare a pricinii fiindu-i imputabilă.
Potrivit art. 249 C.p.c. perimarea se intrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut in vederea judecării procesului de partea interesată, in termen de un an, calculate de la momentul rămânerii cauzei în nelucrare.
Din interpretarea disp. art. 155 indic. 1 alin. 2 și ale art. 249 C.p.c. rezultă că cererea de repunere pe rol formulată înainte de implinirea termenului de perimare dar fără îndeplinirea de către parte in culpă a obligațiilor fixate de instanță și care au condus la suspendarea judecății, nu justifică repunerea pe rol a cauzei și, pe cale de consecință nu constituie in sine un act de procedură făcut in vederea judecății, de natură a intrerupe acest termen.
D. o cerere de repunere pe rol adusă de instanță poate fi apreciată ca act întreruptiv al cursului perimării.
Prin urmare în ceea ce priveste cererea dedusă judecății, cererile de repunere pe rol formulate de reclamantul K. D., dar fără îndeplinirea de către acesta din culpă a obligațiilor fixate de instanță, nu constituie acte de procedură făcute in vederea judecății și nu au intrerupt termenul de perimare care a început să curgă de la 6.06.2005.
Cererile de repunere pe rol a cauzei au fost respinse, deci nu constutie acte înteruptive ale cursului perimării și nici recursul declarat împotriva incheierii prin care s-a constatat că subzistă motivul suspendării nu este un act de procedură făcut în vederea judecății de natură a intrerupe acest termen atâta timp cât partea in culpă nu a indeplinit obligațiile impuse in sarcina sa.
Și în ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu făcută de instanță constată că sunt aplicabile disp. art. 248 alin. 1 C.p.c. procesul rămânând in nelucrare din vina moștenitorilor intervenientei mai mult de 3 ani.
Pentru motivele expuse mai sus instanța a constatat perimată acțiunea formulată de reclamantul K. D..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul K. D..
În motivare a arătat că nu a fost citat pentru termenul de judecată din 28.09.2013 și că a aflat de existența termenului de judecată de la această dată în urma unei discuții telefonice cu arhiva Judecătoriei Sighișoara, care nu a fost în măsură să precizeze motivele pentru care nu a fost citat.
De asemenea, a mai arătat că până în prezent nu s-a soluționat litigiul care formează obiectul dosarului nr.4104/2004, că Judecătoria Sighișoara nu a administrat probele dispuse în dosar la 05.02.2008 și că a fost nevoit să sesizeze P. de pe lângă Judecătoria Tg. M. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și uz de fals.
Cu toate că a înștiințat Judecătoria Sighișoara despre acest aspect, la data de 21.09.2012 și a solicitat repunerea cauzei pe rol, sau suspendarea până la soluționarea laturii penale, instanța nu a ținut cont de aceste aspecte și a constatat perimarea.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Examinând legalitatea hotărârii atacate prin raportare la motivele de recurs prevăzute de art.3041 și art.304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, tribunalul reține că acesta este neîntemeiat.
Astfel, pentru termenul de judecată din data de 25.05.2012, la care urma să se discute,, obiecțiunile reclamantului la dispozițiile instanței luate prin încheierea din 04.11.2011”- de fapt repunerea pe rol a cauzei - reclamantul K. D. a depus un înscris (fila 283) prin care a arătat că a primit citația pentru acel termen de judecată, ceea ce echivalează cu semnarea procesului verbal de îndeplinire a procedurii de citate. Omisiunea instanței de dispune, fie citarea reclamantului pentru termenul următor, fie de a consemna în încheierea de ședință că are acesta are termen în cunoștință nu influențează legalitatea hotărârii atacate din moment ce rezultă cu claritate că acesta a primit citația pentru termenul din 25.05.2013 și cunoștea despre existența cererii având ca obiect repunerea pe rol. de repunere pe rol.
Pornind de la dispoziția instituită de art. 153 Cod procedură civilă, potrivit căreia nu va mai fi citată în tot cursul judecății la acea instanță (…) și partea căreia personal sau prin reprezentant legal sau convențional i s-a înmânat, sub semnătură de primire, citația pentru un termen de judecată, considerându-se că în acest caz, cunoaște și termenele de judecată ulterioare, tribunalul apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile referitoare la termenul în cunoștință .
În aceste condiții nu se mai impunea citarea reclamantului – recurent pentru termenele ulterioare, întrucât acesta avea cunoștință de existența cererii de repunere pe rol de termenul din 25. 05 2013. Din acest moment avea obligația să urmărească termenele ulterioare. Recurentul a cunoscut aceste termene, inclusiv pe cel din 28.09.2012, după cum rezultă din cuprinsul cererii depuse la data de 21.09.2012(fila309) în care a indicat că depune acel înscris pentru termenul din 28.09.2012, aspect consemnat de registrator cu ocazia aplicării ștampilei instanței.
Față de cele arătate, chiar dacă ar fi să interpretăm restrictiv dispozițiile art. 153 Cod procedură civilă, în sensul că se poate considera că partea are termenul în cunoștință doar în ipoteza în care i s - a înmânat personal sau prin reprezentant citația și a semnat de primire, sancțiunea nulității hotărârii atacate nu poate interveni, deoarece nu se poate reține că recurentul a suferit o vătămare ca urmare a faptului că nu a fost citat pentru termenul din 28.09.2012, din moment ce așa cum am arătat, a cunoscut de existența acelui termen de judecată și a ales să nu se prezinte.
În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor necesare pentru a se constata perimarea, tribunalul reține că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 248 și următoarele Cod procedură civilă.
În consecință, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică și în baza art. 312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul K. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge recursul declarat de recurentul K. D. cu domiciliul în Tg. M. . județul M., împotriva sentinței civile nr. 1785 din 28.09.2012 pronunțată de Judecătoria Sighișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 octombrie 2013.
Președinte, A. B. | Judecător, A. A.-B. | Judecător, F. G. M. |
Grefier, A. E. C. |
Red.F.G.M.
Tehnored.A.E.C.
2 ex./25.10.2013
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 785/2013. Tribunalul MUREŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 774/2013. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
