Revendicare imobiliară. Decizia nr. 785/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 785/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 7920/320/2008
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal inregistrat sub nr.2991
Decizia civilă nr. 785
Ședința publică din data de 10 octombrie 2013
Completul constituit din:
Președinte A. B.
Judecător A. A.-B.
Judecător F. G. M.
Grefier A. E. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de L. V. cu domiciliul în comuna Eremitu ..55-56 județul M., împotriva sentinței civile nr. 8724/28.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa tuturor părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și cuvântul pe fond al părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2013, când s-a amânat pronunțarea asupra deciziei pentru data de 26 septembrie 2013, apoi pentru data de 03 octombrie 2013 iar apoi pentru data de azi, 10 octombrie 2013, încheieri care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința nr.8794/28.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosar nr._ a fost respinsă cererea formulată de reclamantul L. V. (L.) în contradictoriu cu pârâtul B. L. neîntemeiată.
A fost respinsă și cererea pârâtului având ca obiect obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit extrasului CF nr. 2026/N/Eremitu, reclamantul L. V. (L.) este proprietar al terenul în suprafață de 798 mp situat în ., . CF nr. 2026/N/Eremitu, nr. top. 3213/3. Potrivit titlului de proprietate nr._/26.11.2008, emis de Comisia județeană M. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, defunctei L. A., antecesoarea reclamantului, i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 0,5 ha din care 0,33 ha situate în extravilanul localității Câmpul Cetății.
Din administrarea probei cu expertiza tehnică efectuată în cauză, instanța a reținut faptul că potrivit documentației de primă înscriere în cartea funciară - anexa 5 la raportul de expertiză, terenul care face obiectul prezentului litigiu se găsește în proprietatea pârâtului. Instanța a mai reținut și faptul că, din concluziile expertului se relevă faptul că imobilele aflate în proprietatea părților au făcut obiectul legilor fondului funciar, fiind emise două titluri de proprietate pe numele antecesorilor fiecăreia dintre părți și anume: titlul de proprietate nr._/26.11.1998 emis pe numele antecesoarei reclamantului și titlul de proprietate nr._/13.12.2001 emis pe numele antecesorului pârâtului.
Punerea în posesie cu privire la terenul care face obiectul prezentei judecăți s-a făcut în favoarea antecesorului pârâtului, . reclamant fiind identificată potrivit raportului de expertiză la o distanță apreciabilă de terenul aflat în proprietatea pârâtului, suprafețele de teren nefiind limitrofe una alteia.
Cu toate că din declarația martorei N. C. audiată în prezenta cauză rezultă faptul că amplasamentul care se află în prezent în proprietatea pârâtului, a aparținut antecesorilor reclamantei, instanța a apreciat că potrivit dispozițiilor legilor fondului funciar, în ceea ce privește terenurile situate în extravilanul localităților, nu au fost instituite în sarcina comisiilor locale obligația reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente.
În consecință, întrucât nu s-a dovedit că reclamantul este proprietarul terenului revendicat de la pârât, față de situația de fapt reținută, instanța a constatat că cererea de chemare în judecată nu este întemeiată, respingând-o ca atare.
Deși potrivit dispozițiilor art. 274 Cod proc. civilă, reclamantul ar putea fi obligat la plata către pârât a cheltuielilor de judecată, instanța a respins cererea formulată în acest sens, întrucât până la închiderea dezbaterilor pârâtul nu a făcut dovada efectuării acestora.
Împrejurarea că pârâtul a depus ulterior închiderii dezbaterilor înscrisul doveditor al cheltuielilor efectuate cu onorariu avocațial, nu a fost avută în vedere de către instanță, întrucât administrarea acestui înscris care se constituie în mijloc de probă, ar încălca principiului contradictorialității administrării probelor în procesul civil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Arată recurentul că este proprietarul tabular al terenului situat în Campu Cetății, ., înscris în CF 2026/N/Eremitu, top 3213/3 pe care l-a dobândit prin moștenire de la mama sa căreia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin T.P. nr._/26.11.1998 pe vechiul amplasament, deținut anterior colectivizării; arată că a folosit acest teren neîntrerupt, de la dobândire, până în anul 2007, când terenul a fost ocupat de pârât, prin dărâmarea gardului existent pe parcelă.
Apreciază că din probele administrate a dovedit cele susținute, astfel: pârâtul a recunoscut la interogatoriu că a ocupat acest teren și că știa că terenul fusese folosit de reclamant, recunoscând, de asemenea, că a dărâmat gardul existent.
Martora audiată a arătat la rândul său că reclamantul și anterior mama sa au folosit acest teren pentru care au primit titlu de proprietate și a fost pus în posesie pe vechiul amplasament.
Se arată că expertiza administrată în cauză are concluzii contradictorii în sensul că expertul este confuz în identificarea terenului aflat în proprietate sa, concluzionând că nu există nici o limită comună între cele două imobile; cu toate acestea, în răspunsul la obiecțiuni, la pct. 3 arată că 2punerea în posesie a ambelor parcele s-a făcut la SUD de HC 1299”, iar în teren constată că la est de proprietatea pârâtului este proprietatea familiei A., iar la VEST este .> Apreciază recurentul că din interpretarea acestor concluzii ale raportului de expertiză reiese fără echivoc că . între cei doi vecini, Sofalvi F. (antecesor al pârâtului) și Lakadi G., astfel că cele două parcele sunt învecinate.
Se mai arată că pârâtul a recunoscut personal la interogator că terenul său este limitrof cu cel al reclamantului și că la . dărâmat gardul.
A mai arătat expertul că terenul reclamantului a fost identificat în CF vechi 1270 Campu Cetății, iar terenul pârâtului nu a fost identificat.
Mai arată recurentul că titlul său de proprietate este anterior celui pe care îl deține pârâtul, a avut posesia terenului înaintea ocupării abuzive astfel încât consideră că sunt întrunite toate elementele pentru admiterea acțiunii sale.
În drept se invocă prevederile art.299, 301,302,303,304 pct.9, 304 ind.1, 274 Cod de procedură civilă.
Intimatul prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în data de 11.06.2013 a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul arată că reclamantul este proprietarul terenului identificat prin T.P. nr._/1998 teren care nu se suprapune cu al pârâtului, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Arată că nu a negat niciodată faptul dărâmării vechiului gard, care se găsea pe terenul său și a dorit să îl înlocuiască cu unul nou.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, tribunalul îl apreciază ca nefondat.
Chiar dacă faptic, reclamantul a folosit terenul în litigiu până la momentul ocupării acestuia de către pârât, raportul de expertiză efectuat în cauză a concluzionat că cele două terenuri nu se suprapun și nici nu se învecinează, între cele două terenuri neexistând nici o limită comună.
Chiar dacă vecinătățile indicate pe fișele de punere în posesie ar conduce la ideea că cele două terenuri sunt limitrofe, se poate constata din cele reținute de expert că terenul reclamantului, identificat în titlul de proprietate ca făcând parte din ., conform documentației de întabulare în cartea funciară, se identifică cu terenul înscris în CF 1270 Eremitu sub nr. top 3213/3, nu are amplasamentul pe care a fost făcută punerea în posesie.
Analizând harta de carte funciară, se poate observa că, terenul cu număr top 3213/3 transcris din CF 1270 în CF 2026/N/Eremitu nu este învecinat cu terenul pârâtului, identificat sub nr. top 3214/2
Tocmai lipsa corespondenței dintre terenului cu datele de identificare din titlul de proprietate și terenul înscris în CF 2026/N/Eremitu pe numele reclamantului au determinat anumite aprecieri ale expertului topograf apreciate de recurent ca fiind contradictorii.
În condițiile în care la înscrierea terenului în cartea funciară s-a apreciat că există identitate între terenul din titlul de proprietate și vechiul amplasament al terenului reconstituit identificarea terenului urmează a se face în funcție de datele de carte funciară, așa cum, de altfel, i s-a solicitat și expertului.
Acesta, identificând pe harta de carte funciară numărul top 3213/3, a constatat că terenul înscris sub acest număr este situat la o distanță considerabilă față de terenul ocupat de pârât, identificat în regim de carte funciară, pe aceeași hartă ca fiind corespunzător nr. top 3214/2.
Cu privire însă la identificarea pe harta de carte funciară a nr. top 3123/3, aparent criticile reclamantului apar ca întemeiate, deoarece nr. top 3213/3 nu este cel marcat de expert cu culoare galbenă pe harta de la f. 95 din dosarul cauzei (anexa 6 la raportul de expertiză); analizând cu atenție această hartă, tribunalul constată că toate topurile derivate din topul cu nr.3213 (3213/1-3213-7) se găsesc în partea dreaptă a nr. top 3214/1, fiind mărginite în partea de nord, de HC 1299.
Însă și în ipoteza în care identificarea făcută de instanță este corectă, se poate cu ușurință observa că amplasamentul nr. top 3213/2 nu se suprapune cu cel al terenului pârâtului.
Faptul că recurentul a folosit anterior acel teren nu a fost contestat nici de pârât, fiind confirmat, într-adevăr și de martora audiată în cauză cu toate acestea, așa cum am arătat acel teren nu corespunde cu cel cu care reclamantul este înscris în cartea funciară.
În considerarea celor anterior expuse, soluția primei instanțe apare ca fiind pe deplin întemeiată, în acord cu probele administrate în cauză motiv pentru care recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat în temeiul art.312 Cod de procedură civilă.
Văzând prevederile art.274 Cod de procedură civilă, tribunalul îl va obliga pe recurentul aflat în culpă procesuală să plătească intimatului suma de 2.000 cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial (f.47).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul L. V. cu domiciliul în comuna Eremitu ..55-56 județul M., împotriva sentinței civile nr. 8724 din 28.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. M..
Obligă recurentul la plata către intimatul B. L. cu domiciliul în Tg. M. . județul M. a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 octombrie 2013.
Președinte, A. B. | Judecător, A. A.-B. | Judecător, F. G. M. |
Grefier, A. E. C. |
Red.A.A.B.
Tehnored.A.E.C.
2 ex./24.02.2014
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 575/2013. Tribunalul MUREŞ | Grăniţuire. Decizia nr. 783/2013. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
