Pretenţii. Decizia nr. 1023/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1023/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 7186/320/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ NR. 1023/2013
Ședința publică din data de 05 decembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte: E. O.
Judecător: C. M.
Judecător: M. L.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă O. M., cu domiciliul în Tg. M., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1423 din data de 20 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28 noiembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta și când instanța a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei pentru data de azi, 05 decembrie 2013.
TRIBUNALUL,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1423/20.02.2013, pronunțată în dosarul nr._, al Judecătoriei Tg. M., au fost admise atât cererea principală formulată de reclamanta O. M. în contradictoriu cu pârâtul S. P. O’ M., cât și cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant S. P. O’ M. în cauză, fiind obligat pârâtul la plata către reclamantă a contravalorii în lei a sumei de 900 euro reprezentând chirie restantă aferentă lunii iunie 2012 potrivit contractului de închiriere înregistrat la A.F.P. Tîrgu-M. sub nr._/18.11.2010.
Prin aceeași hotărâre, s-a dispus compensarea creanțelor reciproce între părți, până la concurența contravalorii în lei a sumei de 900 euro și compensarea integrală a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat contractul de locațiune a imobilul situat în Tg. M. ., înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Tg. M. sub nr._/18.11.2010.
Durata contractului a fost stabilită de către părți pentru o perioadă de 2 ani, începând cu 01.08.2010 până la 01.08.2012. De asemenea părțile au convenit de comun acord ca prețul chiriei să fie de 900 euro/lună, plătibil în lei la cursul oficial comunicat de BNR din ziua plății.
Constatând că pârâtul-reclamant a recunoscut existența obligației de plată a chiriei precum și faptul că nu și-a îndeplinit obligația contractuală asumată cu privire la chiria aferentă lunii iunie 2012, prima instanță l-a obligat la plata contravalorii în lei a sumei de 900 euro, reprezentând chirie restantă aferentă lunii iunie 2012 potrivit contractului de închiriere anterior amintit.
În privința cererii reconvenționale, prima instanță a reținut că potrivit art. 10 din contractul de locațiune, părțile au convenit ca locatarul să achite la data încheierii contractului cu titlu de garanție contravaloarea a 2 chirii lunare, adică 1800 Euro, pentru acoperirea eventualelor stricăciuni provocate de locatar în imobil, precum și pentru neplata la termen a chiriei lunare sau a utilităților.
Constatând că reclamanta nu a făcut dovada faptului că pretinsele deteriorări aduse imobilului s-au produs în cursul folosinței sale de către pârât sau că s-ar fi datorat culpei acestuia și nici nu a înțeles să investească instanța cu privire la soluționarea unei astfel de cereri, prima instanță a apreciat că nu se poate reține ca fiind născută în sarcina pârâtului reclamant obligația de dezdăunare cu privire la stricăciunile aduse bunului care a făcut obiectul locațiunii. Prin urmare, potrivit clauzei inserată la punctul 10 din contract, în sarcina reclamantei pârâte se naște obligația de a restitui integral garanția în cuantum de 1.800 euro.
Constatând că între părți există două creanțe reciproce care au un caracter cert, lichid și exigibil, prima instanță a admis cererea reconvențională și în aplicarea dispozițiilor art. 1143 Cod civ a compensat creanțele reciproce între părți, până la concurența contravalorii în lei a sumei de 900 euro.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs reclamanta O. M., solicitând modificarea în parte a hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reconvenționale formulată de pârâtul S. P. O"M. și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în fața primei instanțe. De asemenea, s-a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs, în esență, s-a arătat că, în mod eronat, prima instanță:
- nu a reținut că plata chiriei trebuia să se facă lunar până la data de 25 a lunii pentru luna în curs, iar la data predării de către locatar imobilul prezenta „stricăciuni semnificative”, care au fost consemnate în procesul verbal întocmit la data de 30.07.2012 de către B. C. C.;
- a apreciat în mod greșit că reclamanta nu a făcut dovada că pretinsele deteriorări aduse imobilului s-au datorat culpei pârâtului și că reclamanta nu a înțeles să învestească instanța cu privire la soluționarea unei astfel de cereri;
- a apreciat în mod greșit asupra scopului garanției într-un contract de locațiune;
- a apreciat în mod eronat asupra faptului că reclamanta ar fi putut învesti instanța „printr-o completare de acțiune tardivă ori o acțiune reconvențională la acțiune reconvențională ??? pentru a dovedi faptului că deteriorările aduse imobilului închiriat…s-au produs în cursul folosinței sale de către pârâtul reclamant sau că s-au datorat culpei acestuia”.
Reluând parțial motivele de recurs anterioare, recurenta a mai arătat că instanța de fond ar fi trebuit să țină seama de următoarele aspecte:
- culpa procesuală a pârâtului la data introducerii acțiunii, acesta neachitând la termen chiria aferentă lunii iunie 2012;
- în condițiile în care s-ar compensa garanția constituită de locatar cu chiria restantă, „la încetarea locațiunii o garanție nu mai există ori este atât de redusă încât nu mai permite repararea prejudiciului”;
- prima instanță ar fi trebuit să disjungă acțiunea principală de acțiunea reconvențională;
- capetele de cerere privind plata cheltuielilor de judecată ar fi trebuit soluționate „în funcție de culpa părților și în funcție de modalitatea de soluționare a cererilor părților (prin disjungerea cererilor).
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 299 și urm., art. 304 pct. 8 și 9, art. 3041, respectiv art. 274 și urm. Cod procedură civilă, iar în probațiune s-a servit de proba cu înscrisuri.
Atât prin întâmpinarea comunicată, cât și prin poziția adoptată de mandatarul său în fața instanței, intimatul S. P. O"M. a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe. De asemenea, s-a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
În principal, hotărârea primei instanțe este criticată sub aspectul modului în care Judecătoria a reținut faptul că reclamanta nu a făcut dovada faptului că pretinsele deteriorări aduse imobilului s-au datorat culpei intimatului și că reclamanta nu a înțeles să investească instanța cu privire la soluționarea unei astfel de cereri. O altă nemulțumire a recurentei este legată de interpretarea pe care prima instanță a dat-o scopului pentru care a fost constituită garanția.
Din cele două nemulțumiri majore decurg și celelalte critici aduse prin cererea de recurs.
Pentru acuratețea demersului judiciar, în cele ce urmează, instanța de recurs va proceda la o sistematizare a motivelor invocate în cererea de recurs, urmând a răspunde fiecărui aspect după o prealabilă „grupare” a acestora:
1)
Procedând la analiza materialului probatoriu administrat în cauză, tribunalul constată că, într-adevăr, recurenta nu a învestit instanța cu o cerere privind constatarea faptului că pretinsele deteriorări s-ar fi datorat culpei locatarului sau de obligare a acestuia la plata despăgubirilor aferente acestora.
Astfel, contrar susținerilor recurentei, aceasta ar fi putut învesti instanța cu un astfel de cerere prin chiar acțiunea introductivă, valorificând astfel clauza inserată la art. 10 din contractul de locațiune. De asemenea, nimic nu ar fi împiedicat-o să formuleze o precizare ulterioară de acțiune, o acțiune distinctă sau chiar o „reconvențională la acțiune reconvențională” (cu mențiunea că posibilitatea formulării unei astfel de cereri nu este acceptată de o parte a doctrinei).
Trecând peste aceste considerente, tribunalul constată că, în mod legal și temeinic, prima instanță a reținut că nu a fost sesizată cu un capăt de cerere prin care locatorul să-și valorifice drepturile conferite de art. 10 din contractul încheiat la data de 22 iulie 2010.
În baza principiului libertății contractuale, prin contractul de locațiune, părțile au stabilit în mod expres și cât se poate de clar că suma de 1.800 Euro va fi achitată de locatar „cu titlu de garanție”, „pentru acoperirea eventualelor stricăciuni provocate de locatar în imobil, precum și pentru neplata la termen a chiriei lunare sau a utilităților”.
Având în vedere caracterul neechivoc al acestei clauze, tribunalul constată că, prima instanță a dat o interpretare corectă atât voinței reale a părților, cât și scopului pentru care a fost constituită garanție.
Chiar părțile au stabilit că garanția se constituie inclusiv în scopul garantării locatorului „pentru neplata la termen a chiriei lunare”. Apar astfel ca lipsite de fundament afirmațiile recurentei referitoare la faptul că în condițiile în care s-ar compensa garanția constituită de locatar cu chiria restantă, „la încetarea locațiunii o garanție nu mai există ori este atât de redusă încât nu mai permite repararea prejudiciului.
După cum s-a reținut și în considerentele hotărârii atacate, potrivit art. 969 Cod civil: „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, iar potrivit dispozițiilor art. 970 Cod civil, convențiile trebuie executate cu bună credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa. (C. civ. 977 si urm.).
În condițiile în care nu s-a solicitat angrenarea răspunderii locatarului pentru eventualele stricăciuni, în sarcina locatorului se naște obligația de restituire a sumei primite cu titlu de garanție.
2)
Contrar susținerilor recurentei, prima instanță a constatat culpa pârâtului în privința neachitării chiriei aferente lunii iunie 2012. De altfel, acesta a fost și motivul pentru care a fost admisă cererea de chemare în judecată a reclamantei, iar pârâtul a fost obligat la plata contravalorii în lei a sumei de 900 euro
3)
De asemenea, avându-se în vedere, că au fost admise atât acțiunea introductivă, cât și cererea reconvențională, prin raportare la caracterul efectiv necesar și cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate, în baza art. 276 Cod procedură civilă, în mod judicios prima instanță a dispus compensarea acestora.
4)
Disjungerea sau conexarea reprezintă măsuri de administrare judiciară, măsuri cu nu sunt susceptibile a fi analizate pe calea recursului.
Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul apreciază ca nefondate criticile aduse de către recurent hotărârii primei instanțe, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge prezentul recurs ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, prin raportare la soluția adoptată, instanța urmează a obliga recurentul la plata sumei de 496 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, sumă ce reprezintă contravaloarea onorariului avocațial, conform chitanței depuse la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de O. M., cu domiciliul în Tg. M., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1423/20.02.2013, pronunțată în dosarul nr._, al Judecătoriei Tg. M..
Obligă recurenta să plătească intimatului S. P. O”M. suma de 496 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 decembrie 2013.
Președinte, E. O. | Judecător, C. M. | Judecător, M. L. |
Grefier, M. M. |
Red:/Tehnored: E.O./07.02.2014
Listat: M.M./2 ex.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 697/2013.... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 998/2013. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
