Revendicare imobiliară. Decizia nr. 998/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 998/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 971/320/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA C IVILĂ Nr. 998/2013
Ședința publică de la 03 Decembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte C. S.
Judecător A. A.-B.
Judecător M. M.
Grefier M. V.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenții-reclamanți Ț. A. și Ț. V., ambii cu domiciliul în Tg. M., ., etaj 2, ., împotriva sentinței civile nr. 9036 din data de 05 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
Procedura este legal îndeplinită, în lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 26 noiembrie 2013, când din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitate părților să depună la dosarul cauzei, concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea la data de azi, 3 decembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie civilă.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9036/ 05.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._/2012 a fost respinsă cererea formulată de reclamanții Ț. A. și Ț. V. în contradictoriu cu pârâții Nașca O. și Nașca A. ca fiind rămasă fără obiect și s-a dispus obligarea pârâților la plata către reclamanți a sumei de 561 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond reținut că cererea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la predarea în deplină proprietate și posesie și să recunoască dreptul de proprietate asupra suprafeței de 19 mp din terenul situat în Sâncraiul de M., . CF nr. 1457/N/Sâncraiul de M., nr. cad. 233/3/2,_/3/2 (201) și de asemeni au solicitat că se stabilească linia de hotar între proprietatea reclamanților și cea a pârâților, și obligarea pârâților la mutarea gardului de pe terenul reclamanților.
Din probele administrate în cauză, s-a reținut că în cursul lunii martie 2012, pârâții au mutat gardul pe terenul proprietatea reclamanților, recunoscând în mod voluntar dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului în cauză, astfel încât s-a dispus respingerea cererii în revendicare ca și a cererii privind stabilirea liniei de hotar între proprietatea reclamanților și cea a pârâților și cea privind obligarea pârâților la mutarea gardului de pe terenul reclamanților, ca fiind rămase fără obiect.
Referitor la plata cheltuielilor de judecată solicitate de către reclamanți, instanța a reținut că pârâții au fost puși în întârziere anterior promovării acțiunii dedus judecății, ceea ce justifică obligare lor la plata cheltuielilor de judecată, dar totodată s-a reținut incidența prevederilor alin.3 din art. 274 Cod de procedură civilă, astfel că s-a dispus micșorarea cuantumului onorariului avocațial inclus în cuantumul final al acestor cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții Titiu A. și Titiu V., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în sensul admiterii acțiunii introductive în ceea ce privește soluționarea petitului doi al acțiunii, cel referitor la stabilirea linie de hotar dinte cele două proprietăți, ca și admiterea în totalitate a petitului vizând obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Se arată prin memoriul de recurs că hotărârea pronunțată de instanță de fond este criticabilă în ceea ce privește soluționarea petitului doi al cererii introductive, întrucât chiar dacă pârâții în mod voluntar la predarea în cursul procesului a terenului ocupat fără drept, nu se justifica respingerea cererii de stabilire a liniei de hotar dintre proprietăți.
Sentința pronunțată de instanța de fond este criticată și prin prisma neacordării integrale a cheltuielilor de judecată, fiind eronată concluzia instanței de fond în ceea ce privește reducerea onorariului avocațial, onorariu care, în opinia recurenților este mare raportat la valoarea cauzei și complexitatea ei juridică.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8, 9 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimații Nașca O. și Nașca A. au solicitat respingerea recursului, susținând că procesul dedus judecății a fost promovat cu rea credință întrucât cererea reclamanților a rămas fără obiect înainte de primul termen de judecată, iar cheltuielile de judecată solicitate sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii, acestea fiind generate de reclamanții care au continuat acțiunea în instanță deși procesul nu mai avea obiect .
Susțin intimații că reclamanții au dat dovadă de rea credință întrucât au declarat inițial o suprafață de teren mai mare ca fiind ocupată de către pârâți ( 19 mp în loc de 6 mp) și nu le-au oferit posibilitate efectuării lucrărilor necesare pentru mutarea gardului lor .
Intimații au mai precizat că au achitat cheltuielile de judecată la care au fost obligați prin hotărârea pronunțată de instanța de fond.
La dosarul cauzei în calea de atac s-au depus planuri de situație referitoare la imobilele teren aparținând părților litigante.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și având în vedere prevederile art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță, s-a formulat ca un al doilea petit cererea de stabilire a liniei de hotare dintre proprietățile părților.
Tribunalul arată în acest sens că, în principiu grănițuirea reprezintă o operație de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine, acțiune exercitată în scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să îl urmeze hotarul, fiind întemeiată pe dispozițiile art.584 din Codul civil .
În cauza dedusă judecății, semnul exterior de delimitat al proprietăților l-a reprezentat gardul ce a fost edificat de către pârâții intimați și a cărui poziționare a fost contestată de către reclamanți.
Practica judiciară și literatura de specialitate au interpretat în mod constant prevederile art. 584 cod civil în sensul că acțiunea în grănițuire este admisibilă nu doar atunci când nu există semne de demarcație ale proprietăților limitrofe ci și atunci când astfel de semne există dar sunt contestate.
După cum a arătat și instanța de fond, în intervalul de la înregistrarea pe rolul judecătoriei a cererii reclamanților și până la primul termen de judecată, gardul existent între proprietăți a fost demolat iar pârâții au edificat un gard nou, care respectă limitele de proprietate.
Cu toate aceste, tribunalul apreciază ca greșită soluția instanței de fond referitoare la faptul că este lipsită de obiect cerere de stabilire a liniei de hotar.
Astfel, tribunalul arată că, stabilirea liniei de hotar se poate face pe ale amiabilă de către proprietarii limitrofi sau prin hotărâre judecătorească.
Chiar dacă în cursul judecării cauzei a fost edificat un nou semn exterior de delimitare a proprietăților ,este evident că aceste nu a fost amiabil determinat de către părți, și de asemenea că, deși există un acord al reclamanților în ceea ce privește corecta amplasare a noului gard, acest aspect nu poate fi asimilat unei grănițuiri amiabile.
În consecință, tribunalul apreciază că se impune în cauză confirmarea pe cale judecătorească a limitelor de proprietate, sens în care va avea în vedere planul de situație și planul detaliat referitor la limitele dintre proprietăți, așa cu aceste au fost identificate de expertul topograf Mesaros A..
În ceea ce privește critica vizând cheltuielile de judecată, tribunalul reține că, într-adevăr, potrivi prevederilor art. 274 alin.3 Cod de procedură civilă, instanța de judecată are posibilitatea de a cenzura cuantumul onorariului avocațial convenit, instanța de fond a dispus în cauză reducerea onorariului apreciind că suma de 500 de lei întrunește condiția unui cuantum rezonabil, fără a face o raportare la situația concretă dedusă judecății prin prisma complexității și a muncii depuse de avocat în cauză, ci doar a făcut referiri generale la jurisprudența CEDO și la cele statuate cu caracter de principiu prin decizia nr._ iunie 2005 a Curții Constituționale.
Tribunalul arată că această prerogativă a instanție de a micșora cuantumul onorariului avocațial ce se include în cuantumul cheltuielilor de judecată nu se poate analiza decât raportat la datele concrete al cauzei, nu doar la soluția de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect.
Tribunalul observă în primul rând că onorariul avocațial a fost stabilit și achitat la data de 16 ianuarie 2012, prin urmare evident nu se putea avea în vedere la momentul respectiv că acțiunea va rămâne fără obiect, cu atât mai mult cu cât după cum se poate constata din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, încă din anul 2010 au început neînțelegerile dintre părți legate de hotarul proprietăților limitrofe, astfel că, fiind vorba de o acțiune în revendicare dublată de o acțiune în grănițuire și mutare semne de hotar, se putea previziona că această cauză ar fi complexă, necesitând administrarea de numeroase probe.
Onorariul avocațial fiind stabilit din această perspectivă, ca și având în vedere faptul că, după cum mai sus s-a arătat, deși demersurile reclamanților în vederea reglementării au început în anul 2010, pârâții au înțeles abia după sesizarea instanței să întreprindă demersurile necesare, aprecierea cuantumului onorariului avocațial nu se poate rezuma la acest aspect.
Cum avocatul ales al reclamanților a formulat cererea de chemare în judecată, a solicitat administrarea de probe (care în parte au fost admise, instanța de fond procedând la administrarea interogatoriului ), în opinia tribunalului nu este justificată reducerea onorariului.
Pentru toate considerentele mai sus arătate, tribunalul, în temeiul art. 312 alin.1, 2 și 3 Cod de procedură civilă urmează a admite recursul dedus judecății și pe cale de consecință va modific sentința atacată în ceea ce privește aspectele criticate în calea de atac, respectiv va dispune stabilirea liniei de hotar dinte cele două proprietăți limitrofe potrivit punctelor_ din planul de situație întocmit de expertul topo Mesaros A. și de asemenea va dispune obligarea pârâților la plata integrală a cheltuielilor de judecată, menținând dispoziția instanței de fond în ceea ce privește petitul de revendicare și de mutare a semenului de hotar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanții Titiu A. și Titiu V., ambii cu domiciliul în Tg. M., ., etaj 2, ., împotriva sentinței civil nr. 9036/02.12.2012 a Judecătoriei Tg. M. pronunțată în dosarul nr._ și în consecință:
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții Titiu A. și Titiu V., ambii cu domiciliul în Tg. M., ., etaj 2, ., în contradictoriu cu pârâții Nașca O. și Nașca A., ambii cu domiciliul în Sâncraiu de M., ., jud. M..
Dispune stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților potrivit punctelor_ din planul de situație întocmit de expert topo Mesaros A., plan care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Obligă pârâții la plata către reclamanți a sumei de 1561 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.
Menține dispozițiile instanței de fond referitoare la respingerea acțiunii în revendicare și de mutare a gardului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 decembrie 2013.
Președinte, C. S. | Judecător, A. A.-B. | Judecător, M. M. |
Grefier, M. V. |
Red. Tehnored./ M.M./19.03.2014
Jud. fond. M.M. G.
Listat: M.V. 19.03.2014
2 exemplare
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1023/2013. Tribunalul MUREŞ | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 790/2013.... → |
|---|
