Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 373/2013. Tribunalul MUREŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 373/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 3346/289/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIE CIVILĂ Nr. 373/2013
Ședința publică de la 30 Aprilie 2013
Completul constituit din:
Președinte C. M.
Judecător E. O.
Judecător M. B.-I.
Grefier D. C.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta . cu sediul în București, ..7, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1668 din 19 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată depuse la dosarul cauzei, prin registratura instanței, la data de 18 aprilie 2013 din partea recurentului, concluzii scrise; iar la data 29 aprilie 2013 din partea Administrației Naționale „Apele Române” - Administrația de A. Bazinală M., întâmpinare, cu respectarea multiplului exemplar.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă (fila 7).
Instanța constată că deși recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei de timbru în cuantum de 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 17 dosar, în cauză nu s-a achitat taxa de timbru, sens în care invocă din oficiu excepția netimbrării recursului.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1668/19.12.2012 a Judecătoriei Reghin s-a dispus
admiterea cererii de ordonanță președințială formulată de reclamantul S. P., în contradictoriu cu pârâtele ADMINITRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMANE – DIRECȚIA APELOR M., . și ..A., obligarea pârâtelor să sisteze orice fel de lucrare și să nu execute lucrări de gospodărire a apelor sau îmbunătățiri funciare fără acordul proprietarului, pe suprafețele de teren situate în intravilanul comunei Stânceni, . totală de 3949 mp, înscris în CF nr. 1959/n/Stânceni nr. Cadastral 236 și terenul în suprafață de 879 mp înscris în CF nr. 2012/n/Stânceni nr. cadastral 285, s-a respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei ., s-a respins excepția prematurității introducerii cererii, invocată de către pârâta ., s-a respins excepția netimbrării acțiunii invocată de către ., s-a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de către pârâta ., s-a respinsexcepția lipsei de interes, s-a dispus ca executarea să se facă de îndată, fără somație sau trecerea vreunui termen și s-au obligat pârâtele în solidar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 lei cu titlu de onorar avocațial și 10 lei timbru judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor legale instanța poate să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, statuează art.581 Cod procedură civilă.
Aceasta presupune că pentru a fi admisibilă cererea de ordonanță președințială trebuie să întrunească cumulativ trei condiții, respectiv urgența măsurii, vremelnicia hotărârii și neprejudecarea fondului.
Examinând cererea dedusă judecății, instanța a apreciat că aceasta întrunește condițiile de admisibilitate instituite de legiuitor pentru ca o astfel de cerere să poată fi admisă pe această cale specială.
Codul de procedură civilă nu definește urgența, însă art.581 enumeră cazurile grabnice în care se poate apela la ordonanța președințială, respectiv pentru: “păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere” și “prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara”.
Ca stare de fapt instanța a reținut că reclamantul este proprietar înscris în cartea funciară cu cota de 1/1 în ceea ce privește suprafețele de teren fâneață din intravilanul comunei Stânceni, . totală de 3949 mp CF. nr. 1959/N/Stânceni nr. cadastral 236 și terenul în suprafață totală de 879 mp înscris în CF. nr. 2012/N/Stânceni nr. cadastral 285, fila 4, 5 din dosar.
Astfel cum rezultă din înscrisurile atașate la dosarul cauzei la data de 07.12.2010 între pârâte, a fost încheiat contractul nr. 110, respectiv între Administrația Națională Apele Române și ., având ca obiect prestarea serviciilor de proiectare PTDE pentru obiectivul de investiții Amenajare M. și afluenți în zona Comunei Stânceni, jud. M.. În data de 16.07.2012 a fost emisă autorizația de construire nr. 04, pentru executarea lucrărilor de amenajare a râului M. și afluenți în zona comunei Stânceni, jud. M..
În data de 23.08.2011 a fost încheiat cu . contractul cu nr. 86 având ca obiect executarea, finalizarea și întreținerea lucrărilor de construcții amenajare râul M. și afluenți în zona comunei Stânceni, jud. M..
Potrivit susținerilor pârâtei de rang 1 în proiectul tehnic în zona în care se află terenurile reclamantului era prevăzută o apărare de mal, pentru realizarea căreia era necesară defrișarea arbuștilor și a vegetației care îngreunau finalizarea lucrărilor, fila 13 din dosar.
Deși pârâta de rang 1 susține faptul că constructorul pentru a efectua lucrarea a obținut acordul proprietarului terenului, fila 14 din dosar, aceste susțineri nu pot fi reținute de către instanță întrucât pârâta nu a probat faptul că deține acordul proprietarului.
Mai mult pârâta de rang 1 a arătat că specialiștii analizează posibilitatea realizării acelei părți de lucrare într-o altă zonă, în condițiile în care reclamantul nu este de acord cu . său, fila 14 din dosar.
Aceste susțineri conduc la concluzia că lucrarea ce se execută deși este de maximă importanță ea poate fi executată și în altă zonă, nefiind imperios necesar a se realiza doar pe terenul reclamantului. Astfel apărarea pârâtei de rang 1 este înlăturată întrucât aceasta se contrazice în susțineri devreme ce arată că nerealizarea lucrării în acea zonă, ar crea pagube importante riveranilor, iar pe de altă parte susține faptul că specialiștii analizează posibilitatea realizării acelei părți de lucrare într-o altă zonă, în condițiile în care reclamantul nu este de acord cu . său.
În cauză, reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condiției urgenței, derivând din paguba iminenta ce s-ar produce reclamantului prin aceea că prin tăierea arbuștilor aflați pe teren există pericolul inundării casei și a gospodăriei după topirea zăpezilor. Mai mult reclamantul fiind proprietarul terenurilor înscrise în CF. este lipsit de atributele dreptului de proprietate, respectiv posesia, folosința și dispoziția drept consfințit prin Constituție și lege.
Este evident că folosirea terenului fără acordul proprietarului este de natura a afecta grav drepturile reclamantului, iar întinderea eventualei pagube nefiind pe deplin evaluabilă în acest moment, în acest sens reclamantul a depus ca probă planșele fotografice privind inundarea zonei, fila 90, 91 din dosar.
În ceea ce privește condițiile privind vremelnicia și neprejudecarea fondului și acestea sunt îndeplinite, măsura dispusa producând efecte până la soluționarea acțiunii ce face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Reghin, în care urmează a se analiza fondul raporturilor juridice dintre părți.
Pentru considerentele anterior enunțate, apreciind ca întemeiată cererea formulata, instanța a admis-o.
Pe cale de consecință a dispus obligarea pârâtelor să sisteze orice fel de lucrare și să nu execute lucrări de gospodărire a apelor sau îmbunătățiri funciare fără acordul proprietarului, pe suprafețele de teren situate în intravilanul comunei Stânceni, . totală de 3949 mp, înscris în CF nr. 1959/n/Stânceni nr. Cadastral 236 și terenul în suprafață de 879 mp înscris în CF nr. 2012/n/Stanceni nr. cadastral 285.
În ceea ce privește excepțiile invocate respectiv a lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei Reghin, instanța s-a pronunțat prin încheierea din data de 19.11.2012.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ., instanța a reținut faptul că societatea este parte în contractul nr. 110 din 07.12.2010 ce are ca obiect amenajare râul M. și afluenți, iar în cuprinsul acestuia se menționează faptul că pârâta are obligația de a despăgubi achizitorul împotriva oricăror reclamații și acțiuni în justiție.
Mai mult pârâta de rang 1 a recunoscut faptul că constructorul a efectuat lucrări pe terenul reclamantului, fila 14 din dosar.
În ceea ce privește excepția prematurității introducerii cererii, invocată de către pârâta ., instanța a reținut faptul că raportul juridic dedus judecății este unul de natură civilă și nu comercială cum în mod greșit a înțeles pârâta. Reclamantul nu a fost parte în contractele încheiate de către pârâte, fiind evident că acesta nu trebuia să parcurgă procedura instituită de prevederile art. 720 cod procedură civilă.
În ceea ce privește excepția netimbrării acțiunii invocată de către ., așa cum s-a reținut în partea introductivă cererea reclamantului a fost taxată cu taxă de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar aferent, potrivit art. 2 din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 3 di O.G. nr. 32/1995. .
Cât privește excepția lipsei calității procesual active a reclamantului cât și excepția lipsei de interes invocată de către pârâta ., instanța le-a apreciat ca fiind neîntemeiate întrucât calitatea procesuală activă vizează existența unei identități între reclamant și titularul dreptului pretins. Reclamantul a făcut dovada aparenței dreptului prin depunerea la dosarul cauzei a cărților funciare din care rezultă că este proprietarul terenurilor afectate. Susținerile pârâtei, fila 44 din dosar precum că reclamantul are o obligație legală de a coopera cu executantul lucrărilor nu poate fi reținută de către instanță întrucât reclamantul nu este parte în contractele încheiate între pârâte, iar pe de altă parte dreptul său de proprietate este consfințit și apărat de lege.
În condițiile art.581 al.4 Cod procedura civila, pentru a evita iminenta producere a unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, instanța a dispus ca executarea dispozițiilor din prezenta ordonanță să se facă de îndată, fără somație sau fără trecerea unui termen.
În condițiile art.274 Cod de procedura civila reclamantul este îndreptățit a obține cheltuielile de judecată efectuate în sumă de 10 lei timbru judiciar și 2.000 lei onorariu avocațial conform chitanței cu nr. 502 aflată la dosarul cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta . solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii introductive de ordonanță președințială, cu cheltuieli de judecată. De asemenea s-a solicitat suspendarea executării hotărârii de fond, până la soluționarea recursului.
Intimata Administrația Națională „Apele Române”-Administrația Bazinală de A. M. a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că recursul a rămas fără obiect deoarece în dosarul de fond nr._ între părțile din dosar a intervenit la data de 22.02.2013 o tranzacție judiciară.
Deliberând asupra excepției netimbrării recursului invocată din oficiu tribunalul o constată întemeiată, astfel cum se va arăta în continuare.
Recurenta . a fost legal citată pentru termenul de astăzi cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 5 lei conform art.11 din legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și a timbrului judiciar de 0,15 lei (f.17) însă nu și-a îndeplinit această obligație legală.
Prin urmare conform art. 20 al.3 din legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru urmează ca instanța să anuleze ca netimbrat recursul declarat de pârâta recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta . cu sediul în București, ..7, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1668 din 19 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2013
Președinte, C. M. | Judecător, E. O. fiind în concediu de odihnă semnează vicepreședintele instanței I. L. | Judecător, M. B.-I. fiind plecată din instanță semnează vicepreședintele instanței I. L. |
Grefier, D. C. fiind în concediu de odihnă semnează grefier delegat S. T. T. |
Red.C.M.
Tehnored.A.E.C.
2 ex./22.07.2013
← Suspendare provizorie. Decizia nr. 25/2013. Tribunalul MUREŞ | Anulare act. Decizia nr. 899/2013. Tribunalul MUREŞ → |
---|