Pretenţii. Decizia nr. 475/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 475/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 7321/320/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi_/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ NR. 475/2013
Ședința publică din data de 28 mai 2013
Completul constituit din:
Președinte: E. O.
Judecător: C. M.
Judecător: A. A.-B.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă G. M., cu domiciliul în Tg. M., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 4764 din data de 13 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul P. A., lipsă fiind recurenta G. M. și reprezentanta legală a acesteia, d-na avocat N. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată încheiat de către grefierul de ședință la data de 28 mai 2013, procesul-verbal privind modificarea componenței completului de judecată, respectiv prin care s-a dispus înlocuirea doamnei judecător I. O. cu doamna judecător A. A.-B. care figurează pe planificarea de permanență din data de 28 mai 2013 având în vedere Hotărârea Colegiului de conducere nr. 11 din data de 01 noiembrie 2012.
Se constată depusă la dosarul cauzei prin registratura instanței la data de 27 mai 2013 din partea recurentei G. M., notă scrisă într-un singur exemplar prin care aduce la cunoștința instanței faptul că a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 754/2013, pronunțată în dosarul nr._, însă încă nu s-a fixat termen de judecată, solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța constată că prin încheierea de ședință din data de 28 martie 2013 pronunțată în prezentul dosar s-a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru a se pune în discuția părților oportunitatea suspendării cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Tribunalului M..
Instanța procedează la identificarea intimatului P. A. în baza CI . nr._ eliberată la data de 21 februarie 2011 de SPCLEP TG. M. și pune în discuția părților oportunitatea suspendării prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Tribunalului M..
Intimatul arată că recurenta a declarat recurs doar pentru suma de 2.580 lei pe care a achitat-o cu titlu de impozit pe venit, astfel încât cuantumul celorlalte sume la care a fost obligată nu constituie obiectul prezentului recurs, solicitând instanței punerea în executare cu privire la sumele de bani care nu se contestă.
Prin grija grefierului de ședință, instanța a dispus verificarea în programul Ecris cu privire la dosarul nr._ al Tribunalului M. și s-a constatat faptul că acesta a fost soluționat la data de 25 februarie 2013, iar la data de 11 aprilie 2013 G. M. a declarat recurs, sens în care, în urma deliberării, instanța va dispune suspendarea prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a dosarului_ al Tribunalului M..
Instanța, în urma deliberării, revine asupra dispoziției privind suspendarea prezentei cauze apreciind că nu se impune suspendarea întrucât între timp după cum a rezultat ca urmare a verificărilor din programul Ecris soluția este definitivă, fiind executorie, motiv pentru care, instanța dispune repunerea cauzei pe rol.
Intimatul arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de propus în prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat în probațiune, instanța constată încheiată faza procedurii probatorii și acordul cuvântul în fond.
Intimatul solicită instanței respingerea recursului declarat ca nefondat și, pe cale de consecință menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4764 din 13.06.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosar nr._, a fost admisă cererea formulată de reclamantul P. A., fiind obligată pârâta G. M. să plătească reclamantului suma de 9.107 lei cu titlu de pretenții, reprezentând plăți făcute de reclamant în interesul pârâtei, în temeiul gestiunii de afaceri. Totodată, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a dobânzii legale aferente sumei de 9.107 lei, începând cu data de 31.05.2011 până la achitarea integrală și efectivă a debitului principal, precum și la plata sumei de 1560,42 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, în privința aspectelor recurate, prima instanță a reținut că Raportat la starea de fapt, instanța reține că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 987 din Codul civil referitoare la gestiunea de afaceri, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege indicat, legate de obiectul gestiunii, utilitatea gestiunii și atitudinea părților față de actele gestiunii.
În ceea ce privește susținerilor referitoare la lipsa de utilitate a plății sumei de 2580 lei făcută de către reclamant, reprezentând impozit datorat de către pârâta pe profitul obținut din transferul dreptului de proprietate, calculat potrivit Deciziei de impunere nr._/19.04.2011 emisă de DGFP – M., prima instanță le-a apreciat ca neîntemeiate, deoarece la momentul efectuării plății de către reclamant, creanța constatată prin decizia menționată era certă, lichidă și exigibilă, devenită executorie prin ajungerea ei la scadență.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs pârâta G. M., solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul exonerării pârâtei de la plata sumei de 2.580 lei cu titlu de impozit pe venit datorat Trezoreriei Tg. M.. De asemenea, s-a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, în esență s-a arătat că în mod eronat, instanța de fond a apreciat că suma de 2.580 lei ar fi fost achitată în numele și în folosul pârâtei, în condițiile în care a formulat o contestației împotriva deciziei de impunere care formează obiectul dosarului nr._, considerând că în conformitate cu prevederile art. 771 Cod fiscal și art. 1517 din normele de aplicare, în cadrul partajului de bunuri între soți nu se datorează impozit pe transferul dreptului de proprietate.
Atât prin întâmpinarea comunicată, cât și prin poziția adoptată în fața instanței, intimatul P. A. a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.
Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
În cauză nu este contestat aspectul referitor la faptul că stingerea tuturor creanțelor accesorii imobilului, creanțe născute în perioada în care pârâta era titulara dreptului de proprietate asupra apartamentului este de natură a profita și pârâtei-recurente.
Singurul aspect contestat este cel referitor la suma de 2.580 lei achitați cu titlu de impozit pe transferul dreptului de proprietate, sumă pa care recurenta a apreciat că nu o datora și implicit achitarea acesteia de către reclamant a fost făcută în detrimentul său.
Decizia de impunere nr._/19.04.2011 emisă de DGFP – M., ca act administrativ, se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, fiind executoriu începând cu data ajungerii la scadență.
În cauză nu s-a făcut dovada faptului că în cauză s-ar fi obținut suspendarea acestui act administrativ în temeiul art. 14 sau a art. 15 din legea 554/2004.
Simpla introducere a unei acțiuni în contencios administrativ nu este de natură a înlătura sau a suspenda efectele unui act administrativ cu caracter individual.
Prin urmare, după cum a reținut și prima instanță, în momentul efectuării plății de către reclamant, creanța constatată prin decizia menționată era certă, lichidă și exigibilă, devenită executorie prin ajungerea ei la scadență.
Potrivit art. 18 alin. 1 și 3 din Legea 554/2004, soluționând o acțiune formulată împotriva unui act administrativ, instanța de contencios poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, hotărând totodată și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Plecând de la aceste considerente, prin raportare la caracterul cert lichid și exigibil al creanței, tribunalul se raliază opiniei primei instanțe, constatând că achitarea sumei de 2.580 lei a fost de natură a-i profita reclamantei. S-a avut în vedere și evitarea acumulării unor penalități pentru neachitarea în termen a debitului fiscal.
În acest context, mai trebuie precizat că, în eventualitatea admiterii irevocabile a acțiunii ce face obiectul dosarului nr._, recurenta are la dispoziție promovarea unei acțiuni în restituirea impozitului achitat sumă la care se va putea solicita dobânda în condițiile art. 124 din O.G. 92/2003.
Prin urmare, nu pot fi reținute susținerile referitoare la faptul că achitarea sumei de 2.580 lei ar fi fost făcută în detrimentul recurentei.
Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul apreciază ca nefondate criticile aduse de către recurentă hotărârii primei instanțe, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge prezentul recurs ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, prin raportare la soluția adoptată, va lua act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge recursul declarat de pârâta G. M., cu domiciliul în Tg. M., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 4764 din 13.06.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 28.05.2013.
Președinte, E. O. | Judecător, C. M. | Judecător, A. A.-B. |
Grefier, M. M. |
Red: E.O.
Tehnored: M.M.
Data: 26.06.2013/2 ex.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Evacuare. Decizia nr. 690/2013. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
