Revendicare imobiliară. Decizia nr. 12/2013. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 12/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 667/320/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8617/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIE CIVILĂ Nr. 12
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2013
Completul compus din:
Președinte M. B.-I.
Judecător E. O.
Grefier A. A.
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanta ., cu sediul în Sanpetru de Campie, nr.128, jud.M. împotriva sentinței civile nr.3393 din 25 aprilie 2012 pronunțate de Judecătoria Tg.M. în dosarul nr._ .
Se constată depuse la dosarul cauzei, prin registratura instanței, la data de 21 ianuarie 2013, concluzii scrise din partea intimatului C. N., într-un exemplar.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 15 ianuarie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, când s-a dispus amânarea pronunțării deciziei pentru data de 22 ianuarie 2013.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3393/25.04.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ a fost respinsă cererea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâții C. Râciu și C. N., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a avut în vedere că prin procesul verbal de negociere nr. 25/14.12.2009 pârâții C. N. și C. Râciu au convenit cu privire la vânzarea – cumpărarea imobilului magazin universal S. de Câmpie, situat administrativ la nr. 336/A, la prețul de 97.100 lei, achitat de către cumpărător, cu obligația pentru acesta de a face demersurile în vederea evidențierii în CF a imobilului - construcție, urmând ca ulterior acestui moment părțile să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică. În preambulul procesului verbal de negociere menționat, vânzătorul a făcut mențiunea cu privire la faptul că imobilul care face obiectul vânzării a fost inventariat ca făcând parte din domeniul public al comunei S. de Câmpie prin H.C.L. nr.13/27.04.2001, atestat prin H.G. nr. 944/2002, anexa 80, poziția 57.
În anexa 80 la poziția 57 din inventarul bunurilor aparținând domeniului public al comunei S. de Câmpie atestat prin din H.G.R nr. 964/2002, imobilul este descris “ clădire din cărămidă, cu fundație de beton, acoperiș din țigle dotată cu instalații de curent, gaz, compusă din 9 camere și demisol cu pivniță, cu suprafața construită de 408 mp cu teren aferent de 800 mp la, construit prin contribuția foștilor membrii cooperatori(f- 24).
Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a vânzării imobilului în cauză și obligarea pârâților de a lăsa în proprietatea și posesia reclamantului imobilul situat la nr. administrativ 336 A, S. de Câmpie, astfel cum acesta este mai sus descris.
În esență instanța de fond a constatat că prezenta cauză este o cerere de revendicare, prin care proprietarul neposesor solicită recunoașterea dreptului său de proprietate și predarea efectivă a imobilului de către posesorul neproprietar. Ca urmare, instanța de fond a analizat titlurile de proprietate deținute de către cele 2 părți, în măsura în care acestea există, urmând a decide care dintre ele are un titlu preferabil.
Potrivit regulii instituite de art. 1169 Cod civil, cel care pretinde că este proprietar (în cauza de față reclamanții), trebuie să facă dovada dreptului său de proprietate.
Având în vedere considerentele anterior expuse, s-a constatat că, în prezentul cadru procesual, atât reclamantul cât și pârâta pretind că dețin un TITLU cu privire la imobilul aflat în litigiu, situație în care, pentru dezlegarea pricinii se impune compararea acestor două titluri.
În ceea ce privește titlul reclamantului, instanța de fond a reținut că imobilul a intrat în proprietatea publică a comunei S. de Câmpie în anul 2002, urmare a emiterii H.G.R nr. 964/2002. Cu privire la acest act normativ, pârâtul C. N. a invocat excepția de nelegalitate, respectiv a mențiunilor cuprinse în anexa 80 poz. 57 din H.G.R nr. 964/2002.
În considerentele Deciziei nr. 5700/29.11.2011 pronunțată de către I.C.C.J cu privire la excepția de nelegalitate invocată de către pârât se arată că invocarea acesteia este inadmisibil a fi cercetată în procedura controlului de legalitate instituit de Legea nr. 554/2004 cu privire la actele normative emise înainte de apariția legii, însă nimic nu împiedică ca această excepție să fie cercetată de instanța de fond ca mijloc de apărare, astfel încât instanța se consideră legal investită cu soluționarea excepției invocate.
În analiza legalității, cuprinderii în Anexa nr. 80 poz. 57 din H.G.R nr. 964/2002 a imobilului clădire din cărămidă, cu fundație de beton, acoperiș din țigle dotată cu instalații de curent, gaz, compusă din 9 camere și demisol cu pivniță, cu suprafața construită de 408 mp cu teren aferent de 800 mp la, construit prin contribuția foștilor membrii cooperatori, instanța reține că potrivit prevederilor art. 21 din Legea 213/1998, inventarul bunurilor aparținând domeniului public al unităților administrativ teritoriale se întocmea de comisii special constituite, urmând ca acestea să fie însușite de către consiliile locale și ulterior atestate de către Guvern.
În ceea ce privește bunurile proprietate publică care erau supuse inventarierii, instanța reține că potrivit prevederilor art. 3 alin (1) din Legea nr. 213/1998 republicată “ Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție……și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.”
Conform texului de lege menționat, calitatea de bun aparținând domeniului public, este dată de îndeplinirea cumulativă a două condiții esențiale, prima condiție fiind dată de afectațiunea publică a bunului, iar a doua fiind legată de modul de dobândire a bunului.
Potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea 213/1998, (în vigoare la data aprobării H.G.R nr. 964/2002) dreptul de proprietate publică se dobândea prin:
„ a) pe cale naturală;
b) prin achiziții publice efectuate în condițiile legii;
c) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică;
d) prin acte de donație sau legate acceptate de Guvern, de consiliul județean sau de consiliul local, după caz, dacă bunul în cauză intră în domeniul public;
e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică;
f) prin alte moduri prevăzute de lege.”
Din întreg materialul probator administrate în cauză, instanța de fond a reținut faptul că terenul în suprafață de 612 mp, înscris în C.F. nr._, provenită din conversia pe hârtie a CF 1174, (f-131), sub nr. top 112/1, a fost proprietatea Cooperativei de Consum S. de Câmpie, din anul 1959, titlul care a stat la baza înscrierii în CF a dreptului de proprietate fiind Decizia 884/1959 a Sfatului Popular Regional.
Pe acest teren, a fost edificată în anii 1959-1960, construcția magazin-mixt cu bufet și anexe, din ., actualul magazin universal situat la nr. administrativ 336/A (f41-54), valoarea totală a lucrărilor fiind estimată la suma de 118.00 lei din care suma de 77.000 fiind finanțată din fondul centralizat al Uniunii Regionale a Cooperativei de Consum Cluj, iar suma de 41.000 lei constituind aportul membrilor cooperatori(f-55)
Instanța de fond a reținut că, potrivit autorizației de construcție nr. 2906/12.11.1996, aflată la fila 65 -dosar, în anul 1966 s-au executat lucrări de extindere a magazinului universal, lucrările fiind finanțate din fondurile proprii ale Uniunii Regionale a Cooperativei de Consum Tîrgu-M..
Întrucât, pârâta C. Râciu este asociată la Uniunea Județeană a Cooperației de Consum M. și care este succesoarea în drepturi a Uniunii Regionale a Cooperativei de Consum Tîrgu-M. ( fapt necontestat de niciuna din părțile în proces), instanța va considera că pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 612 mp, înscris în C.F. nr._, provenită din conversia pe hârtie a CF 1174, (f-131), sub nr. top 112/1 și asupra construcției magazin universal prin transmitere în patrimoniul acesteia din patrimoniul antecesoarei sale, al cărui drept de proprietate asupra construcției s-a născut prin edificare.
Potrivit prevederilor legale mai sus invocate, în inventarul bunurilor aparținând domeniului public, urmau a fi cuprinse bunurile de uz sau interes public, asupra cărora unitățile administrativ teritoriale aveau un titlu valabil la data întocmirii inventarului, dobândite printr-una din modalitățile enumerate limitativ de lege. Atestarea inventarului printr-un act administrativ cu caracter normativ, are ca efect constatarea sub aspect formal a existenței dreptului de proprietate, actul neavând efectiv constitutiv de drepturi.
Raportat la împrejurările prezentei cauze, instanța de fond a constatat că la data întocmirii inventarului bunurilor aparținând domeniului public al comunei S. de Câmpie, reclamanta nu avea un drept de proprietate asupra imobilului în discuție, acesta fiind proprietatea pârâtului C. Râciu, astfel încât cuprinderea acestuia în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al reclamantei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale, motiv pentru care instanța va înlătura aplicarea efectelor H.G.R nr. 964/2002, anexa 80 poz. 57 în prezenta cauză și va constata nevalabilitatea titlului invocat de către reclamantă.
Cu privire la cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a vânzării intervenite între pârâți, s-a reținut că, nulitatea absolută a actului juridic civil reprezintă o formă de ineficacitate a acestuia, datorată încălcării cu ocazia încheierii sale a unei dispoziții legale care ocrotește un interes general, de ordine publică.
Sub aspectul formei necesare încheierii contractului de vânzare cumpărare, motiv de nulitate absolută, legea nu prevede o formă specială, condiție ad validitatem, cu privire la înstrăinarea imobilelor construcții, altele decât cele cu destinație de locuință, astfel încât, în virtutea principiului consensualismului încheierii actului juridic, simplul acord de voință al părților este suficient încheierii acestuia în mod valabil.
Privitor la petitul având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, astfel cum a fost acesta formulat, instanța reține că motivul de nulitate invocat de către reclamantă îl reprezintă vânzarea bunului altuia.
În Decizia nr. 632/29 ianuarie 2004, instanța supremă a reținut că nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia are ca punct de plecare împrejurarea că părțile au încheiat contractul în cunoștință de cauză, știind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane. Sintagma " în cunostință de cauză" releva, semantic, înțelesul că părțile contractului au știut bine că bunul nu este proprietatea vânzătorului.
În acest caz, contractul încheiat ascunzând intenția de a aduce altuia o paguba, este un act juridic intențional, fondat pe o cauză ilicită sau fraudă, ambele având ca numitor comun rea credință a părților.
Mențiunea cuprinsă în procesul verbal de negociere încheiat cu ocazia vânzării dintre pârâți, cu privire la faptul că imobilul a fost cuprins de către reclamantă în inventarul domeniului public al acesteia, nu denotă reaua credință a pârâților, în sensul unei manifestări intenționale de a vinde bunul altuia ci constituie o măsură luată de către vânzătoare în sensul înlăturării obligației sale de a răspunde față de cumpărător în situația în care acesta ar fi fost evins de către reclamantă.
Or, în speță, așa cum rezultă din întreg probatoriu administrat la dosar, la data încheierii actului de înstrăinare atacat, proprietarul bunului imobiliar vândut era vânzătorul, respectiv pârâta C. Râciu.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta ., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii pronunțate în sensul admiterii acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a menționat că dreptul său de proprietate rezultă din înscrierea în CF a imobilului, opozabil erga omnes, fiind vorba de un bun al domeniului public al comunei, imprescriptibil, inalienabil și insesizabil, în timp ce dreptul de proprietate al pârâtei C. Râciu este inexistent și inopozabil. Instanța de fond a preferat în mod greșit posesia asupra imobilului exercitată de C. Râciu, fără să existe o dobândire a edificiului prin prescripție achizitivă, ca fiind veritabil titlu de proprietate. Instanța de fond a omis să facă aplicarea art. 11 din Legea nr. 213/1998 care interzice vânzarea unui bun cuprins în domeniul public al comunei, aceste bunuri fiind inalienabile.
A menționat reclamanta că din materialul probator administrat nu rezultă dobândirea dreptului de proprietate asupra edificiului de către pârâtă, nu s-a dovedit transferul patrimoniului Cooperativei de consum S. desființată către C. Râciu, pentru ca aceasta din urmă să poată invoca un titlu apt a fi comparat cu titlul reclamantei. Astfel, posesia pârâtei asupra magazinului universal continuată și după trecerea acestuia în domeniul public al comunei a fost una abuzivă, o simplă detenție precară.
Reclamanta a mai punctat că indiferent de condițiile în care UJCC prin antecesor a avut o contribuție la edificarea clădirii, această contribuție nu echivalează cu dobândirea unui titlu de proprietate, și cu atât mai mult un asemenea drept de proprietate nu poate fi invocat de pârâta C. Râciu. Aceasta la rândul său nu a putut încheia în mod valabil un contract de vânzare-cumpărare prin care să înstrăineze un bun aflat în domeniul public al comunei.
Totodată, reclamanta a învederat că din documentația de intabulare rezultă că magazinul universal este situat doar parțial asupra terenului de 612 mp existent inițial în proprietatea Cooperativei de Consum S. de Câmpie, iar în prezent suprafața de 800mp pe care este evidențiată clădirea formează proprietatea comunei.
Pârâta C. Râciu a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.
În motivare, pârâta a arătat că regimul juridica al bunurilor aflate în proprietatea pârâtei sunt strict reglementate prin acte normative care au fost emise în decursul perioadei, astfel:Decretul-Lege nr. 67/08.02.1990, Legea nr. 109/996 și în prezent Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperativei. În toate actele normative menționate, proprietate unei societăți cooperative de consum este formată dintr-o parte divizibilă (valoarea părților sociale) și o parte indivizibilă(care include toate activele-inclusiv clădirile) care nu poate fi însușită de membrii cooperatori.
A subliniat pârâta că a dobândit legal proprietatea magazinului universal din S. de Câmpie începând cu data de 01.07.1998 în baza Deciziei nr. 7/28.05.1998 a Biroului executiv al FEDERALCOOP M. și a Hotărârii Adunării Generale a C. Râciu nr. 1/29.05.1998. Preluarea patrimoniului C. S. de Câmpie de către pârâta C. Râciu s-a efectuat în baza Balanței de verificare contabile încheiate la 30.06.1998 date care au fost înregistrate în evidența contabilă a societății absorbante, respectiv a Bilanțului contabil încheiat la 30.06.198 care s-a depus și înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice M. sub nr. 62.121/27.07.1998 împreună cu Raportul de gestiune a Cooperativei S. de Câmpie din 17.07.1998(din care rezultă că nu s-a întocmit Planul de redresare deoarece s-a hotărât fuzionarea unității cu C. Râciu), precum și a monetarului la predare din 28.07.1998 încheiat între cele două cooperative.
De asemenea, pârâta a învederat că în conformitate cu prevederile art. 64 și respectiv 65 din Legea nr. 1/2005, proprietatea societății cooperative este privată( nu publică), orice înstrăinare a imobilizărilor corporale, care sunt proprietatea societății cooperative, se poate realiza numai cu plată, cu aprobarea adunării generale. Fiind îndeplinite condițiile stipulate de lege, vânzarea magazinului universal către C. N. este întemeiată și legală.
Pârâtul C. N. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.
În motivare, pârâtul a arătat că nu se poate contesta încrierea dreptului de proprietate al Cooperativei de Consum S. de Câmpie în CF_ S. deCâmpie în baza Deciziei nr. 884/1959. De Asemenea, în baza Deciziei nr. 7/28.05.1998, ca urmare a desființării Cooperativei de Consum S. de Câmpie s-a dispus trecerea unităților comerciale și de alimentație publică din raza comunei S. de Câmpie în proprietatea Cooperativei de Consum Râciu, în baza balaneței de verificare pe luna iunie 1998, precumși transferul personalului munictor în interesul serviciului începând cu data 1.07.1998. În consecință pârâta nu a vândut lucrul altuia, nefiind incident acest motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare.
În probațiune, pârâții au depus înscrisuri(filele 14-31, 38-48).
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac prevăzută de art.295 alin.1 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Terenul intravilan în suprafață de 682 mp este înscris în Cf 1174 S. de Câmpie, top. 112/1, fiind proprietatea Cooperativei de consum S. de Câmpie din 1959. Pe acest teren, a fost edificată în anii 1959-1960, construcția magazin-mixt cu bufet și anexe, din ., actualul magazin universal situat la nr. administrativ 336/A (f41-54 dosar fond), valoarea totală a lucrărilor fiind estimată la suma de 118.00 lei din care suma de 77.000 fiind finanțată din fondul centralizat al Uniunii Regionale a Cooperativei de Consum Cluj, iar suma de 41.000 lei constituind aportul membrilor cooperatori(f-55). Potrivit autorizației de construcție nr. 2906/12.11.1996, aflată la fila 65 –dosar fond, în anul 1966 s-au executat lucrări de extindere a magazinului universal, lucrările fiind finanțate din fondurile proprii ale Uniunii Regionale a Cooperativei de Consum Tîrgu-M..
Tribunalul apreciază ca nefondată critica reclamantei privind transferul patrimoniului Cooperativei de consum S., desființată, către pârâta C. Râciu.
Astfel, se reține că preluarea patrimoniului C. S. de Câmpie de către pârâta C. Râciu s-a efectuat în baza Balanței de verificare contabile încheiate la 30.06.1998, respectiv a Bilanțului contabil încheiat la 30.06.1998, înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice M. sub nr. 62.121/27.07.1998 împreună cu Raportul de gestiune a Cooperativei S. de Câmpie din 17.07.1998, precum și a monetarului la predare din 28.07.1998 încheiat între cele două cooperative(filele 39-48).
Pârâta că a dobândit proprietatea magazinului universal din S. de Câmpie începând cu data de 01.07.1998 în baza Deciziei nr. 7/28.05.1998 a Biroului executiv al FEDERALCOOP M.(fila 14 dosar apel).
În mod judicios, instanța de fond a constatat nevalabilitatea titlului invocat de către reclamantă, reținând că la data întocmirii inventarului bunurilor aparținând domeniului public al comunei S. de Câmpie, reclamanta nu avea un drept de proprietate asupra imobilului în discuție, acesta fiind proprietatea pârâtului C. Râciu, astfel încât cuprinderea acestuia în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al reclamantei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale, motiv pentru care a înlăturat aplicarea efectelor H.G.R nr. 964/2002, anexa 80 poz. 57 în prezenta cauză.
Contrar criticilor reclamantei, construcția în discuție nu face parte din domeniul public al comunei, ci, potrivit art. 64 din Legea nr. 1/2005, anterior Vânzării a cărei nulitate se solicită, reprezenta proprietatea privată a societății cooperative, aceasta din urmă neînstrăinând lucrul altuia.
Față de cele expuse, apreciind hotărârea apelată ca fiind legală și temeinică, Tribunalul, în temeiul art. 296 C.proc. civ., va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta . împotriva sentinței civile nr.3393/25 aprilie 2012 pronunțate de Judecătoria Tg.M. în dosarul nr._ .
Având în vedere prevederile art. 274 C.proc. civ., faptul că reclamanta a căzut în pretenții iar pârâtul C. N. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, va obliga reclamanta la plata către pârâtul C. N. a sumei de 4.960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta . (cu sediul în Sanpetru de Campie, nr.128, jud.M.) împotriva sentinței civile nr.3393/25 aprilie 2012 pronunțate de Judecătoria Tg.M. în dosarul nr._ .
Obligă reclamanta la plata către pârâtul C. N. (cu domiciliul în Pogăceaua, ., jud.M.) a sumei de 4.960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 ianuarie 2013.
Președinte, M. B.-I. | Judecător, E. O. | |
Grefier, A. A. |
Red.tehnored.M.B.I./18.04.2013
Listat A.A./22.04.2013/5 ex
Jud.fond.M. M. G.
| ← Evacuare. Decizia nr. 690/2013. Tribunalul MUREŞ | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 686/2013.... → |
|---|
