Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 157/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 157/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 2682/251/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIE Nr. 157/2015
Ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător E. O.
Grefier C. Simineț
Pe rol judecarea apelurile formulate de S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A, cu sediul ales în Bucuresti, .. 1, ., . 5 și B. GHEORGE, cu domiciliul în C., nr. 132, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 676/23.10.2014, pronunțată în dosarul nr._, al Judecătoriei Luduș.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părtilor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 martie 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când s-a dispus amânarea pronunțării deciziei pentru data de 19 martie 2015, 26 martie 2015, respectiv 2 aprilie 2015.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 676/ 23 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Luduș în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență Târgu-M. în contradictoriu cu pârâtul B. G. și chematul în garanție . GROUP SA, fiind dispusă obligarea pârâtului B. G. să plătească reclamantului suma de 3.350,41 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vatamate Bogătean G. C., la care se va calcula dobânda legală începând cu data de 11.08.2010 și până la achitarea integrală a debitului ; totodată a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul B. G., în contradictoriu cu intervenienta . GROUP SA, aceasta fiind obligată să plătească pârâtului suma de 3.350,41 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vatamate Bogătean G. C., la care se va calcula dobânda legală începând cu data de 11.08.2010 și până la achitarea integrală a debitului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea introductivă s-a solicitat de către reclamantul S. C. Județean de Urgență Tg. M. obligarea pârâtului B. G. la plata contravalorii serciviilor medicale de care a beneficiat partea vătămată Bogătean G. C. ca urmare a faptei săvârșite de către pârât.
Pârâtul B. G. a invocat prin întâmpinare excepția prescripției dreptului la acțiune, raportat la faptul că se solicită în cauză contravaloarea unor servicii medicale prestate în perioada 04.08._10.
Chemata în garanție, prin întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii și a cererii de chemare în garanție, invocând totodată excepția de netimbrare a cererii de chemare în garanței ca și excepția lipsei calității sale procesuale pasive raportat la dispozițiile legale ce reglementează materia asigurărilor precum si la dreptul material privitor la normele de circulație rutiera.
La termenul de judecată din data de 5 martie 2014 instanța a respins excepția de netimbrare a cererii de chemare în garanței iar prin încheierea de ședință din data de 3 aprilie 2014 a fost respinsă excepția prescripție dreptului material la acțiune .
Privitor la fondul cauzei, a reținut instanța că la data de 04.08.2010 orele 14,00, numitul B. G., în timp ce manevra cu spatele autoutilitara marca Citroen Jumper, cu numerele de înmatriculare_ pe DN 15E60 la km. 33+100m, în afara localității Luduș în direcția de mers Cluj-N.-Tg. M., pentru a ieși din parcare a tamponat cu partea lateral stânga spate mopedul marca Tempo, condus de numitul Bogătean G. C. din ., jud. M., care circula regulamentar pe DN15E60 din direcția Cluj-N.-Tg. M.
Urmare a acestui incident rutier, partea vătămată Bogătean G. C., a suferit vătămări corporale și a fost internat în UPU SMURD și Secția Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Tg. M., în perioada 04.08._10, unde a beneficiat de servicii medicale, contravaloarea acestora fiind în sumă de 3.350,41 lei, conform decontului de cheltuieli.
A reținut de asemenea instanța că autoutilitara marca Citroen Jumper, cu numerele de înmatriculare_, este proprietatea BCR Leasing IFN, aceasta fiind utilizată de Electrocentrale București Suc. M. și avea asigurare de răspundere civilă auto la BCR ASIGURĂRI V. INSURANCE GROUP pe perioada 01.01._10, așa după cum rezultă din polița de asigurare ./22/P22/HI nr._.
De asemenea ,a mai constatat instanța că prin rezoluția din data de 24.01.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, s-a dispus a nu se începe urmărirea penală a pârâtului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal, întrucât partea vătămată și-a retras plângerea prealabilă, astfel că nu și-a putut valorifica pretențiile civile în cadrul procesului penal.
În ceea ce privește normele legale incidente în cauză, s-a arătat că potrivit prevederilor art. 27 alin. 1 Cod procedură penală, persoana vătămată constituită parte civila în procesul penal poate să pornească acțiunea civilă în fața instanței civile dacă instanța penală, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat nesoluționată acțiunea civilă iar potrivit art. 313, alin. (1), teza I și II din Legea nr. 95/2006 - privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, prin prisma prevederilor legale invocate unitatea sa sanitară are atât dreptul [art. 313, alin. (1), teza I și II din Legea nr. 95/2006], cât și obligația [art. 313, alin. (2) din Legea nr. 95/2006] de a recupera de la persoanele care, prin faptele lor, au cauzat vătămări corporale unor terți, contravaloarea serviciilor medicale efectuate persoanelor vătămate.
A mai concluzionat instanța că în cauză sunt întrunite prevederile art.998 cod civil de la art. 1864, aplicabil în speța raportat la data săvârșirii faptei ilicite si a provocării prejudiciului 04.08.2010, întrucât sunt întrunite cumulativ cele patru condiții: existența unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.
De asemenea ,în ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale aferente cheltuielilor de spitalizate, instanța a reținut că cererea este întemeiată potrivit art. 1088 din vechiul Cod civil, având în vedere si doctrina, cât și de practica judiciară, potrivit căreia răspunderea civilă delictuală dă naștere în sarcina debitorului la dobânzi legale.
În consecință, instanța a dispus admiterea cereri introductive .
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a intervenientului forțat . GROUP SA, instanța de asemenea a considerat că cerere este întemeiată, în condițiile în care pârâtul, la data producerii accidentului rutier care a avut ca victimă pe partea vătămată Bogătean G. C., avea calitatea de asigurat al BCR ASIGURĂRI V. INSURANCE GROUP.
Au fost reținute în acest sens prevederile art. 55 alin. 1 și 3 din Legea nr. 136/1995, în care se arată că despăgubirile se plătesc de către asigurător, persoanelor fizice sau juridice păgubite, iar asiguraților în ipoteza în care aceștia dovedesc că au despăgubit persoanele păgubite și despăgubirile nu urmează a fi recuperate potrivit prevederilor art. 58. A arătat instanța și că prevederile art. 58 reprezintă o excepție de la regulă și, ca orice excepție, este de strictă interpretare și se aplică numai cazurilor expres enunțate de lege, iar faptul că aceste prevederi instituie posibilitatea subrogării asigurătorului pentru recuperarea indemnizațiilor plătite, în cazurile limitativ enumerate, nu conferă răspunderii acestuia o natură indirectă.
A conchis deci instanța că asigurătorul este debitorul despăgubirii celui ce a suferit o pagubă, astfel încât societatea de asigurare va fi obligată la repararea prejudiciului cauzat de vehiculul asigurat și implicat în accidentul de circulație, în limita obligației asumate expres prin contract, iar ceea ce depășește această valoare va fi plătită creditorului numai de către asigurat, astfel încât a admis cererea de chemare în garanție .
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel chemata în garanței . GROUP SA, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, cu consecința reținerii cuplei victimei sau culpei concurente a victimei în producerea prejudiciului, cu obligarea exclusivă a vinovatului la plata despăgubirilor solicitate de către reclamantă.
Se arată prin memoriul de recurs că în mod neîntemeiat s-a respins de către instanța de fond excepția de netimbrare a cererii de chemare în garanție, în condițiile în care nu sunt incidente în cauză prevederile art. 29 pct. 1 lit. i din OG nr. 80/2013, sens în care se face referire și al interpretarea dată prin Decizia nr. 1068/2002 a ÎCCJ, în sensul că pentru a fi incidentă scutirea de plata taxei judiciare de timbru trebuie să fie sau să fi fost pendinte o cauză penală .
O altă critică adusă în calea de atac de referă la faptul că instanța de fond nu ar fi procedat la cercetarea fondului, analizarea condițiilor răspunderii civile delictuale și de asemenea că a înlăturat nejustificat și nemotivat apărările chematului în garanție privitoare la culpa victimei în producerea accidentului, situație care se subscrie lipsei motivării hotărârii judecătorești .
Susține apelanta că în mod necesar o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format în fapt și drept convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, motivarea fiind un elemente esențial al unei hotărâri judecătorești, dreptul la un proces echitabil neputând a fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, astfel că, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii ; o astfel de hotărârea devine arbitrală și nu permite exercitarea controlului judiciar .
Mai aduce critic apelanta și cu privire la faptul că rezolvarea fondului cauzei nu a ținut cont de starea de fapt dedusă judecății . aspect cu privire la care se arată că potrivit referatului de propunere a neînceperii urmăririi penale partea vătămată Bogatan G. C. a fost vinovat de producerea accidentului rutier din data de 04.08.2010 întrucât acesta circula pe drumul public cu un vehicul pentru care acest drept era prohibit de lege . În acest context ,se apreciază că devin incidente prevederile art. 1352 Noul cod de procedură civilă, potrivit cărora fapta victimei însăși înlătură răspunderea; se invocă sub acest aspect și dispozițiile art. 28 din Ordinul CSA nr. 5/2010 care prevăd că în cazul în care persoana prejudiciată a contribuit din culpă la producerea accidentului ,cel chemat să răspundă va fi ținut răspunzător numai pentru parte din prejudiciu care îi este imputabilă .
Mai arată apelanta că raportat la data producerii accidentului, în speță sunt aplicabile Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 5/2010 care prevăd limitativ categoriile de despăgubiri care sunt acordate victimei sau altor persoane fizice sau juridice păgubire prin fapta culpabilă a asiguratului și de asemenea că drepturile pecuniare ale persoanelor păgubite în urma accidentelor de circulație sunt prevăzute limitativ de art. 49 pct. 1 din Norme .
Subliniază apelanta că răspunderea societății este un contractuală, în baza contractului de asigurare a cărui conținut este reglementat de Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 5/2010, care în ceea ce privește cheltuielile prilejuite de accidente instituie o excepție și anume cea referitoare la cheltuielile care sunt suportate din fondurile de asigurări sociale. În cauză, persoana vătămată având calitatea de asigurat al Casei Naționale de Sănătate a beneficiat de tratament și îngrijiri medicale în mod gratuit, prin urmare cheltuielile ocazionate de spitalizarea victimei au fost suportate din bugetul asigurărilor sociale.
În consecință se susține că este necesar în cauză a se face distincție între cele două categorii d răspundere: cea contractuală – care cade în sarcina apelantei – și cea delictuală –care aparține pârâtului vinovat de producerea prejudiciului .
Apelanta, exemplificând, a arătat de asemenea că practica instanțelor în materie este în sensul celor susținute de apelantă.
În fine, în ceea ce privește obligarea apelantei la plata dobânzilor aferente creanței părții civile, se apreciază că doar de la data rămânerii definitive a hotărârii în cauză curge și dreptul la despăgubire al reclamantei din dosar și doar în acel a moment curge și eventualele dobânzi ,penalități și alte accesorii .
În drept au fost invocate prevederile art. 466 și urm. Cod de procedură civilă, Ordinul CSA nr. 5/2010 .
Pârâtul B. G. a formulat întâmpinare și apel incident, solicitând în principal respingerea apelului ca nefondat iar în subsidiar, pe cale apelului incident, în situația în care se va aprecia din alte motive că a existat vinovăția victimei se solicită exonerarea sa de la plata de despăgubiri sau reducerea despăgubirilor datorate Spitalului C. Județean de Urgență Tg. M..
Se arată în sensul celor solicitate că orice acțiune ce derivă dintr-o cauză penală este scutită de plata taxei de timbru judiciar – ori prezentul litigiu derivă din dosarul penal nr. 986/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș .
În ceea ce privește cercetarea fondului cauzei, se arată că în mod evident instanța a examinat dosarul penal și celelalte probe administrate în cauză și a concluzionat că nu exista culpă a victimei Bogătean G. C. în producerea accidentului.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a asigurătorului, se susține că este corectă soluția dată de instanța de fond, întrucât potrivit prevederilor art. 49 din Legea nr. 136/1995 asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe peroane păgubire prin accidente de vehicule . În ceea ce privește invocarea de către apelantă a ordinului CSA nr. 5 /2010, se susține că acesta este o prevedere de rang juridic inferior legii și contravine prevederilor legale mai sus menționate.
Referitor la apelul incident se arată doar că, în situația în care se va aprecia din alte motive că există vinovăție a victimei să se dispună exonerare apelantului de la plata de despăgubiri sau reducerea cuantumului acestor despăgubiri .
Prin întâmpinare, S. C. Județean de Urgență Tg. M. a solicitat respingerea apelului promovat de . GROUP.
Se arată prin întâmpinare că în cauză s-a dovedit îndeplinirea cumulativă a condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale, și că, contrar criticilor aduse prin memoriul de apel, instanța de fond a concluzionat în acest sens potrivit probelor administrate . Se subliniază că în ceea ce privește vinovăția pârâtului B. G., în referatul cu propunere de a nu se începe urmărirea penală se reține cupla exclusivă a acestuia, în condițiile în care în ceea ce-l privește pe Bogătean G. C. s-a reținut că „ circula regulamentar pe DN 15E60”, iar faptul că nu s-a început urmărirea penală împotriva celui vinovat de producere accidentului a fost determinată de retragerea plângerii părții vătămate, fără a impieta asupra vinovăției .
Prin producerea accidentului rutier au fost cauzate daune sănătății părții vătămate Bogătean G. C., ceea ce atrage incidența prevederilor art. 313 din Legea nr. 65/2006 .
Referitor la răspunderea asiguratorului se arată că sub acest aspect hotărârea pronunțată de instanța de fond redă într-un totul dispozițiile deciziei nr. 1/2005 a ÎCCJ, conform cărora societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, astfel că, răspunderea în speță și automat și calitatea de debitor față de unitatea intimată a apelantei derivă din calitatea de asigurător a acesteia.
Prezentând prevederile art. 49, art. 50 și art. 54 din Legea nr. 136/195 ca și cele ale ordinului Comisie de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3108/2004 se concluzionează că pentru prejudiciile suferite de persoana vătămată prin producerea unui accident de vehicul se naște obligația de plată a asigurătorului RCA în locul persoanei vinovate de producerea prejudiciului asigurat RCA și că prin instituirea caracterului obligatoriu pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, pe lângă evitarea insolvabilității persoanei asigurate vinovate de producere pagubei, se dă eficiență chiar esenței contractului de asigurare .
Intimatul a făcut de asemenea referire la jurisprudența în materie.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor expuse prin apelul principal și apelul incidental ca și având în vederea apărările formulate prin întâmpinare și în considerarea caracterului devolutiv al căii de atac consacrat de prevederile art. 476-478 Cod de procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
În respingerea excepției de netimbrare a cererii de chemare în garanței instanța de fond a reținut prevederile art. 29 lit. i din OUG nr. 80/2013 .
Potrivit art.29 din OUG nr.80/2013 „Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din cauzele penale.”
În interpretare acestui text al actului normativ, tribunalul reține că nu se impune ca și condiție obligatorie pentru aplicarea scutirii și cerința ca despăgubirile civile să decurgă dintr-o faptă penală, ci ca aceste despăgubiri să rezulte dintr-o cauză penală.
În acest sens, tribunalul arată că noțiunea de „cauză penală” trebuie interpretată prin coroborare cu dispoziții generale prevăzute de Codul Penal și Codul de Procedură penală, chiar și în situația în care acțiunea a fost formulată pe rolul instanțelor civile.
Astfel, sintagma „cauză penală” nu este limitată numai la ipoteza în care s-a constat existența unei fapte penale pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală. Cauza penală, sau procesul penal, cuprinde toate fazele reglementate de Codul de procedură penală, respectiv: urmărirea penală, judecata și punerea în executare a hotărârilor judecătorești, astfel că și în situația în care împrejurările de fapt cu privire la faptele săvârșite sunt soluționate în faza de urmărire penală, consecințele juridice ale soluției pronunțate în faza de urmărire penală decurg dintr-o cauză penală.
În consecință, pentru a se reține incidența art.29 din OUG nr.80/2013 nu trebuie îndeplinită cerința suplimentară ca pentru fapta pentru care s-a început urmărirea penală și pentru care s-a formulat o acțiune civilă pentru acordarea de despăgubiri, să fie pusă în mișcare acțiunea penală ,întrucât împrejurarea că procesul penal, cu privire la faptele și despăgubirile invocate prin acțiunea promovată, a luat sfârșit în faza de urmărire penală prin pronunțarea unei soluții de neîncepere a urmăririi penal ( în cauză pentru că partea vătămată și-a retras plângerea ) nu echivalează cu inexistența unei cauze penale.
Tribunalul, în acord cu instanța de fond apreciază că și în această situație acțiunea în despăgubiri pentru prejudiciile rezultate din săvârșirea faptei ilicite este o acțiune care decurge dintr-o cauză penală, operând scutirea de la plata taxei de timbru.
Pentru aceste considerente, tribunul conchide că nu este întemeiată critica adusă în ceea ce privește respingerea de către instanța de fond a excepției de netimbrare a cererii de chemare în garanție și în aceeași măsură a cererii principale la care apelanta face referire.
Relativ la critica vizând lipsa motivării hotărârii judecătorești, tribunalul apreciază că este o critică fondată în parte, întrucât instanța de fond nu a făcut o analiză a probelor care au fost administrate în cauză și nici nu a prezentat argumentele pentru care s-au respins apărările formulate de chemata în garanție – apelantă .
Potrivit prevederilor art. 425 alin.1 lit. b Cod de procedură civilă, în considerentele hotărârii, alături de arătarea obiectului cererii și a susținerilor pe scurt ale părților, este necesară expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate ca și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Tribunalul arată că prin prisma garanțiilor date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, finalizarea unei proces prin dezlegare fondului include dreptul părților de a le fi corect examinate apărările, ceea ce impune instanței obligația de a proceda la au examen efectiv și real al mijloacelor, argumentelor si elementelor de proba ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinenta in determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 in cauza Albina c. României ) .
O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare și a respectării dreptului de apărare al părților, „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților . Or ,în prezentul litigiu, deși instanța a pronunțat o hotărâre care reprezintă fondul cauzei, nu s-a făcut o analiză a probelor administrate, instanța arătând doar că a reținut starea de fapt în baza declarației date de martorul Bogătean G. C. și nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate de chemata în garanței în ceea ce privește existența unei situații de excepție în ceea ce privește răspunderea proprie.
Chiar dacă motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o problemă de volum ci una de esență, de conținut, tribunalul consideră ca maniera extrem de succinta in care se exprima considerentele soluției și lipsa argumentației referitoare la înlăturare apărărilor formulate de chemata în garanție face ca hotărârea pronunțată de instanța de fond fie criticabilă din perspectiva legalității, în măsura în care nu creează transparența asupra silogismului judiciar care explica si justifică dispozitivul și nu arată, la situația concretă supusă judecării care a fost parcursul logic al concluziei exprimate.
În consecință, tribunalul urmează a analiza în cale de atac în ce măsură stare de fapt reținută de instanța de fond este cea corectă, inclusiv prin prisma apărărilor pe care chemata în garanție apelantă le-a formulat și având în vedere temeiul juridic reprezentat de prevederile art. 998 Cod civil .
În ceea ce privește întrunire condițiilor necesare pentru a atrage antrenarea răspunderii civile delictuale, nu s-a contestat faptul că la data de 04.08.2010 orele 14,00 a avut loc un incident rutier în urma căruia numitul Bogătean G. C. a suferit vătămări corporale și a fost internat la UPU SUMRD și apoi la Secția Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Tg. M., în perioada 04.08._10 .
Nu s-a contestat în cauză nici întinderea prejudiciului, respectiv contravaloarea serviciilor medicale ce au fost acordate lui Bogătean G. C., susținerile apelantei chemate în garanție fiind axate pe lipsa unei culpe a lui B. G. în producere accidentului rutiere .
Susținerile apelantei referitoare la faptul că parte vătămată Bogătean G. C. a condus la momentul producerii accidentului un moped neînregistrat sunt corecte, însă chiar dacă potrivi prevederilor art. 12 din OUG nr. 195/2002 acest fapt poate atrage o vinovăție contravențională în ceea ce-l privește pe acesta, înmatricularea sau nu a mijlocului de transport pe care se deplasa partea vătămată nu are nici o relevanță în lanțul cauzal al producerii accidentului . Esențial în mecanismul producerii accidentului este faptul că parte vătămată Bogătean G. C. se deplasa regulamentar iar pârâtul B. G. a efectuat o manevră neregulamentară de ieșire din parcare ,respectiv fără a acorda prioritate de trecere .
Contrar susținerilor chematei în garanței apelante, parte vătămată nu circula pe un drum public cu un vehicul pentru care acest drept era prohibit prin lege și nu se poate conchide nici că retragere plângerii penale semnifică o recunoaștere a culpei comune sau exclusive a părții vătămate în producerea accidentului ; parte vătămată Bogătean Gheorgehe C. – audit în calitate de martor în fața instanței de fond ( fila 112), susținând într-adevăr că s-a împăcat cu B. G. dar relatând totodată că aceste din urmă a fost cel care a produs accidentul în condițiile în care a efectuat greșit „ o manevră de mers înapoi” .
În consecință, tribunalul apreciază că nu s-a dovedit existența unei culpe a lui Bogătean Gheorgehe C. în producerea accidentului, vinovăția sa în sens contravențional neputând fi echivalată cu o vinovăție delictuală, fapta acestuia neavând nici o legătură cu faptul ilicit în urma căruia a suferit t vătămări corporale.Tribunalul înlătură deci susținerile apelantei privitoare la incidența în cauză a prevederilor art. 1352 Noul cod civil și de asemenea constată că, nefiind vorba de o culpă a persoanei prejudiciate în producerea faptului prejudiciat nu își găsesc incidența nici prevederile art. 28 din ordinul CSA nr. 5/ 2010 .
Referitor la critica adusă în calea de atac cu privire la normele legale incidente în cauză, tribunul arată că potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. însă aceste dispoziții legale trebuie raportate și la prevederile Legii nr. 136/1995, legiuitorul nefăcând nicio derogare în acest sens.
În acest sens, având în vedere dispozițiile art. 50 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora despăgubirile se acordă de către societățile de asigurare pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri tribunalul constată că legiuitorul nu a făcut nicio distincție după cum persoana păgubită printr-un accident de circulație este o persoană fizică sau juridică, incluzând aici și unitățile sanitare, despăgubirile nefiind condiționate sub acest aspect, astfel că nimic nu împiedică obligarea asigurătorului, în situația în care polița de asigurare este valabil încheiată și la plata cheltuielilor de spitalizare.
Tribunalul mai arată că Legea nr. 136/1995 nu limitează dezdăunările doar la prejudiciile direct produse prin faptul asigurat, ci lasă posibilitatea ca terții păgubiți, chiar dacă legătura cauzală între faptă și prejudiciu nu este directă, să se îndestuleze de la asigurator cu sumele care le revin.
Faptul că prin Ordinul CSA nr. 5/2010 se instituie o excepție în ceea ce privește întinderea răspunderii asigurătorului ( în sensul că acesta nu este ținut să suporte eventuale cheltuieli prilejuite de accident dacă acestea sunt suportate din fondurile de asigurări sociale ), nu poate fi reținut în cauză, având în vedere că respectivul ordin este un act normativ inferior dispozițiilor cuprinse în art. 49 și art. 55 din Legea nr. 136/1995 rep, respectiv art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
În consecință tribunalul reține că și această critică adusă în calea de atac este nefondată .
În ceea ce privește data de la care curg dobânzile aferente creanței Spitalului C. Județean de Urgență M., contrar susținerilor apelantei, chiar dacă răspunderea acesteia în raport cu asiguratul B. G. este de natură contractuală, ea se grefează pe răspunderea civilă delictuală a asiguratului, astfel că regulile specifice acestei din urmă răspunderi sunt aplicabile în cauză, întrucât dreptul la repararea prejudiciului s-a născut la data producerii acestuia .
Pentru toate considerentele mai sus arătate, apreciind că apelul dedus judecății nu este fondat, în temeiul prevederilor art. 480 alin.1 Cod de procedură civilă, tribunalul va dispune respingerea apelului formulat de . GROPU SA.
În ceea ce privește apelul incident promovat de pârâtul B. G., tribunalul reține în primul rând caracterul de subsidiaritate al acestuia, respectiv solicitarea de analizare a criticilor formulate de apelant doar prin prisma admiterii apelului principal depus de . GROPU SA, dar și faptul că aceste critici privesc constatarea unei culpe a persoanei prejudiciate Bogătean Gheorgehe C..
În contextul în care potrivit expunerilor de mai sus tribunalul constată că nu se poate reține vreo culpă a părții vătămate în producerea accidentului rutier ca și având în vedere considerentele care au dus la respingerea apelului promovat de . GROPU SA, tribunalul apreciază că și acest apel incidente este nefondat, astfel că în temeiul prevederilor art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă va dispune respingerea acestuia .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiate apelurile formulate de S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A, cu sediul ales în Bucuresti, .. 1, ., . 5 și B. GHEORGE, cu domiciliul în C., nr. 132, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 676/23.10.2014, pronunțată în dosarul nr._, al Judecătoriei Luduș.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Președinte, M. M. | Judecător, E. O. | |
Grefier, C. Simineț |
Red./Tehred. M.M
Listat C.S./19.06.2015
| ← Fond funciar. Decizia nr. 56/2015. Tribunalul MUREŞ | Cereri. Sentința nr. 429/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
