Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 751/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 751/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 751/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 751/2015
Ședința publică din 19 noiembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE, M. F.
Judecător, L. D.
Grefier, R. M. G.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta S.C.T. S. S.R.L., cu sediul procesual ales în Tg. M., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 944 din data de 04.03.2015, pronunțată de Judecătoria Tg. M., în dosarul nr._ .
Se constată că apelanta a depus la data de 9 noiembrie 2015 prin registratura instanței, concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 5 noiembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta și când instanța a dispus amânarea pronunțării deciziei pentru data de azi, 19 noiembrie 2015.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 944 din 04.03.2015 Judecătoria Tg. M. a respins cererea formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. M., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
S-a reținut că la data de 14.12.2010, autocarul Temsa cu nr. de înmatriculare_ detinut de reclamanta în baza contractului de leasing financiar nr._ din 18.01.2008 a fost oprit în trafic de către organele de poliție și, în urma controlului documentelor, s-a apreciat că acesta ar fi efectuat transport de persoane fără respectarea normelor legale incidente în domeniul transporturilor, motiv pentru care s-a aplicat o sancțiune cu amenda prin procesul verbal . nr._ din 14.12.2010. De asemenea, ca măsuri complementare, s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare, conform dovezilor . nr._, respectiv . nr._ (f. 20).
Impotriva procesului-verbal de contraventie . nr._ din 14.12.2010, reclamanta a facut plangere la Judecatoria Targu M., plangere initial respinsa prin sentinta civila nr. 3453/14.04.2011 pronuntata in dosar nr._/320/2011 (f. 17-18), iar ulterior admisa prin decizia nr. 275/02.05.2012 a Tribunalului M. (f. 15-16), decizie prin care s-a anulat procesul-verbal atacat.
Instanța a reținut că potrivit 32 alin. 3 din Ordonanta nr. 2/2001, plangerea suspenda executarea procesului-vebal, inclusiv a masurilor complementare și că din dosarul cauzei nu rezulta ca partea ar fi fost impiedicată in vreun fel să obțină suspendarea, in conditiile in care dupa depunerea plangerii impotriva procesului-verbal de contraventie . nr._ din 14.12.2010 era suficient ca reclamanta sa ceara paratei in baza unui certificat de grefa eliberat de Judecatoria Targu-M. inapoierea certificatului și a plăcuțelor de înmatriculare de la parata.
In conditiile in care, prin art. 32 alin. 3 din Ordonanta nr. 2/2001, legiuitorul a urmarit evitarea producerii de prejudicii persoanelor sanctionate contraventional care contesta temeinicia si legalitatea proceselor verbale de contraventie, instanta a apreciat ca in conditiile in care reclamanta nu a dovedit faptul ca parata a impiedicat aplicarea acestui text de lege nu exista culpa din partea paratei cu privire la consecintele aplicarii masurii complementare de reținere a certificatului si a plăcuțelor de înmatriculare prin procesul-verbal de contraventie . nr._ din 14.12.2010.
Vazand probele administrate si apreciind ca nu sunt intrunite conditiile raspunderii civilie delictuale, instanta a respins cererea formulata de reclamanta ., ca neintemeiata.
Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamanta prin care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în întregime a soluției și admiterea cererii introductive.
A susținut că suspendarea dreptului de a utiliza vehiculul odată cu aplicarea sancțiunii contravenționale nu reprezenta, așa cum a reținut prima instanță o măsură complementară în sensul legislației contravențiilor. În OU.G. nr. 109/2005, se prevedea, în mod expres că măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului se parcurgea procedura specială prevăzută de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Deci simpla formulare a plângerii contravenționale nu era în măsură să conducă la suspendarea efectelor măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului.
De altfel, a relevat reclamanta parcurgerea procedurii speciale, măsura fiind confirmată prin sentința civilă nr. 1512/2010, în cadrul dosarului nr._ .
În consecință a apreciat cu privire la nelegala aplicare a dispozițiilor art. 32 alin.3 din O.G. nr. 2/2001.
A anexat apelului în plus față de înscrisurile depuse în fața primei instanțe, copia plângerii contravenționale înregistrată în dosarul nr._/320/2010 al Judecătoriei TG. M., plângerea adresată I.P.J. M., cererea de suspendare a măsurilor dispuse prin procesul verbal de reținere a plăcuțelor și a certificatului de înmatriculare adresată Tribunalului M., sentința civilă nr.1512/2010 din dosarul nr._ .
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibil a apelului. Acesta s-a prevalat de dispozițiile art. 32alin.3 din O.G. nr. 2/2001, apreciind că avea deschisă calea plângerii contravenționale împotriva actului sancționator.
Faptul că reclamanta a suferit anumite pagube ca urmare a măsurilor luate de organele de poliție se datorează pasivității reclamantei și faptului că a săvârșit abateri contravenționale ce au atras sancționarea sa.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul apreciază că apelul este neîntemeiat.
În primul rând tribunalul reține că apelantul a indicat drept temei al admiterii cererii dispozițiile răspunderii civile delictuale, iar raportat la momentul săvârșirii pretinsei fapte ilicite (14.12.2010) de care depinde determinarea legii civile aplicabile, se constată că devin incidente dispozițiile vechiului Cod civil, art. 998, 1000 alin.3 (prin efectul art. 103 din Legea nr. 71/2011).
Reclamanta a fost sancționată contravențional în temeiul O.U.G. nr. 109/2005, care statua, la momentul încheierii procesului-verbal de contravenție, în cuprinsul art. 63 că prevederile sale se completau cu cele ale O.G. nr. 2/2001 care reprezintă cadrul general în materie contravențională.
Însă art. 64 al O.U.G nr. 109/2005 stabilea că împotriva măsurii de suspendare a unuia dintre documentele prevăzute de acest act normativ, cel interesat se putea adresa cu plângere instanțelor de contencios administrativ conform Legii nr. 554/2004, procedură de altfel parcursă de reclamantă (f. 10-15 dosarul instanței de apel).
În cadrul acestei din urmă proceduri, cererea de suspendare formulată de reclamantă a fost respinsă a neîntemeiată.
În consecință, raportat la dispozițiile actului normativ special, în temeiul căruia s-a procedat la reținerea plăcuțelor și a certificatului de înmatriculare, nu deveneau incidente cele ale art. 32 din O.G. nr. 2/2001 care permiteau suspendarea la introducerea plângerii contravenționale a măsurilor complementare aplicate odată cu sancțiunea principală contravențională.
Deci prima instanță a făcut o aplicare greșită a textelor de lege.
În continuare se reține că în cauză reclamanta avea obligația procesuală a de a demonstra că erau îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, pentru a atrage răspunderea pârâtei, în calitate de comitent al agentului constatator ce a aplicat sancțiunea contravențională și a dispus și măsura suspendării care a condus la imposibilitatea utilizării autovehiculului aparținând reclamantei.
Se reține mai apoi că fapta ilicită pentru care se solicită antrenarea răspunderii comitentului ar putea să o reprezinte modul abuziv al exercitării atribuțiilor de către agentul constatator cu ocazia încheierii procesului-verbal de contravenție și al procesului verbal de reținere plăcuțe și certificat de înmatriculare (teoria garanției ce fundamentează răspunderea comitentului pentru prepus).
Prin urmare, rămâne de cercetat dacă măsura sancționării reclamantului a fost sau nu abuzivă. Or în această privință probele administrate nu conduc la o astfel de concluzie. Procesul-verbal de contravenție a fost menținut de prima instanță, fiind infirmat de către instanța de recurs, nefiind deci în mod vădit clară situația de fapt și deci nici textele incidente. Agentul constatator și prima instanță au avut în vedere efectuarea de transport rutier de persoane, prin servicii regulate, pe când instanța de control a apreciat cu privire la caracterul ocazional al acelui transport.
Apoi, nici instanța de contencios administrativ nu a identificat elemente care să contureze o îndoială serioasă în privința actului administrativ supus analizei, rezultând deci că măsurile dispuse de agentul constatator nu erau în mod vădit neîntemeiate, împrejurare care ar fi putut contura o conduită ce s-ar fi circumscris sferei faptei ilicite. Acesta a îndeplinit o activitate impusă de lege, exercitându-și atribuțiile de control în limite legale. A apreciat cu privire la caracterul faptei, a aplicat sancțiunea prevăzută de acea faptă, potrivit cu propriile constată și aprecieri care nu au fost detectate a fi în afara unor limite rezonabile.
Nici în ceea ce privește prejudiciul și legătura de cauzalitate între acesta și presupusa faptă ilicită nu se poate reține demonstrarea de către reclamantă.
Tribunalul remarcă faptul că prejudiciul a fost identificat de reclamantă drept ratele ce-i reveneau ca obligație contractuală asumată prin contractul de leasing cu un finanțator, pentru intervalul în care a fost suspendat dreptul de circulație a autovehiculului (14.12._11), fiind depuse în demonstrarea sumei pretinse cu acest titlu, facturi și ordine de plată.
Însă prejudiciul reprezintă consecința faptei ilicite, adică așa cum însăși reclamanta a descris în cererea adresată instanței de contencios pierderea materială înregistrată în intervalul în care vehiculul a fost imobilizat prin suspendarea dreptului de a fi utilizat în transport rutier, concretizat în contravaloarea licențelor achitate și neutilizate, imposibilitatea producerii de venituri prin efectuarea de transport de persoane de o anumită valoare, s.a.
Faptul că în acest interval în care bunul nu a fost utilizat reclamanta a achitat o . rate de leasing nu constituie prejudiciu în sensul avut în vedere de legiuitor, de consecință a faptei ilicite. Această obligație contractuală era probabil anterioară momentului 14.12.2010 și era independentă de acel eveniment, nu produsă de acesta, așa cum pretinde 998 C civil.
Având în vedere cele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 480(1) din C p civ,
.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de ., cu sediul procesual ales în Tg. M., ., jud. M., împotriva Sentinței civile 944/4.03.2015 a Judecătoriei Tg M. data in dosar_ ca nefondat.
Pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei azi, 19.11.2015.
Președinte, M. F. | Judecător, L. D. | |
Grefier, R. M. G. |
Redactat/tehnoredactat/MF
2 ex., 21.12.2015
Judecător fond A. Foltiș
| ← Pretenţii. Decizia nr. 501/2015. Tribunalul MUREŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 511/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
