Contestaţie la executare. Decizia nr. 511/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 511/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 511/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 511/2015
Ședința publică din data de 25 septembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: P. M.
Judecător: A. T.
Grefier: S. D.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta C. IFN SA, cu sediul în București, .-80, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 190 din data de 25 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._
Procedura este legal îndeplinită în lipsa părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 24 septembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta și când instanța a dispus amânarea pronunțării asupra deciziei pentru data de azi, 25 septembrie 2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 190 din data de 25 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ , s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea I. C. C., în contradictoriu cu intimata . și s-a anulat Somația nr. 84 din data 30.04.2014, Încheierea nr. 2 din data de 30.04.2014 emisă în dosarul execuțional nr. 84/2014 al B. M. D. G.. De asemenea, s-a dispus anularea Încheierii nr. 597/15.04.2014 CC pronunțată de către Judecătoria Reghin în dosarul cu nr._ . În continuare, s-a menținut suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare. În fine, intimata la plata cheltuielilor de judecată către contestatoare în sumă de 1.000 reprezentând onorariul avocațial și contravaloarea raportului de expertiză contabilă respectiv suma de 360 lei, precum și suma de 1.050 lei taxa de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C. IFN SA, care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe cale de consecință, respingerea contestației la executare și continuarea procedurii de executare silită. A mai solicitat apelanta, obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 24.09.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului M. și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Deliberând asupra excepției necompetenței materiale invocate din oficiu, tribunalul o constată întemeiată, pentru motivele care vor fi arătate în continuare.
Prezenta pricină poartă între o societate comercială și o persoană fizică, cea dintâi având în mod evident calitatea de comerciant, în sensul vechiului Cod comercial, aflat în vigoare la data de 28.11.2005 – data încheierii convenției de credit puse în discuție. În actuala reglementare societatea comercială are calitatea de profesionist.
Mai mult decât atât, raportul juridic pe care se fundamentează drepturile pretinse pe cale de executare silită de către creditoarea chemată în judecată (raport împotriva căruia s-a introdus prezenta contestație la executare) își are originea într-un contract de credit de consum la data de 28.11.2005, între o societate comercială cu activitate specifică în această materie (.) și o persoană fizică (contestatoarea debitoare I. C. C.).
Nu în ultimul rând, obiectul cauzei de față este reprezentat de contestația pe care presupusul debitor a formulat-o împotriva actelor de executare întocmite la inițiativa societății comerciale pretins creditoare, ca urmare a neplății sumelor datorate.
Prin urmare, litigiul ce se desfășoară este un litigiu comercial (potrivit vechii reglementări), întrucât se întemeiază pe un raport juridic de același tip, iar în contextul reglementării civile actuale este un litigiu cu profesioniști, ce reclamă o specializare de natura celei acordate în trecut în competența vechilor tribunale comerciale (în prezent denumite tribunale specializate). Comercialitatea sau specializarea la care ne-am referit anterior decurge din faptul că operațiunea juridică pe care se fundamentează executarea silită contestată în prezenta cauză este un fapt de comerț, atât obiectiv, cât și subiectiv, în sensul art. 3 pct. 11 și art. 4 coroborat cu art. 56 din vechiul Cod comercial. În mod corespunzător, în actuala reglementare, pricina este una cu profesioniști, litigiul fiind unul specializat din aceleași rațiuni expuse mai sus.
Mai reținem, în acord cu considerentele deciziei nr. XV din 5 februarie 2007 pronunțate în interesul legii de instanța supremă, că față de principiul specializării, este firesc ca, atunci când contestația la executare propriu-zisă sau contestația la titlu vizează un titlu emis în materie comercială, acestea să se îndrepte la secția comercială - dacă aceasta există - a instanței competente. Deși Înalta Curte de Casație și Justiție, prin dispozitivul deciziei nr. XV s-a pronunțat asupra competenței soluționării cauzelor care au ca obiect contestația la executare ce vizează lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, natura litigiului nu este lipsită de relevanță nici în cazul unei contestații la executare propriu-zise. În condițiile în care urmărirea poartă între o societate comercială și o persoană fizică, în baza unui titlu executoriu de natură comercială (cum este și în cazul de față, fiind vorba de un contract de credit) este evidentă natura comercială a litigiului în conformitate cu vechea reglementare și în mod corespunzător, natura specializată în conformitate cu reglementarea actuală.
În atare condiții, judecata realizată de către prima instanță, fiind vorba despre o contestație la executare, s-a făcut în conformitate cu normele de competență materială instituite de art. 713 alin. 1 raportat la art. 650 alin. 1 din Codul de procedură civilă, iar apelul declarat de contestator este de competența tribunalului.
Însă datorită specificității litigiului de față, caracterului comercial al acestuia, competența materială de soluționare a cauzei în calea de atac nu aparține Tribunalului M. – Secția civilă, ci Tribunalului Specializat M., constituit, între altele, pentru a judeca acest tip de cauze. Pentru a hotărî astfel, avem în vedere și dispozițiile art. 226-228 din Legea nr. 71/2011, dar și prevederile art. 129 alin. 2 pct. 2 și art. 130 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care fac referire la modul în care trebuie abordată necompetența materială.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 2 lit. d și art. 37 din Legea nr. 304/2004 coroborat cu art. 132 alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului M., invocată din oficiu și va declina competența materială de soluționare a apelului formulat de pârâta C. IFN SA, împotriva sentinței civile nr. 190 din data de 25 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._, în favoarea Tribunalului Specializat M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului M. – Secția civilă, invocată de instanță din oficiu.
Declină competența materială de soluționare a apelului formulat de apelanta C. IFN SA (cu sediul în București, .-80, sector 1), împotriva sentinței civile nr. 190 din data de 25 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._, în favoarea Tribunalului Specializat M..
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 25 septembrie 2015.
Președinte, P. M. | Judecător, A. T. | |
Grefier, S. D. |
Red. P.M./Dact. P.M.
29.09.2015/2 ex.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 751/2015.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 818/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
