Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 102/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 102/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 102/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILA Nr. 102/2015
Ședința publică de la 30 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. T.
Judecător A. A.-B.
Judecător A. B.
Grefier G. O.
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul C. I. jr., cu domiciliul procesual ales în Ungheni, ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 4305/14.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:.
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 16 aprilie 2015, care face parte integrantă din prezenta și când instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de 23 aprilie 2015, iar apoi pentru data de azi, 30 aprilie 2015.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 4305 pronunțată la data de 14 octombrie 2014 de Judecătoria Tîrgu-M. în dosar nr._ s-a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamanții C. I. și C. I. jr. în contradictoriu cu pârâtele . și S. A. Spicul, fiind obligați reclamanții la plata în favoarea pârâtelor a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în contravaloare raport expertiză.
Prima instanță a reținut că prin cererea introductivă de instanță reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a documentației tehnice cadastrale întocmite de către pârâta . întabularea în cartea funciară a imobilului teren și construcții în suprafață de 3582 mp, iar în subsidiar respectarea sau constituirea unui drept de servitute în favoarea parcelelor deținute de către reclamanți. Instanța urmează a analiza distinct petitele ce vizează constatarea nulității documentației tehnice și ulterior a chestiunii servituții de trecere solicitate. Referitor la cererea de constatare a nulității absolute parțiale a documentației tehnice, instanța reține faptul că pârâții au dobândit terenul în suprafață de 2100 mp în anul 1992, prin cumpărare, ulterior dobândit o suprafață suplimentară de 1600 mp în temeiul Legii nr. 18/1991. Cele 2 parcele deținute de către reclamanți sunt evidențiate sub nr. cadastrale 283 (1600 mp) respectiv 282 (2100 mp).Pe terenurile în cauză există construcții constând în grajd și fânar, exploatate în scop agricol. În ceea ce o privește pe pârâta ., aceasta deține o suprafață de teren învecinată, identificată în CF_ Ungheni, nr. cad. 1779, în suprafață de 3582 mp, pe care se găsesc de asemenea construcții. Referitor la prezenta cauză, instanța reține că obiectul pricinii este reprezentat de un drum de acces care afirmativ ar traversa proprietatea pârâtei și ar permite accesul pe proprietatea reclamanților. Instanța reține că în prezentul cadru procesual s-a probat faptul că acest drum a existat de o lungă perioadă de timp, acesta permițând accesul la terenurile aflate în prezent în proprietatea ambelor părți, care au reprezentat până la momentul primei vânzări din 1992 un singur corp de proprietate. Atât din înscrisurile depuse la dosar cât și din cuprinsul declarațiilor martorilor audiați în cauză rezultă atât faptul că acest drum exista, cât și faptul că acesta era un drum de exploatare, ce deservea terenurile în cauză, pe care se aflau construcții agricole. Referitor la petitul ce privește constatarea nulității absolute parțiale a documentației tehnice realizate de către pârâtă în vederea înscrierii în cartea funciară a dreptului său de proprietate, instanța reține faptul că, potrivit expertizei topografice efectuată în cauză de expert Pilcă G., această expertiză întocmită în anul 2008 este corectă, din verificarea cu aparatul GPS rezultând o repoziționare minoră. Referitor la drumul de exploatare în cauză, instanța constată faptul că acesta a fost inclus în documentația tehnică întocmită de pârâră ca fiind proprietatea sa exclusivă, fără a fi evidențiat ca atare. Se reține astfel că o astfel de evidențiere nici nu era necesară, în condițiile în care drumul urma a fi folosit exclusiv de către pârâtă. Referitor la motivele invocate de către reclamanți pentru constatarea nulității absolute parțiale a acestei documentații, instanța reține faptul că aceștia nu au dobândit în nici un moment vreun drept real asupra acestui drum, care s-a probat fără dubiu că a existat. Astfel, dreptul de proprietate pe care l-au dobândit viza exclusiv parcelele de sub nr. cad. 283 și 283, fără a fi prevăzut nici un fel de drept de servitute sau vreun alt drept real asupra drumului de acces care se afla în proprietatea unei alte persoane juridice. Este de necontestat faptul că acest drum a existat și că el a fost utilizat până la un moment și de către reclamanți. Acest fapt nu echivalează însă cu existența vreunui drept asupra acestui drum, care se afla integral pe terenul aparținând pârâtei. În egală măsură, din probele administrate, rezultă faptul că acesta nu poate fi inclus în vreo categorie de drum național, județean sau comunal, fiind așadar o cale de acces privată asupra căreia exista un drept de proprietate al unei alte persoane juridice. Includerea acestui drum de exploatare în Titlul de proprietate eliberat în favoarea reclamanților în anul 2003 a avut în vedere strict delimitarea în teren a proprietății acestora, iar în nici un caz conferirea vreunui drept de proprietate asupra acestuia, cu atât mai mult asupra porțiunii care se afla de drept în proprietatea pârâtei. Raportat la aceste considerații, instanța va reține faptul că, în lipsa vreunui titlu asupra porțiunii de teren ce reprezenta drum de acces la parcele pe care le dețin reclamanții și care se află în proprietatea pârâtei, solicitarea acestora de constatare a nulității absolute parțiale a documentației de întabulare apare ca neîntemeiată urmând a fi respinsă în consecință. Referitor la recunoașterea sau stabilirea unui drept de servitute, instanța constată faptul că, astfel cum s-a arătat anterior, reclamanții nu au deținut niciodată un astfel de drept asupra porțiunii aflate în proprietatea pârâtei. Ca urmare, nu poate fi admis un petit ce vizează recunoașterea unui drept care nu a existat până în prezent. În ceea ce privește stabilirea unui drept de servitute, instanța constată că, raportat la momentul introducerii acțiunii, urmează a fi aplicabile dispozițiile ce guvernează servitutea de trecere cuprinse în Noul Cod Civil, acesta fiind în vigoare la momentul la care s-a introdus cererea de chemare în judecată prin care se solicită, în subsidiar, stabilirea unei servituți de trecere. În conformitate cu prevederile art. 617 alin. 1 Cod civil, „proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu.” Instanța constată, raportat la prezenta cauză, faptul că prin fond se înțelege totalitatea terenurilor învecinate aparținând aceluiași proprietar, iar nu defalcat pe fiecare parcelă, astfel cum s-a arătat. Din această perspectivă se reține faptul că reclamanții au în prezent o cale de ieșire, construită de către aceștia ulterior dobândirii dreptului de proprietate asupra celor 2 parcele și care deservește în prezent această proprietate. Faptul că acest corp de proprietate este constituit din 2 parcele nu poate conduce la concluzia că una dintre aceste parcele este lipsită de acces la calea publică, în condițiile în care ambele aparțin acelorași proprietari și sunt utilizate în același scop. Pe de altă parte, instanța constată că nu sunt întemeiate motivele invocate de către reclamanți și care vizează faptul că podul utilizat în prezent nu este evidențiat și nu deține toate autorizațiile legale. Se constată astfel că acest lucru poate fi realizat cu un minim de efort din partea proprietarilor, nefiind necesară grevarea unui alt imobil învecinat cu o sarcină, doar pentru a degreva reclamanții de obligația de a obține autorizațiile prevăzute de lege. În același timp, instanța constată că podul în cauză poate fi amenajat în așa fel încât să permită accesul unor mașini cu gabarit mai mare, în vederea exploatării maxime a terenurilor în cauză. Nu în ultimul rând, instanța constată că o eventuală instituire a unui drept de servitute ar urma să se face contra unei despăgubiri și în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire a exercitării dreptului de proprietate asupra fondului aservit (art. 617 alin. 2 Cod civil). Ori, în prezentul cadru procesual, reclamanții au solicitat exclusiv stabilirea unui drept de servitute de fostul drum existent, care practic împarte în 2 părți proprietatea pârâtei, fiind de natură să împiedice exploatarea normală a acestui teren. În egală măsură, nu s-au administrat nici un fel de probe care să determine prejudiciul care ar fi suferit de către pârâtă prin acordarea acestui drept de servitute în favoarea reclamanților. În privința cheltuielilor de judecată s-a făcut aplicarea art. 274 Cod procedură civilă, reținându-se culpa procesuală a reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel reclamantul C. I. jr. solicitând desființarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Tîrgu-M. ori schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii și pe cale de consecință a stabili un drept de servitute de trecere în favoarea imobilului cu nr. cad. 283 (nr. top. 483/1/2) din CF_ Cerghizel și nr. cad. 282 din CF_ Cerghizel ori după caz numai în favoarea imobilului cu nr. cad. 283 (nr. top. 483/1/2) asupra imobilului cu nr. cad. 1779 din CF_ Cerghizel, servitute ce s-ar exercita pe amplasamentul drumului faptic folosit și existent pe terenul cu nr. cad. 1779 până la închiderea lui de către pârâta ., cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că sentința dată este nelegală și netemeinică în ceea ce privește respingerea cererii de stabilire a unui drept de servitute de trecere în favoarea imobilului cu nr. cad. 283 nr. top. 483/1/2 din CF nr._ Cerghizel și nr. cad. 282 din CF_ Cerghizel ori după caz numai în favoarea imobilului cu nr. cad. 283 (nr. top. 483/1/2) asupra imobilului cu nr. cad. 1779 din CF_ Cerghizel. Invocă prevederile art. 59 din Legea nr. 71/2011 în sensul că este aplicabil Vechiul cod civil deoarece situația juridică în baza căreia s-a solicitat constituirea dreptului de servitute s-a născut anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, iar ca urmare a faptului că prima instanță a cercetat și judecat capătul de cerere privind constituirea dreptului de servitute potrivit Noului Cod civil, fondul cauzei nu a fost cercetat în baza dispozițiilor realmente aplicabile, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare, în caz contrar fiind privat de un grad de jurisdicție. Pentru ipoteza în care nu se va trimite cauza spre rejudecare invocă art. 616 Cod civil și faptul că locul înfundat este și locul care prezintă o ieșire la calea publică, dar ea prezintă inconveniente grave sau ar fi periculoasă. Or, podețul pe care se face în prezent accesul este impropriu raportat la faptul că cele două imobile sunt folosite ca ferme, deci accesul prezintă inconveniente grave și este periculos, fiind utilizate autovehicule de mare tonaj sau utilaje agricole cu gabarit depășit, spațiile utilizate pentru depozitare de furaje și utilaje sunt practic desființate din cauza porțiunii de teren din .. 282 ce este necesar a fi lăsat liber pentru folosirea accesului peste podețul provizoriu amintit. Sunt prezentate în continuare critici ale hotărârii primei instanțe pentru situația în care s-ar aprecia că prima instanță în mod corect a reținut că la judecarea cererii de constituire a servituții de trecere trebuie avute în vedere dispozițiile Noului Cod civil. Prin expertiză este dovedit că imobilul cu nr. cad. 283 este un loc înfundat, iar drumul cel mai scurt la drumul public ar fi această parcelă de teren pe unde trecea drumul faptic închis în prezent de .. Cele două parcele nu sunt lipite una de alta, fiind despărțite de un drum ce se derulează între ele, iar prin fond în sensul art. 617 NCC se înțelege un imobil singular individualizat ca atare în evidențele funciare, mai mult, situația juridică a celor două parcele nu este identică deoarece .. 282 este afectată de un uzufruct viager, motiv pentru care apelantul nu are controlul folosinței sau dreptul de folosință a parcelei cu nr. cad. 282. Se mai invocă că podețul provizoriu nu numai că nu este autorizat, dar nici nu poate fi autorizat, iar un pod corespunzător nevoilor de exploatare nu poate fi construit deoarece o autorizație de construire pentru așa ceva nu se poate obține și ar impune costuri exorbitante. Se mai invocă prevederile art. 618 din NCC și faptul că cele trei parcele aparțineau aceluiași proprietar, iar dreptul de trecere nici nu poate fi solicitat altundeva decât pe . pe aici se făcea anterior trecerea. Se critică argumentul primei instanțe privind imposibilitatea de constituire a servituții ca urmare a faptului că reclamanții nu au solicitat stabilirea de despăgubiri arătând că se adaugă la lege, iar dreptul proprietarului fondului aservit se naște după stabilirea dreptului de trecere.
Intimatele pârâte au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare au arătat că în mod corect prima instanță a considerat că hotărârea este supusă recursului, nefiind dezvoltat niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 și 304 indice 1, nefiind propusă nicio probă nouă care să se circumscrie condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 305 C. pr. civ. arată că recurentul este cel care a indicat prevederile NCC și faptul că Legea nr. 71/2011 nu conține dispoziții tranzitorii privitoare la dreptul de servitute, urmând a se recurge la art. 6 alin. 2 și 5 NCC, or reclamanții solicită constituirea unui drept de servitute și în mod corect s-au aplicat prevederile NCC. Mai arată că situația de fapt avută în vedere la pronunțare deciziei nr. 1132/1978 de tribunalul Suprem era diferită de cea care rezultă din pozele de la dosar, în speța soluționată de fosta instanță supremă calea de ieșire la drumul public era intersectată de linia unui funicular construit de o întreprindere minieră, iar fotografia de la fila 212 înlătură orice dubiu cu privire la pretinsa imposibilitate de acces a utilajelor de mare tonaj pe terenul reclamantului C. I. jr. Consideră că este inadmisibilă solicitarea formulată pentru prima dată în recurs de a se constitui dreptul de servitute doar pentru . schimbă cadrul procesual. Este evident că fondul dominant nu are caracteristica de loc înfundat, una din condițiile de admisibilitate acțiunii în servitute nefiind îndeplinită, vecinul de la est al recurentului folosind același tip de ieșire la drumul public ca cel folosit în prezent de recurent. Cele trei imobile nu provin dintr-un imobil unic prin dezmembrare, iar imobilului cu nr. cad. 282 se învecinează cu DE corespondentul DS 231.
La termenul de judecată din data de 19 martie 2015 Tribunalul a recalificat calea de atac a apelului exercitată de către reclamantul C. I. jr. în recurs pentru motivele arătate în încheierea de la acel termen, precum și pentru motivele arătate la termenul de judecată din data de 16 aprilie 2015.
Examinând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul reține următoarele:
Având în vedere faptul că instanța de judecată a fost sesizată la data de 30 august 2012 cu o cerere de instituire a unui drept de servitute de trecere (doar această parte a soluției pronunțate de prima instanță fiind criticată în recurs), faptul că la data de 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare Noul Cod civil, iar prima instanță a soluționat cauza în baza acestui din urmă act normativ, precum și faptul că din actele și lucrările dosarului reiese că situația juridică a terenurilor s-a născut anterior datei de referință de 1 octombrie 2011, Tribunalul apreciază necesar a se stabili în prealabil care este legea aplicabilă litigiului, respectiv Vechiul Cod civil din anul 1864 sau Noul Cod civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 (dar intrat în vigoare astfel cum s-a arătat doar în anul 2011).
Legea nr. 71/2011 conține norme tranzitorii, de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, iar art. 59 din lege dispune în sensul că dispozițiile art. 602 - 625 din Codul civil nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia.
Or, situația juridică dedusă judecății nu s-a născut la momentul sesizării instanței cu cererea reclamanților de instituire a dreptului de servitute, ci s-a născut la momentul la care imobilele în cauză au dobândit caracteristicile avute în vedere de legiuitor pentru a da naștere dreptului de servitute, respectiv lipsa de acces la calea publică, sau cum este cazul în speța de față, se susține că imobilele au dobândit aceste caracteristici.
Această dată este determinată în speță de momentul dobândirii dreptului de proprietate de părțile din dosar asupra terenurilor, respectiv anterior anului 2011.
Prin urmare, în speță nu sunt aplicabile prevederile Codului civil din 2009, ci ale vechiului Cod civil, respectiv art. 616-619 care reglementează servitutea de trecere.
Potrivit art. 616 C. civ. proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar ocaziona. De asemenea, potrivit art. 617 și 618 trecerea trebuie să se facă pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, prin locul ce ar pricinui cea mai mică pagubă celui pe al cărui loc urmează a se constitui servitutea.
Aplicând aceste prevederi legale la situația de fapt astfel cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză topografică întocmit în cauză, din înscrisurile de la filele 9-15 reprezentând documentația întocmită pentru înscrierea în cartea funciară a titlului de proprietate emis pentru P. D. și C. I. și schițe aferente, precum și din planșele foto depuse la dosarul primei instanțe, Tribunalul reține că hotărârea pronunțată de prima instanță este corectă, chiar dacă la analizarea cererii s-au avut în vedere prevederile noului cod civil, nefiind întrunite condițiile pentru recunoașterea în favoarea imobilelor recurentului a unui drept de servitute de trecere asupra imobilelor aparținând pârâtelor-intimate nici în baza Vechiul Cod civil, fondul dominant neavând natura unui loc înfundat. Se mai are în vedere și faptul că, prin prisma problemelor deduse judecății în prezentul dosar, noul cod civil nu aduce modificări esențiale față de vechiul cod civil, ci chiar preia în textul legii unele soluții care se aplicau jurisprudențial și anterior.
Astfel, se reține că imobilele aparținând recurentului au acces la calea publică, acesta fiind reprezentat de drumul sătesc evidențiat în planul de situație întocmit de expert tehnic Pilca G. I. și în înscrisurile de la filele 9-15, iar susținerile recurentului potrivit cu care această cale de acces prezintă grave inconveniente și este periculoasă nu pot fi reținute, pe de o parte deoarece nu reies din raportul de expertiză întocmit și nici din mijloacele de probă administrate, iar pe de altă parte deoarece această cale de acces este folosită de la data la care s-a refuzat accesul de pe .. 1779 și este practicabilă în continuare potrivit planșelor fotografice de la filele 212 și 264-270. În acest sens sunt și declarațiile martorilor C. P. (f. 143 d. fond), C. D. (f. 144 d. fond), urmând ca declarația martorului T. V. să fie înlăturată deoarece nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. De asemenea, în privința declarației martorului B. A. se reține că este lipsită de relevanță pentru probarea condițiilor îndreptățirii reclamanților la constituirea dreptului de servitute de trecere.
În privința celorlalte critici formulate de recurent și care vizează situația juridică diferită a imobilelor cu nr. cad. 282 și 283 se reține că este întemeiată observația intimatelor în sensul că recurentul schimbă în recurs construcția juridică pe care își întemeiază cererea de constituire a servituții de trecere, această modificare echivalând cu schimbarea cauzei acțiunii ca situație de fapt calificată juridic. Este evident că se prezintă o altă situație de fapt cu alte consecințe juridice și cu o nouă perspectivă a noțiunii de loc înfundat și a elementelor de analizat prin prisma legii. O astfel de modificare a acțiunii în recurs este însă inadmisibilă față de prevederile art. 316 raportat la art.294 C. pr. civ.
Pe de altă parte și dacă s-ar accepta noua premisă invocată de recurent, se observă că în continuare nu s-ar justifica instituirea dreptului de servitute pe terenul intimatei deoarece prin faptele reclamanților s-a creat situația juridică invocată acum de recurent pentru a greva terenul unui terț, or și în viziunea VCC astfel cum s-a materializat în practica judiciară constantă, natura de loc înfundat a fondului dominant nu trebuia să se datoreze culpei proprietarului acestuia deoarece pentru ca starea de înfundare să poată constitui un titlu legal pentru servitutea de trecere trebuie ca ea să nu se datoreze faptului proprietarului acelui teren sau neprevederii acestuia, ci unei împrejurări străine de voința lui sau a autorului lui. Nu trebuie ignorat nici faptul că prin exercitarea uzufructului de către o altă persoană, nudul proprietar rămâne în continuare proprietar astfel cum îi este de altfel și denumirea. Articolul 616 din Vechiul Cod civil este explicit în noțiunile utilizate pentru reglementarea servituții de trecere: „proprietarul” locului înfundat și „vecinul său”, deci o altă persoană, un alt proprietar.
Nu sunt fondate nici criticile privitoare la eroarea instanței de fond care a susținut că parcelele cu nr. cad. 282 și 283 trebuie privite ca un singur fond dominant.
Într-adevăr, în practica judiciară s-a decis că nu există loc înfundat dacă . de o ieșire la drumul public este alăturată unei alte parcele, aparținând aceluiași proprietar, parcelă care prezintă o ieșire la drumul public. Această soluție se justifică prin aceea că servitutea de trecere reprezintă o limită legală a dreptului de proprietate a unei terț recunoscută pentru a conferi proprietarului locului înfundat posibilitatea exercitării dreptului său de proprietate, deci pentru protejarea interesului acestuia din urmă. În raport de aceste considerente este evident că simpla împrejurare că un fond dominant ce aparține aceluiași proprietar este împărțit din punct de vedere cadastral în două parcele nu împiedică exercitarea dreptului de proprietate în mod firesc în privința ambelor imobile, câtă vreme unul din acestea are ieșire la drumul public. Nu se mai justifică grevarea dreptului de proprietate al altuia prin instituirea unei servituți de trecere.
D. urmare, pentru considerentele expuse anterior, fiind analizate motivele de critică invocate de către recurent și nefiind identificate motive de ordine publică ce ar fi putut fi invocate din oficiu de către instanța de recurs, Tribunalul în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul C. I. Jr. cu domiciliul procesual ales în Ungheni, ., jud. M., împotriva Sentinței civile nr. 4305 din data de 14 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tîrgu-M. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 aprilie 2015.
Președinte, A. T. | Judecător, A. A.-B. fiind în concediu semnează președintele instanței I. D. L. | Judecător, A. B. |
Grefier
G. O.
fiind în concediu semnează
prim grefier C. S.
Red./Tehnored.AT/2ex./15.07.2015/Jud. fond: GG C..
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 603/2015. Tribunalul MUREŞ | Pretenţii. Decizia nr. 97/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
