Acţiune posesorie. Decizia nr. 93/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 93/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 93/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 93/2015
Ședința publică de la 20 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. O.
Judecător C. M.
Judecător M. L.
Grefier M. V.
Pe rol judecarea recursul declarat de pârâtul reclamant reconvențional S. L., cu domiciliul în com. M., .. 608, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 17 din 06.01.2014 a Judecătoriei Tîrgu-M. pronunțată în dosarul nr._ .
Procedura este legal îndeplinită, în lipsa părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 16 aprilie 2015 când, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitate recurentului să depună la dosarul cauzei dovada plății diferenței de taxă de timbru, va amâna pronunțarea la data de 20 aprilie 2015.
Se constată depusă la dosarul cauzei, prin registratura instanței la data de 20.04.2015, din partea recurentului, o adresă la care a anexat dovada plății taxei judiciare de timbru în sumă de 126 de lei.
TRIBUNALUL,
Prin sentința civilă nr. 17/06.01.2014 a Judecătoriei Tg.M. s-a dispus admiterea cererii formulată de reclamant, F. L., în contradictoriu cu pârâtul, SZAMBAT L.; a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant, S. L., în contradictoriu cu reclamantul-pârât, F. L., ca fiind neîntemeiată. A fost obligat pârâtul-reclamant să lase reclamantul-pârât în deplină și liniștită posesie cu privire la terenul cuprins în titlul de proprietate_ din_ în suprafață de 7,30 ha, situat în ., în hotarul VAJDANÉ DÜLLÖ, învecinat cu F. A., S. L., B. P. și D. Gyula. De asemenea, s-a dispus obligarea pârâtul-reclamant să plătească reclamantului-pârât suma de 3.000 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând valoarea prejudiciului. Totodată, pârâtul-reclamant a fost obligat să plătească reclamantului-pârât suma de 1361 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului, valoarea taxei judiciare de timbru achitată și contravaloarea timbrului judiciar aplicat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a formulat o acțiune posesorie împotriva pârâtului cu privire la terenul cuprins în titlul de proprietate_ din_ în suprafață de 7,30 ha, situat în ., în hotarul Vajdané Düllö, învecinat cu F. A., S. L., B. P. și D. Gyula.
Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 674 alin. (1) și (2) din codul de procedură civilă „Cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai dacă: 1. nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare; 2. reclamantul dovedește că, înainte de această dată, el a posedat cel puțin un an; 3. posesiunea lui întrunește condițiile cerute de art. 1846 și 1847 din Codul civil. În cazul când deposedarea sau tulburarea s-a făcut prin violență, reclamantul este scutit de a face dovada cerută la punctele 2 și 3 din acest articol.”
În cauză, s-a reținut că reclamantul a încheiat la data de_ un înscris sub semnătură privată (f. 4) cu privire la terenul cuprins în titlul de proprietate_ din_ în suprafață de 7,30 ha, situat în ., în hotarul VAJDANÉ DÜLLÖ, învecinat cu F. A., S. L., B. P. și D. Gyula, prin care declară intenția de a cumpăra terenul de la V. I. și V. M., proprietari conform titlului de proprietate menționat (f. 3). Astfel, deși actul juridic nu este translativ de proprietate în privința terenului, el face dovada intenției de a vinde și de a cumpăra a părților semnatare, precum și dovada intrării efective în posesie a reclamantului anterior tulburării, care s-a produs începând cu toamna anului 2010 (_ ), cererea de chemare în judecată fiind înregistrată în toamna anului 2011 (_ ). Așadar, instanța reține ca fiind îndeplinită condiția prevăzută la art. 674 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv că nu a trecut un an de la tulburare. În continuare, reține că pârâtul a exercitat acte de violență în legătură cu tulburarea posesiei reclamantului, așa cum rezultă din certificatul medico-legal 2664 din_ (f. 25), prin care se reține că „reclamantul prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce la data de_ prin loviri directe repetate cu corp dur, contondent și înțepător.”, dar și din declarația concordantă a lui F. T. (f. 23). În concluzie, fiind o tulburare de posesie exercitată prin violență, sunt aplicabile dispozițiile art. 674 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Situația de fapt reținută a rezultat și din constatările cuprinse în procesele-verbale întocmite de membrii comisiei din cadrul primăriei Band, respectiv procesul-verbal din_ (f. 22), unde se reține că reclamantul s-a plâns de faptul că pârâtul a intrat abuziv pe terenul său și a cules o parte din recoltă (0,03 ha – 4 rânduri de porumb), ocazie cu care s-a consemnat că pârâtul și-a luat angajamentul să înapoieze reclamantului porumbul cules. Instanța reține că acest proces-verbal face dovada faptului că reclamantul a fost inițial tulburat în posesie de pârât și nu invers, ceea ce atrage consecința ca cererea reconvențională să fie neîntemeiată. Ulterior, au fost încheiate și procesele-verbale din_ (f. 59), din_ (f. 58) și din_ (f. 67), coroborate cu declarațiilor martorilor în cauză (f. 54-57), dovedesc existența unui conflict al părților în privința unei suprafețe de teren de la limita dintre terenurile pe care le stăpânesc, cu observația că acest conflict a fost declanșat de faptele pârâtului de tulburare a posesiei reclamantului constatate în procesul-verbal din_ (f. 22) și adeverința 2029 din_ (f. 40) cu privire la calitatea de posesor a reclamantului. In fine, instanța a reținut că această concluzie se întemeiază și pe o prezumție simplă desprinsă din compararea actelor juridice invocate de fiecare parte în sprijinul afirmațiilor și apărărilor lor, respectiv actul juridic încheiat de reclamant la data de_ (f. 4) și actul juridic încheiat de pârât la data de_ (f. 13) și cel din data de_ (f. 12), de unde rezultă, pe de o parte că reclamantul fusese deja identificat ca vecin în actul din 2000 al pârâtului, iar, pe de altă parte, că actul din 2009 al pârâtului cu privire la un teren în aceeași limită cu a reclamantului (Vajdané) este mult ulterior, așa încât se desprinde concluzia rezonabilă că reclamantul a posedat primul.
În consecință, instanța a admis cerere principală și a respins cererea reconvențională ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea privind despăgubirile, instanța a reținut că aspectele consemnate în procesul-verbal din data de_ (f. 22), coroborate cu răspunsul pârâtului la întrebarea 1 din interogatoriu (f. 47) și cu poziția procesuală a pârâtului care nu a contestat evaluarea prejudiciului cauzat reclamantului de faptele constând în recoltarea unei suprafețe de teren din posesia lui și din distrugerea unor culturi, sunt întemeiate. În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 998-999 din Codul civil, a reținut că sunt îndeplinite condițiile tragerii la răspundere delictuală a pârâtului, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovăția sub forma culpei, așa încât a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma pretinsă cu titlu de despăgubiri reprezentând valoarea prejudiciului.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) din Codul de procedură civilă, având în vedere faptul că pârâtul-reclamant este partea care a căzut în pretenții, ținând cont de faptul că acesteia îi aparține culpa procesuală în declanșarea procesului, instanța l-a obligat să plătească reclamantului-pârât cheltuieli de judecată, reprezentând valoarea taxei judiciare de timbru achitată (f. 26, 112).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul reclamant reconvențional S. L., solicitând în principal casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar modificarea în integralitate a sentinței atacate, în consecință să se respingă acțiunea introductivă formulată de reclamant și să se admită cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional, să se dispună obligarea pârâtului reconvențional F. L. la înlăturarea tulburării posesiei asupra porțiunii de teren în suprafață aproximativă de 700 mp, din . . Mădărașului, . suprafață de 8600 mp, în zona denumită „Vajdane”, obligarea pârâtului reconvențional la plata cheltuielilor de judecată din primă instanță constând în onorariu avocațial, taxă de timbru și timbru judiciar, respectiv din recurs.
În motivare s-a arătat că nici măcar una dintre cele 3 condiții prevăzute de art. 674 din C.pr.civ. anterior modificărilor aduse de art. 219 pct.17 din legea nr.71/2011, nu este îndeplinită în cauză, recurentul nu folosește nici o suprafață de teren din cele folosite de intimatul reclamant, însăși comisia locală de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Band, a stabilit că reclamantul ocupă 0,04 ha din terenul folosit de recurentul pârât, că deși reclamantul inițial înțelege să-și dovedească pretenția privind tulburarea posesiei sale cu plângerea penală formulată împotriva recurentului și a fiului acestuia, însă din înscrisurile aflate la dosar rezultă că demersurile sale au rămas fără rezultat, dovedindu-se că nu există probe care să susțină violențele fizice reclamate, s-a mai arătat că îndeplinirea condiției privind nedepășirea termenului de 1 an a fost verificată doar prin raportare la conținutul procesului verbal din 06.10.2010 întocmit de membrii comisiei din cadrul primăriei Band, însă prima instanță a uitat să verifice faptul că acest act este un act întocmit de persoane fără vreo atribuție în acest sens, comisiile de aplicare a legii fondului funciar neavând ca atribuție constatarea unor astfel de nereguli, că acest proces verbal constată o stare existentă la data de 06.10.2010, nu este un act doveditor al producerii unei tulburări la data de 06.10.2010, nefiind efectiv dovedit faptul că nu a trecut mai mult de un an de la momentul presupusei tulburări a posesiei, că membrii comisiei de aplicare a legii fondului funciar nu au ca atribuție și nici dreptul de a se deplasa la fața locului și de a „remăsura”-astfel cum apare în conținutul actului-terenurile, în condițiile în care aceștia fac măsurătorile la momentul întocmirii procesului verbal de punere în posesie, că membrii acestei comisii fiind audiați în calitate de martori, nu au putut confirma cu certitudine cele cuprinse în act, s-a mai arătat că referitor la celelalte 3 procese verbale întocmite de membrii comisiei din cadrul primăriei Band, din 06.06.2011, 15.12.2011 și 04.12.2012, prima instanță a „selectat” doar probele favorabile uneia din părți, în mod evident procesele verbale din 06.06.2011, 15.12.2011 și 04.12.2012 fac dovada că reclamantul este cel care îi tulbură pârâtului recurent posesia, odată cu trecerea timpului deposedându-l de tot mai mult teren, cu privire la neefectuarea unei expertize topografice, pe care a solicitat-o în fața primei instanțe, s-a arătat că doar efectuarea unei astfel de expertize poate să ofere o certitudine cu privire la poziția și limitele celor două terenuri existente în posesia părților, respectiv cu privire la existența sau inexistența unei încălcări a limitei comune, cu privire la petitul privind despăgubirile solicitate de reclamant s-au reiterat susținerile din concluziile scrise depuse la prima instanță că nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, mai ales în condițiile în care reclamantul nu a solicitat administrarea vreunei probe în privința acestui capăt de cerere, s-a arătat că prima instanță a admis acest capăt de cerere în condițiile în care nu a fost probat și fără ca hotărârea judecătorească să conțină considerentele concrete care au impus admiterea acestei solicitări, în totală contradicție cu dispozițiile art.261 al.1 pct. 5 din C.pr.civ., în privința cererii reconvenționale au fost reiterate susținerile din cuprinsul acesteia că din probele administrate în cauză, până în prezent, rezultă cu claritate că pârâtul este posesorul terenului de mai mult de un an, astfel că această condiție a exercitării acțiunii posesorii prevăzută de art.949 din C.civ. este îndeplinită, pe de altă parte tot din probele administrate în cauză rezultă că sunt îndeplinite și dispozițiile art. 674 Cod de procedură civilă, pârâtul recurent referindu-se la procesele verbale întocmite de comisiile înființate la nivelul comunei Band, respectiv la nivelul comunei M., s-a arătat că din analiza considerentelor primei instanțe se poate constata că a fost respinsă cererea sa reconvențională ca o consecință a admiterii cererii de chemare în judecată, în mod evident fiind vorba despre o neanalizare a fondului cererii reconvenționale.
Cu privire la modificarea sentinței atacate s-a arătat că toate argumentele prezentate anterior pentru casarea sentinței atacate constituie la rândul lor și motive care impun modificarea sentinței primei instanțe.
În drept au fost invocate prevederile legale la care s-a făcut referire în recurs precum și art.274, 312 coroborat cu art.304 pct.7, 8 și 9 și art. 304 ind.1 din C.pr.civ.
Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului ca netimbrat, excepție respinsă de instanță, iar în subsidiar respingerea recursului formulat, cu cheltuieli de judecată, în motivare fiind reiterate susținerile prezentate în fața primei instanțe.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 304 indice 1 C.pr.civ., tribunalul îl constată fondat, însă numai sub aspectul acordării despăgubirilor civile, astfel cum se va arăta în continuare.
Prima instanță a reținut întemeiat că este îndeplinită condiția prevăzută la art. 674 alin.1 din Codul de procedură civilă, respectiv că nu a trecut un an de la tulburare, având în vedere procesul-verbal din 06.10.2010 întocmit de membrii comisiei locale de aplicare a legii fondului funciar Band. Chiar dacă acest proces verbal(f.22 dosar primă instanță) constată o stare existentă la data de 06.10.2010, tribunalul reține că tulburarea posesiei a avut loc la aceeași dată sau la un interval de timp foarte apropiat(câteva zile, mai puțin de o săptămână), reclamantul sesizând comisia locală imediat după producerea tulburării, deoarece membrii comisiei locale au putut constata la momentul deplasării în teren că pârâtul S. L. a cules în loc de 0,87 ha porumb cât i se cuveneau, recolta de porumb de pe o suprafață de 0,90 ha, culegând abuziv de la reclamant 4 rânduri de porumb.
Cu privire la îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de art. 674 alin.1 din Codul de procedură civilă, tribunalul reține că și în situația în care s-ar accepta susținerile pârâtului că nu l-a deposedat prin violență pe reclamant, din declarațiile martorilor B. L. L., C. V. și S. L.(f.55-57 dosar primă instanță), coroborate cu contractul încheiat sub forma unui înscris sub semnătură privată (f.4 dosar primă instanță) reiese că reclamantul a exercitat asupra terenului în litigiu o posesie utilă în sensul art.1846 și 1847 din C.civ. de aproximativ 10 de ani, de la momentul încheierii convenției sub semnătură privată – 14.12.2000.
Sunt neîntemeiate și criticile recurentului că procesul-verbal din 06.10.2010 este un act întocmit de persoane fără vreo atribuție în acest sens, comisiile de aplicare a legii fondului funciar neavând ca atribuție constatarea unor astfel de nereguli, membrii comisiei de aplicare a legii fondului funciar nu au ca atribuție și nici dreptul de a se deplasa la fața locului și de a „remăsura”-astfel cum apare în conținutul actului-terenurile, în condițiile în care aceștia fac măsurătorile la momentul întocmirii procesului verbal de punere în posesie, precum și că membrii acestei comisii fiind audiați în calitate de martori, nu au putut confirma cu certitudine cele cuprinse în act.
Tribunalul reține că reclamantul sesizase comisia locală, așa cum rezultă din procesul verbal, despre o încălcare a posesiei sale, existând un litigiu între el și pârât cu privire la limitele terenurilor folosite de părți, condiții în care membrii comisiei locale erau îndreptățiți să verifice terenurile folosite de părți, comisia locală având printre atribuții și aceea de a identifică terenurile atribuite ilegal, conform art. 5 lit.l din regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, aprobat prin HG nr.590/2008.
Tribunalul mai reține că din declarațiile martorilor C. V. și S. L. (f.56-57 dosar primă instanță), propuși chiar de pârât, reiese că acești martori, membri ai comisiei locale în octombrie 2010, au confirmat conținutul procesului verbal depus la dosar, arătând că au constatat că terenul folosit de reclamant fusese cultivat cu porumb iar pârâtul a intrat în cultura acestuia și a cules recolta de pe 4 rânduri(aproximativ 300 mp), la momentul deplasării membrilor comisiei locale la terenurile folosite de părți pârâtul obligându-se să restituie cantitatea de porumb recoltată din cultura reclamantului.
Nu pot fi reținute nici susținerile pârâtului recurent că prima instanță a „selectat” doar probele favorabile uneia din părți, ignorând procesele verbale din 06.06.2011, 15.12.2011 și 04.12.2012 care în mod evident fac dovada că reclamantul este cel care îi tulbură pârâtului recurent posesia.
Tribunalul reține din conținutul acestor procese verbale și din declarațiile martorilor menționați anterior că procesele verbale invocate de recurent atestă doar continuarea litigiului dintre părți cu privire la suprafața de teren de pe care pârâtul a recoltat în luna octombrie 2010 cultura de porumb a reclamantului. Reclamantul a încercat ulterior tulburării posesiei sale din octombrie 2010 să reintre în posesia terenului în litigiu însă pârâtul a continuat actele de tulburare a posesiei, astfel cum a declarat martorul C. V. suprafața de teren în litigiu a fost stăpânită succesiv de reclamant și pârât, când unul, când altul.
De asemenea se constată că în mod legal și temeinic prima instanță a respins solicitarea de efectuare a unei expertize topografice, criticile recurentului în această privință fiind și ele neîntemeiate.
O astfel de probă este inutilă în condițiile în care, așa cum a reținut bine și prima instanță, acțiunea posesorie apără posesia ca stare de fapt, aceasta putând fi dovedită prin orice mijloc de probă. În cauză instanța nu a fost investită cu soluționarea vreunei acțiuni petitorii, pentru a fi necesar să se identifice topo cadastral suprafața de teren în litigiu în vederea stabilirii proprietarului acesteia. Este de menționat că însuși pârâtul nu a formulat prin cererea reconvențională o acțiune petitorie ci a formulat de asemenea o acțiune posesorie.
În speță s-a stabilit foarte clar prin declarațiile martorilor audiați, inclusiv martorii C. V. și S. L., membri ai comisiei locale în octombrie 2010 când a fost întocmit procesul-verbal din 06.10.2010, că terenul în litigiu se afla în posesia reclamantului în octombrie 2010, fiind cultivat de acesta, când pârâtul a intrat abuziv pe terenul acestuia și a cules o parte din recolta de porumb a reclamantului, pârâtul fiind cel care tulburat în posesie pe reclamant și nu invers.
Cu privire la petitul privind despăgubirile solicitate de reclamant, tribunalul constată criticile recurentului întemeiate.
Astfel se reține că în cauză s-a dovedit prin probele enumerate anterior că pârâtul a produs un prejudiciu reclamantului, însușindu-și nelegal o cantitate de porumb recoltată de pe o suprafață de aproximativ 300 mp de teren cultivat de reclamant, însă nu a fost dovedită prin vreun mijloc de probă întinderea prejudiciului, deși reclamantul avea sarcina probei conform art.1169 din C.civ.
Nu pot fi reținute susținerile din întâmpinarea depusă de reclamantul intimat în recurs că suma de 3000 de lei acordată cu titlu de despăgubiri constituie o sumă modică, reală, fiind dovedită cu răspunsul pârâtului la interogatoriu și rezultând și din poziția procesuală a acestuia în sensul că nu a contestat în fața instanței de fond valoarea prejudiciului cauzat, de asemenea în fața organului de poliție s-a obligat să achite reclamantului contravaloarea prejudiciului cauzat.
Tribunalul constată că pârâtul nu a recunoscut la interogatoriu întinderea prejudiciului cauzat și că a contestat valoarea despăgubirilor solicitate de reclamant, așa cum rezultă din întâmpinarea depusă la instanța de fond și răspunsul la interogatoriu(f.46 dosar primă instanță, răspunsul la punctul 1.e).
De asemenea se constată că la dosar nu există vreun înscris prin care pârâtul să recunoască întinderea prejudiciului, doar în data de 06.10.2010 în fața membrilor comisiei locale pârâtul s-a obligat să restituie cantitatea de porumb recoltată din cultura reclamantului, fără însă a arăta ce cantitate de porumb și-a însușit și fără a preciza ce valoare are aceasta.
Față de cele reținute urmează ca în baza art.304 ind.1, 312 al.3 din C.pr.civ. să se admită recursul declarat de pârâtul reclamant reconvențional, să se modifice în parte hotărârea atacată în sensul că se va respinge petitul privind obligarea pârâtului reclamant reconvențional la plata sumei de 3000 lei cu titlu de despăgubiri, urmând a fi obligat pârâtul reclamant reconvențional să plătească reclamantului pârât reconvențional F. L. suma de 1107 lei cheltuieli de judecată în primă instanță, reprezentând onorariul avocațial, taxa de timbru și timbrul judiciar corespunzătoare petitului admis.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii primei instanțe, acestea fiind legale și temeinice astfel cum am arătat anterior.
În baza art. 274 al.1 din C.pr.civ. va fi obligat intimatul reclamant pârât reconvențional la plata către recurent a sumei de 476 lei cheltuieli de judecată din recurs constând în onorariu avocațial parțial și taxă judiciară de timbru în recurs, corespunzătoare pretențiilor admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul reclamant reconvențional S. L., cu domiciliul în com. M., .. 608, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 17 din 06.01.2014 a Judecătoriei Tîrgu-M. pronunțată în dosarul nr._ .
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că respinge petitul privind obligarea pârâtului reclamant reconvențional la plata sumei de 3000 lei cu titlu de despăgubiri; obligă pe pârâtul reclamant reconvențional să plătească reclamantului pârât reconvențional F. L. suma de 1107 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii primei instanțe.
Obligă pe intimatul reclamant pârât reconvențional la plata către recurent a sumei de 476 lei cheltuieli de judecată din recurs constând în onorariu avocațial parțial și taxă judiciară de timbru în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 aprilie 2015.
Președinte, E. O. | Judecător, C. M. | Judecător, M. L. |
Grefier, M. V. |
Red. Tehnored./ C.M./26.08.2015
Jud. Fond: F. L.
Listat: M.V. /01.09.2015
2 exemplare/8 pagini
| ← Pretenţii. Decizia nr. 97/2015. Tribunalul MUREŞ | Pretenţii. Decizia nr. 246/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
